Partaj judiciar. Sentința nr. 6951/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6951/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-06-2015 în dosarul nr. 6951/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
OPERATOR DE DATE CU CARACTER PERSONAL NR. 3047
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ nr. 6951
Ședința publică din data de 11.06.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: I. D. - G.
GREFIER: L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții N. I., CNP_, și N. I., CNP_, cu domiciliul în C., .. 11, județul C., și pe pârâtul N. C., cu domiciliul în C., .. 11A, județul C., având ca obiect partaj judiciar ieșire din indiviziune.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 05.06.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța a amânat pronunțarea la data de11.06.2015, când în aceeași compunere a
hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele :
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 12.03.2014 sub nr._, modificată(fiind completată cu un alt capăt de cerere), reclamanții N. I. și N. I. au chemat în judecată pe N. C. să se dispună ieșirea din indiviziune asupra terenului în suprafață de 331,25 mp, revendicarea suprafeței de aproximativ 50 mp teren ce le lipsește din suprafața de 206,875 mp ce o dețin în proprietate conform înscrisurilor aflate la dosar și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare s-a arătat că reclamanții au în proprietate 206,875 mp în indiviziune cu pârâții, indiviziune rezultată ca urmare a succesiunii după tatăl lor Necuale T., ca urmare a vânzării cotei de 10/16 de către mama lor N. A. prin actul de vânzare cumpărare nr._ din 30.12.1976 și Ordinului Prefectului nr.171/1994.
Între aceleași părți a mai avut loc o judecată având ca obiect ieșirea din indiviziune, Judecătoria C. pronunțându-se prin sentința civilă din data de 11.12.2001 în sensul că s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra construcției din C., ..11 și s-a menținut starea de indiviziune asupra terenului.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art.1143 Noul Cod Civil.
În probațiune s-au depus înscrisuri: contract de vânzare cumpărare teren nr.1499 din 29.06.1940, certificat de moștenitor nr.72/1967, act de vânzare cumpărare nr._ din 30.12.1976, ordin prefect nr.171 din 1994, sentința civilă din 11.12.2001 pronunțată de Judecătoria C..S-a solicitat proba cu înscrisuri, expertiza tehnică de specialitate, martori și interogatoriu.
Pârâtul N. C. a formulat întâmpinare solicitând respingerea acțiunii în principal ca inadmisibilă ca urmare a existenței autorității de lucru judecat întrucât cauza a mai fost judecată și prin decizia civilă din 11.12.2001 pronunțată de Tribunalul C. rămasă irevocabilă prin respingerea recursului și pe fondul cauzei respingerea acțiunii ca urmare a existenței cazurilor de coproprietate forțată.
Acțiunea a fost legal timbrată .
La termenul din data 4.06.2015 din oficiu s-a invocat excepția autorității de lucru judecat pentru primul capăt de cerere și s-a pus în discuție și excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere.
S-a dispus atașarea dosarului nr._/1999 al Judecătoriei C..
Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor, având în vedere dispozițiile art.248 alin.1 din Noul Cod de procedură civilă„Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de inutilă, în totul sau în parte administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.
În ceea ce privește excepția autorității de lucru judecat, aceasta poate fi invocată din oficiu de instanță sau de părți în orice stare a pricinii potrivit art.432 din Noul Cod de procedură civilă iar potrivit art.431 Noul Cod de procedură civilă „Efectele lucrului judecat.(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect.
(2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.”
Se reține că prin decizia civilă irevocabilă nr.2402 din 11.12.2001 pronunțată de Tribunalul C. în dosar nr.6063/2000 s-a admis apelul declarat de apelantul pârât N. C. împotriva sentinței civile nr._/5.10.2000 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul civil nr._/1999 în contradictoriu cu intimații reclamanți N. I. și N. I., s-a schimbat în parte sentința apelată în sensul că s-a dispus ieșirea din indiviziune asupra construcției situată în C., ..11 prin atribuire către reclamanți a casei de locuit cu obligarea la plata unei sulte și s-a menținut starea de indiviziune asupra terenului și s-a respins cererea de grănițuire.
Unul dintre efectele hotărârii judecătorești este autoritatea de lucru judecat. În esență, autoritattea de lucru judecat a unei hotărâri judecătorești semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată (bis de eadem re ne sit actio), iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul și nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre (res iudicata pro veritate habetur).
Efectele autorității de lucru judecat prezintă un dublu aspect: unul negativ, pentru partea care a pierdut procesul, în sensul că nu mai poate repune în discuție dreptul său într-un alt litigiu și un aspect pozitiv, pentru partea care a câștigat procesul, în sensul că se poate prevala de dreptul recunoscut, într-o nouă judecată.
Totodată, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că dreptul la un proces echitabil în fața unei instanțe, garantat de art. 6 paragraf 1 din Convenție, trebuie interpretat în lumina preambulului Convenției, care enunță supremația dreptului ca element al patrimoniului comun al statelor contractante. Iar unul dintre elementele fundamentale ale supremației dreptului este, spune Curtea, principiul securității raporturilor juridice, care prevede, printre altele, ca soluția dată de o manieră definitivă în orice litigiu de către instanțe să nu mai fie repusă în discuție (Cauzele Brumărescu și R., ambele împotriva României).
Astfel în ceea ce privește ieșirea din indiviziune asupra suprafeței de 331 mp așa cum afirmă și reclamantul în acțiunea introductivă instanța s-a mai pronunțat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă susmenționată, nu s-au relevat elemente noi care să fi schimbat situația de fapt, litigiul s-a purtat între aceleași părți, a avut același obiect- ieșirea din indiviziune(partaj) asupra aceluiași teren provenit din succesiune și aceeași cauză(motivele de fapt –starea de indiviziune și de drept art.1143 alin.1 din Noul cod civil având același conținut în esență(și nu literal) ca și art.728 din Vechiul cod civil).
Față de cele expuse, instanța va admite excepția autorității de lucru judecat al primului capăt de cerere referitor la ieșirea din indiviziune și va respinge acest capăt de cerere.
În ceea ce privește cel de-al doilea capăt de cerere prin care se solicită revendicarea suprafeței de aproximativ 50 mp teren ce le lipsește din suprafața de 206,875 mp ce o dețin în proprietate, ca urmare a respingerii capătului de cerere privind ieșirea din indiviziune, reclamanții rămân mai departe coproprietari cu pârâtul asupra suprafeței de teren de 331 mp teren situat în C., ..11 și ca atare în condițiile în care acțiunea reclamanților este îndreptată contra unui coproprietar, instanța va admite excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere și va respinge și acest capăt de cerere.
Potrivit art.453 din Noul Cpciv va obliga reclamanții la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei reprezentând onorariu de avocat conform chitanței de la fila 66 din dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția autorității de lucru judecat al primului capăt de cerere în acțiunea formulată de reclamanții N. I., CNP_, și N. I., CNP_, cu domiciliul în C., .. 11, județul C., în contradictoriu cu pârâtul N. C., cu domiciliul în C., .. 11A, județul C., referitor la ieșirea din indiviziune, excepție invocată din oficiu și va respinge acest capăt de cerere.
Admite excepția inadmisibilității celui de-al doilea capăt de cerere referitor la revendicare, excepție invocată de pârât și va respinge acest capăt de cerere.
Obligă reclamanții la plata către pârât a cheltuielilor de judecată în sumă de 1000 lei.
Cu apel în termen de 30 de zile de la pronunțare.
Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată cu aplicarea art.396 alin.2 Noul Cod de procedură civilă, azi 11.06.2015.
P. GREFIER
I. D. - G. L. A.
Red. Jud.I.D.G. / 15.06.2015;
Tehnored. Grf. A.L. / 15.06.2015 / 5 exp.
Comunicat 3 exp. / 16.06.2015
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 6960/2015. Judecătoria... → |
---|