Plângere contravenţională. Sentința nr. 1568/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1568/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 32221/212/2012*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Dosar nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 1568

Ședința din data de 16.02.2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE : A. A.

GREFIER: S. G.

Pe rol soluționarea cererii având ca obiect plângere contravențională, formulată de petenta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C. cu sediul în C., .. 14A, jud. C. în contradictoriu cu intimatul . cu sediul în C., ..9, jud. C..

Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 09.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta. La acel termen de judecată, instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 16.02.2015, când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față,

Prin cererea depusă la data de 20.12.2012 și înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petenta RADET C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL MUNICIPIULUI C., anularea Procesului verbal de contravenție nr._ din 11.12.2012.

Petenta arată că a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 de lei pentru că a nu a anunțat lucrările de intervenție în regim de avarie în domeniul public la Dispeceratul Primăriei și la Serviciul Tehnic Drumuri din cadrul ., pe ., . 121 din C. și pentru că nu a refăcut trama stradală la forma inițială, faptă prevăzută de HCLM nr. 10/2009.

Din punct de vedere al legalității procesului verbal, petenta semnalează că acesta nu cuprinde denumirea, sediul și numărul de înmatriculare la ORC, codul fiscal al contravenientului, precum și datele de identificare a persoanei care îl reprezintă, că procesul verbal nu a fost semnat de contravenient, dar nici de un martor asistent.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal contestat, petenta susține că lucrarea de pe . fost executată de RADET, întrucât aceasta nu are rețele termice pe .> Cererea a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, conform art. 19 din OUG nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

În drept, nu a fost invocat niciun temei juridic.

În probațiune, petenta a depus la dosar înscrisuri, respectiv copia procesului-verbal de constatare a contravenției.

Intimatul nu a formulat în termenul legal întâmpinare, însă . a depus la dosarul cauzei planșele foto realizate la momentul constatării contravenției și dovada comunicării procesului verbal petentei.

Prin Sentința civilă nr._ din 10.09.2013 promunțată de Judecătoria C. în Dosarul nr._/212/2012, a fost admisă plângerea contravnețională și s-a dispus anularea Procesului verbal de contravenție nr._ din 11.12.2012. Împotriva acestei sentințe, a formulat recurs intimatul, iar prin Decizia nr. 725/RCA din 28.05.2014, Tribunalul C. a admis recursul, a casat în tot sentința recurată și a trimis cauza spre rejudecare. Pentru a pronunța această decizie, instanța de recurs a reținut că judecătorul fondului nu a determinat în mod corect părțile raportului juridic contravențional care se reflectă pe plan procesual, titular al plângerii fiind persoana sancționată contravențional, în contradictoriu cu organul constatator în cadrul căruia funcționează agentul constatator, în cazul de față ..

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, iar în cauză, a fost administrată proba cu înscrisuri.

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

În fapt, prin Procesul verbal de contravenție nr._ din 11.12.2012, petenta a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 5000 de lei pentru că a nu a anunțat lucrările de intervenție în regim de avarie în domeniul public la Dispeceratul Primăriei și la Serviciul Tehnic Drumuri din cadrul ., pe ., . 121 din C. și pentru că nu a refăcut trama stradală la forma inițială, fapte prevăzute de HCLM nr. 10/2009.

În drept, potrivit art. 9 pct. 4 din HCLM nr. 10/2009, constituie contravenție la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor în vederea menținerii aspectului estetic al orașului, neanunțarea lucrărilor de intervenție în regim de avarie în domeniul public sau privat al municipiului C., la Dispeceratul Primăriei, în termen de 24 de ore de la începerea lucrărilor, iar potrivit art. 10 din același act normativ, fapta se sancționează cu o amendă contravențională de la 500-1500 lei pentru persoanele juridice. Totodată, potrivit art. 9 pct. 22 din HCLM nr. 10/2009, constituie contravenție la normele de protecție a drumurilor, trotuarelor și parcajelor în vederea menținerii aspectului estetic al orașului, executarea necorespunzătoare a lucrărilor de umplutură și compactare a săpăturilor, necompletarea permanentă în urma tasărilor cu materiale de umplutură ce duc la surparea lucrărilor, iar sancțiunea prevăzută pentru această faptă este aceeași, amendă contravențională de la 500-1500 lei pentru persoanele juridice.

Verificând în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța constată că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art. 17 din același act normativ referitoare la mențiunile obligatorii ce trebuie prevăzute sub sancțiunea nulității și care pot fi invocate și de instanță din oficiu.

În acest sens, instanța constată că, în cauza de față, aspectele de nelegalitate a procesului verbal invocate de către petentă nu pot conduce la anularea procesului verbal contestat. Astfel, este adevărat că, potrivit dispozițiilor art. 16 alin. (6) din OG nr. 2/2001, procesul verbal trebuie să cuprindă denumirea, sediul și numărul de înmatriculare la ORC, codul fiscal al acesteia, precum și datele de identificare a persoanei care o reprezintă în cazul contravenientului persoană juridică însă, dintre aceste mențiuni, doar cele privind denumirea și sediul sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, potrivit art. 17 din același act normativ, celelalte mențiuni putând atrage sancțiunea nulității doar dacă se dovedește existența unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, probă pe care petenta nu a făcut-o în cauză.

Pe de altă parte, instanța constată că procesul verbal contestat cuprinde mențiunile privind numărul de înmatriculare la ORC și codul unic de înregistrare aparținând petentei.

În ceea ce privește lipsa semnăturii contravenientului și lipsa semnăturii martorului, instanța reține că, potrivit 19 din OG nr. 2/2001, în cazul în care contravenientul nu se află de față, refuză sau nu poate să semneze, se va face mențiune despre aceste împrejurări, care trebuie confirmate de cel puțin un martor, iar potrivit alin. (3), în lipsa unui martor,agentul constatator va preciza motivele care au condus la încheierea procesului verbal în acest mod. Aplicând aceste dispoziții legale procesului verbal contestat, instanța apreciază că nu sunt întemeiate criticile formulate de către petentă, întrucât s-a făcut mențiune în cuprinsul procesului verbal despre lipsa reprezentantului petentei și totodată, cu privire la lipsa unor martori, având în vedere că agentul constatator nu poate avea calitatea de martor asistent.

În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța apreciază că nu rezultă, din materialul probator administrat în cauză că petenta se face vinovată de faptele reținute în sarcina acesteia. Din înscrisurile depuse la dosar, instanța reține că petenta a dovedit, fără echivoc, că nu are rețele termice pe . asemenea, că nu a executat lucrări la locul constatării contravenției.

Deși instanța solicitat intimatului, în baza rolului activ, precizări cu privire la modalitatea în care s-a procedat la identificarea persoanei care a executat lucrarea pentru care s-a încheiat procesul verbal de contravenție, intimatul nu s-a conformat dispozițiilor instanței, nedepunând niciun înscris în susținerea aspectelor reținute în cuprinsul procesului verbal.

Este adevărat că procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție de autenticitate și veridiciate, însă în cauză, avându-se în vedere starea de fapt reținută în urma administrării probelor și faptul că răspunderea contravențională este o răspundere eminamente personală, instanța constată că în mod nelegal organul constatator a întocmit procesul verbal reținând culpa petentei. În cauză, petenta a făcut dovada faptului că nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, astfel încât instanța o va exonera de răspundere, agentul constatator urmând a încheia un alt proces verbal, de data aceasta, față de adevăratul contravenient.

Față de aceste argumente, instanța constată că procesul verbal este netemeinic încheiat, motiv pentru care urmează să admită plângerea contravențională, să anuleze procesul verbal nr._ din 11.12.2012 și să exonereze petenta de sancțiunile contravenționale aplicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de petenta R. AUTONOMĂ DE DISTRIBUIRE A ENERGIEI TERMICE C., J_, CUI_, cu sediul în C., .. 14A, jud. C. în contradictoriu cu intimatul . cu sediul în C., ..9, jud. C. .

Anulează Procesul verbal de contravenție . nr._/11.12.2012 și exonerează petenta de executarea sancțiunii aplicate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Cererea de recurs se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.02.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

A. A. S. G.

Red.Jud. A.A./02.03.2015

Tehnored.S.G./ 02.03.2015/4EX

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1568/2015. Judecătoria CONSTANŢA