Plângere contravenţională. Sentința nr. 1831/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 1831/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 19-02-2015 în dosarul nr. 1831/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Sentința civilă nr. 1831/2015

Ședința publică de la 19 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiunii civile formulată de petentul P. E. C., în contradictoriu cu intimatul P. M. CONSTANTA- DIRECTIA POLITIA LOCALA, având ca obiect plângere contravenționala împotriva procesului verbal . nr._/01.07.2014.

Dezbaterile asupra excepției tardivității formulări plângerii au avut loc în ședință publică la data de 18.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 19.02.2015, când a hotărât:

INSTANȚA,

Petentul P. E. – C. a înregistrat, pe rolul Judecătoriei C., plângere împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 01.07.2014.

Intimatul a invocat excepția tardivității formulării plângerii, iar pe fond, a solicitat respingerea ca nefondată a acesteia.

La termenul de judecată din data de 18.02.2015, instanța a pus în discuție excepția tardivității, cu prioritate, și a rămas în pronunțare asupra acesteia.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin art.31 alineat 1 din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor se stabilesc, pe de o parte, termenul pentru formularea plângerii împotriva procesului – verbal de constatare a contravenției, iar pe de altă parte, momentele de la care acesta începe să curgă.

În ceea ce privește termenul, legea îl stabilește la 15 zile.

Momentul de început al acestui termen este data înmânării sau comunicării procesului – verbal contestat.

Calculului acestui termen i se aplică regulile prevăzute de dispozițiile art. 181 alineat 1 pct. 2 și art. 183 Cod Procedură Civilă.

Potrivit art. 183 alineatele 1 și 3 Cod Procedură Civilă:

„(1) Actul de procedură depus înăuntrul termenului prevăzut de lege prin scrisoare recomandată la oficiul poștal sau depus la un serviciu de curierat rapid ori la un serviciu specializat de comunicare este socotit a fi făcut în termen.

…………………………………………………………………………………………………...

(3) În cazurile prevăzute la alin.(1) și (2), recipisa oficiului poștal, precum și înregistrarea ori atestarea făcută, după caz, de serviciul de curierat rapid, de serviciul specializat de comunicare, de unitatea militară sau de administrația locului de deținere, pe actul depus servesc ca dovadă a datei depunerii actului de către partea interesată.”

Normele care reglementează termenul de formulare a plângerii contravenționale au caracter imperativ. În consecință, nerespectarea lui poate fi invocată pe calea excepției tardivității, excepție de procedură, absolută și peremptorie.

În speță, data formulării plângerii este 18.07.2014, potrivit mențiunilor înscrise de către oficiul poștal, pe plicul în care a fost trimisă această plângere la instanță.

Din aplicarea dispozițiilor art. 31 alineat 1 din O.G. 2/2001, rezultă că termenul legal de formulare a acesteia era de 15 zile, calculat de la data înmânării sau comunicării procesului – verbal contestat.

Potrivit art. 26 alineat 1 din aceeași ordonanță, în situația în care, contravenientul este de față la încheierea procesului – verbal, iar agentul constatator aplică și sancțiunea, procesul-verbal însoțit de înștiințarea de plată se înmânează contravenientului, acesta semnând de primire.

Instanța constată că procesul – verbal . nr._ a fost înmânat petentului la data încheierii acestuia, adică la data de 01.07.2014, așa cum rezultă din mențiunile inserate în acest act, fiind semnat de primire de către petent, (semnătura aplicată la înștiințarea de plată).

Deci, plecând de la această dată, termenul legal de 15 zile, pe care petentul îl avea la dispoziție, pentru contestarea acestui proces-verbal, expira la data de 17.07.2014.

Or, plângerea a fost comunicată prin poștă, data depunerii acesteia la oficiul poștal de trimitere fiind 18.07.2014, cu depășirea termenului de 15 zile instituit de lege.

În considerarea motivelor arătate, instanța reține ca întemeiată excepția tardivității, urmând a o admite, cu consecința respingerii ca tardivă a plângerii contravenționale formulate de petent.

În ceea ce privește cheltuielile de judecată, având în vedere dispozițiile art. 453 Cod Procedură Civilă și cererea intimatului, instanța va dispune obligarea petentului la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 379,07 lei, reprezentând onorariu de avocat, conform chitanței depuse la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Admite excepția tardivității.

Respinge ca tardivă plângerea contravențională formulată de petentul P. E. – C., cu domiciliul în P., ., nr. 97, J. Dâmbovița, în contradictoriu cu P. M. C. – Direcția Poliția Locală, cu sediul în C., ., jud. C., împotriva procesului – verbal . nr._ din data de 01.07.2014.

Obligă petentul la plata către intimat a cheltuielilor de judecată în sumă de 379,07 lei, reprezentând onorariu de avocat.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 19.02.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier

L. I. P. D. L.

Red.jud. LIP/30.03.2015

Dact.DL/30.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1831/2015. Judecătoria CONSTANŢA