Plângere contravenţională. Sentința nr. 2269/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2269/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-03-2015 în dosarul nr. 1560/254/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
Sentința Civilă Nr. 2269
Ședința Publică din data de 02 Martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte : C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal de Constatare și Sancționare a Contravențiilor . nr._/07.07.2014, acțiune formulată de petenta ÎNTREPRINDERE INDIVIDUALĂ (I.I.) M. R. A., reprezentată legal prin M. A., cu sediul social în Mun. C., ., ., Etaj 6, Apt. 90, J. C., în contradictoriu cu intimata AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ – DIRECȚIA REGIONALĂ ANTIFRAUDĂ FISCALĂ 2 C., cu sediul în București, ., Sector 5.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 16.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 02.03.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
I. Cererea de chemare în judecată:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei M., la data de 08.07.2014, sub nr._, petenta ÎI M. R A. a învederat instanței că înțelege să conteste Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.07.2014, în contradictoriu cu Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C..
Prin Sentința civilă nr.1786/19.11.2014, Judecătoria M. a admis excepția necompetenței teritoriale, cauza fiind declinată spre competentă soluționare în favoarea Judecătoriei C..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 11.12.2014, sub același număr.
Sub aspectul temeiniciei actului sancționator, s-a învederat că fapta contravențională reținută în sarcina petentei este neconformă realității, întrucât suma de 86,00 lei a fost găsită de agenții constatatori în poșeta angajatului de la casierie și era destinată a acoperi cheltuieli accidentale precum nevoia urgentă de detergenți, intervenții pentru instalații și utilități.
Se învederează că, într-adevăr, petenta nu a putut prezenta Registrul de Încasări și Plăți întrucât acesta se afla la contabil.
Sub aspectul legalității actului sancționator, nu s-au învederat motive de nelegalitate.
Cererea nu a fost motivată în drept.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei, înscrisuri (filele nr.4 - g, din dosarul atașat).
Având în vedere data înregistrării prezentei cauze pe rolul instanței și forma în vigoare la această dată a art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.19 O.U.G. nr.80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței ../Data PMM14_/08.07.2014 (fila nr.6, din dosar).
II. Întâmpinarea:
Intimata a solicitat instanței respingerea plângerii contravenționale ca neîntemeiată, pentru următoarele argumente:
(1). La data de 07.07.2014, s-a efectuat un control inopinat la punctul de lucru aparținând petentei, situat în Eforie Nord, ., parter, județ C., unde aceasta desfășoară activitate specifică restaurantelor, ocazie cu care s-a constatat că:
- nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct populației, încălcând dispozițiile O.U.G. nr.28/1999
- nu a putut prezenta inspectorilor antifraudă Registrul de Încasări și Plăți, încălcând dispozițiile Legii nr.82/1991 rep.
Controlul operativ și inopinat efectuat de inspectorii antifraudă din cadrul Direcției Regională Antifraudă Fiscală 2 C., la punctul de lucru, a fost început la data de 07.07.2014, orele 13:02, fapt susținut prin ora înscrisă în raportul intermediar X emis de AMEF fiscalizat la adresa punctului de lucru al petentei.
(2). În privința primei fapte contravenționale:
(2.1). La data și la ora controlului, în urma comparării datelor înscrise în raportul intermediar X (suma de 50,00 lei) emis de aparatul fiscal de marcat electronic fiscal, fiscalizat la punctul de lucru al societății, cu suma identificată în casieria societății și consemnată în monetarul faptic încheiat la data de 07.07.2014 (suma de 136,00 lei), echipa de control a constatat un plus de 86,00 lei în casa de marcat, sumă pentru care nu fuseseră emise bonuri de marcat fiscale către populație, neputând fi justificată prin datele înscrise în documentele emise de AMEF, în registrul special sau în facturi.
(2.2). Prin Nota Explicativă dată de reprezentantul legal al petentei, la data de 07.07.2014, s-a arătat că suma găsită în plus în casieria unității a fost lăsată la data de 06.07.2014 pentru a achiziționa detergenți și scule, dar nu poate fi prezentat la data și la ora controlului vreun document justificativ.
(3). În privința celei de a doua fapte contravenționale:
La momentul efectuării controlului, administratorul petentei nu a prezentat inspectorilor antifraudă documente financiar contabile (cum ar fi Registrul Jurnal de Încasări și Plăți) pe care avea obligația să le întocmească pentru fiecare operațiune economică efectuată, să le păstreze astfel încât să permită în orice moment identificarea și controlul operațiunilor contabile efectuate și să le prezinte organelor de control în cazul în care acestea ar fi fost solicitate.
În drept, intimata a invocat O.U.G. nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, Legea nr.82/1991 a contabilității, OMEF nr.3512/2008 și O.G. nr.2/2001.
În susținerea întâmpinării, intimata a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele nr.21 – 25, din dosar).
În temeiul art.411 C.proc.civ., intimata a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.20, din dosar).
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
II. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, întrucât nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat. De altfel, petenta nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate care să vizeze neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a actului sancționator.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 07.07.2014, petentei ÎI M. R A. i s-a întocmitProcesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ de cătreDirecția Regională Antifraudă Fiscală 2 C. – strucură din cadrul intimatei, prin care a fost sancționată contravențional cu:
- amendă în cuantum de 8.000,00 lei, precum și cu suspendarea activității punctuLui de lucru situat în Eforie Nord, ., județ C., pe o perioadă de trei luni, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.10 alin.1 lit.b rap. la art.14 alin.2 din O.U.G. nr.28/1999 privind obligația operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale;
- amendă în cuantum de 2.000,00 lei, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.41 pct.2 lit.(c) din Legea nr.82/1991 rep..
Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei că, în urma controlului operativ și inopinat efectuat prin sondaj la data de 07.07.2014, orele 14:00, la punctul de lucru aparținând petentei, situat în Eforie Nord, ., parter, județ C., unde aceasta desfășoară activitate de tip fast food, s-a constatat că:
- nu a emis bonuri fiscale pentru toate bunurile livrate direct populației, încălcând dispozițiile art.1 alin.2 din O.U.G. nr.28/1999
- nu a putut prezenta inspectorilor antifraudă Registrul de Încasări și Plăți, încălcând dispozițiile Legii nr.82/1991 rep
Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, faptele reținute în sarcina petentei au fost încadrate juridic în:
- dispozițiile art.10 alin.1 lit.(b) din O.U.G. nr.28/1999 - dispoziții potrivit cărora: Constituie contravenții următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracțiuni: b) neîndeplinirea obligației operatorilor economici de a se dota și de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepția prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum și nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacțiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ștergerii memoriei operative;
- dispozițiile art.41 pct.2 lit.(c) din Legea nr.82/1991 rep. – text legal care prevede că: constituie contravenție nerespectarea reglementărilor emise de Ministerul Finanțelor Publice, respectiv de instituțiile cu atribuții de reglementare în domeniul contabilității prevăzute la art.4 alin.3 cu privire la întocmirea și utilizarea documentelor justificative și contabile pentru toate operațiunile efectuate, înregistrarea în contabilitate a acestora în perioada la care se referă, păstrarea și arhivarea acestora, precum și reconstituirea documentelor pierdute, sustrase sau distruse.
2.2. Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentului, în conformitate cu dispozitiile art.1169 C.civ. din 1864 (text legal în vigoare la data pronunțării prezentei hotărâri, conform art.230 lit.a din Legea nr.71/2011 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil), care statuează că cel care face o propunere în fata instanței este dator să o probeze.
Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, dar și specifică materiei contravențiilor).
În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.
În al doilea rând, instanța reține că, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ.
În considerentele deciziei, cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).
Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă, contrar susținerilor reclamanților, că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).
Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.
În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentei, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.
2.3. Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:
La data de 07.07.2014, orele 13:45, în urma comparării datelor înscrise în raportul intermediar X (suma de 50,00 lei) emis de aparatul fiscal de marcat electronic fiscal, fiscalizat la punctul de lucru al societății, cu suma identificată în casieria societății și consemnată în monetarul faptic încheiat la data de 07.07.2014 (suma de 136,00 lei), echipa de control a constatat un plus de 86,00 lei în casa de marcat, sumă pentru care nu fuseseră emise bonuri de marcat fiscale către populație.
Prin urmare potrivit monetarului, în casa de marcat a fost identificată, în fapt, suma de 136,00 lei (fila nr.23, din dosar), în timp ce Raportul nefiscal X proba încasări în numerar în cuantum de 50,00 lei (fila nr.23, din dosar). Plusul de casă în sumă de 86,00 lei nu a fost justificat de petentă nici prin datele înscrise în documentele emise de aparatul fiscal de marcat electronic fiscal, nici prin registrul special sau prin facturi.
Reprezentantul legal al petentei a recunoscut prin Nota Explicativă din data de 07.07.2014, că nu a putut prezenta la data și la ora controlului vreun document justificativ pentru suma constatată în plus, pentru că a omis a întocmi un astfel de document, dar că ar fi urmat să aducă la punctul de lucru o dispoziție de plată (fila nr.22, din dosar).
Instanța constată că susținerea formulată de petentă în sensul că suma de 86,00 lei s-ar fi aflat în poșeta angajatului de la casierie este neprobată de vreme ce inspectorii antifraudă au verificat exclusiv suma aflată în casierie și au constatat plusul ca urmare a comparării sumei care figura în raportul intermediar X cu suma consemnată în monetarul faptic pe care petenta și l-a însușit prin semnătura reprezentantului (numita Haliu C.) și prin aplicarea ștampilei petentei (fila nr.23, din dosar).
La momentul efectuării controlului, administratorul petentei nu a prezentat inspectorilor antifraudă Registrul Jurnal de Încasări și Plăți, aspect recunoscut de petentă chiar prin cererea introductivă de instanță.
2.4. Încadrarea juridică:
Față de situația de fapt reținută, instanta constată că, în mod corect, faptele contravenționale reținute în sarcina petentei au fost încadrate în dispozițiile art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999 și ale art.41 pct.2 lit.(c) din Legea nr.82/1991 rep, întrucât există corespondență între faptele concrete astfel cum au fost descrise în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de cele două norme de incriminare, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravențiilor. De asemenea, instanța constată că art.11 alin.1 lit.b, art.11 alin.3 coroborat cu art.14 alin.2 din O.U.G. nr.28/1999 și art.42 alin.1 din Legea nr.82/1991 rep. sunt textele legale care reglementează sancțiunile aplicabile contravențiilor reținute prin procesul verbal de contravenție contestat.
2.5. Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă și că este corect încadrată în drept.
3. Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat pentru prima faptă contravențională:
Prima faptă reținută în sarcina societății petente este sancționată de art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, care prevede aplicarea unei amenzi contravenționale de la 8.000 lei la 10.000 lei.
În speța dedusă judecății, pentru fapta prevăzută de art.10 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999, societății petente i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 8.000,00 lei.
Conform art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparținând operatorilor economici prevăzuți la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menționat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără proveniență șise confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. Instanța constată că, în respectarea dispozițiilor imperative ale art.11 alin.3 din O.U.G. nr.28/1999, intimatul a dispus confiscarea sumei de 67,30 lei, după ce a constatat că societatea petentă nu a putut justifica proveniența acestei sume.
De asemenea, potrivit art.14 alin.2 din din O.U.G. nr.28/1999, nerespectarea de către operatorii economici a prevederilor art.10 lit. b), referitoare la ....neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, ...., atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni. Prin urmare, și sancțiunea complementară a suspendării activității punctului de lucru pe o perioadă de 3 luni a fost legal aplicată petentei, tocmai în considerarea textului legal precitat.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute art.11 alin.1 lit.b din O.U.G. nr.28/1999.
Sub aspectul modului de individualizare a sancțiunii, se impune a reține că neînregistrarea încasărilor prin eludarea obligației de a emite bon fiscal împiedică efectuarea verificărilor care au drept scop identificarea și combaterea evaziunii fiscale, neputându-se identifica veniturile reale impozabile realizate de agentul economic.
Conform dispozițiilor art.65 alin.3 din H.G. nr.479/2003 – privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea O.U.G. nr.28/1999 rep., registrul special și raportul Z reprezintă documentele pe baza cărora se înregistrează veniturile din activitatea de comerț cu amănuntul și prestări de servicii direct către populație în evidența contabilă a utilizatorului, cu excepțiile prevăzute de lege. În plus, acestea sunt documentele pe care organele fiscale le au în vedere cu ocazia verificării veniturilor care stau la baza determinării impozitelor și taxelor datorate de agentul economic bugetului de stat (art.4 alin.4 din O.U.G. nr.28/1999 rep.). Prin urmare, din dispozițiile legale anterior amintite, se deduce rolul important pe care îl au, în cadrul evidenței contabile, aceste documente emise de aparatul de marcat electronic fiscal. Întrucât agentul economic nu s-a înregistrat cu încasările pentru care nu a emis bonuri fiscale, acesta nu va înregistra în evidența contabilă TVA-ul aferent colectat, creându-se premise favorabile sustragerii de la plata TVA-ului, a impozitului pe profit, etc. Asemenea consecințe evidențiază, fără putere de tăgadă, gradul de pericol social pe care îl prezintă faptele prin care sunt încălcate obligațiile instituite în acest domeniu.
În plus, trebuie avut în vedere că scopul urmărit de legiuitor prin instituirea normei contravenționale nu se limitează la prevenirea evaziunii fiscale, norma fiind edictată și pentru protecția consumatorilor care, numai prin prezentarea bonului fiscal și-ar putea valorifica drepturile legate de achiziționarea unor bunuri/prestarea unor servicii necorespunzătoare.
Instanța nu va reține cuantumul redus al sumei nejustificate prin emiterea bonului fiscal ca motiv care să justifice reindividualizarea sancțiunii, apreciind că nu cuantumul în sine este relevant pentru un astfel de comportament al agentului economic, ci consecințele pe care un astfel de comportament le poate genera. Nu mai puțin adevărat, acest cuantum redus depinde de variabile absolut aleatorii cum ar fi ziua și ora controlului, fluxul clientelei, condiții meteo, prețul mărfii comercializate, etc. – variabile pe care agenții constatatori, chiar dacă le au în vedere, nu le pot influiența. De aceea, în opinia instanței, cuantumul sumei nejustificate poate fi un criteriu pentru individualizarea sancțiunii amenzii contravenționale în sensul aplicării acesteia peste cuantumul minim reglementat legal, iar nu și pentru înlocuirea amenzii cu avertisment.
În privința sancțiunii complementare, instanța reține că aceasta intervine ope legis, dispozițiile art.14 alin.2 din din O.U.G. nr.28/1999 fiind foarte clare în acest sens: atrage și suspendarea activității unității pe o perioadă de 3 luni.. Câtă vreme se constată întrunite elementele constitutive ale contravenției, sancțiunea principală va fi însoțită de cea complementară în temeiul art.14 alin.2 din din O.U.G. nr.28/1999.
Prin urmare, instanța va menține sancțiunea complementară prevăzută de art.14 alin.2 din O.U.G. nr.28/1999 rep. aplicată petentei.
4. Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat pentru cea de a doua faptă contravențională:
Cea de a doua faptă reținută în sarcina societății petente este sancționată de art.42 alin.1 din Legea nr.82/1991 rep., care prevede aplicarea unei amenzi contravenționale de la 300 lei la 4.000 lei.
În speța dedusă judecății, pentru fapta prevăzută de art.41 alin.1 lit.c din Legea nr.82/1991 rep, societății petente i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 2.000,00 lei.
Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute art.42 alin.1 din Legea nr.82/1991 rep..
Instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.
5. Asupra legalității sancțiunii cumulate aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat pentru cea de a doua faptă contravențională:
Potrivit art.10 alin.1 și alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, atunci dacă contravenientul a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contraventie și când contravențiile au fost constatate prin același proces-verbal, sancțiunile contravenționale se cumulează, dar fără a putea depăși dublul maximului amenzii prevăzut pentru contravenția cea mai gravă.
Instanța constată îndeplinită condiția impusă de alin.1 al art.10 din O.G. nr.2/2001, întrucât în actul sancționator s-a menționat că amenda cumulată are următoarea componență:
- 8000,00 lei, pentru prima faptă;
- 2.000,00 lei, pentru cea de a doua faptă.
Instanța constată de asemenea îndeplinită și condiția impusă de alin.2 al textului legal menționat, față de împrejurarea că dublul maximului amenzii pentru contravenția cea mai gravă este de 16.000,00 lei (8000,00 * 2 = 16.000,00 lei amendă), iar amenda cumulată aplicată petentei (10.000,00 lei) se situează sub cuantumul maxim admis de lege.
6. Soluția instanței:
Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate și apreciind că societatea petentă nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, în condițiile în care, în prezenta cauză, instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art. 6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta ÎI M. R A. împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.07.2014, în contradictoriu cu intimata Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C..
Față de soluția dispusă, instanța va menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.07.2014.
II. Instanța din oficiu:
În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ. rep., cu referire la art.453 C.proc.civ. rep., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ.. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.,
prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta ÎI M. R A., reprezentată legal prin M. A., cu sediul social în Mun. C., ., ., Etaj 6, Apt. 90, J. C., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.07.2014, în contradictoriu cu intimatul Agenția Națională de Administrare Fiscală – Direcția Generală Antifraudă Fiscală - Direcția Regională Antifraudă Fiscală 2 C., cu sediul în București, ., Sector 5, ca neîntemeiată.
Menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/07.07.2014.
Ia act că, în prezenta cauză, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.03.2015.
Președinte, Grefier,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. CI/26.05.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2763/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 3765/2015.... → |
|---|
