Plângere contravenţională. Sentința nr. 2719/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2719/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-03-2015 în dosarul nr. 33082/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2719/2015

Ședința din data de 10.03.2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: D. D.

GREFIER: M. DĂNUȚA M.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe petent L. A. M. și pe intimat I. J. DE POLITIE AL JUDEȚULUI IAȘI, având ca obiect plângere contravenționala CP_.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă petentul personal care se identifică cu CI . nr._, lipsind intimatul .

Procedura de citare este legal îndeplinită cu părțile.

Instanța constată faptul că prin întâmpinarea formulată intimatul a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., fapt pentru care acordă cuvântul petentului pe excepția invocată.

Petentul arată că plângerea contravențională a fost depusă la Judecătoria C. pentru că aici are domiciliul personal.

INSTANȚA rămâne in pronunțare asupra excepției necompetenței teritoriale a Judecătoriei C..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 17.10.2014 sub nr._, petentul L. A. M. a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/08.10.2014 întocmit de I. J. DE POLITIE AL JUDEȚULUI IAȘI.

Petentul și-a motivat în drept plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

În susținerea plângerii contravenționale, petentul a depus la dosar copia procesului verbal de contravenție . nr._/08.10.2014 și copia dovezi . nr._ emisă in data de 08.10.2014 și a arătat că in data de 08.10.2014, in jurul orelor 13.30 conducea autoturismul FORD FOCUS de culoare albastră cu numărul de înmatriculare_ pe raza județului Iași pe DN 24, in direcția Iași spre localitatea V..

Intimatul I. J. DE POLITIE AL JUDEȚULUI IAȘI a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată.

Analizând cu precădere, conform dispozițiilor art. 248 C.proc.civ., excepția necompetenței teritoriale, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de constatare a contravențiilor ._/08.10.2014 întocmit de I. J. DE POLITIE AL JUDEȚULUI IAȘI, petentul L. A. M. a fost sancționat în temeiul dispozițiilor O.G. nr. 195/2002 cu amendă în cuantum de 900 lei, și reținerea permisului de conducere, reținându-se în sarcina sa faptul că la data de 08.10.2014 – ora 13.36, a circulat pe DN24 in localitatea Poieni, jud. Iași, cu un vehicul categoria A cu nr. de înmatriculare_, fiind înregistrat cu aparatul radar cu viteza de 111 km/h, depășind limita admisă pentru acel sector de drum de 50 km/h .

Conform art. 32 alin. 2 din O.G nr. 2/2001 „plângerea împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei rază a fost săvârșită contravenția”. Această dispoziție legală are caracterul unei norme de competență specială, derogatorie de la dreptul comun, care stabilește competența teritorială exclusivă în soluționarea plângerii contravenționale în favoarea judecătoriei în circumscripția căreia a fost săvârșită contravenția. Prin urmare, în această materie părțile nu pot înlătura competența teritorială a instanței introducând cererea la o instanță necompetentă teritorial, dispozițiile art. 129 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ. fiind aplicabile, întrucât competența în materie contravențională este de ordine publică.

Pentru aceste considerente și având în vedere că locul săvârșirii contravenției - localitatea Poieni, se află în circumscripția Judecătoriei Iași, instanța urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C. invocată de intimat, iar în temeiul art. art. 132 alin.1 și 3 C.proc.civ. va declina judecarea cauzei în favoarea Judecătoriei Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei C., invocată de intimat.

Declină judecarea plângerii contravenționale formulate de petentul L. A.-M. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2014, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, în favoarea Judecătoriei Iași.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 10.03.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

M.M. 16 Martie 2015

Red. Jud. D.D.2ex/ 16 martie 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILA

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

CĂTRE,

JUDECĂTORIA IAȘI

Vă facem cunoscut că prin sentința civilă nr. 2719/2015 pronunțată la data de 10.03.2015 Judecătoriei C., în dosarul sus menționat, acțiune formulată de petentul L. A.-M. împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/08.10.2014, emis de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI IAȘI, s-a dispus înaintarea dosarului în favoarea dvs.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. DUMITRUMIRELA DĂNUȚA M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 2719/2015. Judecătoria CONSTANŢA