Plângere contravenţională. Sentința nr. 3367/2015. Judecătoria CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3367/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 24-03-2015 în dosarul nr. 3367/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 3367/2015
Ședința publică din 24.03.2015
PREȘEDINTE: L. Focsa
Grefier: M. I.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent N. V. și pe intimat I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, intervenient B. O. și asiguratorul Societatea de Asigurare-Reasigurare C. I. S.A. având ca obiect plângere contraventionala .
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publica din 12.03.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin 1 si 2 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 24.03.2015 când s-a pronunțat .
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată:
Prin plângerea contravențională înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 06.10.2014, petentul N. V. a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu organul constatator Inspectoratul de Poliție al Județului C., să dispună anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/26.09.2014, exonerarea de la plata amenzilor aplicate și constatarea prescrierii sancțiunii complementare nelegal aplicate, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare.
În motivarea plângerii petentul a arătat că la data de 23.09.2014 autoturismul cu nr. de înmatriculare Ct-48-VSG, cu care se deplasa cu viteză redusă, adaptată la condițiile de circulație și care circula pe banda din mijloc pe . semaforul din intersecția cu . lovit din spate centru de autoturismul cu nr. de înmatriculare_, al cărui șofer nu a adaptat viteza la carosabilul umed, circulând cu o viteză mult prea mare față de aglomerația de pe bandă și care vorbea la telefon. Petentul a arătat că a acordat prioritate la timpul potrivit tuturor celor care aveau acest drept iar la momentul impactului circula de multă vreme pe banda din mijloc paralel cu axul drumului, în fața sa fiind mașini în frânare, care se pregăteau pentru a opri la culoarea roșie a semaforului iar când a încetinit și petentul, mașina i-a fost lovită din spate.
A precizat petentul că s-a deplasat la sediul Biroului Rutier unde polițistul de serviciu l-a îndrumat spre soluționarea pe cale amiabilă, fără a determina alcoolemia conducătorilor auto și fără a verifica dacă celălalt conducător auto deținea asigurare auto obligatorie. Ulterior, acesta și celălalt conducător auto s-au deplasat la firma de asigurare iar inspectorul de daune, văzând avariile autoturismului a apreciat că vinovat de producerea accidentului este celălalt conducător auto. Acesta din urmă, a susținut petentul, a refuzat să mai asiste la constatarea amiabilă și a mers la polițe, unde după câteva zile a fost încheiat procesul verbal de contravenție.
Petentul a invocat și motive de nelegalitate ale actului sancționatoriu, susținând că a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, prin faptul că nu a fost consemnată aplicarea sancțiunii complementare a suspendării dreptului de a conduce, fiind menționată doar măsura tehnico-administrativă de reținere a permisului de conducere, fără a se putea face o verificare a perioadei pentru care a fost dispusă această sancțiune și nici nu au fost arătate toate împrejurările săvârșirii faptei.
A mai susținut petentul că prezumția de veridicitate a celor reținute de către agentul constatator nu are un caracter absolut, operând doar până la limita în care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situația în care persoana acuzată de săvârșirea unei fapte, asimilate cu o acuzație în materie penală să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie, în cauză aplicându-se și principiul in dubio pro reo.
În drept, au fost invocate disp. art. 1,5,,711,14,15,17,21,31 și 33 din OG 2/2001, art. 96 din OUG 195/2002.
În probațiune petentul a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, pe care le-a depus atașat cererii (filele 5-10) și a probei cu martorul G. V., inspectorul de daune.
Cererea a fost legal timbrată cu taxă de timbru în valoare de 20 lei, potrivit art. 19 din OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.
La data de 03.11.2014, intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii contravenționale.
În motivarea întâmpinării, intimatul a arătat că petentul a fost sancționat deoarece la data de 26.09.2014 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. C. și ajungând la intersecția cu B.P. H. a efectuat virajul la stânga fără a acorda prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_ care circula pe drumul prioritar și a intrat în coliziune cu acesta, fapta fiind prev. de art. 57 alin. 1din OUG 195/2002 și sancționatp de art. 101 alin. 3 din OUG 195/2002.
A susținut intimatul că procesul verbal a fost întocmit cu respectarea prev. art. 16 și art. 17 din OG 2/2001, în urma analizării avariilor celor două autovehicule implicate în accident și a declarațiilor acestora date în fața organelor de poliție, susținerile petentului neputând fi primite cât timp nu sunt susținute de nici un mijloc de probă.
La întâmpinare, intimatul a atașat, declarațiile de tamponare ale petentului și ale lui B. O., celălalt conducător auto.
La data de 24.11.2014 petentul a depus la dosar răspuns la întâmpinare, reluând cele susținute în plângerea contravențională, și arătând că solicită cheltuieli de judecată.
La termenul din data de 15.01.2015 instanța, în temeiul art. 119 din OUG 195/2002 a dispus introducerea în cauză în calitate de intervenient forțat a numitei B. I. și în calitate de asigurator a societății C. I. SA.
La dosarul cauzei a fost depus dosarul de daună înregistrat la C. I. S.A. (f. 35- f.71).
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și din oficiu proba cu interogatoriul intervenientului forțat B. O..
Interogatoriul intervenientului forțat a fost administrat la termenul de judecată din data de 26.02.2015, declarația acesteia fiind consemnată prin încheierea de ședință de la acel termen.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarea situație de fapt:
Prin procesul-verbal . nr._/26.09.2014, petentul a fost sancționat cu amenda contravențională de 540 lei, și suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 57 alin. 1 OUG 195/2002 și sancționate de 100 alin. 3 OUG 195/2002.
Contravenția a constat în faptul că la data de 23.09.2014 a condus autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare_ pe . mun. C. și ajungând la intersecția cu B.P. H. a efectuat virajul la stânga fără a acorda prioritate de trecere autoturismului cu nr. de înmatriculare_ care circula pe drumul prioritar și a intrat în coliziune cu acesta.
Procesul verbal a fost încheiat cu obiecțiuni.
În drept, potrivit art. 57 alin 1 din OUG 195/2002 la intersecțiile cu circulație nedirijată, conducătorul de vehicul este obligat să cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreaptă, în condițiile stabilite prin regulament.
Conform art. 100 alin. 3 lit. b din OUG 195/2002 constituie contravenție și se sancționează cu amenda prev. în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile: a) nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale;b) nerespectarea interdicției temporare de circulație instituite pe un anumit segment de drum public; c) nerespectarea regulilor de circulație la trecerea unei coloane oficiale sau intercalarea într-o astfel de coloană; d) circulația pe sens opus, cu excepția cazurilor în care se efectuează regulamentar manevra de depășire.
Prin raportare la data înmânări procesului verbal de contravenție contestat - 26.09.2014, și la data depunerii prezentei plângeri contravenționale la instanță 06.10.2014, instanța constată că a fost respectat termenul de formulare a plângerii contravenționale, prevăzut de art. 31 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, respectiv, 15 zile de la data înmânării procesului verbal de contravenție contestat.
Procedând la verificarea legalității procesului verbal contestat, în conformitate cu dispozițiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor imperative ale art. 17 din același act normativ.
Instanța va respinge motivele de nelegalitate invocate de către petent pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește încălcarea disp. art. 16 din OG 2/2001, cu privire la nesurprinderea tuturor împrejurărilor în care s-a comis fapta, anularea actului poate interveni numai în condițiile art. 175 Cod procedură civilă doar în măsura dovedirii unei vătămări care să decurgă din viciul constatat și care sa nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului, dovadă care nu a fost făcută în cauză. De altfel, nulitatea relativă se acoperă prin faptul că petentul a avut posibilitatea de a prezenta toate împrejurările faptei pe calea plângerii contravenționale care face obiectul prezentei cauze.
Lipsa mențiunilor privind societatea de asigurare ori a celeilalte persoane implicate în accident nu este de natură să atragă nulitatea absolută a procesului verbal de contravenție, deoarece această omisiune nu este prevăzută în art. 17 din O.G. nr. 2/2001, iar petentul nu a făcut dovada vătămării suferite si care nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului verbal, astfel că sancțiunea nulității relative nu operează.
Faptul ca sancțiunea contravențională complementară nu a fost consemnată în procesul verbal de contravenție nu este de natură a atrage nulitatea acestuia, deoarece nu este vorba de o mențiune prevăzuta de art. 17 din O.G. nr. 2/2001. Incidența sancțiunii contravenționale complementare decurge din lege ca urmare a constatării faptei contravenționale, astfel că nu era o măsură la libera apreciere a organului constatator. Întrucât măsura se aplică de drept, faptul că nu a fost consemnată în procesul verbal nu poate induce un dubiu cu privire la aplicarea acestei sancțiuni, fiind consemnată măsura reținerii permisului de conducere ca urmare a aplicării acestei sancțiuni complementare.
Totodată, instanța constată că nu sunt incidente disp. art. 13 din OG 2/2001 privind prescrierea aplicării sancțiunii complementare, având în vedere că aceasta a fost aplicată odată cu încheierea procesului verbal de contravenție la data de 26.09.2014, ca urmare a contravenției săvârșite la data de 23.09.2014, nefiind depășit termenul de 6 luni prev. de art. 13 din OG 2/2001. Totodată nu este incidentă nici instituția prescripției executării sancțiunii complementare, ținând cont că procesul verbal de contravenție a fost înmânat petentului la data întocmirii acestuia.
În ceea ce privește temeinicia procesului verbal de contravenție, instanța reține următoarele:
Sub aspectul temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat, instanța reține că, deși în dreptul intern contravențiile au fost scoase din sfera de reglementare a dreptului penal, în lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg, în continuare, Curtea, (cauzele Engel c. Olandei, Lutz c. Germaniei, Lauko c. Slovaciei și Kadubec c. Slovaciei), această categorie de fapte ilicite intră în sfera de cuprindere a noțiunii de „acuzație în materie penală”, la care se referă primul paragraf al art. 6 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, în continuare Convenția.
La această concluzie conduc două argumente, pe de o parte, caracterul general al reglementării, norma juridică ce sancționează acest gen de fapte adresându-se tuturor cetățenilor; iar pe de altă parte, sancțiunea aplicabilă pentru săvârșirea acestor fapte: amenda contravențională, urmărește un scop preventiv, represiv și disuasiv, caracteristic infracțiunilor. În jurisprudența sa constantă: cauzele Eanady c. Slovaciei, Ziliberberg c. Moldovei, N. c. României, A. c. României, Curtea a stabilit că aceste criterii, care sunt alternative, iar nu cumulative, sunt suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție constituie, în sensul art. 6 din Convenție, o „acuzație în materie penală”.
De asemenea, aceasta a mai statuat că dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este unul absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenție, cu obligația statului de a institui limite rezonabile în stabilirea unor astfel de prezumții, în acest sens fiind necesară asigurarea unui echilibru între interesele aflate în prezență, respectiv, scopul urmărit de legiuitor prin instituirea prezumției, acela de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit, și necesitatea respectării dreptului la apărare al persoanei acuzate: cauza Salabiaku c. Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic c. Suediei, paragraf 113, 23 iulie 2002.
Forța probantă a rapoartelor și proceselor verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa diferit importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblul său atunci când administrează și apreciază probatoriul: cauza Bosoni c. Franței, hotărârea din 7 septembrie 1999.
Aplicând principiile enunțate în paragrafele ce preced cauzei de față, instanța constată că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului administrativ de constatare și sancționare a contravenției, din economia întregii reglementări în materie contravențională și din interpretarea art. 270 Cod procedură civilă, rezultă că procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției, ca înscris autentic, întocmit de un funcționar public în exercitarea atribuțiilor de putere publică cu care a fost învestit face dovada situației de fapt menționate în cuprinsul său, până la proba contrară, bucurându-se astfel de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie, care poate fi răsturnată prin administrarea oricărei probe, în condițiile legii.
Având în vedere considerentele expuse mai sus, instanța apreciază că procesul-verbal contestat se bucură de prezumția relativă de temeinicie prevăzută de lege.
Totodată, instanța apreciază că petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, care are scopul de a proteja indivizii față de posibilele abuzuri din partea autorităților.
Ambele prezumții sunt relative, iar prezumția de veridicitate operează doar până la limita la care, prin aplicarea ei, s-ar ajunge în situația ca persoana învinuită de săvârșirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal.
Petentul nu a administrat nicio probă în susținerea nevinovăției sale raportat la abaterea reținută fata de sine, în timp ce situația de fapt, astfel cum a fost consemnată în procesul verbal de contravenție se coroborează cu cele declarate de către intervenientul forțat în fața instanței și cu declarațiile celor doi conducători auto date în fața organelor de poliție.
Astfel, în procesul verbal de contravenție a fost consemnat că petentul, circulând pe . ajungând la intersecția cu BP H. a efectuat viraj stânga fără a acorda prioritate de trecere autoturismului condus de către intervenientul B. O..
Din declarația dată în fața organelor de poliție la data de 26.09.2014 (fila 22) intervenienta a declarat că circula pe ., din direcția Casa de Cultură către Trocadero iar petentul, în dreptul străzii H. a efectuat o manevră de întoarcere fără a se asigura și fără a acorda prioritate și ajungând pe banda pe care aceasta circula, intervenienta a încercat să-l evite însă l-a acroșat cu partea dreaptă față.
Aceleași susțineri au fost reluate de către intervenientă și prin interogatoriul administrat în fața instanței, arătând că deși s-a încercat soluționarea pe cale amiabilă părțile nu s-au înțeles.
Petentul, în fața organelor de poliție a declarat, în esență, că deplasându-se pe . din direcția Mamaia către Gară a efectuat manevra de întoarcere după ce s-a asigurat în prealabil că nu venea nici un autoturism iar cei care doreau să efectueze viraj la stânga i-au făcut semn că pot întoarce în condiții de siguranță. În continuare petentul a precizat că după efectuarea virajului a încetinit deoarece în fața sa era un autoturism staționat și a îndreptat volanul, moment în care s-a produs impactul. Aceste precizări au fost efectuate de către petent prin declarația dată în fața organelor de poliție la data de 26.09.2014 și aflată la dosar la fila 21.
Cu toate acestea, în cuprinsul plângerii contravenționale, petentul nu a menționat de efectuarea virajului la stânga, precizând lacunar că „circula de destulă vreme pe banda din mijloc”, și încetinind în aproprierea intersecției, avut loc impactul sau că „ a acordat prioritate de trecere la timpul potrivit tuturor celor care o aveau”, descriind o altă situație de fapt decât cea consemnată în procesul verbal sau decât cea arătată în fața organelor de poliție.
În consecință, instanța constată că susținerile petentului formulate în cuprinsul plângerii contravenționale nu se coroborează cu nici un mijloc de probă, nici măcar cu cele declarate de către acesta în fața organelor de poliție.
Faptul că părțile nu s-au înțeles pe cale amiabilă nu poate conduce la reținerea unei alte situații de fapt. Totodată, susținerile petentului cu privire la opinia inspectorului de daune nu pot fi avute în vedere, cât timp funcționarul care are dreptul să rețină situația de fapt în cazul producerii unui accident de circulație, în lipsa acordului părților, este agentul de poliție. Mai mult, petentul a renunțat la audierea acestui martor propus prin cererea introductivă.
Totodată, instanța constată că era obligația petentului de a se asigura înaintea efectuării unui viraj la stânga, cu consecința schimbării sensului de mers, ținând cont și de prev. art. 126 din Regulamentul de aplicare al OUG 195/2002 conform cărora pentru a putea întoarce vehiculul de pe un sens de mers pe celălalt prin manevrare înainte și înapoi sau prin viraj, conducătorul acestuia este obligat să semnalizeze și să se asigure că din față, din spate sau din lateral nu circulă în acel moment niciun vehicul.
Faptul că autoturismele din față și care urmau să efectueze viraj stânga i-ar fi făcut semn petentului pentru a trece nu are nicio relevanță, cât timp respectarea regulilor de circulație este una imperativă și mai mult, în efectuarea virajului la stânga autoturismul petentului nu s-ar fi intersectat cu aceste autoturisme ci cu cele care aveau direcția de deplasare înainte. Totodată aceste susținerile ale petentului nu au fost în nici un fel dovedite.
De asemenea, faptul că la data de 26.09.2014 a fost încheiat procesul verbal de contravenție, în urma prezentării părților la sediul poliției,când a avut loc și supunerea acestora la etilotest s-a datorat încercării părților de a soluționa incidentul prin încheierea unei constatări pe cale amiabilă, împrejurare pe care de altfel chiar petentul o precizează. Totodată în declarația luată intervenientei este indicată societatea de asigurare RCA. Mai mult, aceste aspecte nu au relevanță în stabilirea vinovăției petentului cu privire la abaterea contravențională reținută în sarcina sa.
Deși petentul beneficiază de prezumția de nevinovăție, simplele sale apărări nu pot înlătura prezumția de veridicitate de care se bucură procesul verbal întocmit de un organ al statului.
Față de aspectele reținute mai sus, instanța reține că petentul se face vinovat de săvârșirea contravenției reținută în sarcina sa.
În ceea ce privește sancțiunile aplicate, amenda este în cuantumul minim prevăzut de lege și față de gravitatea faptei contravenționale, constând în faptul că neacordarea priorității de către petent a condus la producerea unui accident de circulație și avarierea unui alt autoturism, instanța apreciază că sancțiunea principală, în cuantumul minim prevăzut de lege este proporționala cu gradul de pericol social al faptei. Sancțiunea complementară operează de drept în condițiile reținerii vinovăției petentului în săvârșirea contravenției prevăzute de art. 57 alin. 1 lit. d) OUG 195/2002 și sancționate de art. 101 alin. 3 din OUG 195/2002, fiind totodată proporțională cu gravitatea faptei și urmarea produsă. Prin urmare va fi respinsă ca nefondată solicitarea petentului de înlocuire a sancțiunii amenzii cu avertismentul și înlăturarea sancțiunii complementare.
Pentru toate aceste motive, instanța va respinge plângerea formulată de petent împotriva procesului verbal de constare a contravenției . nr._/26.09.2014 ca neîntemeiată.
În raport de disp. art. 453 Cod Proc. Civ, și de soluția de respingere a plângerii contravenționale formulată de către petent, instanța va respinge și cererea acestuia de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petentul N. V., CNP –_, domiciliat in CONSTANTA, .. AL4, ., . cu intimatul I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA, cu sediul in Constanta, ., intervenientul forțat B. O., CNP –_, domiciliat in CONSTANTA, ., ., . SOCIETATEA DE ASIGURARE-REASIGURARE C. I. S.A. cu sediul in CONSTANTA, POPORULUI, nr. 45 împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._/26.09.2014, ca neîntemeiată.
Respinge cererea petentului de obligare a intimatului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 24.03.2015.
Președinte Grefier
L. Focsa M. I.
Red. Jud. L.F./ 24.03.2015 /4.ex.
Tehn.M.I. 08.04.2015
emis .>
| ← Pretenţii. Sentința nr. 3338/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 3277/2015. Judecătoria... → |
|---|
