Plângere contravenţională. Sentința nr. 3576/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3576/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 27-03-2015 în dosarul nr. 3576/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
., C.; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_
Dosar civil nr._
Sentința Civilă Nr. 3576
Ședința Publică din data de 27 Martie 2015
Instanța constituită din:
Președinte: C. I.
Grefier: L. B.
Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal . nr._/27.06.2014, formulată de petenta P. F. - C., CNP_, cu domiciliul în Oraș Năvodari, ., ., Apt. 3, J. C., în contradictoriu cu intimatul I. DE J. JUDEȚEAN C., cu sediul în Mun. C., . nr. 108, J. C..
Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 09.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 24.03.2015 și la 27.03.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 C.proc.civ., a adoptat următoarea hotărâre:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C., la data de 21.07.2014, sub nr.22._, petenta P. F. - C. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul I. DE J. JUDEȚEAN C. ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.06.2014.
În motivarea în fapt a plângerii, petenta a arătat că sancțiunea aplicată este abuzivă, că faptele descrise în actul sancționator sunt exagerate și nu reflectă realitatea.
În drept, petenta nu a invocat niciun temei de drept.
În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri (filele nr.5 – 7, din dosar).
În temeiul art.19 O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru, acțiunea a fost timbrată cu 20,00 lei (fila nr.3, din dosar).
Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..
Intimatul a formulat întâmpinare, învederând următoarele:
(1). Legalitatea procesului verbal
Actul sancționator contestat respectă condițiile de formă și de fond impuse de O.G. nr.2/2001, petenta nefăcând nicio referire viabilă la aspecte de nelegalitate, apărările acesteia fiind apărări de fond nu excepții de nulitate absolută astfel cum sunt ele prevăzute de art. 16 și 17 din O.G. nr. 2/2001.
(2). Temeinicia procesului verbal
La data de 27.06.2014, în jurul orelor 16.50, echipa mixtă de patrulare și intervenție, din care făcea parte agentul constatator, fiind în serviciul de patrulare pe raza localității Novodari, a fost sesizată de către dispeceratul acesteia, să se deplaseze pe . deranjată liniștea publică. Agenții din patrulă, ajunși la fața locului, au luat legătura cu A. N. S., persoana care a sunat la serviciul de urgență 112, care avea o altercație verbală cu petenta. Agenții au solicitat ambelor persoane să înceteze scandalul, aducându-le la cunoștință faptul că, în caz contrar, pot fi sancționate contravențional. Persoanele în cauză au înțeles pe moment și au încetat altercația, agenții plecând de la fața locului, însă, în scurt timp, au fost solicitați din nou să intervină în urma unui nou apel la 112, deoarece petenta ar fi agresat-o fizic pe A. N. S.. Revenind, agenții au constatat că petenta era tot mai agresivă verbal amenințând-o pe A. N. S. chiar și în prezența lor.
În urma celor constatate aceștia au considerat că se impune sancționarea acesteia.
De fapt, petenta, în plângerea formulată, uitând comportamentul vulgar pe care 1-a manifestat, nu prezintă nicio stare de fapt, rezumându-se la a arăta că sancțiunea este abuzivă și exagerată însă neexplicând de ce. Totodată petenta nu a arătat în niciun fel, faptul că s-ar afla într-o relație de dușmănie cu subofițerul de jandarmi pentru a demonstra că acesta a fost subiectiv în aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale.
în procesul civil, rolul activ și sarcina probei îi revine reclamantului/petentului (actori incumbit probatio), iar simplele afirmații ale acestuia neînsoțite de probe, în conformitate cu prevederile art.249 din Codul de Procedură Civilă, nu pot răsturna prezumția de legalitate și temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, conferită de art. 34, alin.(l) din O.G. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, având în vedere că agentul constatator a constatat fapta direct și cu propriile simțuri (ex propriis sensibus).
Această interpretare este în acord cu exigențele Curții Europene a Drepturilor Omului. în aplicarea prezumției de nevinovăție în materie contravențională, în cauza A. vs România, instanța de la Strasbourg a statuat că prezumțiile nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului dacă nu depășesc anumite limite rezonabile. În ipoteza în care agentul constatator a perceput ex propriis sensibus fapta contravențională, acest fapt poate constitui o probă suficientă care să dovedească situația de fapt reținută în sarcina contravenientului și să răstoarne astfel prezumția de nevinovăție, revenind acestuia din urmă sarcina probei contrare.
În stabilirea cuantumului amenzii, agentul constatator a avut în vedere prevederile art.5, alin.5 și art.21, alin.3 din OG 2 din 2001 privind regimul juridic al contravențiilor, care obligă ca sancțiunea aplicată să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, de împrejurările în care a fost săvârșită, de modul și mijloacele de săvârșire și de urmarea produsă stabilind sancțiunea pecuniară la 500 lei.
Se apreciază că procesul-verbal redă în mod corect situația de fapt și se solicită instanței a constata că întrunește condițiile de fond și formă cerute în mod imperativ de lege, fiind legal și temeinic întocmit.
Întrucât afirmațiile petentei nu reușesc să dovedească o altă situație de fapt decât cea consemnată de către agentul constatator în cuprinsul actului de sancționare, intimatul solicită respingerea plângerii contravenționale, cu consecința menținerii sancțiunii pecuniare aplicate.
În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei raportul agentului constatator (fila nr.16, din dosar).
Intimatul a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.15 verso, din dosar).
Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:
I. Asupra procesului verbal de contravenție contestat:
Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotăraște asupra sancțiunii.
1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:
Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, neexistând nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat.
În referire la nelegalitatea actului sancționator, instanța reține că petenta nu a indicat în cuprinsul plângerii contravenționale vreun motiv de nelegalitate care să vizeze neîndeplinirea condițiilor de formă prevăzute de lege pentru încheierea valabilă a actului sancționator.
2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:
2.1 În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 27.06.2014, petenta P. F. - C. a fost sancționată contravențional de către intimatul intimatul I. DE J. JUDEȚEAN C., cu amendă în cuantum de 500,00 lei, întocmindu-i-se Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute art.2 pct.24 Legea nr.61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în sarcina sa reținându-se că, la data de 27.06.2014, orele17:10, aflându-se pe ., a provocat și participat efectiv scandal cu numita A. N. S. – aspect constatat ca urmare a apelului telefonic la numărul unic de urgență 112.
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când apreciază probatoriul, potrivit jurisprudenței constante Curții Europene a Drepturilor Omului.
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional.
Potrivit art.2 pct.24 din Legea nr.61/1991, provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri sau localuri publice constituie contravenție dacă nu este comisă în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerată infracțiune.
2.2. Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:
Având în vedere aceste principii, instanța constată că situația de fapt reținută în procesul – verbal este conformă realității având în vedere următoarele considerente.
În acord cu intimatul, instanța mai reține că petenta nu a produs nicio probă care să înlăture situația de fapt reținută în actul sancționator contestat.
Din raportul agentului constatator rezultă că acesta a perceput ex propriis sensibus situația de fapt consemnată, respectiv (fila nr.16, din dosar):
- la data de 27.06.2014, în jurul orelor 16.50, echipa mixtă de patrulare și intervenție, a fost sesizată de către dispeceratul poliției orașului Năvodari să se deplaseze pe . deranjată liniștea publică
- agenții din patrulă s-au deplasat la fața locului și au luat legătura cu numita A. N. S., persoana care a sunat la serviciul de urgență 112 și care o altercație verbală cu petenta
- agenții constatatori le-a solicitat petentei și numitei A. N. S. să înceteze altercația și le-a adus la cunoștință faptul că, în caz contrar, pot fi sancționate contravențional
- agenții constatatori au plecat de la fața locului, însă, în circa 15 minute, au fost solicitați din nou să intervină în urma unui nou apel la 112, deoarece petenta ar fi agresat-o fizic pe A. N. S.
- revenind, agenții au constatat că petenta era tot mai agresivă verbal și o amenința pe A. N. S. chiar și în prezența lor.
Petenta a depus la dosarul cauzei o declarații olografe semnate de ea și alte persoane străine de situația de fapt care a stat la baza întocmirii actului sancționator contestat. Instanța apreciază aceste declarații ca fiind subiective și constituite pro causa, neavând forță probantă în cauza dedusă judecății.
2.3. Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există și că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă.
3. Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:
Potrivit art.3 lit.b Legea nr.61/1991este, fapta prevăzută la art.2 pct.24 din Legea nr.61/1991 se sancționează cu amendă de la 200,00 lei la 1.000,00 lei.
Prin actul sancționator contestat, petentei i-a fost aplicată o amendă contravențională în cuantum de 500,00 lei.
Instanța apreciază că în speță nu este necesară reindividualizarea sancțiunii, impunându-se ca petenta să învețe să acorde respectul cuvenit normelor de conviețuire socială și să se comporte în consecință. De altfel, este de reținut disprețul pe care l-a manifestat față de normele legale în materie, adresându-se agenților constatatori în sensul că face ce vrea și nu o interesează amenda aplicată (a se vedea rubrica alte mențiuni din cuprinsul procesului verbal).
4. Soluția instanței:
Pentru toate aceste considerente, în conformitate cu art. 34 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.06.2014 este legal și temeinic întocmit. Pe cale de consecință, instanța va respinge ca neîntemeiată plângerea formulată de către formulată de petenta P. F. C. în contradictoriu cu intimatul I. de J. Județean C., menținând ca legal și temeinic actul sancționator atacat.
II. Instanța din oficiu:
În temeiul art.453 și al art.22 alin.6 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că în cauză nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Reținând dispozițiile legale ce succed,
- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;
- art.468 alin.1 C.proc.civ.;
- art.471 alin.1 C.proc.civ.,
prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională formulată de petenta P. F. C. (CNP_), cu domiciliul în Oraș Năvodari, ., ., Apt. 3, J. C., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.06.2014, în contradictoriu cu intimatul I. de J. Județean C., cu sediul în Mun. C., . nr. 108, J. C., ca neîntemeiată.
Menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/27.06.2014.
Ia act că, în prezenta cauză, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel, în termen de 30 de zile, de la comunicare.
Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ..
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27.03.2015.
Președinte, Grefier,
Judecător C. I. L. B.
Red. Jud. C.I./17.06.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3670/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3731/2015.... → |
---|