Plângere contravenţională. Sentința nr. 4381/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 4381/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 17-04-2015 în dosarul nr. 4381/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECTIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Mun. C., .; Tel. 0241 /_; Fax. 0241/_

Dosar civil nr. 19._

SENTINȚA CIVILĂ nr. 4381

Ședința Publică din Data de 17 Aprilie 2015

Instanța constituită din:

Președinte: Judecător C. I.

Grefier: L. B.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională împotriva Procesului-Verbal . nr._/09.06.2014, acțiune formulată de petenta C. E. (CNP_), cu domiciliul în Loc. C., ., J. C., în contradictoriu cu intimatul I.P.J. C. – POST POLIȚIE C., cu sediul în ., cu intervenienții forțați C. F.(CNP_), cu domiciliul în Comuna C., ., J. C., N. A.(CNP_), cu domiciliul în . nr. 114, ., Etaj 1, Apt. 4, J. C. și asiguratorii S. C. ASIG S.A. prin Sucursala C., cu sediul în Mun. C., . nr. 152Bis, J. C. și C. I. – SOCIETATE DE asigurare REASIGURARE prin Sucursala C., cu sediul în Mun. C., ., J. C..

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 23.03.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art. 396 alin. 1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat succesiv pronunțarea la 07.04.2015, 15.04.2015 și 17.04.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art. 395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:

I. Cererea de chemare în judecată:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 26.06.2014, sub nr.19._, petenta C. E. a solicitat instanței, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Județean de Poliție C. – Post Poliție C., ca, prin hotărârea ce va pronunța, să dispună anularea Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.06.2014.

În motivarea în fapt a plângerii, petenta a invocat următoarele argumente:

(1). La data de 09.06.2014, în jurul orelor 18 -18.30, se deplasa în localitatea C., pe Șoseaua Constanței, din direcția C. spre domiciliu, când a fost lovită în lateral dreapta de către un autoturismul numărul de înmatriculare_ care ieșea de pe . se asigure, în urma impactului autoturismul său fiind proiectat în alt autoturism care staționa.

(2). Agentul constatator a considerat că este răspunzătoare de producerea evenimentului rutier, în condițiile în care circula pe o stradă cu prioritate așa cum reiese din adresa Primăriei nr.4419/10.06.2014 și din fotografiile de la fața locului.

(3). Procesul-verbal de constatare și sancționare al contravenției trebuie să aibă la baza întocmirii sale mijloace de probă temeinice în ceea ce privește vinovăția petentului, mențiunile agentului constatator inserate în actul sacționator neputând singure servi drept temei pentru aplicarea sancțiunii contravenționale în absența altor mijloace de probă, astfel că cele constatate de agentul de circulație nu au nicio valoare în fața judecătorului dacă nu sunt susținute de alte mijloace de probe, cum ar fi fotografii, martori, înregistrări video.

Din perspectiva jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, în raport de art. 6 CEDO, deși necalificată în dreptul intern ca fiind de natură penală, contravenția este subsumată noțiunii de "acuzație în materie penală", având în vedere câmpul de aplicare general al normei, cât și preeminența caracterului represiv al sancțiunii contravenționale.

Din acest punct de vedere se impune în mod necesar respectarea garanțiilor specifice recunoscute persoanei acuzate, între care și a prezumției de nevinovăție a petentului.

În drept, petenta a invocat O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedirea plângerii, petenta a depus la dosarul cauzei înscrisuri și planșe foto (filele nr.6 – 8, nr.90, din dosar).

Având în vedere art.36 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.19 O.U.G. nr. 80 din 26 iunie 2013 privind taxele judiciare de timbru (În materie contravențională, plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției, precum și calea de atac împotriva hotărârii pronunțate se taxează cu 20 lei), cererea a fost legal timbrată conform chitanței ../Data CT XWM_/23.06.2014 (fila nr.3, din dosar).

II. Întâmpinarea:

Prin rezoluție, instanța a pus în vedere intimatului să depună întâmpinare, în condițiile prevăzute de art.201 alin.1 C.proc.civ., sub sancțiunea prevăzută de art.208 alin.2 C.proc.civ..

La data de 13.08.2014, intimatul a depus întâmpinare prin care și-a precizat poziția procesuală față de plângerea contravențională formulată de petentă, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea în fapt a întâmpinării, intimatul a arătat că:

(1). Petenta a fost sancționată întrucât, în ziua de 09.06.2016, a condus autoturismul cu nr. de înmatriculare_ pe Șoseaua Constanței și ajungând la intersecția cu . C., jud. C., nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu numărul de înmatriculare_, intrând în coliziune cu acest autoturism care circula regulamentar pe . în intersecție în vederea traversării. Ulterior, în urma impactului, autoturismului cu numărul de înmatriculare_ a fost proiectat în autoturismul cu nr. de înmatriculare_ care se afla parcat regulamentar, fapta săvârșită de petentă fiind prevăzută de art. 135 alin. 1 lit. c) din H.G. nr. 1391/2006 privind Regulamentul de aplicare al O.U.G. nr. 195/2002 și sancționată de art. 101 alin.3 lit.(a) din O.U.G 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice.

(2). În ceea ce privește susținerile petentei din cuprinsul plângerii contravenționale, art.57 alin.1 din O.U.G 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice prevede că La intersecțiile cu circulație nedirijata, conducătorul de vehicul este obligat sa cedeze trecerea vehiculelor care vin din partea dreapta, in condițiile stabilite prin regulament, astfel că petenta avea obligația de a acorda prioritate de trecere autoturismului cu numărul de înmatriculare_, întrucât acesta venea din partea dreaptă a autoturismului cu numărul de înmatriculare_, iar intersecția dintre Șoseaua Constanței (pe care circula autoturismul petentei) și . C. era o intersecție nedirijată.

(3). În ceea ce privește adresa Primăriei C. nr.4419 din 10.06.2014 în cuprinsul căreia se precizează că „Șoseaua Constanței (. petenta) este clasificată ca fiind drum superior care deține prioritate asupra străzilor laterale din comunca C.", se impune a se reține că, atât timp cât la intersecția în interiorul căreia s-a produs coliziunea sus menționată lipsea amenajarea corespunzătoare (lipsa indicatorului de prioritate - CEDEAZĂ TRECEREA sau STOP), era aplicabilă regula de circulație a priorității de dreapta, astfel cum prevede și art.31 din O.U.G. nr. 195/2002.

Intimatul învederează instanței că actul sancționator a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și ale art.17 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, nefiind incidentă niciuna din cauzele care ar putea duce la anularea acestuia.

În drept, prin întâmpinare, intimatul a invocat prevederile O.U.G. nr.195/2002 republicată, ale H.G. nr.1391/2006 și ale O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

În dovedire, intimatul a depus la dosarul cauzei documentația care a stat la baza întocmirii procesului verbal de contravenție contestat (filele nr.16 – 34, din dosar).

În temeiul art.223 C.proc.civ., intimatul a solicitat judecarea și în lipsă a prezentei cauze (fila nr.15, din dosar).

III. C. procesual pasiv al acțiunii:

Având în vedere art.119 din O.U.G. nr.195/2002 și pe baza înscrisurilor depuse la dosarul cauzei de intimat, instanța a dispus lărgirea cadrului procesual pasiv al acțiunii prin introducerea în cauză:

- în calitate de intervenienți forțați

  1. C. F.
  2. N. A.

- în calitate de asigurători

  1. S. C. ASIG S.A. prin Sucursala C.,
  2. C. I. – SOCIETATE DE ASIGURARE REASIGURARE prin Sucursala C..

Analizând cererea de chemare în judecată, înscrisurile depuse la dosar și normele legale invocate în susținere, instanța reține următoarele:

În urma verificării cerute de dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001 și având în vedere și dispozițiile ar.181 alin.1 pct.2 C.proc.civ., instanța a constatat că plângerea a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 26.06.2014, în termenul legal de 15 zile, termen calculat de la data întocmirii procesului verbal de contravenție contestat (09.06.2014), întrucât acesta i-a fost comunicat petentei în condițiile prevăzute de art.26 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor (fila nr.7, din dosar).

Instanța își va întemeia raționamentul care stă la baza motivării prezentei hotărâri pe dispozițiile art.34 alin.1 din O.G. nr.2/2001, potrivit cu care instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.

I. Cu privire la procesul verbal de contravenție contestat:

1. Asupra legalității procesului verbal de contravenție contestat:

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța apreciază că actul atacat a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor art.16 și art. 17 din OG nr.2/2001, astfel că nu există nicio cauză de natură să atragă nulitatea actului contestat.

De altfel, petenta nu a invocat nicio cauză de nulitate a actului sancționator contestat.

2. Asupra temeiniciei procesului verbal de contravenție contestat:

2.1. În urma analizării actelor din dosar, instanța reține că, la data de 09.06.2014, petenta C. E. a fost sancționată contravențional de către intimatul Inspectoratul Județean de Poliție C. prin Postul de Poliție C., cu amendă în cuantum de 510,00 lei, întocmindu-i-se Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._, pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art.135 alin.1 lit.(c) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002 și sancționate de art.101 alin.1 lit.(b) din O.U.G 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice, cu reținerea permisului de conducere, în temeiul art.111 alin.1 lit.(c) din acest din urmă act normativ.

Astfel, ca situație de fapt, în procesul verbal de contravenție contestat s-a reținut în sarcina petentei că, în ziua de 09.06.2014, orele 18:30, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe Șoseaua Constanței și ajungând la intersecția cu . C., jud. C., nu a acordat prioritate de trecere autoturismului cu numărul de înmatriculare_, intrând în coliziune cu acest autoturism care circula regulamentar pe . în intersecție în vederea traversării. Ulterior, în urma impactului, autoturismului cu numărul de înmatriculare_ a fost proiectat în autoturismul cu numărul de înmatriculare_ care se afla parcat regulamentar.

Potrivit procesului verbal de contravenție contestat, încadrarea juridică a situației de fapt reținute este art.135 alin.1 lit.(c) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, text legal potrivit căruia: conducătorul de vehicul este obligat să acorde prioritate de trecere ...la intersecția nedirijată atunci când pătrunde pe un drum comunal venind de pe un drum local.

Instanța constată că, în mod greșit, s-a reținut în procesul verbal de contravenție contestat că fapta reținută în sarcina petentei este sancționată art.101 alin.1 lit.(b) din O.U.G 195/2002 rep. privind circulația pe drumurile publice. De altfel, forma în vigoare la data constatării faptei contravenționale a textului legal menționat nici nu cuprindea lit.(b).

2.2. Ca act administrativ jurisdicțional încheiat cu respectarea tuturor condițiilor legale de formă și de fond, procesul verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de adevăr și face dovada savârșirii faptei până la proba contrară, sarcina probei revenind petentei, în conformitate cu dispozițiile art.249 C.proc.civ care statuează că cel care face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege.

Referitor la sarcina probei, instanța are în vedere principiile jurisprudențiale în materie contravențională expuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în decizia din 13 martie 2012 în cauza H. și alții c. României (jurisprudență de actualitate, specifică materiei contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră).

În primul rând, din jurisprudența constantă a Curții, instanța reține că celui sancționat contravențional nu i se recunoaste ab initio și în orice situație prezumția de nevinovăție și implicit, incidența principiului in dubio pro reo.

În al doilea rând, instanța reține că, în materia contravențiilor prevăzute și sancționate de legislația rutieră, în cauzele reunite H. și alții c. României (decizie din 13 martie 2012), Curtea a respins ca inadmisibile cererile formulate 17 reclamanți cu privire la proceduri interne de contestare a proceselor verbale de contravenție, constatând că instanțele naționale au respectat toate garanțiile prevăzute de art.6 din Convenție în materie penală, în condițiile în care sarcina probei revenea petenților, conform principiului înscris înscris în art.1169 C.civ. din 1864 (preluat în art.249 C.proc.civ.).

În considerentele deciziei se arată că reclamanții au susținut că instanțele sesizate au așteptat din partea lor să răstoarne prezumția de legalitate și de temeinicie a procesului verbal de contravenție prin proba contrară faptelor reținute în acesta, împrejurare care ar fi adus atingere dreptuluila respectarea prezumției de nevinovăție. (M. H. contre la Roumanie ., § 12, netradusă). Instanța reține cu titlu de principiu faptul că Curtea nu a subscris acestor susțineri ci, dimpotrivă, a reamintit că, în materia circulației rutiere, prevederile art. 6 par. 2 din Convenție nu se opun aplicării unui mecanism care ar instaura o prezumție relativă de conformitate a procesului-verbal cu realitatea, prezumție fără de care ar fi practic imposibil să sancționezi încălcările legislației în materie de circulație rutieră, intrând în competența poliției. Cu titlu general, Curtea a apreciat că orice sistem juridic cunoaște prezumții de fapt și de drept – prezumții cărora Convenția nu li se opune, în principiu, însă, ea impune statelor să încadreze prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării, Curții revenindu-i doar rolul de a verifica respectarea acestor limite, în fiecare caz în parte (M. H. contre la Roumanie ., § 13, netradus). În această privință, Curtea a evidențiat că prezumția privind răspunderea reclamanților stabilită prin procesul verbal nu este irefragabilă atâta timp cât cel interesat poate face proba contrară prin intermediul oricărui mijloc de probă admis de legislația națională (M. H. contre la Roumanie ., § 14, netradus).

Din interpretarea Curții instanța mai reține că principiul statuat în art.1169 C.civ. conform căruia sarcina probei revine petentului nu înseamnă că instanțele pornesc de la idei preconcepute în privința vinovăției petentului, în condițiile în care acestuia i se permite să conteste legalitatea și temeinicia proceselor verbale în fața tribunalelor de plină jurisdicție, deci competente să le anuleze, dacă le-ar aprecia ca nule sau netemeinice. Simplul fapt că instanțele decid motivat să nu se încreadă în anumite mijloace de probă sau să nu le aprecize ca fiind credibile, hotărând mai degrabă să se sprijine pe altele, care se află și ele în dosare, nu poate atinge procedura prin inechitate sau arbitrar (M. H. contre la Roumanie ., § 15, netradus).

Raportat la considerentele desprinse din motivarea Curții, instanța reține că concursul dintre cele două prezumții relative, anume legalitatea si temeinicia procesului verbal de contraventie, respectiv prezumția de nevinovăție a acelui acuzat, impune ca soluția să fie determinată de probațiunea administrată în cauză.

În acord cu principiile jurisprudențiale anterior expuse, instanța apreciază că, în speța dedusă judecății, sarcina probei revine petentei, care trebuie să răstoarne prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție, în situația în care probele administrate de organul constatator pot convinge instanța în privința vinovăției petentului dincolo de orice îndoială rezonabilă.

2.3.Situația de fapt rezultată din probațiunea administrată în cauză:

Potrivit art.109 alin.1 din O.U.G nr.195/2002 constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face direct de către polițistul rutier, iar conform art.179 alin.2 lit. b) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, principala atribuție a polițistului rutier este de a constata și aplica sancțiuni în cazul contravențiilor aflate în competența sa. Constatarea (perceperea) faptelor contravenționale are loc, de drept comun, prin propriile simțuri ale agentului rutier, fiind un moment distinct de cel al întocmirii procesului verbal și care urmează ca o consecință firească a constatării/perceperii faptei.

În speță, din raportul întocmit de agentul constatator (fila nr.17, din dosar) rezultă că agentul rutier a constatat fapta personal.

Din raportul menționat, instanța reține că:

- la data de 09.06.2014, se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu la sediul de poliție din C., astfel că a procedat la soluționarea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale în care au fost implicate trei autoturisme:

  1. autoturismul cu nr._ condus de către petentă
  2. autoturismul cu nr._ condus de către C. F.
  3. autoturismul cu nr._ aparținând numitei N. A..

- conform procedurii interne de soluționare a evenimentelor rutiete soldate cu pagube materiale, în interiorul sediului de poliție, celor trei persoane implicate în eveniment li s-au pus la dispoziție trei formulare tipizate în vederea consemnării condițiilor în care s-a produs evenimentul rutier

- în urma consemnării și vizualizării acestora a constatat următoarea situație de fapt: Autoturismul cu nr._ condus de către petenta C. E. se deplasa venind din C. pe . comunei, ocazie cu care la intersecția cu . în coliziune frontală cu autoturismul cu nr._ condus de către C. F., care se deplasa pe .. A. A. prin traversarea . impactului frontal, autoturismul condus de petentă a intrat în coliziune frontală cu autoturismul cu nr._ aparținând numitei N. A., parcat regulamentar în loc delimitat

- la rubrica date suplimentare despre locul accidentului de pe declarația petentei se constată prezența mențiunii intersecție nedirijată aspect care se regăsește și în declarația numitului C. F.

- s-a procedat la deplasarea la locul evenimentului, ocazie cu care a constatat că intersecția nu era delimiată prin prezența de indicatoare de prioritate, aspect care a condus la concluzia existenței unei intersecții nedirijate prin indicatoare sau marcaje de prioritate, sens în care a stabilit vinovăția petentei pentru nerespectarea dispozițiilor privind prioritatea de trecere la . nedirijată prin indicatoare și marcaje rutiere.

În ceea ce privește adresa emisă de Primăria C., înregistrată sub nr.4419/10.06.2014 în cuprinsul căreia se precizează că Șoseaua Constanței (. petenta) este clasificată ca fiind drum superior care deține prioritate asupra străzilor laterale din . reține, în acord cu intimatul, că, atât timp cât la intersecția în interiorul căreia s-a produs coliziunea lipsea amenajarea corespunzătoare (lipsa indicatorului de prioritate - CEDEAZĂ TRECEREA sau STOP, constatată ex propriis sensibus de către agentul constatator), urmează că devine aplicabilă regula de circulație a priorității de dreapta, astfel cum prevede și art.31 din O.U.G. nr. 195/2002: Participanții la trafic trebuie sa respecte regulile de circulație, semnalele, indicațiile si dispozițiile polițistului rutier, precum si semnificația diferitelor tipuri de mijloace de semnalizare rutiera, in următoarea ordine de prioritate:

  1. semnalele, indicațiile si dispozițiile polițistului rutier;
  2. semnalele speciale de avertizare, luminoase sau sonore ale autovehiculelor, prevăzute la art. 32 alin. (2) Ut. a) si b);
  3. semnalizarea temporara care modifica regimul normal de desfășurare a circulației;
  4. semnalele luminoase sau sonore;
  5. indicatoarele;
  6. marcajele;
  7. regulile de circulație.

Din interogatoriul administrat la termenul de judecată din data de 23.03.2015 intervenientului forțat N. A., instanța reține că:

- a fost implicat în incident în mod indirect, întrucât s-au ciocnit două autoturisme între ele și autoturismul petentei a ricoșat în autoturismul său, care era parcat

- cele două autoturisme care s-au ciocnit sunt:

- cel aparținând petentei

- al doilea, aparținând numitului C. F.

- autoturismul său era parcat în fața imobilului (. nr. 14), iar la aproximativ 50 metri de imobilul său se află o intersecție, în care a avut loc impactul celor două autoturisme,

- s-a prezentat la Postul de Poliție din C., împreună cu petenta și intervenientul forțat, unde, din discuțiile purtate în fața agentului constatator, a rezultat că vinovăția ar fi aparținut petentei

- la intervenția soțului său, petenta nu a semnat procesul-verbal de contravenție

- locuiește în C. de mulți ani și conduce mașina de aproximativ 5 ani și se cunoaște de către toată lumea că drumul pe care conducea petenta este șoseaua principală, cu prioritate, dar la momentulproducerii accidentului nu existau semne de circulație specifice

- însă, a doua zi, în jurul orelor 0830, dimineața, când se pregătea să plece cu dosarul către asigurator, a văzut că soțul petentei împreună cu cineva din Primărie, respectiv viceprimarul, montau semnele de circulație în intersecția respectivă.

Prin urmare, din interogatoriul administrat intervenientului forțat N. A. rezultă cu claritate că în intersecția în interiorul căreia s-a produs coliziunea lipsea amenajarea corespunzătoare, nu exista indicator de prioritate, astfel că petenta era obligată să acorde prioritate de trecere autoturismului cu numărul de înmatriculare_ . Faptul că potrivit unei eventuale cutume locale drumul pe care circula petenta ar fi șoseaua principală, deci cu prioritate, nu este de natură a aprecia că fapta reținută în sarcina sa nu întrunește elementele constitutive ale contravenției.

2.4. Încadrarea juridică:

Raportat la situația de fapt anterior reținută, instanta constată că, în mod corect, fapta contravențională reținută în sarcina petentei a fost încadrată în dispozițiile art.135 alin.1 lit.(c) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, întrucât există corespondență între fapta concretă astfel cum a fost descrisă în cuprinsul procesului verbal de contravenție contestat și modelul abstract descris de norma de incriminare a contravenției, elementele cuprinse în situația de fapt suprapunându-se exact peste cele abstracte existente în descrierea legală a contravenției.

Instanța constată că norma de incriminare trebuia coroborată cu dispozițiile art.101 alin.3 lit.(a) din O.U.G. nr.195/2002 republicată (forma în vigoare la data constatării faptei contravenționale), privind circulația pe drumurile publice întrucât acest text legal reglementează sancțiunea aplicabilă contravenției reținute prin procesul verbal de contravenție contestat: nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale….. constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile … .

2.5. Raportat la ansamblul considerentelor expuse la punctul 2 din cuprinsul prezentei hotărâri, instanța constată că fapta contravențională există, că a fost săvârșită cu vinovăție de petentă și că este corect încadrată în drept. De asemenea, reținând că petenta nu a făcut dovada unei situații de fapt distincte de cea reținută în cuprinsul procesului verbal de contravenție, în condițiile în care în prezentul litigiu instanța a avut în atenție teza susținută de CEDO potrivit cu care art.6 par.2 din Convenție impune statelor să încadreze aceste prezumția de legalitate și temeinicie a procesului verbal de contravenție contestat în anumite limite rezonabile, ținând cont de gravitatea mizei pentru cel vizat și respectând drepturile apărării (cauza N. G. vs. România, hot. din 03.04.2012), instanța constată temeinicia procesului verbal de contravenție contestat.

3. Asupra legalității sancțiunii aplicate prin procesul verbal de contravenție contestat:

Potrivit art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., un punct-amendă reprezintă valoric 10% din salariul minim brut pe economie, stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Pentru a verifica legalitatea aplicării amenzii contravenționale aplicate petentei, textul legal anterior menționat trebuie coroborat cu art.1 din H.G nr.871/2013, care prevede că: (1) Începând cu data de 1 ianuarie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 850 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,059 lei/oră. (2) Începând cu data de 1 iulie 2014, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată se stabilește la 900 lei lunar, pentru un program complet de lucru de 168 de ore în medie pe lună în anul 2014, reprezentând 5,357 lei/oră.

Coroborând art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep. și art.1 din H.G nr.871/2013, rezultă că, în primul semestru al anului 2014, valoarea unui punct amendă este de 85,00 de lei.

Pentru fapta prevăzută de art.135 alin.1 lit.(c) din Regulamentul de Aplicare a O.U.G. nr.195/2002, petentei i s-a aplicat o amendă contravențională în cuantum de 510,00 lei.

Cum s-a argumentat deja, agentul constatator a indicat greșit textul legal care reglementează sancțiunea.

Sancțiunea aplicabilă în speță este prevăzută de art.101 alin.3 lit.(a) din O.U.G. nr.195/2002 republicată.

Potrivit art.101 alin.3 lit.(a) din O.U.G. nr.195/2002 rep., nerespectarea regulilor privind prioritatea de trecere, depășirea sau trecerea la culoarea roșie a semaforului, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulație din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale….. constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii contravenționale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile … .

Pentru clasa a III-a de sancțiuni, se aplică de la șase până la opt puncte amendă, astfel cum rezultă din art.98 alin.4 lit.(c) din O.U.G. nr.195/2002 rep.

Instanța constată că amenda contravențională aplicată se încadrează în limitele prevăzute de art.98 alin. 4 lit. (c) din OUG nr. 195/2002, având un cuantum valoric corect stabilit în raport cu art.98 alin.2 din O.U.G. nr.195/2002 rep., coroborat cu art.1 din H.G nr.871/2013 (șase puncte amendă * 85,00 lei/punct amendă = 510,00 lei amendă). Prin urmare, instanța conchide că, deși agentul constatator a menționat greșit în actul sancționator contestat textul legal care sancționează contravenția reținută în sarcina petentei, nu i s-a produs acesteia nicio vătămare, atâta timp cât amenda se încadrează în limitele prescrise de lege.

De asemenea, instanța constată că reținerea permisului de conducere al petentei s-a făcut în respectarea dispozițiilor art.101 alin.3 lit.(a) rap. la art.111 alin.1 lit.(c) și alin.2 din O.U.G. nr.195/2002.

Față de gradul concret de pericol social al faptei contravenționale, pe care instanța îl apreciază ca fiind sporit, ținând seama de:

împrejurarea că fapta petentei putea pune în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a participanților la trafic

evenimentul rutier a produs avarierea unor autoturisme, aspect confirmat de asigurătorul petentei, S.C. C. ASIG S.A. (fila nr.44, din dosar)

- autovehiculul marca OPEL ASTRA cu nr. de inmatriculare_ condus de C. E., era valabil asigurat RCA la S.C. C. ASIG S.A la data producerii accidentului rutier din data de 09.06.2014, conform poliței . nr._/16.10.2013 valabila de la 17.10.2013 pana la 16.10.2014

- în urma acestui eveniment rutier, au fost deschise două dosare de dauna (RA0658CT14 si RA0659CT14)

- Dosarul nr. RA0658CT14 a fost deschis in baza poliței RCA nr._ pentru autoturismul cu nr. de inmatriculare_ condus de Neacsa A., care conform Notei de evaluare a avariilor a prezentat următoarele prejudicii: aripa dreapta spate - înlocuit, ușa dreapta față - reparat, ușa dreapta spate - înlocuit, prag dreapta - înlocuit;

- dosarul nr. RA0659CT14 a fost deschis in baza poliței RCA nr._ pentru autoturismul cu nr. de inmatriculare_ condus de C. F., care conform Notei de evaluare a avariilor a prezentat următoarele prejudicii: bara față, armătura bară față, grila radiator, far stânga și dreapta, deflector aer stânga și dreapta, vas strop gel, lonjeron dreapta, absorbant bf. - toate necesitând înlocuire.

instanța conchide că sancțiunea aplicată a fost judicios individualizată pentru ca petenta să se convingă de necesitatea respectării legii și să evite în viitor săvârșirea unor fapte similare.

În sensul celor anterior arătate, instanța apreciază că sancțiunea aplicată a fost judicios evaluată, fără a se impune reindividualizarea acesteia, întrucât răspunde exigențelor principiului proporționalității în raport cu gradul de pericol social concret al faptei săvârșite și de urmările generate prin lezarea valorilor sociale ocrotite de norma incriminatoare.

4. Soluția instanței:

Pentru toate considerentele de fapt și de drept mai sus enunțate, și apreciind că petenta nu a făcut dovada unei alte stări de fapt decât cea reținută în procesul verbal de contravenție contestat și, prin urmare, nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care se bucură acest act, instanța urmează să respingă ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta C. E., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.06.2014, în contradictoriu cu:

-intimatul Inspectoratul Județean de Poliție C. – Post Poliție C.

-intervenientul forțat C. F.

-intervenientul forțat N. A.

-asigurătorul S. C. ASIG S.A. prin Sucursala C.

- asigurătorul C. I. – Societate de Asigurare Reasigurare prin Sucursala C.

și, pe cale de consecință, va menține ca legal și temeinic procesul – verbal contravenție anterior menționat.

5. Instanța din oficiu:

În temeiul art.22 alin.6 C.proc.civ., cu referire la art.453 C.proc.civ., instanța va lua act de faptul că în cauză nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

Reținând dispozițiile legale ce succed,

- art.34 alin.2 din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor raportat la art.466 alin.1 C.proc.civ. coroborat cu art.483 alin.2 C.proc.civ.;

- art.468 alin.1 C.proc.civ.;

- art.471 alin.1 C.proc.civ.,

prezenta hotărâre este supusă numai apelului la Tribunal – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se, sub sancțiunea nulității, la Judecătoria C. (instanța a cărei hotărâre se atacă).

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge ca neîntemeiată plângerea contravențională formulată de petenta C. E. (CNP_), cu domiciliul în Loc. C., ., J. C., împotriva Procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.06.2014, în contradictoriu cu:

-intimatul Inspectoratul Județean de Poliție C. – Post Poliție C., cu sediul în .

-intervenientul forțat C. F. (CNP_), cu domiciliul în Comuna C., ., J. C.

-intervenientul forțat N. A. (CNP_), cu domiciliul în . nr. 114, ., Etaj 1, Apt. 4, J. C.

-asigurătorul S. C. ASIG S.A. prin Sucursala C., cu sediul în Mun. C., . nr. 152Bis, J. C.

- asigurătorul C. I. – Societate de Asigurare Reasigurare prin Sucursala C., cu sediul în Mun. C., ., J. C..

Menține ca legal și temeinic Procesul – verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.06.2014.

Ia act că, în prezenta cauză, nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel la Tribunal, în termen de 30 de zile, de la comunicare, conform art.468 alin.1 C.proc.civ..

Apelul se depune la Judecătoria C., sub sancțiunea nulității, conform art.471 alin.1 C.proc.civ..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 17.04.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Judecător C. I. L. B.

Red. Jud. C.I. / ­­17.04.2015;

Tehnored. Grf. L.B. / ­­17.04.2015/ 8 exp.

Comunicat 6 exp.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 4381/2015. Judecătoria CONSTANŢA