Plângere contravenţională. Sentința nr. 5682/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 5682/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 5682/2015

Acesta nu este document finalizat

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Sentința civilă nr. 5682/2015

Ședința publică de la 18 Mai 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. I. P.

Grefier D. L.

Pe rol fiind soluționarea acțiuni civile formulată de petentul C. I. DE INSOLVENȚĂ TUDORUȘ C., în contradictoriu cu intimata DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE C., având ca obiect plângere contravenționala împotriva procesului verbal ./2011_/27.05.2014.

Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în ședință publică la data de 11.05.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 C.proc.civ., potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 18.05.2015, când, a hotărât:

INSTANTA

La data de 31.07.2014, petentul C. I. de Insolvență Tudoruș C. a formulat plângere contravențională împotriva procesului – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011 nr._/27.05.2014.

În motivarea plângerii, petentul a arătat că, prin procesul – verbal contestat a fost sancționat cu amendă contravențională în sumă de 1.000 lei, reținându-se nedepunerea în termenul legal a declarației 112 – privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru lunile februarie, martie 2014 și decontul de TVA 300 pentru aceeași perioadă, pentru S.C. EURONETAB PROD 2011 S.R.L. Petentul a învederat că, prin sentința civilă nr.357/03.02.2014, pronunțată de Tribunalul C., s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței față de debitoarea S.C. EURONETAB PROD 2011 S.R.L.și numirea sa în calitate de administrator judiciar. Petentul critică procesul – verbal, pentru încălcarea art. 16 alineat 7 și art. 19 din O.G. 2/2001, pentru că, fiind întocmit în lipsa contravenientului, acesta a fost privat de dreptul de a formula obiecțiuni, și, de asemenea, prezența unui martor asistent era obligatorie. Prin raportare la art. 16 alineat 1 din aceeași ordonanță, petentul arată că procesul – verbal este nelegal, întrucât acesta nu cuprinde toate împrejurările care ar fi putut servi la aprecierea gravității faptei. De asemenea, petentul a arătat că nu a fost în măsură să depună declarațiile menționate, întrucât debitoarea în insolvență nu i-a comunicat actele și informațiile prevăzute de art. 28 alineat 1 din Legea 85/2006, și, de asemenea, că aceste declarații erau lipsite de obiect, atâta vreme cât societatea era în insolvență. La primul termen de judecată, petentul a invocat și prescripția executării sancțiunii contravenționale, în raport de data comunicării procesului – verbal, în temeiul art. 14 din O.G.2/2001.

În drept, petentul și-a întemeiat plângerea dispozitiile art. 31 și următoarele din O.G. nr. 2/2001.

Legal citată, intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii ca nefondată, arătând că motivele invocate de petent atrag nulitatea relativă a procesului – verbal, iar acesta nu a invocat și nu a dovedit vreo vătămare care să nu poată fi înlăturată decât prin anularea actului și că petentul, deși a notificat debitoarea să depună actele contabile la data de 31.03.2014, pe care nu le-a primit, a trimis notificare către A.J.F.P. abia la data de 15.07.2014. În ceea ce privește prescripția executării sancțiunii contravenționale, intimata a arătat că procesul – verbal a fost comunicat petentului în termenul legal, la data de 10.06.2014.

În cauză, la cererea ambelor părți, a fost încuviințată și administrată proba cu inscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanta reține urmatoarele:

La data de 27.05.2014 a fost încheiat procesul – verbal ./2011 nr._, prin care petentul a fost sancționat pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 219 alineat 1 litera b) din O.G.92/2003, cu amendă în sumă de 1.000 lei, pentru nedepunerea în termenul legal a declarației 112 – privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitul pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate pentru lunile februarie, martie 2014 și decontul de TVA 300 pentru aceeași perioadă, pentru S.C. EURO NETAB PROD 2011 S.R.L.

Potrivit art. 219 alineat 1 litera b) din O.G.92/2003, constituie contravenție, “neîndeplinirea la termen a obligațiilor de declarare prevăzute de lege, a bunurilor și veniturilor impozabile sau, după caz, a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume, precum și orice informații în legătură cu impozitele, taxele, contribuțiile, bunurile și veniturile impozabile, dacă legea prevede declararea acestora;”

Petentul contestă acest proces – verbal, atât sub aspectul legalității sale, cât și sub acel al temeiniciei faptei reținute în sarcina sa.

În conformitate cu art. 34 din O.G. 2/2001, instanța va proceda la analiza legalității și temeiniciei procesului - verbal.

În cadrul acesteia, instanța va da eficiență celor statuate deja în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și în deciziile Curții Constituționale. Astfel, materia dreptului contravențional intră în sfera aplicabilității prevederilor art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, persoana ce are calitate de contravenient beneficiind de toate garanțiile unui proces echitabil. În acest sens, în legătură cu forța probantă a procesului – verbal, acest act se bucură de o prezumție relativă de legalitate și temeinicie. În situația formulării unei plângeri împotriva acestuia, prezumția este contestată și, ca urmare, instanța va proceda la verificarea legalității și temeiniciei actului, pe baza probelor administrate.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal:

Art. 16 din O.G.2/2001 stabilește cerințele de conținut ale procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Art. 17 din O.G.2/2001 sancționează cu nulitatea absolută, procesul – verbal, pentru lipsa unor date determinate, expres prevăzute de lege: numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, respectiv, denumirea și sediul persoanei juridice, fapta săvârșită, data comiterii acesteia sau semnătura agentului constatator.

Lipsa celorlalte mențiuni prevăzute de art. 16 atrage nulitatea procesului – verbal doar în condițiile în care aceasta a provocat o vătămare contravenientului, iar această vătămare nu poate fi înlăturată decât prin anularea procesului – verbal.

Ca motive de nelegalitate a procesului – verbal, petentul a contestat modul de încheiere a acestuia, care s-a făcut în lipsa contravenientului, împiedicându-l să-și exercite dreptul de a formula obiecțiuni, și fără prezența unui martor asistent. De asemenea, petentul a susținut încălcarea art. 16 alineat 1 din O.G. 2/2001, prin neindicarea tuturor împrejurărilor ce ar fi putut servi la aprecierea gravității faptei reținute în sarcina sa.

În primul rând, instanța reține, din perspectiva textelor de lege mai sus menționate, că, aceste motive nu sunt de natură să conducă la anularea procesului – verbal, decât în condițiile justificării de către petent a unei vătămări determinate strict de aceste aspecte, vătămare ce nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea procesului – verbal.

Petentul nu invocă și nu face dovada niciunei astfel de vătămări.

Prin plângerea formulată împotriva acestui proces-verbal, petentul a avut posibilitatea de a critica sub toate aspectele, actul contestat, supunându-l controlului judecătoresc, iar rolul martorului asistent este limitat la a confirma aspectele de fapt prevăzute expres de textul art. 19, adică: lipsa contravenientului, refuzul sau imposibilitatea acestuia de a semna procesul – verbal, astfel încât, încheierea procesului – verbal în lipsa petentului și a unui martor asistent, în lipsa justificării unei vătămări determinate de acest fapt, nu poate determina anularea procesului – verbal.

Instanța observă, de asemenea, că cerința prevăzută de art. 16 alineat din O.G. 2/2001 este îndeplinită, mențiunile din procesul – verbal, ce vizează aspectele de fapt constatate și încadrarea juridică a acestora, fiind suficiente, pentru aprecierea gradului de pericol social al faptei.

În consecință, în raport de cele mai sus expuse, instanța constată legalitatea procesului – verbal contestat.

Cu privire la temeinicia faptelor reținute în procesul – verbal contestat:

Prin sentința civilă nr.357/03.02.2014, pronunțată de Tribunalul

C., s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței împotriva S.C. EURO NETAB PROD 2011 S.R.L. Prin aceeași hotărâre, s-a ridicat debitoarei dreptul de administrare și a fost numit petentul, în calitate de administrator judiciar.

Potrivit art.20 din Legea 85/2006 privind procedura insolvenței:

„(1)Principalele atribuții ale administratorului judiciar, în cadrul prezentei legi, sunt:

a)examinarea situației economice a debitorului și a documentelor depuse conform prevederilor art. 28 și 35 și întocmirea unui raport prin care să propună fie ., fie continuarea perioadei de observație în cadrul procedurii generale și supunerea acelui raport judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

b)examinarea activității debitorului și întocmirea unui raport amănunțit asupra cauzelor și împrejurărilor care au dus la apariția stării de insolvență, cu menționarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă, și asupra existenței premiselor angajării răspunderii acestora, în condițiile art. 138, precum și asupra posibilității reale de reorganizare efectivă a activității debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea și supunerea acelui raport judecătorului-sindic, într-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depăși 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;

c)întocmirea actelor prevăzute la art. 28 alin. (1), în cazul în care debitorul nu și-a îndeplinit obligația respectivă înăuntrul termenelor legale, precum și verificarea, corectarea și completarea informațiilor cuprinse în actele respective, când acestea au fost prezentate de debitor;

d)elaborarea planului de reorganizare a activității debitorului, în funcție de cuprinsul raportului prevăzut la lit. a) și în condițiile și termenele prevăzute la art. 94;

e)supravegherea operațiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f)conducerea integrală, respectiv în parte, a activității debitorului, în acest ultim caz cu respectarea precizărilor exprese ale judecătorului-sindic cu privire la atribuțiile sale și la condițiile de efectuare a plăților din contul averii debitorului;

g)convocarea, prezidarea și asigurarea secretariatului ședințelor adunării creditorilor sau ale acționarilor, asociaților ori membrilor debitorului persoană juridică;

h)introducerea de acțiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna drepturilor creditorilor, precum și a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operațiuni comerciale încheiate de debitor și a constituirii unor garanții acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

i)sesizarea de urgență a judecătorului-sindic în cazul în care constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative;

j)menținerea sau denunțarea unor contracte încheiate de debitor;

k)verificarea creanțelor și, atunci când este cazul, formularea de obiecțiuni la acestea, precum și întocmirea tabelelor creanțelor;

l)încasarea creanțelor; urmărirea încasării creanțelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de către debitor înainte de deschiderea procedurii; formularea și susținerea acțiunilor în pretenții pentru încasarea creanțelor debitorului, pentru aceasta putând angaja avocați;

m)cu condiția confirmării de către judecătorul-sindic, încheierea de tranzacții, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunțarea la garanții reale;

n)sesizarea judecătorului-sindic în legătură cu orice problemă care ar cere o soluționare de către acesta.

(2)Judecătorul-sindic poate stabili administratorului judiciar, prin încheiere, orice alte atribuții în afara celor stabilite la alin. (1), cu excepția celor prevăzute de lege în competența exclusivă a acestuia.”

Petentul a comunicat debitoarei în insolvență notificarea prin care îi aducea la cunoștință obligația de a depune actele prevăzute de art. 28 alineat 1 din Legea 85/2006, la data de 31.03.2014.

Deși petentul arată că debitoarea nu și-a respectat această obligație, în termenul de 10 zile, prevăzut de lege, acesta a comunicat A.J.F.P. C. această situația la data de 15.07.2014.

În plus, având în vedere atribuțiile administratorului judiciar, prevăzute de dispozițiile art. 20 alineat 1 literele c), e) și f) mai sus citate, și faptul că împotriva debitoarei a fost deschisă procedura generală a insolvenței, instanța apreciază că aspectele învederate de petent, nu sunt în măsură să înlăture temeinicia procesului – verbal.

Petentul a invocat, de asemenea și excepția prescripției executării sancțiunii contravenționale.

Pentru analiza acestui motiv de plângere, instanța va verifica data comunicării procesului - verbal în discuție.

Conform art. 27 teza I din O.G. 2/2001, „comunicarea procesului – verbal și a înștiințării de plată se face prin poștă, cu aviz de primire, sau prin afișare la domiciliul sau la sediul contravenientului.”

Textul determină, în mod expres, atât modalitatea în care se face comunicarea, cât și locul unde se face aceasta.

În speță, comunicarea procesului – verbal contestat la sediul petentului, în . A, s-a făcut la data de 24.07.2014, așa cum rezultă din confirmarea de primire depusă la fila 47 din dosarul cauzei.

Comunicarea anterioară, efectuată la data de 10.06.2014, s-a realizat la o altă adresă decât cea a sediului petentului, astfel încât, instanța reține că aceasta nu este conformă cu norma mai sus citată.

Potrivit art. 14 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, în forma aflată în vigoare la momentul încheierii procesului - verbal, executarea sancțiunii amenzii contravenționale se prescrie dacă procesul-verbal de constatare a contravenției nu a fost comunicat contravenientului în termen de o lună de la data aplicării sancțiunii.

Relevantă este, deci, pentru calcularea acestui termen, data la care i-a fost comunicat petentului, în mod legal, la adresa sediului său, acest proces - verbal. Așa cum s-a reținut mai sus, în speță, această comunicare s-a realizat la data de 24.07.2014, la mai mult de o lună de la data încheierii procesului – verbal, astfel încât termenul prevăzut de art. 14 alineat 1 din O.G. 2/2001, nu a fost respectat. Aceasta are drept consecință intervenirea prescripției executării sancțiunii amenzii contravenționale aplicate petentului.

În considerarea argumentelor expuse, instanța va admite în parte plângerea și va constata prescrisă executarea amenzii contravenționale, aplicate prin procesul – verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ./2011 nr._/27.05.2014.

În temeiul art. 453 Cod Procedură Civilă, instanța va obliga intimata la plata sumei de 770 lei, către petent, cu titlu de cheltuieli de judecată, ce constau în onorariu de avocat (750 lei) și taxă judiciară de timbru (20 lei).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte plângerea formulată de petentul C. I. de Insolvență Tudoruș C. CUI RO_, cu sediul în C., ., județul C., în contradictoriu cu intimata Direcția G. Regională a Finanțelor Publice G. – Administrația Județeană a Finanțelor Publice C., cu sediul în C., . nr. 18, județul C..

Constată prescrisă executarea sancțiunii amenzii contravenționale în valoare de 1.000 lei, aplicate prin procesul – verbal de constatare a contravenției ./2011 nr._/27.05.2014.

Obligă intimata la plata către petent a cheltuielilor de judecată în sumă de 770 lei.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria C..

Pronunțată azi, 18.05.2015, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Președinte, Grefier

L. I. P. D. L.

Tehnored jud LIP/10.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 5682/2015. Judecătoria CONSTANŢA