Plângere contravenţională. Sentința nr. 5889/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 5889/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 5889/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
SENTINȚA CIVILĂ NR.5889
Ședința din publică din data de 20.05.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: M.-I. S.
GREFIER: C. A.
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, acțiune formulată de petenta B. S. L., cu domiciliul în C., . bis, jud.C., având CNP_, în contradictoriu cu intimata I. DE P. AL JUDETULUI CONSTANTA BIROUL RUTIER, cu sediul în C., ., jud.C..
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc în ședință publică din data de 08.05.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, parte integrantă din prezenta când, având în vedere prevederile art.396 alin.1 Cod procedură civilă instanța a amânat pronunțarea la data de 20.05.2015, hotărând următoarele:
INSTANȚA:
Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 15.07.2014 sub nr._, petenta BUȘEGEANU Ș.-L. a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ întocmit la data de 09.07.2014 de intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER, solicitând anularea acestuia.
În motivare, petenta a arătat că, prin procesul-verbal contestat, s-a reținut de către agentul constatator faptul că în ziua de 09.07.2014, ora 17,05, în timp ce se afla la volanul autoturismului Matiz cu nr. de înmatriculare_, deplasându-se pe str. C. dinspre . . oprit la semnalele acustice și luminoase de la nivel cu cale ferată din apropierea .> Petenta a învederat instanței că era intrată pe calea ferată și aproape că ieșea în momentul în care semnalele acustice și cele luminoase s-au pus în funcțiune, astfel că nu putea opri în condiții de siguranță, mai ales că în spatele său se afla un alt autoturism care, de asemenea, intrase pe calea ferată.
Cererea nu a fost motivată în drept, iar în probațiune petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei testimoniale.
Cererea a fost legal timbrată cu 20 lei taxă judiciară de timbru, potrivit art. 19 din OUG nr. 80/2013.
Legal citat, intimatul a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii formulate ca neîntemeiată, arătând că procesul-verbal de contravenție a fost întocmit în mod legal și temeinic.
În probațiune, intimatul a depus înscrisuri.
Petenta a formulat răspuns la întâmpinare prin care a reiterat argumentele din cererea introductivă.
În cauză a fost încuviințată proba cu înscrisuri și proba testimonială cu martorul T. R. N. (ascultat la termenul de judecată din 08.05.2015). De asemenea, în cauză a fost audiată petenta în temeiul dispozițiilor art. 34 din O.G. nr. 2/2001.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de contravenție . nr._/09.07.2014 întocmit de intimatul I. Județean de Poliție C. – Biroul Rutier, petenta BUȘEGEANU Ș.-L. a fost sancționată contravențional cu sancțiunea principală a avertismentului și măsura complementară a reținerii permisului de conducere în baza dispozițiilor art. 102 alin. 3 lit. c din OUG nr. 195/2002 rep., reținându-se în sarcina acesteia că în ziua de 09.07.2014, ora 17,00, a condus autoturismul marca Matiz cu nr. de înmatriculare_ pe . . la bariera din apropierea . oprit la semnalele acustice și luminoase care erau în funcțiune la momentul traversării căii ferate, faptă prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. b din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, rep.
Procesul-verbal de contravenție a fost semnat de către petent care la rubrica „alte mențiuni” a precizat: „S-au aprins când treceam, sunt studentă, nu am salariu.”
În urma examinării din oficiu a procesului-verbal de contravenție din perspectiva cauzelor de nulitate expresă și absolută prevăzute de art. 17 din O.G. nr. 2/2001, instanța constată că acesta nu este afectat de nici una dintre aceste cauze, fiind menționate numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia, precum și semnătura agentului constatator.
Analizând motivele de netemeinicie invocate în plângere prin prisma probelor administrate în cauză și prin raportare la dispozițiile normative incidente, instanța le găsește întemeiate pentru considerentele următoare:
Conform dispozițiilor normative indicate în procesul verbal de contravenție:
Art. 138 din Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, rep.: „(1) Conducatorul de vehicul este obligat sa opreasca atunci când: a)barierele sau semibarierele sunt coborâte, în curs de coborâre sau de ridicare; b)semnalul cu lumini rosii si/sau semnalul sonor sunt în functiune; c)întâlneste indicatorul "Trecerea la nivel cu calea ferata simpla, fara bariere", "Trecerea la nivel cu calea ferata dubla, fara bariere" sau "Oprire". (2)Vehiculele trebuie sa opreasca, în ordinea sosirii, în locul în care exista vizibilitate maxima asupra caii ferate fara a trece de indicatoarele prevazute la alin. (1) lit. c) sau, dupa caz, înaintea marcajului pentru oprire ori înaintea barierelor sau semibarierelor, când acestea sunt închise, în curs de coborâre sau de ridicare.”
Potrivit art. 102 alin. 3 din OUG nr. 195/2002, rep.: „Constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile săvârșirea de către conducătorul de autovehicul sau tramvai a următoarelor fapte: (…) c) neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roșii și/sau sonore sunt în funcțiune; (…)”
Art. 98 alin. 4 din OUG 195/2002, rep.: „Clasele de sancțiuni sunt următoarele: a) clasa I - 2 sau 3 puncte-amendă;b) clasa a II-a - 4 sau 5 puncte-amendă; c) clasa a III-a - de la 6 la 8 puncte-amendă; d) clasa a IV-a - de la 9 la 20 puncte-amendă; e) clasa a V-a - de la 21 la 100 puncte-amendă.”
Referitor la temeinicia procesului verbal, instanța notează că, procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției întocmit de către un agent al statului beneficiază de o prezumție relativă de legalitate și veridicitate, care poate fi răsturnată prin proba contrară.
Astfel, partea care pretinde că situația de fapt reținută în procesul verbal constatator nu corespunde realității este îndreptățită să uziteze de orice mijloc de probă și să invoce orice argumente în scopul răsturnării prezumției relative de veridicitate a procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției (a se vedea în acest sens cauzele A. contra Romaniei, I. P. c. României). Recent, prin decizia din 13 martie 2012, pronunțată în cauza H. contra Romaniei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în domeniul contravențiilor rutiere, că prezumția de nevinovăție garantată de art. 6 par. 2 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului nu se opune prezumției relative de legalitate și de conformitate cu realitatea a procesului verbal de contravenție – în lipsa căreia, practic, ar deveni imposibilă sancționarea contravențiilor în materie de circulație rutieră – dar că petentului îi revine sarcina contraprobei, în scopul răsturnării dovezilor produse de către partea adversă. Inversarea prezumției nu operează automat doar prin simpla contestare a procesului-verbal, ci petentul trebuie să facă dovada contrarie a celor reținute în cadrul procesului-verbal de contravenție.
În cauză, afirmația petentei potrivită căreia semnalele acustice și luminoase s-au pus în funcțiune în momentul în care traversa șina de cale ferată este susținută de către martorul T. N.-R., care se afla în autoturismul condus de petentă. De asemenea, instanța are în vedere și atitudinea oscilantă a agentului constatator care, constatând fapta prin propriile simțuri, a sancționat inițial petenta cu 9 puncte amendă, iar ulterior, la aproximativ o oră de la constatarea contravenției, a înlocuit sancțiunea amenzii cu cea a avertismentului, după cum reiese din probatoriul administrat (proces-verbal contestat și declarațiile petentei și martorului).
Față de considerentele ce preced, având în vedere că există dubii cu privire la existența faptei contravenționale, instanța, prin aplicarea principiului „in dubio pro reo”, va admite plângerea contravențională formulată de petenta BUȘEGEANU Ș.-L. în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER, și, în consecință, va anula procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.07.2014, emis de intimat.
Ia act că s-au solicitat cheltuieli pe cale separată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
JUDECĂTORIA, ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite plângerea formulată de petenta BUȘEGEANU Ș.-L., cu domiciliul în C., . bid, jud.C., având CNP_ în contradictoriu cu intimatul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. – BIROUL RUTIER cu sediul în C., ., jud.C..
Anulează procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/09.07.2014, emis de intimat.
Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.05.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
M.-I. S. C. A.
Red.thred. Jud. M.I.S../12.10.2015
Tehnored. Gref.C.A./ 4ex/12.10.2015
Comunicări./2 ex/12.10.2015
← Suspendare executare art.484,507,512,700,718 NCPC/art.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 5897/2015.... → |
---|