Plângere contravenţională. Sentința nr. 7973/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 7973/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 02-07-2015 în dosarul nr. 7973/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7973

ȘEDINȚA PUBLICĂDIN CAMERA DE CONSILIU DIN DATA DE 2.07.2015

PREȘEDINTE: M. S.-S.B. C.S. B.M. R.A. C. M.C. M. G.A.-G. J.

GREFIER: E. F.

Pe rol, soluționarea cauzei civile având ca obiect plângere contraventionala, acțiune formulată de petentul M. M. S. cu domiciliul în ., în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA.

Dezbaterile s-au purtat în ședința publică din 18.06.2015, fiind consemnate prin încheierea de la acea dată, care face corp comun cu prezenta hotărâre. Instanța a amânat pronunțarea la data de azi.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Onești la data de 22.12.2014, petentul M. M. S. a solicitat în contradictoriu cu I. C., anularea procesului verbal de contravenție . nr._ încheiat de intimat la data de 10.11.2010.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că procesul-verbal conține o eroare de constatare ce nu poate fi îndreptată decât prin anularea acestuia, în sensul că numărul de înmatriculare al autoturismului este_, iar nu_ .

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002.

În susținerea plângerii, s-a depus procesul verbal contestat.

Intimatul a depus întâmpinare, invocând tardivitatea formulării plângerii.

Prin sentința civilă nr. 953/21.04.2015 a Judecătoriei Onești, s-a declinat competența teritorială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei C., fiind înregistrată pe rolul acestei instanței la 2.06.2015.

Asupra excepției tardivității formulării plângerii contravenționale:

Examinând cu prioritate excepția tardivității formulării plângerii contravenționale, în raport de prevederile art. 248 Cod procedură civilă, potrivit cărora”Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”, instanța constată că această excepție de procedură, peremptorie și absolută este întemeiată, pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispozițiilor art.26 alin. (3) din O.G. nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor „În cazul în care contravenientul nu este prezent sau, deși prezent, refuză să semneze procesul-verbal, comunicarea acestuia, precum și a înștiințării de plată se face de către agentul constatator în termen de cel mult o lună de la data încheierii.”

Conform prevederilor art.31 alin. (1) din actul normativ menționat, „împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia.”

În speță, se constată că, procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat a fost comunicat petentului la momentul întocmirii, respectiv 10.11.2010

Prin urmare, în raport de această dată, instanța reține că s-a depășit termenul de formulare a plângerii împotriva procesului verbal, prevăzut de dispozițiile art. 31 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Pe cale de consecință, instanța urmează a admite excepția tardivității formulării plângerii contravenționale și a respinge plângerea ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția tardivității formulării plângerii.

Respinge plângerea formulată de petentul M. M. S. cu domiciliul în ., în contradictoriu cu INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI CONSTANTA ca tardiv formulată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 02.07.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

A.-G. J. E. F.

red. jud. AGJ / 7.07.2015

emis 2 comunicări la .

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 7973/2015. Judecătoria CONSTANŢA