Plângere contravenţională. Sentința nr. 9656/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 9656/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 11-09-2015 în dosarul nr. 9656/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar civil nr._

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9656

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE: 11.09.2015

Instanța constituită din:

Președinte: L. M.

Grefier: C. C.

Pe rol judecarea cauzei civile având ca obiect plângere contravențională, cerere formulată de petent S. B., CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al avocatului A. C., din Năvodari, . A4, scara A, apartament 10 în contradictoriu cu intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA PRIN CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, .>

Dezbaterile asupra fondului au avut loc în ședința publică din data de 04.09.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, în temeiul art.396 alin.1 Cod proc. civilă, potrivit căruia în cazuri justificate, dacă instanța nu ia hotărârea de îndată, pronunțarea acesteia poate fi amânată pentru un termen care nu poate depăși 15 zile, a amânat pronunțarea la data de 11.09.2015 când, după ce a deliberat în secret, conform art.395 Cod proc. civilă, a adoptat următoarea hotărâre:

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată la data de12.02.2015, petentul Ș. B., în contradictoriu cu intimatul C. NAȚIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ȘI DRUMURI NAȚIONALE DIN ROMÂNIA S.A., a solicitat anularea procesului verbal . nr._/28.01.2015.

În motivare, petentul a arătat că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost vândut la data de 15.06.2009 conform actului de vânzare cumpărare către numitul B. V..

Cererea nu a fost precizată în drept.

În probațiune petentul a depus în copie procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/28.01.2015, contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit.

Prin întâmpinare, intimatul a solicitat respingerea cererii, iar în probațiune, a depus în copie documentația care a stat la baza emiterii procesului verbal contestat.

Instanța a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Din actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._/28.01.2015, petentul a fost sancționat contravențional conform art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002, reținându-se faptul că a circulat în data de 28.01.2015 fără a deține rovinietă valabilă.

În conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001, instanța a verificat legalitatea și temeinicia procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, având în vedere materialul probator administrat în cauză.

În ceea ce privește legalitatea procesului – verbal de constatare și sancționare a contravenției, instanța a reținut că potrivit art. 17 din OG 2/2001, lipsa mențiunilor privind numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, iar în cazul persoanei juridice lipsa denumirii și a sediului acesteia, a faptei săvârșite și a datei comiterii acesteia sau a semnăturii agentului constatator atrage nulitatea procesului-verbal, nulitate care se constată și din oficiu.

Sub aspectul legalității procesului-verbal, instanța reține că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art. 16 și art. 17 din O.G. nr. 2/2001, cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.

Sub aspectul temeiniciei procesului verbal, analizând conținutul textelor legale menționate în procesul verbal contestat, instanța a reținut faptul că art. 8 alin 1 din OG nr. 15/2002 republicată prevede că „Fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă”, astfel încadrarea juridică este una corectă, actul constatator fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.17 din OG 2/2001 cuprinzând toate mențiunile prevăzute de lege sub sancțiunea nulității absolute, iar faptei i s-a dat o corecta încadrare juridică, sancțiunea aplicata fiind in limitele prevăzute de lege.

Din contractul de vânzare cumpărare pentru un vehicul folosit a rezultat că autoturismul cu numărul de înmatriculare_ a fost înstrăinat de petent numitului B. V. la data de 15.06.2009.

Potrivit art. 118 lit. c) p.1 din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, înstrăinarea privește pierderea proprietății prin transferul dreptului de proprietate asupra mijlocului de transport prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Reținând că vânzarea unui autoturism este un act juridic pentru care forma scrisă este cerută ad probationem, instanța constată înscrisul „contractul de vânzare-cumpărare” depus la dosarul cauzei – înscris sub semnătură privată – face dovada deplină a transmiterii dreptului de proprietate.

Prin urmare, instanța reține că la data de 28.01.2015 petentul nu mai deținea în proprietate și nici nu mai folosea autoturismul cu nr. de înmatriculare_ în baza unui drept legal, motiv pentru care nu avea calitatea de utilizator conform dispozițiilor art. 1 alin. 1 lit. lit. b) din O.G. nr. 15/2002, astfel că nu putea fi sancționat în baza art. 8 alin. 1,2 și 3 din același act normativ.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că procesul verbal este netemeinic, motiv pentru care va admite plângerea și va anula procesul verbal de contravenție R15 nr._/28.01.2015, exonerând petentul de plata amenzii contravenționale în cuantum de 250 lei.

În temeiul art. 453 din Codul de procedură civilă, va obliga intimatul la plata către petent a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru, nefiind făcută dovada achitării onorariului de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite plângerea contravențională formulată de către petent S. B., CNP_, cu domiciliul procesual ales la sediul profesional al avocatului A. C., din Năvodari, . A4, scara A, apartament 10 în contradictoriu cu intimat C. N. DE AUTOSTRAZI SI DRUMURI NATIONALE DIN ROMANIA SA PRIN CENTRUL DE STUDII TEHNICE RUTIERE SI INFORMATICA PRIN DIRECTIA REGIONALA DE DRUMURI SI PODURI CONSTANTA, .>

Dispune anularea procesului verbal de contravenție . nr._/28.01.2015 emis de intimat exonerând petentul de plata amenzii contravenționale.

Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 20 lei reprezentând cheltuieli de judecată constând în taxă de timbru.

Cu drept de apel la Judecătoria C. în termen de 30 de zile de la comunicare, sun sancțiunea nulității.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.09.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

L. M. C. C.

Red.jud.L.M. 14 Septembrie 2015

Tehnored.C.C. 16.09.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 9656/2015. Judecătoria CONSTANŢA