Pretenţii. Încheierea nr. 14/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Încheierea nr. 14/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 14-10-2015 în dosarul nr. 11579/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 14.10.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE : M. V.
GREFIER: M. L. A.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant . și pe pârât . SA PRIN SUCURSALA CONSTANTA, pârât O. A., având ca obiect – pretenții.
Dezbaterile asupra cauzei au avut loc în sedinta publica din data de 07.10.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, încheiere ce face corp comun cu prezenta, pentru când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera a dispus amânarea pronunțării la data de 14.10.2015 .
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată sub nr._ reclamanta . în contradictoriu cu pârâta . SA prin SUCURSALA C., cu citarea intervenientului forțat O. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța in baza probelor administrate sa se dispună obligarea paratei la plata sumei de 5499,82 lei reprezentând despăgubirea cuvenita reclamantului si datorate de parata in temeiul poliței de răspundere civila auto pentru pagube provocate terților prin accidente de autovehicule emisa de parata; plata penalităților de întârziere in procent de 0,2% pe zi de întârziere raportate la debitul de 5499,82 lei, de la data introducerii prezentei cereri si pana la achitarea efectiva a debitului; plata cheltuielilor de judecata constând în taxă judiciară de timbru de 380 lei și 500 lei onorariu avocat.
In fapt, in ziua de 19.07.2014, i-a fost avariat autoturismul proprietate personala marca Skoda F. cu numărul de înmatriculare_, autoturism ce se afla la momentul evenimentului parcat în parcarea din vecinătatea Clubului Tribute din Stațiunea Mamaia. Din ceea ce a înțeles ulterior evenimentului, O. A. a condus autoturismul marca Porsche Cayenne cu număr de înmatriculare_, proprietatea numitei G. I., iar la momentul ieșirii cu spatele din parcare și a neasigurării corespunzătoare la manevra de marsarier a provocat impactul cu autoturismul proprietatea reclamantului. Din impactul dintre cele doua autoturisme au rezultat avarii ușoare, astfel că părțile au convenit să încheie formularul Constatare amiabilă de accident.
In urma avizării daunei . SA a deschis dosarul de daună nr.CT1014DA002197. Pentru evaluarea prejudiciilor produse autoturismului său, s-a adresat unității service ., care, potrivit procedurilor in relația cu Asigurătorul, a întocmit un deviz estimativ de lucrări care a indicat faptul ca pentru readucerea autoturismului in starea sa inițiala este necesara efectuarea unor lucrări / înlocuiri de piese in cuantum de 5499,82 lei.
Deși a depus întreaga documentație necesara pentru stabilirea vinovăției asiguratului societății parate, producerea riscului asigurat si întinderea pagubei, parata nu a înțeles sa achite suma ce i se cuvenea drept despăgubire nici pana la acest moment. A invitat parata la mediere cu privire la aspectele litigioase arătate anterior, insa aceasta nu a binevoit sa dea curs invitației.
În drept, invocă Legea 136/1995, Ordinul CSA 50/2010, 451 C.proc.civ.
In dovedirea acțiunii solicită proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtei și al intervenientului.
Pârâta A. R. ASTRA SA, a formulat întâmpinare solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună respingerea cererii, justificat de faptul că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, în sensul că vina intervenientului forțat reprezintă un aspect litigios în prezenta cauză; pentru cel de al doilea capăt de cerere să se constate că obligația asigurătorului de a suporta penalizările de întârziere este exigibilă de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești.
În drept, a invocat dispozițiile art. 36 alin.5, art.37 și art.45 din Ordinul CSA nr.14/2011 și a solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatoriul intervenientului forțat și expertiza tehnică auto.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri, interogatoriul și expertiza tehnică auto, fiind întocmit raportul de expertiză de expert O. P., depus la filele 75-85 din dosar.
La termenul de judecată din data de 07.10.2015, reclamantul prin apărător a solicitat admiterea în parte a cererii, cu referire la suma solicitată cu titlu de despăgubire, respectiv 5258,64 lei.
Din analiza actelor dosarului, instanța admite în parte acțiunea pentru considerentele:
Ca urmare a evenimentului produs de O. A. care a condus autoturismul marca Porsche Cayenne cu număr de înmatriculare_, deținut de G. I.,iar la momentul efectuării manevrei de ieșire cu spatele și a neasigurării corespunzătoare la manevra de marsarier, reclamantului i-a fost avariat autoturismul proprietate personala marca Skoda F. cu numărul de înmatriculare_, autoturism ce se afla la momentul evenimentului parcat în parcarea din vecinătatea Clubului Tribute din stațiunea Mamaia, avariile fiind constatate de către asigurătorul A. R. Astra SA la momentul avizării daunei .In urma avizării daunei A. R. Astra SA a deschis dosarul de dauna CT1014DA002197 .
În conformitate cu prevederile art.49 din Legea 136/1995 privind asigurările si reasigurările in România, asigurătorul acorda despăgubiri, in baza contractului de asigurare, pentru prejudiciile de care asigurații răspund fata de terțele persoane păgubite prin accidente de vehicule, precum si pentru cheltuielile făcute de asigurați in procesul civil in conformitate cu legislația in vigoare din statul pe teritoriul căruia s-a produs accidentul de vehicul si cu cel mai mare nivel de despăgubire dintre cel prevăzut in legislația respectiva si cel prevazut in contractul de asigurare. Răspunderea paratei este atrasa in prezenta cauza de existenta poliței RCA nr.RO/02/X1/SP nr._ emisa pentru autoturismul cu nr._ . Despăgubirile se stabilesc in conformitate cu art.54 din Legea 136/1995, in baza poliței RCA, cu respectarea prevederilor legale in vigoare, pe baza elementelor cuprinse in Constatul amiabil de accident ori pe baza actelor eliberate de persoanele care au competente sa constate accidente de vehicule. Conform dispozițiilor art.50 alin.3 din Norme, cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparațiilor părților componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire al acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum si cele de montare, demontare aferente reparațiilor si înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preturile practicate de unitățile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului precum si cele efectuate pentru limitarea pagubelor.
Potrivit aceluiași act normativ, (art.37), daca Asigurătorul nu isi îndeplinește obligațiile in termenul prevăzut la art.36 sau si le îndeplinește defectuos, la suma de despăgubire cuvenita, care se plătește de către Asigurător, se aplica o penalizare In cuantum de 0,1% calculata pentru fiecare zi de întârziere. Solicita, obligarea paratei la plata sumei cu titlu de penalități de întârziere, aferenta perioadei cuprinsa intre data depunerii prezentei cereri si pana la achitarea efectiva a debitului. Normele aprobate prin Ordinul CSA nr. 5 / 2010 . " Art. 50 (1) Despăgubirile pentru vehicule nu pot depăși cuantumul pagubei, valoarea vehiculului la data producerii accidentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA. (2) Prin valoare rămasă se înțelege valoarea acelor părți din vehicul rămase neavariate, demontabile și valorificabile, cuprinsă între 0,1% și cel mult 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului, în cazul unei daune totale, dacă persoana păgubită face dovada radierii din circulație a vehiculului avariat și valorificării integrale a acestuia către o societate specializată în dezmembrarea și reciclarea vehiculelor, valoarea rămasă este cea menționată în documentele fiscale justificative eliberate de societatea respectivă, fără a putea depăși 25% din valoarea vehiculului la data producerii accidentului. (12) Despăgubirile nu pot depăși:
a) cuantumul despăgubirii, valoarea vehiculului la data producerii
evenimentului și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul face dovada reparării vehiculului;
b) cuantumul despăgubirii, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale.
(13) Dauna totală se definește ca fiind situația în care cuantumul pagubei, așa cum a fost definit la alin. (3), depășește 75% din valoarea vehiculului la data producerii evenimentului."
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, instanța a luat act că reclamanta a înțeles să-și micșoreze pretențiile la suma de 5258,64 lei, în condițiile în care din raportul de expertiză tehnică auto a rezultat că autoturismul marca Skoda F., proprietatea reclamantei prezenta la momentul impactului cu autoturismul condus de intervenient anumite avarii cu dată preexistentă acestui incident, iar aceste avarii au fost evaluate de expert la valoarea de 241,18 lei, urmând ca suma solicitată de reclamant prin cererea introductivă să fie redusă cu suma de 241,18 lei.
Potrivit aceluiași act normativ, (art.37), daca Asigurătorul nu isi îndeplinește obligațiile in termenul prevăzut la art.36 sau si le îndeplinește defectuos, la suma de despăgubire cuvenita, care se plătește de către Asigurător, se aplica o penalizare în cuantum de 0,1% calculata pentru fiecare zi de întârziere.
Reclamantul a solicitat obligarea paratei la plata sumei cu titlu de penalități de întârziere, începând cu data introducerii cererii și până la achitarea efectivă a debitului.
În conformitate cu dispozițiile art.36 alin.1 din Ordinul 5/2010, despagubirea se plateste de catre asiguratorul RCA in maximum 10 zile de la data depunerii ultimului document necesar stabilirii raspunderii si cuantificarii daunei, solicitat in scris de catre asigurator, sau de la data la care asiguratorul a primit o hotarare judecatoreasca definitiva cu privire la suma de despagubire pe care este obligat sa o plateasca.
În considerarea dispozițiilor legale menționate mai sus, instanța apreciază că pârâta datorează reclamantului penalități de întârziere începând cu a 11-a zi de la data rămânerii definitive a hotărârii pronunțate în prezentul dosar.
Pentru considerentele expuse, instanța admite în parte cererea introductivă .
În baza art. 453 N.cp.c., obligă pârâta la plata sumei de 868 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, din care 500 lei onorariu avocat și 368 lei taxă judiciară de timbru aferentă despăgubirii reduse la valoarea de 5258,64 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul ., cu sediul în C., ., camera D09, jud.C., în contradictoriu cu pârâta . SA prin SUCURSALA CONSTANȚ, cu sediul în C., ., jud.C. și intervenientul O. A., domiciliat în București, ..65B, ., .> Obligă pârata să plătească reclamantului suma de 5258,64 lei reprezentând c/v despăgubiri.
Obligă pârata către reclamant la plata penalităților de întârziere în procent de 0,1 % pe zi de întârziere aferente debitului principal de 5258,64 lei, începând cu a 11-a zi de la data la care pârâta a primit hotărârea judecătorească definitivă cu privire la suma de despăgubire pe care este obligată să o plătească și până la achitarea efectivă a debitului .
Obligă pârâta către reclamant la plata sumei de 868 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru și onorariu avocat .
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.10.2015 .
PREȘEDINTE GREFIER
M. V. M. L. A.
RED.JUD.V.M./20.10.2015
.>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 16/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 14/2015. Judecătoria... → |
---|