Pretenţii. Sentința nr. 6857/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 6857/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 10-06-2015 în dosarul nr. 3142/212/2014

DOSAR NR._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C.

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ nr. 6857

ȘEDINȚA PUBLICĂ din data de 10 Iunie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: M. R.

GREFIER: E. A. P.

S-a luat în examinare sesizarea privind constatarea perimării cauzei civile având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. E. V. LIGHTING S.R.L. (J_, C. RO_)cu sediul în C., .. 23, jud. C. și cu sediul procesual ales în C., .-137, Clădirea de Birouri Millenium Business Center, .. 38, jud. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. STAR S.R.L. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în B., ., jud. B..

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul întocmit de către grefierul de ședință.

Instanța rămâne în pronunțare asupra sesizării privind constatarea perimării.

I N S T A N T A

Deliberând asupra cererii de față, instanța reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 06.02.2015, sub nr._, reclamanta S.C. E. V. LIGHTING S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei S.C. E. STAR S.R.L. la plata sumei de 3368 lei reprezentând debit principal neachitat și la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 416 alin. 1 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni.

Așadar, în conformitate cu acest text legal, în cazul nerespectării cerinței de a exista continuitate între actele de procedură, intervine perimarea. Aceasta are o natură mixtă, în sensul că este atât o sancțiunea procedurală - de aplicație generală - care operează în ipoteza nerespectării termenului prevăzut de lege, cât și o prezumție de desistare, dedusă din faptul nestăruinței - vreme îndelungată- în judecată.

Or, în speță, din verificarea actelor din dosar, rezultă că ultimul act de procedură a fost îndeplinit la data de 17.09.2014, când s-a dispus suspendarea judecății conform art. 242 Cod procedură civilă.

Întrucât de la această dată și până la termenul de față au trecut mai mult de 6 luni, iar vina pentru rămânerea în nelucrare a cererii de chemare în judecată îi incumbă părții reclamante și ținând cont și de faptul că nu se poate reține incidența vreunei cauze de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare (în sensul art. 417-419 Cod procedură civilă), instanța apreciază că devin aplicabile dispozițiile art. 416 Cod procedură civilă.

Pe cale de consecință, având în vedere și art. 420 alin.1 teza I Cod procedură civilă, urmează a admite sesizarea privind constatarea perimării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Constată perimată acțiunea având ca obiect pretenții, formulată de reclamanta S.C. E. V. LIGHTING S.R.L. (J_, C. RO_)cu sediul în C., .. 23, jud. C. și cu sediul procesual ales în C., .-137, Clădirea de Birouri Millenium Business Center, .. 38, jud. C., în contradictoriu cu pârâta S.C. E. STAR S.R.L. (J_ ; CUI RO_) cu sediul în B., ., jud. B..

Cu drept de recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 10.06.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

M. R. E. A. P.

Red.thred. Jud.M.R../06.07.2015

Tehnored. Gref. E.A.P./4ex/06.07.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 6857/2015. Judecătoria CONSTANŢA