Pretenţii. Sentința nr. 7480/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7480/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 7480/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C.
SECTIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
DOSAR NR._
SENTINTA CIVILA NR. 7480/2015
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 23.06.2015
INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN
PREȘEDINTE: R. E. L.
GREFIER: R. GALIU
Pe rol soluționarea cauzei civile având ca obiect pretenții, acțiune formulată de reclamant S. DE A. REASIGURARE ASTRA SA având CUI_, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in Constanta, ., J. C. în contradictoriu cu pârât C. V. cu domiciliul in Constanta, ., ..
La apelul nominal făcut în ședință publică se constata lipsa părtilor.
Procedura este legal îndeplinită.
Prezenta acțiune este timbrata cu taxa judiciara de timbru in valoare de 69,90 lei ron, anulata si atașata la dosarul cauzei.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședința care învederează instanței următoarele: procedura este legal îndeplinită.
Instanta ia act ca prin serviciul de registratura s-a depus la dosarul cauzei la data de 28.05.2015 din partea reclamantei cerere de renunțare la judecată.
Instanta constată împrejurările de fapt si de drept ca fiind lămurite si închide dezbaterile in baza art. 394 Cod procedura civila.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 10.02.2015 sub nr._ reclamanta S. DE A. REASIGURARE ASTRA S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. V. obligarea acestuia la plata sumei de 927,70 lei și a cheltuielilor de judecată.
La data de 28.06.2015 reclamanta a depus prin serviciul Registratură al Judecătoriei C. cerere prin care a arătat că renunță la judecata cauzei din dosarul nr._ .
Instanța reține că potrivit art. 406 alin.1 din Codul de procedură civilă: „Reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, în tot sau în parte, fie verbal în ședința de judecată, fie prin cerere scrisă.”
Având în vedere dispozițiile legale sus menționate și cererea reclamantei instanța va lua act de renunțarea reclamantei S. DE A. REASIGURARE ASTRA S.A. la judecata cererii de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul C. V..
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTARASTE
Constată renunțarea reclamantei S. DE A. – REASIGURARE S.A. având CUI_, număr de înregistrare in Registrul Comerțului J_ cu sediul in Constanta, ., J. C. la judecarea cererii de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul C. V. cu domiciliul in Constanta, ., .. A, ., J. C..
Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de recurs se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.06.2015.
P., GREFIER,
R. E. L. R. GALIU
ThRed. jud. R.E.L../4ex/ 20.07.2015
emis 2 comunicari .
← Pretenţii. Sentința nr. 7551/2015. Judecătoria CONSTANŢA | Validare poprire. Hotărâre din 23-06-2015, Judecătoria CONSTANŢA → |
---|