Validare poprire. Sentința nr. 7530/2015. Judecătoria CONSTANŢA
Comentarii |
|
Sentința nr. 7530/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 23-06-2015 în dosarul nr. 7530/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ
Operator de date cu caracter personal nr. 3047
Dosar nr._
Sentința civila nr. 7530
Ședința publica din 23.06.2015
PREȘEDINTE: P. R. I.
Grefier: O. L.
Pe rol, judecarea cauzei civile având ca obiect validare poprire, privind pe creditor G. B. S.A. petent B. B. I., debitor S. I. și terțul poprit N. SRL.
Dezbaterile asupra fondului au avut loc in ședința publică din 05.06.2015, consemnate in încheierea de amânare a pronunțării ce face parte integranta din prezenta hotărâre, când instanța raportat la disp. art. 396 alin. 1 Cod procedura civila, a amânat pronunțarea la data de 12.06.2015, 23.06.2015 când,
I N S T A N ȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. în data de 20.04.2015, sub nr._, B.E.J. B. I. a solicitat, în contradictoriu cu creditoarea GARANTI B. S.A., debitorul S. I. și terțul poprit NEUNCINETRU S.RL., validarea popririi înființate la data de 13.03.2015 până la concurența sumei de 7.043,44 Euro, compusă din 6.630,39 Euro debit principal – credit restant, suma de 102,87 Euro reprezentând dobânzi restante calculate până la data de 18.04.2013, suma de 310,18 Euro reprezentând creanțe atașate și dobânzi legale calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului, respectiv suma de 4185,29 lei cheltuieli de executare silită, în baza titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit de consum nr. CCNPA 003/_/18.06.2007, modificat prin Actul adițional nr. 1/03.03.2009
În motivarea în fapt, în esență, reclamantul a arătat că la data de 13.03.2015 s-a înființat, în baza art. 780 NCPC, poprire asupra veniturilor debitorului S. I., pe care le obține în calitate de salariat la terțul poprit NEUNCINETRU S.RL.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 782 – art. 789 Cod procedură civilă.
În probațiune, acesta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens înscrisuri (f.8-23).
La data de 20.05.2015 terțul poprit a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
În motivarea în fapt, terțul poprit a arătat că debitorul realizează venituri salariale în calitate de angajat al acestuia în cuantum de 285 lei lunar, ca urmare a prestării de servicii către angajator în limita a 10 ore pe săptămână. În continuare, terțul poprit a mai afirmat că veniturile situate sub salariul minim net pe economia națională sunt urmăribile în limite prev. de art. 728 alin. 3 și art. 729 NCPC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 782 – art. 789 Cod procedură civilă.
În probațiune, acesta a solicitat încuviințarea și administrarea probei cu înscrisuri, depunând în acest sens înscrisuri.
La data de 20.05.2015 debitorul S. I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantului ca nefondată.
În motivarea în fapt, debitorul a arătat că debitorul realizează venituri salariale în calitate de angajat al acestuia în cuantum de 285 lei lunar, ca urmare a prestării de servicii către angajator în limita a 10 ore pe săptămână. În continuare, terțul poprit a mai afirmat că veniturile situate sub salariul minim net pe economia națională sunt urmăribile în limite prev. de art. 728 alin. 3 și art. 729 NCPC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 782 – art. 789 Cod procedură civilă.
La data de 22.05.2015 creditoarea GARANTI B. S.A., a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea cererii formulate și validarea popririi asupra veniturilor obținute de către debitorul S. I..
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 782 – art. 789 Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 13.03.2015 B.E.J. B. I. a înființat, în baza art. 783 Cod procedură civilă, republicat, poprirea asupra veniturilor de natură salarială pe care debitorul S. I. le realiza în temeiul raporturilor de muncă avute cu terțul poprit NEUNCINETRU S.RL.., în vederea recuperării creanței în cuantum de 7.043,44 Euro, din care suma de 6.630,39 Euro debit principal – credit restant, suma de 102,87 Euro reprezentând dobânzi restante calculate până la data de 18.04.2013, suma de 310,18 Euro reprezentând creanțe atașate și dobânzi legale calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului, respectiv suma de 4185,29 lei cheltuieli de executare silită, debit care formează obiectul executării silite în Dosarul de executare nr. 354/2013 al B.E.J. B. I., executat în temeiul titlului executoriu reprezentant de Contractul de credit de consum nr. CCNPA 003/_/18.06.2007, modificat prin Actul adițional nr. 1/03.03.2009, la solicitarea creditoarei GARANTI B. S.A, Adresa de înființare a popririi fiindu-i comunicată terțului poprit în data de 17.03.2015, astfel cum rezultă din dovada de comunicare a acesteia (f. 19).
Din informațiile furnizate de I.T.M. C. - Inspecția Muncii, în urma interogării bazei de date administrate de această instituție în referire la informațiile deținute până în data de 04.02.2015, rezultă că debitorul s-a aflat în raporturi de muncă cu terțul poprit, în temeiul unui contract individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată, cu timp parțial, începând cu data de 01.08.2008, inclusiv la momentul emiterii adresei de răspuns de către această instituție.
În drept, în consonanță cu dispozițiile art. 790 Cod procedură civilă, republicat, dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi, instanța având obligația de a-i cita pe creditorul urmăritor și pe cei intervenienți, dacă este cazul, precum și pe debitorul și terțul poprit și, la termenul fixat pentru judecarea cererii de validare, putând dispune administrarea oricărei probe necesare soluționării acesteia, care este admisibilă potrivit normelor de drept comun, în instanța de validare, terțul poprit putându-i opune creditorului urmăritor toate excepțiile și mijloacele de apărare pe care le-ar putea opune debitorului, în măsura în care ele se întemeiază pe o cauză anterioară popririi.
Conform aceluiași articol, dacă din probele administrate rezultă că terțul poprit îi datorează sume de bani debitorului, instanța va da o hotărâre de validare a popririi, prin care îl va obliga pe terțul poprit să îi plătească creditorului, în limita creanței, suma datorată debitorului, iar, în caz contrar, va hotărî desființarea popririi, poprirea înființată asupra unei creanțe cu termen sau sub condiție putând fi validată, dar hotărârea neputând fi executată decât după ajungerea creanței la termen sau, după caz, la data îndeplinirii condiției. De asemenea, dacă sumele sunt datorate periodic, poprirea se validează atât pentru sumele ajunse la scadență, cât și pentru cele care vor fi scadente în viitor, în acest ultim caz validarea producându-și efectele numai la data când sumele devin scadente, în cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pentru sumele viitoare, instanța va dispune menținerea popririi până la realizarea integrală a creanței.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 781 alin. 1 și alin. 4 din același act normativ, sunt supuse urmăririi silite prin poprire sumele de bani, titlurile de valoare sau alte bunuri mobile incorporale urmăribile datorate debitorului ori deținute în numele său de o a treia persoană sau pe care aceasta din urmă i le va datora în viitor, în temeiul unor raporturi juridice existente, inclusiv creanțele cu termen ori sub condiție, în acest caz, însă, poprirea nu va putea fi executată decât după ajungerea la termen ori de la data îndeplinirii condiției.
În acord cu prevederile înscrise în art. 783, poprirea se înființează fără somație, în baza încheierii de încuviințare a executării, prin adresă în care se va preciza și titlul executoriu în temeiul căruia s-a înființat poprirea, ce va fi comunicată celei de-a treia persoane arătate la art. 781 alin. 1, împreună cu încheierea de încuviințare a executării, despre măsura luată urmând a fi înștiințat și debitorul, căruia i se va comunica, în copie, adresa de înființare a popririi, la care se vor atașa, în copie certificată, încheierea de încuviințare a executării și titlul executoriu, în cazul în care acestea din urmă nu i-au fost anterior comunicate. În adresa de înființare a popririi i se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine, potrivit alin. 1, terț poprit, interdicția de a plăti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile pe care i le datorează ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în măsura necesară pentru realizarea obligației ce se execută silit. De asemenea, adresa de înființare a popririi va cuprinde numele și domiciliul debitorului persoană fizică ori, pentru persoanele juridice, denumirea și sediul lor, precum și codul numeric personal sau, după caz, codul unic de înregistrare ori codul de identificare fiscală, dacă sunt cunoscute.
Totodată, în acord cu prevederile art. 784 alin. 1 și alin. 2, din momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit sunt indisponibilizate toate sumele și bunurile poprite, de la indisponibilizare și până la achitarea integrală a obligațiilor prevăzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendării urmăririi silite prin poprire, terțul poprit nu va face nicio altă plată sau altă operațiune care ar putea diminua bunurile indisponibilizate, dacă legea nu prevede altfel, în cazul popririi sumelor cu scadențe succesive, indisponibilizarea întinzându-se nu numai asupra sumelor ajunse la scadență, ci și asupra celor exigibile în viitor.
În conformitate cu dispozițiile cuprinse în art. 787 alin. 1 pct. 1, în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc.
Din analiza dispozițiilor normative precitate, instanța reține că executarea silită prin poprire presupune existența a două raporturi juridice obligaționale distincte, pe de o parte, între creditorul din faza executării silite și debitorul acestuia, iar, pe de altă parte, între debitorul urmărit (din faza executării silite) și persoana față de care acesta are calitatea de creditor. Ca urmare a înființării popririi ia naștere un nou raport juridic, între creditorul urmăritor și cel obligat față de debitorul urmărit, persoană străină de raportul juridic execuțional inițial, legat între creditorul urmăritor și debitorul urmărit, devenind terț poprit, în temeiul adresei de înființare a popririi și al legii, art. 787 Cod procedură civilă, născându-se în sarcina sa obligația consemnării sumei de bani datorate debitorului urmărit la dispoziția executorului judecătoresc care a instituit poprirea.
În speță, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile legale pentru validarea popririi înființate de executorul judecătoresc, astfel, în acord cu cele reținute în precedent, având în vedere că debitorul avea calitatea de angajat, în temeiul unui contract individual de muncă, al terțului poprit, atât la momentul comunicării adresei de înființare a popririi către terțul poprit, în data de 17.03.2015, cât și ulterior, terțul poprit având obligația de a-i plăti debitorului drepturile salariale, instanța reține că între terțul poprit și debitor există raporturi juridice actuale în temeiul cărora terțul poprit îi datorează periodic sume de bani debitorului.
De asemenea, din titlul executoriu, inclusiv din încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare, rezultă că există raporturi juridice între creditoare și debitor, în temeiul cărora cel din urmă îi datorează creditoarei suma de 7043,44 Euro, din care suma de 6.630,39 Euro debit principal – credit restant, suma de 102,87 Euro reprezentând dobânzi restante calculate până la data de 18.04.2013, suma de 310,18 Euro reprezentând creanțe atașate și dobânzi legale calculate în continuare până la achitarea integrală a debitului, respectiv suma de 4185,29 lei cheltuieli de executare silită, debit care formează obiectul executării silite în Dosarul de executare nr. 354/2013 al B.E.J. B. I.
Având în vedere considerentele ce preced, întrucât terțul poprit nu a făcut dovada respectării dispozițiilor din adresa de înființare a popririi nr. 13/13.03.2015, care i-a fost comunicată în data de 17.03.2015, conform dovezii de comunicare depuse la dosar, și a dispozițiilor legale înscrise în art. 787 Cod procedură civilă, instanța, în temeiul art. 790 Cod procedură civilă, urmează să admită cererea de validare a popririi formulată de petentul B.E.J. B. I. în contradictoriu cu creditorul G. B. S.A. cu debitorul S. I. și cu terțul poprit NEUNCINETRU S.R.L, să valideze poprirea înființată de B.E.J. B. I. prin Adresa de înființare a popririi nr. 13 din data de 13.03.2015, emisă în Dosarul de executare silită nr. 354/2013 și să oblige terțul poprit să plătească creditoarei sumele datorate debitorului începând cu data de 17.03.2015, până la concurența sumei de 7.043,44 EURO.
În ceea ce privește apărările formulate de terțul poprit și de debitor, instanța le va respinge ca nefondate, sens în care nu le va acorda eficiență în cauză, deoarece dispozițiile legale stipulate de art. 729 alin. 3 nu au incidență în procedura de validare a popririi, acestea fiind aplicabile în procedura de executare silită propriu-zisă, încălcarea acestora urmând a fi cenzurate pe calea contestației la executare, dacă este cazul.
În privința capătului de cerere relativ la obligarea terțului poprit la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluționarea cererii de chemare în judecată, constând în taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 de lei, instanța apreciază că acesta este întemeiat, urmând a fi admis, pentru considerentele ce succed.
Astfel, potrivit art. 451 alin. 1 Cod procedură civilă, onorariul de avocat și taxele judiciare de timbru sunt incluse în categoria cheltuielilor de judecată. În conformitate cu prevederile art. 452, dovada acestora trebuie făcută de partea care le pretinde până la închiderea dezbaterilor asupra fondului. De asemenea, conform art. 453 din același act normativ, obligarea părții care a pierdut procesul la plata cheltuielilor de judecată se poate realiza numai la cererea părții care a câștigat procesul.
În cauză, instanța apreciază că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de aceste dispoziții legale, acest capăt de cerere fiind dovedit cu chitanța de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 de lei (fila 6), situație în care, având în vedere soluția de admitere a capătului de cerere principal și împrejurarea că terțul poprit este partea căzută în pretenții în prezenta cauză, acest capăt de cerere urmează să fie admis, iar terțul poprit urmează să fie obligat la plata către creditoare, ca parte care, potrivit art. 670 Cod procedură civilă, are obligația avansării cheltuielilor de executare, inclusiv a taxelor judiciare de timbru plătite de executorul judecătoresc în cadrul procedurilor judiciare declanșate de acesta în cursul executării silite, a sumei de 20 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de validare a popririi formulată de petentul B.E.J. B. I., cu sediu în CONSTANTA, ., ., . în contradictoriu cu creditorul G. B. S.A., cu sediu în București, . NR.5, Business Centre Novo Park 3, Clad.F, . 2 cu debitorul S. I., cu domiciliu în CONSTANTA, ., ., ., jud. C. și cu terțul poprit NEUNCINETRU S.R.L., cu sediu în CONSTANTA, ., jud. C..
Validează poprirea înființată de B.E.J. B. I. prin Adresa de înființare a popririi nr. 13 din data de 13.03.2015, emisă în Dosarul de executare silită nr. 354/2013.
Obligă terțul poprit să plătească creditoarei sumele datorate debitorului începând cu data de 17.03.2014, până la concurența sumei de 7.043,44 EURO.
Obligă terțul poprit la plata către petent a sumei de 20 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru.
Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria C., în termen de 5 zile de la data comunicării prezentei hotărâri.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
P. R. I. conform art.426 alin.4 NCPC
pentru Grefier O. L.
aflată în concediu de odihnă
semnează Grefier Șef Secție Civilă
M. Ț.
Red. Jud. P.R.I./2ex/11.08.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 7553/2015.... | Pretenţii. Sentința nr. 7551/2015. Judecătoria CONSTANŢA → |
---|