Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2530/2015. Judecătoria CONSTANŢA

Sentința nr. 2530/2015 pronunțată de Judecătoria CONSTANŢA la data de 05-03-2015 în dosarul nr. 1837/212/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA C. – SECȚIA CIVILĂ

Operator de date cu caracter personal nr. 3047

Dosar nr._

Sentința civila nr. 2530

Ședința publică din 05.03.2015

PREȘEDINTE: P. R. I.

Grefier: O. L.

S-a luat în examinare sesizarea perimării din oficiu în cauza civilă având ca obiect înlocuire amendă contravențională, privind pe petent INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. și pe intimat M. ȘEILA.

La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.

Instanța lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților de se prezenta și susține apărările.

La a doua strigare se constată lipsa părților.

Instanța constată că procedura de citare a părților a fost nelegal îndeplinită cu intimata, întrucât dovada de comunicare are mențiunea „destinatar mutat de la adresă”.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care evidențiază părțile, obiectul pricinii, stadiul procesual și modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.

Instanța reține spre soluționare excepția perimării cauzei.

INSTANȚA

Deliberând, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 23.01.2014, petentul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI C. a chemat în judecată pe intimata M. ȘEILA pentru a se dispune asupra cererii de înlocuire amendă contravențională .

Prin încheierea dată la data de 26.05.2014, instanța a dispus suspendarea soluționării cauzei conform art. 242 alin 1 Cod procedura civilă.

Potrivit art. 416 alin. 1 NCPC, orice cerere in judecata, contestatie, apel, recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar impotriva incapabililor, daca a ramas in nelucrare din motive imputabile partii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedura indeplinit de parti sau de instanta. (3) Nu constituie cauze de perimare cazurile cand actul de procedura trebuia efectuat din oficiu, precum si cele cand, din motive care nu sunt imputabile partii, cererea n-a ajuns la instanta competenta sau nu se poate fixa termen de judecata.

Având în vedere că din data de 26.05.2015 a trecut mai mult de 6 luni, timp în care pricina a rămas în nelucrare din culpa creditoarei, instanța urmează să admită sesizarea și să constate perimată cererea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția perimării, invocată de instanță din oficiu.

Constată perimată cererea de transformare a amenzii contravenționale în muncă în folosul comunității formulată de către petenta I.P.J. C., cu sediu în C., jud. C. în contradictoriu cu intimatul M. ȘEILA, cu domiciliu în CONSTANTA, ., ., ., CNP_.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, cererea urmând a se depune la Judecătoria C.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

P. R. I. O. L.

Red. Jud. P.R.I. /12.03.2015

Tehnored. L.O./ex 2/12.03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 2530/2015. Judecătoria CONSTANŢA