Validare poprire. Sentința nr. 1969/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1969/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 28-05-2015 în dosarul nr. 1969/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentință civilă Nr. 1969/2015
Ședință publică de la 28.05.2015
Instanța constituită din:
Președinte: M. V. B.
Grefier: B. S. G.
Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe creditor . SA și pe debitor M. M. A., terț poprit P. P. SRL, având ca obiect validare poprire.
Dezbaterile au avut loc în ședință publică din data de 14.05.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronuțarea la data de 21.05.2015, apoi la data de 28.05.2015, când în aceeași compunere a reținut următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la data de 04.03.2015, sub nr._, creditorul . SA, în contradictoriu cu debitorul M. M. A., și terțul poprit P. P. SRL, a solicitat validarea popririi înființată în Dosarul de executare nr.304/2014 al Biroului executorului judecătoresc T. C. A. asupra venitului debitorului M. M. A., până la concurența sumei de 3.613,72 lei, reprezentând debit restant, și a sumei de 1.358,60 lei, reprezentând cheltuieli de executare, amendarea terțului poprit pentru neîndeplinirea obligațiilor prevăzute de art.789, alin.1 C.pr.civ..
În motivarea cererii se arată că . SA este creditorul debitorului în baza unui contract de credit bancar.
Deși adresa de înființare a popririi i-a fost comunicată terțului poprit, de executorul judecătoresc, acesta nu a înțeles să execute în termen de 5 zile obligația prev. de art.786, alin.1 C.pr.civ..
În drept cererea se întemeiază pe dispozițiile art.789 C.pr.civ..
În dovedirea cererii s-au depus la dosar un set de înscrisuri privind situația de fapt mai sus expusă.
La solicitarea instanței, a fost depus la dosarul cauzei Dosarul de executare nr.304/2014 al Biroului executorului judecătoresc T. C. A..
Debitorul și terțul poprit, legal citați, nu au formulat întâmpinare în cauza de față.
Analizând înscrisurile dosarului, instanța constată ca fiind întemeiată parte cererea creditoarei și o va admite în consecință pentru următoarele considerente:
Potrivit art.786, alin.1 C.pr.civ., ”în termen de 5 zile de la comunicarea popririi, iar în cazul sumelor de bani datorate în viitor, de la scadența acestora, terțul poprit este obligat:
1. să consemneze suma de bani, dacă creanța poprită este exigibilă, sau, după caz, să indisponibilizeze bunurile mobile incorporale poprite și să trimită dovada executorului judecătoresc, în cazul popririi înființate pentru realizarea altor creanțe decât cele arătate la pct. 2;
2. să plătească direct creditorului suma reținută și cuvenită acestuia, în cazul sumelor datorate cu titlu de obligație de întreținere sau de alocație pentru copii, precum și în cazul sumelor datorate cu titlu de despăgubiri pentru repararea pagubelor cauzate prin moarte, vătămarea integrității corporale sau a sănătății. La cererea creditorului, suma îi va fi trimisă la domiciliul indicat sau, dacă este cazul, la reședința indicată, cheltuielile de trimitere fiind în sarcina debitorului.”
Potrivit art.789, alin.1 C.pr.civ., ”dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi.”
În speța dată terțul poprit, P. P. SRL, avea obligația de a reține și a plăti direct creditorului . SA, suma de 3.613,72 lei, reprezentând debit restant, și a sumei de 1.358,60 lei, reprezentând cheltuieli de executare din salariul pe care îl plătește debitorului M. M. A..
Constatând împlinit și termenul fixat prin art.789, alin.1 C.pr.civ., precum și faptul că terțul poprit nu a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor sale, astfel cum sunt stabilite de art.786, alin.1 C.pr.civ., instanța urmează a admite cererea și a dispune validarea popririi.
În ceea ce privește amendarea terțului poprit pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute de art.789, alin.1 C.pr.civ., instanța constată că nu s-a făcut dovada relei-credințe a terțului poprit pentru neexecutarea obligațiilor mai sus menționate, astfel că va respinge capătul de cerere privind amendarea terțului poprit ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite în parte cererea privind pe creditoarea . SA, cu sediul în București, sector 1, Calea Dorobaților nr. 237B și cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură în sector 6, București, .. 197, și pe debitorul M. M. A., domiciliat în P., ., județul Ilfov, și terțul poprit P. P. SRL, cu sediul în sector 5, București, .. 6, ., .> Dispune validarea popririi înființată în Dosarul de executare nr.304/2014 al Biroului executorului judecătoresc T. C. A. asupra venitului debitorului M. M. A., până la concurența sumei de 3.613,72 lei, reprezentând debit restant, și a sumei de 1.358,60 lei, reprezentând cheltuieli de executare.
Respinge capătul de cerere privind amendarea terțului poprit ca neîntemeiat.
Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare.
Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședința publică de la 28 mai 2015.
Președinte, Grefier,
M. V. B. B. S. G.
Red./Tehnored.: MVB/BSG
..08.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1945/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 1689/2015. Judecătoria... → |
|---|








