Plângere contravenţională. Sentința nr. 217/2013. Judecătoria COSTEŞTI

Sentința nr. 217/2013 pronunțată de Judecătoria COSTEŞTI la data de 12-02-2013 în dosarul nr. 2905/214/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA COSTEȘTI

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 217/2013

Ședința publică de la 12 Februarie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. R. I.

Grefier F. J.

Ministerul Public reprezentat prin procuror, C. O.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta I.P.J. A. POLITIA COSTEȘTI și pe intimatul H. C. I., având ca obiect - înlocuire amendă contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a primit la dosar la data de 30.01.2013 din partea Primăriei Schitu Golești înscrisurile solicitate de către instanță la termenul anterior, ce au fost înaintate cu adresa nr. 708/29.01.2013, precum și din partea intimatei - adresa de răspuns nr._/11.02.2013.

Reprezentanta Ministerului Public arată că s-a comunicat un răspuns de către Primăria Schitu Golești și nu mai sunt alte cereri de formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii astfel cum a fost formulată, urmând a se dispune înlocuirea sancțiunii amenzii contravenționale aplicată prin procesele verbale de contravenție atașate la dosar, cu sancțiunea obligării contravenientului H. C. I. la prestarea unei activități în folosul comunității, potrivit adresei comunicate de către Primăria Schitu Golești.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, instanța reține următoarele:

La data de 12.12.2012, pe rolul Judecătoriei Costești a fost înregistrată sub nr. de dosar_, sesizarea petentei I. ARGEȘ – POLIȚIA ORAȘULUI COSTEȘTI, prin care s-a solicitat, în contradictoriu cu intimatul H. C. I., înlocuirea cu muncă în folosul comunității a amenzii ce a fost aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 31.10.2011.

În motivare, petenta a arătat că intimatul nu a achitat amenzile în termen legal, astfel că procesul-verbal de contravenție a fost trimis spre executare Primăriei Schitu Golești, care în urma verificărilor efectuate la instituțiile publice de resort, a stabilit că intimatul nu înregistrează venituri urmăribile. Astfel, a fost întocmită adresa de declarare a stării de insolvabilitate nr. 8832 din 12.11.2012.

În drept, petenta a invocat dispozițiile art. 9 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

A anexat, în copie, adresa nr. 8832 din 12.11.201 și înscrisurile ce au stat la baza constatării insolvabilității; procesele-verbale de contravenție . nr._ din 31.10.2011 și . nr._ din 19.08.2011.

Deși legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare și nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și face apărări.

Instanța a încuviințat și a administrat pentru petentă proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin încheierea de ședință din 15.01.2013, instanța a conexat prezentei dosarul nr._, având ca obiect cererea I. Argeș – Poliția orașului Costești, formulată în contradictoriu cu același intimat, H. C. I., de înlocuire a amenzii aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr. _ din 19.08.2011.

În sprijinul acestei cereri, petenta a invocat aceleași argumente și dovezi ca și în prezenta cauză, anexând la cerere procesul-verbal de contravenție, adresa nr. 8833 din 12.11.2012 și înscrisurile mai sus-menționate.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 19.08.2011 (fila 57), încheiat de Postul de Poliție L. Corbului, intimatul, H. C. I., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 402 lei, în temeiul art. 147 alin.1 din HG 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 1 pct. 16 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în fapt că, la data de 19.08.2011, a condus autovehiculul marca R., cu nr. de înmatriculare_, pe DJ 679, fără a avea asupra sa documentele prevăzute de lege.

De asemenea, prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 31.10.2011 (fila 58), încheiat de Secția de Poliție nr. 92 L. Corbului, intimatul, H. C. I., a fost sancționat cu amendă în cuantum de 536 lei, în temeiul art. 147 alin.1 din HG 1391/2006 raportat la art. 100 alin. 1 pct. 17 din OUG nr. 195/2002, reținându-se în fapt că, la data de 31.10.2011, a condus aceeași autoutilitară, pe DJ 679, fără a avea asupra sa atestatul profesional auto și certificatul de înmatriculare.

Prin adresele nr. 8832 și 8833 din 12.11.2012, Primăria Schitu Golești a solicitat unității din care face parte agentul constatator, să sesizeze instanța cu privire la înlocuirea amenzilor aplicate prin aceste procese-verbale, cu muncă în folosul comunității, deoarece nu s-a reușit executarea silită a acestora. La aceste cereri au fost anexate copii ale somațiilor și titlurilor executorii (filele 5-7), precum și adresele înaintate de primărie instituțiilor de resort și răspunsurile acestora, din care rezultă că intimatul nu beneficiază de venituri urmăribile (filele 11-19, 29-49).

Analizând aceste înscrisuri, instanța constată că intimatul H. C. I. are datorii la bugetul local în cuantum de 5983 lei (fila 5) (printre care figurează și cele două amenzi ce formează obiectul prezentei cauze) a căror executare nu a putut fi realizată din lipsa unor bunuri/ venituri urmăribile, în acest sens fiind informațiile furnizate de instituțiile de resort (AFP Câmpulung, ITM, Casa Județeană de Pensii Argeș, BRD SA).

Potrivit art. 9 alin. 3-5 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, " În cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, organul din care face parte agentul constatator va sesiza instanța de judecată pe a cărei rază teritorială s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, ținându-se seama de partea din amendă care a fost achitată. La primul termen de judecată, instanța, cu citarea contravenientului, poate acorda acestuia, la cerere, un termen de 30 de zile, în vederea achitării integrale a amenzii. În cazul în care contravenientul nu achită amenda în termenul prevăzut la alin. (4), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității."

Prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 7/20.09.2010 s-a stabilit cu caracter obligatoriu, admisibilitatea cererilor de înlocuire a sancțiunii amenzii cu cea a obligării contravenientului la prestarea unei activități în folosul comunității, indiferent dacă contravențiile săvârșite sunt prevăzute și sancționate prin acte cu caracter normativ ce nu prevăd alternativ cu sancțiunea amenzii, sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității.

Luând în considerare această decizie și faptul că din probele administrate în cauză, rezultă că amenzile aplicate intimatului nu au putut fi executate, datorită insolvabilității acestuia, precum și faptul că intimatul nu a solicitat instanței un termen în vederea achitării lor, instanța va admite sesizarea și va dispune înlocuirea amenzilor în cuantum total de 938 lei, cu muncă în folosul comunității.

Conform art.39 indice 1 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore.

Raportând cuantumul amenzii aplicate intimatului la salariul minim brut pe economie în anul 2013 (4,13 lei/oră, conform HG nr. 1225/14.12.2011), instanța constată că amenda corespunde unui număr de 227,11 ore, ce depășește maximul prevăzut de dispoziția sus-citată, urmând ca înlocuirea amenzilor cu muncă în folosul comunității să se facă prin referire la acest maxim.

Prin adresa Primăriei Schitu Golești nr. 708/29.01.2013, s-a comunicat instanței Hotărârea Consiliului Local Schitu Golești nr. 21/28.02.2012, privind activitățile ce pot fi prestate de către intimat în executarea sancțiunii (ex: executarea lucrărilor de pietruire, decolmatarea canalelor etc), hotărâre ce va face parte integrantă din prezenta hotărâre.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizările formulate de petenta INSPECTORATUL DE POLITIE AL JUDETULUI A. - POLIȚIA ORAȘULUI COSTEȘTI, cu sediul în Costești, ., județul Argeș, în contradictoriu cu intimatul H. C. I., domiciliat în . Argeș.

Dispune înlocuirea cu 50 de ore de muncă în folosul comunității a amenzii de 402 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 19.08.2011 și a amenzii de 536 lei, aplicată intimatului prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din 31.10.2011.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică din 12 februarie 2013.

Președinte,

M. R. I.

Grefier,

F. J.

Red./Tehnored. M.R.I.

4 ex/ 25 Martie 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 217/2013. Judecătoria COSTEŞTI