Anulare act. Sentința nr. 9042/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9042/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 9376/215/2013

DOSAR NR._ -anulare act-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILĂ NR. 9042

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 10 IUNIE 2013

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN

PREȘEDINTE MARCELAMINCĂ

GREFIER C. C. S.

MINISTERULPUBLIC A FOST REPREZENTAT DEPROCUROR

L. P.

Pe rol soluționarea dosarului civil ce are ca obiect anulare act privitor pe reclamantul P. de pe lângă Judecătoria C. în contradictoriu cu pârâtul M. M..

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns intimatul, lipsind reclamantul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință.

La interpelarea instanței pârâtul-cetățean italian-învederează că nu dorește translator.

Reprezentantul reclamantului învederează că solicită,în dovedirea plângerii, proba cu înscrisurile depuse deja la dosar.

În baza art. 208 alin 2 N.c.p.c. instanța decade pârâtul din dreptul de a propune probe și a invoca excepții, în afara celor de ordine publică.

Consideră concludentă, pertinentă, legalăși utilă proba cu înscrisuri solicitată de reprezentantul reclamantei și încuviințează această probă.

Reprezentantul reclamantei învederează că nu mai are alte cereri de formulat și probe de propus și solicită acordarea cuvântului pe fond.

Intimatul de asemenea solicită acordarea cuvântului pe fond.

Instanța acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul reclamantului solicită admiterea cererii, instanța să dispună anularea permisului de conducere . nr._ ,pentru categoriile "A", "B", "C" ȘI "CE" emis pe numele pârâtului.

Pârâtul învederează că este de acord cu admiterea cererii și cu anularea permisului de conducere emis pe numele său.

J U D E C A T A

Constată că la data de 1 martie 2013 reclamantul P. de pe lângă Judecătoria C. în contradictoriu cu pârâtul M. M. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să anuleze permisul de conducere . nr._ ,pentru categoriile "A", "B", "C" ȘI "CE" emis de către autoritățile italiene pe numele pârâtului.

În motivare reclamantul arată că prin rezoluția organului de cercetare penală din data de 16.02.2013, confirmată în temeiul art. 228 alin 3 indice 1 C.p.p. prin rezoluția din aceeași dată a procurorului s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva pârâtului din prezenta cauză pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, prev. de art. 291 C.p.

Reclamantul mai arată că pe data de 8 noiembrie 2010 lucrători ai poliției Orașului B. au depistat în trafic autoturismul marca Mitsubishi cu număr de înmatriculare BP-8726 BC, condus de petent căruia i s-au solicitat actele la control fiind prezentate:certificat de înmatriculare, cartea de identitate a pârâtului, permisul de conducere . nr._ ,pentru categoriile "A", "B", "C" ȘI "CE" emis de către autoritățile italiene pe numele pârâtului.

Reclamantul a învederat instanței că lucrătorii poliției au procedat la verificarea permisului de conducere și au constatat că nu prezenta elemente de siguranță materialul din care este confecționat nu este autentic.

Reclamantul a specificat că, ulterior, pârâtul a declarat atât scris cât și verbal că a procurat permisul de la o un cetățean italian contra sumei de 300 euro.

Reclamantul a mai specificat că s-a dispus efectuarea unei expertize criminalistice,iar concluziile raportului de expertiză nr._/12 decembrie 2012 au fost acelea că permisul de conducerea fost listat cu ajutorul unei imprimante laser color.

În drept au fost invocate art. 245 alin 1 lit c indice 1 C.p.p.

Reclamantul în dovedirea acțiunii a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri, probă apreciată de instanță ca fiind utilă și încuviințată ca atare,la dosar fiind depuse, în copii: rezoluția nr. 1208/P/2011, Ordonanța din 7 martie 2013 proces verbal din 9 noiembrie 201, declarații date de pârât, raport de expertiză nr._/12 decembrie 2012.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța reține că din probatoriul administrat în cursul cercetării penale rezultă că permisul de conducere este fals,astfel că cererea formulată este întemeiată și urmează să o admită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul P. de pe lângă Judecătoria C. cu sediul în C.,.. 31 în contradictoriu cu pârâtul M. M. cu reședința în comuna Sadova, .>

Anulează permisul de conducere . nr._ ,pentru categoriile "A", "B", "C" ȘI "CE" emis de către autoritățile italiene pe numele M. M..

Cu apel 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 10 iunie 2013.

PREȘEDINTE,GREFIER,

M.MINCĂC. C. S.

Red.M.M./tehnoredC.C.S.

4 ex./17.07.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act. Sentința nr. 9042/2013. Judecătoria CRAIOVA