Contestaţie la executare. Sentința nr. 6053/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 6053/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-04-2013 în dosarul nr. 29960/215/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 6053

Ședința publică din data de 11.04.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE - F. D.

GREFIER – C. V.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea . în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIUL C., având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile asupra fondului au fost consemnate prin încheierea de ședința din data de 28.03.2012 care face parte integranta din prezenta hotărâre când, instanța, in temeiul art. 146 alin. 1 C., a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

La data de 01.11.2011 contestatoarea . a formulat contestație la executare împotriva executării silite însăși și a actelor și formelor de executare silită dispuse de către D.G.F.P. D. și A.F.P. C., în dosarul de executare silită nr._/2011 reprezentate de decizia de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, raportul de inspecție fiscală F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, dispoziția nr. 164/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011 și anexa la procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011, solicitând admiterea contestației și până la pronunțarea pe fond solicită suspendarea executării silite, conform art. 173 C.Pr.Fiscală și art. 403 C.Pr.CIV.

Motivând în fapt contestația, contestatoarea arată că la data de 13.10.2011 reprezentantului legal al societății i-au fost comunicate următoarele înscrisuri: decizia de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, raportul de inspecție fiscală F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, dispoziția nr. 164/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011 și anexa la procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011, înscrisuri în conformitate cu care intimații pârâți au stabilit în sarcina contestatoarei "obligații fiscale suplimentare de plată" în sumă totală de 113.056 lei reprezentând 23.776 lei profit impozabil; 7131 lei majorări de întârziere profit impozabil, 62.967 lei TVA lunar, 19.182 lei majorări de întârziere TVA.

Mai arată că decizia de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, raportul de inspecție fiscală F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, sunt nelegale deoarece autoritățile fiscale nu au luat în considerare mai multe tranzacții comerciale pe motiv că livrările de bunuri respective au fost efectuate "cu un contribuabil declarat inactiv".

În acest sens, autoritățile fiscale au considerat greșit că au fost încălcate disp. Art. 11 al. 1, alin. 1 ind. 1 și ind. 2 C.Fiscal de către contestatoare în relațiile comerciale cu ., . Company SRL, . pe motiv că aceste societăți au fost declarate prin ordin al președintelui ANAF ca și contribuabil inactiv al cărui certificat de înregistrare fiscală a fost suspendat.

Pentru aceste motive, controlul a constatat că societatea a considerat nejustificat ca deductibile fiscal cheltuielile reprezentând achiziții de bunuri de la societățile mai sus-amintite în valoare de 11.737 lei pentru anul 2009 și 3319 lei pentru anul 2010.

Consideră că autoritățile fiscale au greșit deoarece din înscrisurile depuse rezultă că societățile respective au devenit inactive după ce au fost întocmite facturile fiscale către contestatoare.

Autoritățile fiscale au constatat în mod greșit că societatea nu a efectuat inventarul cu privire la întregul stoc de marfă din cadrul societății și inventarul întreg patrimoniului, motiv pentru care au constatat greșit o diferență între stocul scriptic și stocul faptic de 279.747,12 lei.

Autoritățile fiscale au aplicat greșit dispozițiile art. 128 al. 4 lit. d C.Fiscal, în sensul că nu au avut în vedere disp. Art. 128 alin. 8 lit. b și c din C.Fiscal, care prevăd că nu constituie livrare de bunuri "bunurile de natura stocurilor degradate calitativ care nu mai pot fi valorificate"; perisabilitățile, în limitele prevăzute de lege".

Astfel, cu ocazia controlului reprezentantul legal a precizat că societatea a înregistrat stocuri degradate calitativ și perisabilități, însă autoritățile fiscale nu au ținut cont de acest precizări, înlăturându-le fără nici o motivație, urmând să dovedească aceste aspecte cu procesele-verbale prin care au fost înregistrate stocuri degradate calitativ și procese-verbale de perisabilități în conformitate cu dispozițiile HG 831/2004.

Susține că procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011 și anexa la procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011 precum și procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/2011 din 13.10.2011 și anexa la procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/2011 din 13.10.2011, ca acte și forme de executare silită sunt nule deoarece nu respectă disp. Art. 141, 142, 149, 152, 153 și 172 C.P.Fiscală precum și art. 371 și urm. C.P.Civ.

Contestatoarea a depus la dosar decizia de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/2011 din 13.10.2011, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011, taxă timbru 194 lei, împuternicire avocațială.

La data de 17.11.2011 instanța a dispus efectuarea unei adrese către intimata D.G.F.P. D. pentru a înainta dosarul de executare silită nr._/13.10.2011, actele solicitate fiind înaintate la data de 09.02.2012 – filele 37 – 106 din dosar.

La data de 28.11.2011 contestatoarea a formulat cerere de complinire, prin care a contestat executarea silită însăși și actele și formele de executare silită dispuse de D.G.F.P. D. și A.F.P. C. reprezentate de titlul executoriu nr._/2011 și somația nr. 16/_ /_, solicitând suspendarea executării silite până la pronunțarea pe fond conform art. 173 C.Pr.Fiscală și art. 403 C.P.CIV.

Motivând în fapt cererea, contestatoarea arată că cele două înscrisuri i-au fost comunicate și prin acestea s-au stabilit în sarcina sa obligații fiscale reprezentate de 19.162 lei dobânzi și majorări de întârziere TVA; 62.913 lei TVA; 7131 lei impozit pe profit; 23.484 lei impozit pe profit în sumă totală de 112.690 lei, aceste două acte fiind întocmite în baza deciziei de impunere CFPJ nr. 980/11.10.2011.

Precizează că a contestat această decizie cât și raportul de inspecție fiscală nr. F-DJ980/30.09.2011 în prezenta cauză.

Susține că aceste două acte de executare sunt nelegale, deoarece autoritățile fiscale au întocmit deja un rând de acte de executare prin care au și pus în executare titlul executoriu și somația din dosarul de executare silită nr._/13.10.2011.

Dovada cea mai clară a nulității acestor două acte o reprezintă chiar componența sumelor din actele de executare total diferite.

Titlul executoriu nr._/2011 este lovit de nulitate absolută, deoarece nu cuprinde elementele prevăzute de art. 43 și 137 C.Pr.Fiscală, iar cele două înscrisuri ca acte și forme de executare silită sunt nule deoarece nu respectă disp. Art. 141, 142, 149, 152, 153 și 172 C.P.Fiscală precum și art. 371 și urm. C.P.Civ.

Contestatoarea a depus titlul executoriu nr._/2011 și somația nr. 16/_ /_.

La data de 15.03.2012 instanța a admis cererea de suspendare executare silită în temeiul art. 403 (1) C.P.CIV. pornită în dosarele de executare nr._/2011, nr._/2011 și dosar nr. M1180/16/_ /_.

La data de 19.04.2012 instanța a încuviințat efectuarea unei expertize contabile cu obiectivele stabilite în încheierea de ședință din 19.04.2012.

Raportul de expertiză a fost întocmit de expert Almiți M. și a fost depus la dosar la data de 20.11.2012, intimata D.G.F.P. D. formulând obiecțiuni la raportul de expertiză la data de 09.01.2013, iar contestatoarea a formulat obiecțiuni la data de 10.10.2013.

Răspunsul la obiecțiuni a fost depus la dosar la data de 12.02.2013.

Prin încheierea de ședință din data de 12.01.2013 instanța, în conformitate cu disp. Art. 164 (1) C.P.CIV., a dispus conexarea dosarului nr._/215/2011 la dosar nr._ .

Examinând materialul probator administrat în cauză, instanța constată și reține următoarele:

Contestatoarea a formulat în temeiul disp. Art. 141, 142, 149, 152, 153 și 172 C.Pr.Fiscală precum și art. 371 și urm. C.P.Civ. contestație împotriva decizia de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, raportul de inspecție fiscală F-DJ980/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, dispoziția nr. 164/30.09.2011 comunicată societății la 13.10.2011, procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011 și anexa la procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri imobile nr._/2011 din 13.10.2011, titlul executoriu nr._/2011 și somația nr. 16/_ /_.

Se constată că toate motivele invocate de contestatoare sunt motive împotriva deciziei de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011, aceasta fiind act administrativ fiscal care, potrivit disp. Art. 41 C.Pr.Fiscală "este actul emis de organul fiscal competent în aplicarea legislației privind stabilirea, modificarea sau stingerea drepturilor și obligațiilor fiscale".

Potrivit art. 85 alin. 1 lit. b C.Pr.Fiscală, impozitele, taxele și contribuțiile datorate bugetului general consolidat, se stabilesc prin decizie emisă de organul fiscal.Actele administrativ-fiscale se contestă în condițiile art. 205 – 207 C.Pr.Fiscală.

Se reține că decizia de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011 a fost contestată în condițiile art. 205 – 207 C.Pr.Fiscală, pe cale administrativă și a fost soluționată prin decizia nr. 12/06.01.2012 și comunicată cu confirmare de primire în data de 09.01.2012.

Această ultimă decizie prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei de impunere, putea fi atacată de către contestatoare la instanța de contencios administrativ în conformitate cu disp. Art. 218 al. 2 C.P.CIV., în termen de 6 luni de la comunicare, potrivit art. 11 alin. 1 Legea 554/2004.

Întrucât decizia nr. 12/06.01.2012 de soluționare a contestației împotriva deciziei de impunere nu a fost contestată pe calea contenciosului administrativ, instanța apreciază ca fiind inadmisibilă contestația la executare, motivată pe stabilirea debitelor în decizia de impunere.

Se are în vedere că posibilitatea contestării titlului executoriu fiscal pe calea contestației la executare, există numai în măsura în care actul ce constituie titlu de creanță nu poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ fiscal, așa cum prevede art. 5 OG 92/2003 rep.

Conform art. 169 și urm. C.Pr.Fiscală, contestația la executare nu poate privi motive de fond legate de netemeinicia titlului de creanță, dacă există o cale de atac împotriva acesteia prevăzută de o lege specială.

Contestația la executare poate privi nerespectarea condițiilor prevăzute pentru executare, faptul că executarea nu este îndeplinită conform dispozitivului, urmărirea unor bunuri exceptate de la executare silită, modul în care se desfășoară activitatea de executare dar pe calea contestației la executare, indiferent de felul ei, nu se poate modifica titlul de creanță pus în executare.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarelor, se constată că prin contestație nu se invocă nici un motiv de nulitate al actelor de executare, ci doar motive de nulitate a titlului executoriu privind stabilirea debitelor, iar la întocmirea actelor de executare s-au respectat dispozițiile Codului de procedură fiscală.

Întrucât titlul de creanță reprezentat de decizia de impunere nr. F-DJ980/30.09.2011 nu a fost anulat, se apreciază ca fiind temeinică și legală executarea silită începută în dosarele_/2011, nr._/2011 și dosar nr. M1180/16/_ /_ pentru recuperarea sumelor datorate de către contestatoare bugetului de stat.

Față de considerentele menționate, instanța apreciază contestația la executare așa cum a fost precizată ca fiind neîntemeiată, urmând a fi respinsă în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge contestația precizată privind pe contestatoarea ., cu sediul procesual ales în C., ., jud. D. în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE C., ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE MUNICIPIUL C., ambele cu sediul în C., .. 2, jud. D.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 11.04.2013.

Președinte, Grefier,

F. D. C. V.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 6053/2013. Judecătoria CRAIOVA