Pretenţii. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 02-07-2013 în dosarul nr. 23928/215/2011*
Dosar nr._ - pretenții –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2013
Ședința publică de la 02 Iulie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE Aurelian-Gabriel Bădulescu
Grefier L. T.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant ASOCIAȚIA DE proprietari 3 SPANIA și pe pârât D. R., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 25.06.2013, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 02.07.2013.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată la data de 26 08 2011, reclamanta Asociația De P. nr. 3 Calea București a chemat în judecată pârâtul D. R., solicitând instanței ca prin sentința ce va pronunța să fie obligat pârâtul la plata sumei de 5550,37 lei reprezentând cheltuieli de întreținere datorate și neachitate pe perioada februarie 2008 –februarie 2011 și suma de_,09 penalități pentru întârzierea plății percepute de furnizorii de utilități.
În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că pârâtul în calitate de proprietar al apartamentului nr. 2 din C., ., . mai achitat contravaloarea cheltuielilor de întreținere, din luna februarie 2008 –februarie 2011 conform extrasului de cont.
A mai arătat că pârâtul a fost somat in nenumărate rânduri să își achite întreținerea și penalitățile, dar fără rezultat.
În drept acțiunea este întemeiată pe dispozițiile art. 1073 C.civil și următoarele, Legea nr. 230/2007 și normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007 care se regăsesc în HG 1588 din 19.12.2007.
Conform art. 50 al. 2 din L. 230/2007, acțiunea este scutiră de plata taxei de timbru.
S-a depus: tabel cu cote de întreținere și majorări de întârziere, liste de plată pentru perioada februarie 2008 –februarie 2011, proces verbal din data de 28.03.2008, proces verbal din data de 26.03.2010.
La data de 09.11.2011 pârâtul D. R. a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea în parte a acțiunii în sensul diminuării cheltuielilor de întreținere aferente perioadei iulie 2010- februarie 2011.
A mai arătat că plata debitelor aferente perioadei 2006-2007 sunt prescrise.
Anexat s-a depus: contract de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 948 din data de 20.02.2006, sentința civila nr._ din data de 14.10.2008, decizia nr. 204/01.04.2011, chitanțe de plată, proces verbal din data de 07.07.2010.
Din oficiu instanța a dispus emiterea unei adrese către reclamantă pentru a comunica cuantumul exact al cheltuielilor de întreținere și perioada aferentă cât și cuantumul penalităților de întârziere calculate la cheltuielile de întreținere restante, precum și modul de calcul al penalităților, relațiile fiind depuse la data de 18.01.2011
Reprezentantul reclamantei a depus la dosar o precizare a acțiunii cu privire la calculul cheltuielilor de întreținere, în două exemplare, însoțită de un tabel (extras cont).
În baza art. 137 alin. 1 Cod procedură civilă, instanța a invocat, din oficiu, excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei cu privire la plata sumele de bani cu titlu de cheltuieli de întreținere aferente perioadei februarie 2008 – iunie 2008, respectiv excepția prescripției dreptului material la acțiune al reclamantei cu privire la plata sumele de bani cu titlu de penalități de întârziere aferente perioadei Martie 2008 – Iunie 2008, excepțiile fiind admise de instanță.
Prin sentința civilă nr. 661/18.01.2012 Judecătoria C. a admis în parte cererea formulată de reclamantă în sensul că a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 9046 lei reprezentând cheltuieli de întreținere aferente perioadei iulie 2008 – februarie 2011 și suma de 4824 lei reprezentând penalități de întârziere.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul D. R., recurs ce a fost admis de Tribunalul D., a fost casată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.
În rejudecare, reclamanta a depus la dosar precizare la acțiune prin care a arătat că pretențiile invocate în acțiunea principală se referă la sumele datorate de pârât pe perioada februarie 2008 – februarie 2011 în valoare de 15.723,42 lei.
Pârâtul a solicitat și instanța a încuviințat efectuarea unei expertize tehnice specialitatea contabilitate, fiind numit expert V. M.. Acesta a efectuat expertiza și a depus raportul de expertiză la dosar la data de 20.06.2013.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
Conform art.46 din L.230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
În baza dispozițiilor art. 49 al. 1 din Legea 230/2007, asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată. Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicat.
Din înscrisurile aflate la dosar și raportul de expertiză efectuat în cauză, instanța reține că pârâtul D. R., deși a beneficiat de utilitățile furnizate de regiile de utilități nu a mai achitat cheltuielile de întreținere în perioada 01.07.2008 – 28.02.2011, figurând în evidențele asociației de proprietari, reclamantă în prezenta cauză cu un debit în cuantum de 8048 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada 01.07._11 și 4270,04 lei penalități de întârziere. Faptul că a existat un litigiu între pârât și fosta proprietară nu este de natură să-l exonereze de plata datoriilor de întreținere.
Din aceste considerente de fapt și de drept, instanța urmează să admite în parte acțiunea precizată și să oblige pârâtul D. R. la plata către reclamantă a sumei de 8048 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada 01.07._11 și 4270,04 lei penalități de întârziere.
În baza art.274 C.p.c. va obliga pârâtul la 200 de lei cheltuieli de judecată către reclamantă..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamanta Asociația de Proprietari nr. 3 Spania, cu sediul în C., . 11, . D., în contradictoriu cu pârâtul D. R., cu domiciliul în C., .. 136, județul D..
Obligă pârâtul D. R. la plata către reclamantă a sumei de 8048 lei, reprezentând cheltuieli de întreținere pe perioada 01.07._11 și 4270,04 lei penalități de întârziere.
Obligă pârâtul la 200 de lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 02.07.2013.
Președinte, Grefier,
A. G. B. L. T.
RED. A.B.
TEHNORED. L.T. 4 Ex. / 19 Iulie 2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 6053/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 30/2013.... → |
---|