Contestaţie la executare. Sentința nr. 9591/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9591/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-06-2013 în dosarul nr. 18145/215/2013
Dosar nr._ - contestație la executare-
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
JUDEȚUL D.
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILA NR. 9591
Ședința publică din data de 20 iunie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: M. V.
GREFIER: D. C. P.
Pe rol, soluționarea acțiunii civile formulată de petenții B. EXECUTARI CIVILE DIN C. JUDECATORIEI C. în contradictoriu cu intimatul S. M., având ca obiect contestație la executare .
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Procedează la verificarea competenței conform dispozițiilor art.159 ind.1 alin.4 din Legea nr. 202/2010 privind accelerarea proceselor în justiție care modifică dispozițiile Codului de procedură Civilă și,
În conformitate cu prevederile art. 1591 alin. 4 Cod procedură civilă coroborate cu prevederile cu art. 21 alin. 1 și art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 1 pct. 1 Cod procedură civilă și art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul disp. art. 167 C.pr. civilă va încuviința petenților proba cu înscrisuri.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța constată dosarul în stare de judecată și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând, constată că intimatul S. M. nu a făcut dovada executării sancțiunii contravenționale constând în obligația de a presta o activitate în folosul comunității în cuantum de 50 ore pe lângă Primăria Municipiului C., județul D. așa cum s-a dispus prin sentința civilă nr. 5699 din 31.03.2010 pronunțată de Judecătoria C., definitivă și irevocabilă în dosarul cu nr. 7391/_ astfel că sesizarea fiind întemeiată urmează ca în temeiul disp. art. 21 ind. 1 alin. 1 din OG nr. 55/2002, modificată prin Legea nr. 42/02.03.2007 ,se va constata împlinit termenul de prescripție de doi ani privind executarea acestei sancțiuni contravenționale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite contestația formulată de petenții B. EXECUTARI CIVILE DIN C. JUDECATORIEI C. în contradictoriu cu intimatul S. M., cu domiciliul în C., ., județul D..
Constată prescrisă obligația intimatului S. M. de a presta activitate în folosul comunității dispusă prin sentința civilă nr. 5699 din 31.03.2010 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus. Anulează mandatul de executare nr. 328 din 15.06.2010 emis de Judecătoria C..
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi 20 iunie 2013.
Președinte, Grefier,
Red. MV / tehn CDP
4 ex/25.06.2013
← Reziliere contract. Sentința nr. 3775/2013. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2013/2013.... → |
---|