Evacuare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 12/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-07-2013 în dosarul nr. 10537/215/2012
Dosar nr._ perimare
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 12 Iulie 2013
Completul constituit din:
Președinte D. R. C.
Grefier C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții M. C. prin Primar și C. L. al Municipiului C. și pe pârâții S. R., P. M. Gicuța și S. A. I., având ca obiect partaj judiciar-perimare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța reține cauza spre soluționare pentru constatarea perimării.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 04.05.2012, reclamanții M. C. prin Primar și C. L. al Municipiului C. au chemat în judecată pe pârâții S. R., P. M. Gicuța și S. A. I., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună evacuarea pârâților, obligarea pârâților la plata contravalorii chiriei restante până la data de 31.12.2011 în cuantum de_,44 lei, precum și majorări de întârziere, precum și obligarea pârâților să lase în deplină proprietate și liniștită posesie imobilul cu destinația de locuință situat în C., Drumul Apelor, modul 6, camera 6, jud. D..
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 08.06.2012 instanța a dispus suspendarea cauzei în baza art. 242 alin.1 pct. 2 C.p.c., pentru lipsa părților.
Cauza a rămas în nelucrare mai mult de un an și a fost repusă pe rol din oficiu, pentru constatarea perimării.
Potrivit art. 248 C.Pr.Civ.”orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare, din vina părților, mai mult de un an.”
În speță, se constată că termenul de perimare a început să curgă la data pronunțării încheierii de suspendare a judecății, cauza rămânând în nelucrare mai mult de un an, din culpa părții.
Culpa părții s-a apreciat prin prisma faptului că în tot acest timp nu a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei.
Pentru aceste considerente, va admite sesizarea și va constata perimată acțiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Constată perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții M. C. prin Primar și C. L. al Municipiului C., ambii cu sediul în C., . nr. 7, jud. D., în contradictoriu cu pârâții S. R., P. M. Gicuța și S. A. I., toți cu domiciliul în C., . 6, camera 6, jud. D..
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 iulie 2013.
Președinte Grefier
Red.jud. D.R.C.
Tehn. C.Ș.
2 ex/02.08.2013
← Fond funciar. Sentința nr. 6073/2013. Judecătoria CRAIOVA | Acţiune în constatare. Sentința nr. 8897/2013. Judecătoria... → |
---|