Evacuare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2013/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 16-10-2013 în dosarul nr. 20449/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._/2013

Ședința publică de la 16 Octombrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE: L. N.

Grefier: D. S.

Pe rol, judecarea cauzei civile privind pe reclamant P. I. A. S. și pe pârât G. M., având ca obiect evacuare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns, av.Bujduceanu G. pentru reclamant și pârâtul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care ;

Se legitimează pârâtul G. M. ,C.I. ._ ,CNP_, domiciliat în C., .. 35, jud. D. .

Pune în vedere reclamantului prin mandatar să semneze cererea de chemare în judecată ,fil.3.

La interpelarea instanței, reclamantul prin mandatar av. Bujduceanu G. precizează că înțelege să se judece pe calea dreptului comun și nu în procedura specială prevăzută de Leg.nr.114 /1996.

Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța acordă cuvântul asupra probelor solicitate prin acțiune.

Av. Bujduceanu G. pentru reclamant solicită încuviințarea probei cu înscrisurile depuse la dosar, proba cu interogatoriul pârâtului .

Pârâtul învederează că nu solicită încuviințarea de probatorii .

Instanța constată că probele solicitate de către reclamant prin cererea de chemare în judecată, sunt admisibile și duc la soluționarea procesului potrivit art. 255 alin 1 Cod pr.civilă, motiv pentru care, în temeiul art. 258 Cod pr.civilă, va încuviința pentru reclamant proba cu înscrisurile depuse la dosar și proba cu interogatoriul pârâtului .

Se administrează proba cu interogatoriul pârâtului propus de reclamant, răspunsurile fiind consemnate și atașate la dosar.

Ia act că pârâtul nu solicită probe .

Constată închisă dezbaterea judecătorească și acordă cuvântul pe fond.

Av. Bujduceanu G., pentru reclamant, solicită admiterea acțiunii, evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea sa, situat în C., ..35, jud. D., fără cheltuieli de judecată .

Pârâtul arată că este de acord cu acțiunea promovată de către reclamant, respectiv ,evacuarea sa din imobilul proprietatea reclamantului, situat în C., ..35, jud.D.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față:

La data de 17.06.2013 reclamantul P. I. A. S. a chemat în judecată pe pârâtul G. M., solicitând evacuarea acestuia din imobilul situat în C., .. 35, D., cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr._/17.02.2010, având ca obiect imobilul mai sus-menționat, prin care pârâtul în calitate de chiriaș a luat cu chirie mansarda situată în C., .. 35, jud. D., având obligația de a plăti chiria și de a achita utilitățile.

Contractul a fost încheiat pe perioada de un an, respectiv 01.03.2010 – 28.02.2011 și nu a existat nici o prelungire și nici un alt contract.

De la data de 28.02.2011 pârâtul a ocupat în mod abuziv imobilul, prin expirarea termenului din contract, pârâtul ocupând imobilul fără consimțământul proprietarului.

În drept, a invocat disp. art. 23 Legea 114/1996 actualizată.

La dosar s-au depus în copie următoarele acte: contractul de vânzare-cumpărare nr. 596 din 22.07.2007, contractul de închiriere nr. nr._ din 17.02.2010, acte de stare civilă, fișa suprafeței locative închiriate, proces-verbal de predare-primire a locuinței, împuternicire avocațială.

La data de 04.07.2013 reclamantul a formulat o precizare la acțiune, prin care a arătat că acest contract de închiriere a expirat deoarece a fost încheiat pe o perioadă determinată, de un an, iar chiriașul refuză să părăsească mansarda imobilului.

În drept, a invocat disp. art. 23 Legea 114/1996 actualizată coroborate cu disp. art. 194 Cod procedură civilă.

Au fost administrate proba cu înscrisuri și interogatoriul pârâtului.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Potrivit înscrisurilor depuse de reclamant, acesta este proprietarul imobilului situat în municipiul C., .. 35, jud. D..

În imobilul menționat, reclamantul a închiriat pârâtului mansarda casei de locuit situată la adresa menționată, conform contractului de închioreiere din 15.02.2010, înregistrat la AFP C. sub nr._ din 17.02.2013 (filele 6-9).

Potrivit art. I) din contract, termenul de închieriere a expirat la data de 28.02.2011.

Pârâtul a recunoscut la interogatoriu expirarea termenului de închiriere, prin urmare, acesta nu a fost prelungit.

Pârâtul a fost de acord cu evacuarea camerei închiriate.

Potrivit contractului de închiriere, dacă părțile nu convin asupra reînnoirii contractului, chiriațșul este obligat să părăseascăî locuința la expirarea termenului contractual.

În speță sunt incidente prevederile art. 1436 cod civil (de la 1864), care stipulează încetarea ,,de la sine” a contractului încheiat pentru un timp determinat, la împlinirea termenului, ,,fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare”.

Sunt aplicabile și disp. art. 1437 alin. 1 Cod civil, conform cărora, ,,După expirarea termenului stipulat prin contractul de locațiune, dacă locatarul rămâne și e lăsat în posesie, atunci se consideră locațiunea ca reînnoită, efectele ei însă se regulează după dispozițiile articolului relativ la locațiunea fără termen”.

De asemenea, dispozițiile speciale din Legea locuinței, nr. 114/1996 stabilesc, la art. 23 obligația chiriașului ca, la expirarea termenului contractual, dacă părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, de a părăsi locuința închiriată.

În cazul în care chiriașul nu părăsește locuința, la expirarea termenului contractual, iar proprietarul locuinței nu dorește reînnoirea contractului, potrivit art. 25, evacuarea chiriașului se face numai pe baza unei hotărâri judecătorești irevocabile.

Prin urmare, instanța va dispune evacuarea pârâtului din imobilul proprietatea reclamantului.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulata de reclamantul P. I. A. S., domiciliat în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul G. M., domiciliat în C., .. 35, jud. D., pentru evacuare.

Dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat in mun. C., .. 35, mansardă, jud. D..

Cu apel in termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2013.

PREȘEDINTE GREFIER

L. N. D. S.

Red.L.N.

Tehnored.D.S.

4 ex./ 2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Evacuare. Sentința nr. 2013/2013. Judecătoria CRAIOVA