Fond funciar. Sentința nr. 18/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 18/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-09-2013 în dosarul nr. 34624/215/2012
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ NR._
Ședința publică de la 18.09. 2013
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: L. N.
Grefier: D. S.
Pe rol, pronunțarea asupra dezbaterilor ce au avut loc în ședința publică din 11.09.2013 e privind pe reclamanta S. ANIȘOARA în contradictoriu cu pârâții C. L. SOPOT DE STABILIRE A DREPTULUI DE PROPRIETATE PRIVATĂ ASUPRA TERENURILOR, P. C. SOPOT T. I. C., având ca obiect - fond funciar, dezbateri ce au fost consemnate în încheierea de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta sentință.
Procedura legal îndeplinită.
INSTANȚA
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Tribunalului D., Secția de C. Administrativ și Fiscal, la data de 01.07.2011, sub nr. unic de dosar nr._/63/2011 și precizata la 02.10.2012 (fila 21), reclamanta S. Anișoara a chemat în judecată pe pârâții C. L. Sopot de aplicare a legii 18/1991 și personal pe primarul comunei Șopot, jud D., respectiv paratul T. I. C., solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună obligarea acestora să-și îndeplinească atribuțiile în sensul de a duce la îndeplinire Decizia nr 1315/09.06.2009 a Tribunalului D., privind eliberarea proceselor verbale de punere în posesie cu suprafața de 5 ha teren agricol pentru urmașii defunctului Efrimescu S. I.. A solicitat de asemenea daune morale în valoare de 10.000 lei și daune cominatorii de 100 lei pe zi începând cu data de 01.06.2012
În motivarea acțiunii s-a arătat că în data de 10.01.2011 a trimis recomandat prin poștă o cerere pârâtului T. I. C., primarul comunei Sopot prin care a solicitat să se pună în aplicare Decizia Tribunalului D. nr. 1315, decizie definitivă și irevocabilă, învestită cu titlu executoriu, decizie care obligă primarul și comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 să o pună în posesie pe ea și pe ceilalți coindivizare, cu suprafața de 5 ha teren agricol și 0,35 ha teren forestier situat pe raza comunei Sopot, .
În drept, reclamanta și-a întemeiat acțiunea pe dispozițiile Legii 554/2004.
Prin sentința nr. 5908 din 27.11.2012, Tribunalul D. a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a acestei cereri în favoarea Judecătoriei C., având în vedere prevederile art. 64 din Legea nr.18/1991.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 13.12.2012, sub nr._ .
La dosar s-au depus în copie următoarele acte: delegație, procesul-verbal de punere în posesie nr. 388/18.03.2013.
La data de 22.05.2013 reclamanta a formulat o precizare la acțiune, prin care a arătat că în prezent pârâta C. L. Sopot i-a întocmit pro-formă procesul-verbal de punere în posesie nr. 388/18.03.2013, proces-verbal în care este trecută tarlaua dar nu și . află terenul. De asemenea, nu i s-au întocmit planurile parcelare pentru terenurile respective, iar din punct de vedere juridic acest proces-verbal nu are nici o valoare.
A anexat în copie procesul-verbal de punere în posesie nr. 388/18.03.2013 emis de C. L. Sopot.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Prin decizia civilă nr. 1315 din 09.06.2009 a Tribunalului D. i s-a recunoscut reclamantei dreptul de proprietate asupra suprafeței de 5 ha teren agricol și asupra unei suprafețe de 35 ari de pădure și au fost obligati C. L. Sopot și primarul comunei Sopot să o pună în posesie pe reclamanta S. Anișoara și pe ceilalți coindivizari, cu suprafața de 5 ha teren agricol și 0,35 ha teren forestier situat pe raza comunei Sopot, ..
Din înscrisurile depuse și precizările reclamantei rezultă că nici până în prezent reclamanta nu a fost pusă în posesie și nu i s-a emis titlu de proprietate cu privire la terenurile menționate mai sus, motivat de lipsa mijloacelor tehnice de măsurare a terenului și a unor persoane specializate în documentație cadastrală, astfel cum rezultă din întâmpinarea pârâtei C. .-27 din dosarul Tribunalului D., atașat).
Pe parcursul procesului, C. . o copie de pe un proces verbal de punere în posesie (fila 32), însă acesta și celelalte documente necesare emiterii titlului de proprietate nu au fost înaintate Comisiei județene D., care, la rândul său, nu a urgentat finalizarea procedurii de reconstituire, deși are pârghii legale la îndemână, prin controlul pe care îl exercită potrivit legii asupra activității comisiilor locale.
Potrivit art.5 alin.1 lit i) din HG 890/2005, punerea în posesie a persoanelor îndreptățite se realizează de către comisia locală, iar comisia județeană are obligația de a emite titlul de proprietate pentru cererile validate, potrivit art.6 alin.1 lit. f) din HG 890/2005.
Potrivit art.11 din același act normativ Comisiile comunale, orășenești și municipale, constituite potrivit prevederilor art. 12, vor efectua lucrările și operațiunile stabilite de lege, din competența lor […] înaintând aceste lucrări, după caz, comisiilor județene sau prefectului, în vederea eliberării titlurilor de proprietate, respectiv emiterii ordinului prefectului.
Comisiile prevăzute la alin. (1) vor efectua operațiunile de punere în posesie, întocmind în acest scop procese-verbale semnate de persoanele îndreptățite, pe care le vor înainta comisiilor județene.
Acestea din urmă întocmesc titlurile de proprietate pe care le trimit comisiilor locale.
De asemenea, art. 64 din același act normativ prevede că, în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia județeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulțumită poate face plângere la instanța în a cărei rază teritorială este situat terenul. Dacă instanța admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancțiunea condamnării la daune cominatorii pentru fiecare zi de întârziere, anume stabilite de instanță.
Instanța mai reține că sunt incidente în speță și dispozițiile art. 5803 Cod procedură civilă, potrivit căruia, dacă obligația de a face stabilită în titlul executoriu ,,nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
(2) Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la cererea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute de alin. 1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz, dispozițiile art. 574 sunt aplicabile în mod corespunzător.
(3) Amenda civilă va putea fi anulată, în tot sau în parte, ori redusă, dacă debitorul execută obligația prevăzută în titlul executoriu sau, după caz, pentru alte motive temeinice, pe cale de contestație la executare.
(4) Încheierile date în condițiile prezentului articol sunt executorii și se comunică din oficiu, prin grija grefierului de ședință, organelor fiscale competente în vederea executării silite, potrivit Codului de procedură fiscală.
(5) Pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii.”
Întrucât se reține culpa comisiei comunale Sopot în nefinalizarea procedurii de punere în posesie a reclamantei și în calitate de președinte al acestei comisii, P. are obligația de a coordona activitatea comisiei în această materie, în temeiul art. 5803 Cod procedură civilă, va stabili în sarcina acestuia o amendă civilă în cuantum de 20 lei/zi de întârziere, calculate de la data pronunțării prezentei hotărâri până la data îndeplinirii efective a obligației de punere în posesie și înaintarea documentației necesare către C. județeană D., în vederea întocmirii titlului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren arabil și 35 ari pădure, conform deciziei nr. 1315/2009.
De asemenea, va admite cererea reclamantei de acordare a daunelor morale pentru suferința psihică produsă într-o mare perioadă de timp, prin imposibilitatea de a beneficia de bunul său recunoscut de lege, apreciind ca fiind menită să compenseze această suferință suma de 10.000 lei, pe care instanța o va pune în sarcina ambelor Comisii pârâte, deoarece pârâtele nu au depus diligențe pentru finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate și emitere a titlului de proprietate.
Faptul că pârâta C. locală nu a înaintat documentația necesară Comisiei județene nu o absolvă pe aceasta din urmă de orice vină, întrucât, potrivit dispozițiilor art. 6 din HG nr.890/2005, Comisile județene au ca atribuții și cele privind îndrumarea și controlul comisiilor comunale, orășenești și municipale prin desemnarea pe comune, orașe și municipii a membrilor din comisia județeană; verificarea legalității propunerilor înaintate de comisiile comunale, orășenești și municipale, în special existența actelor doveditoare, pertinența, verosimilitatea, autenticitatea și concludența acestora; analizează lunar evoluția cauzelor în justiție în care comisia județeană respectiv comisia Municipiului București este parte și decide asupra măsurilor ce trebuie luate; atribuie și dispun delimitarea în teren, completarea proceselor-verbale de punere în posesie a comunelor, orașelor și municipiilor pentru terenurile forestiere proprietate publică ce le revin.
Pentru aceste considerente, instanța va admite acțiunea și va obliga pe comisiile pârâte să plătească, în solidar, reclamantei daune morale în cuantum de 10.000 lei, iar pentru primarul comunei Sopot va stabili amendă civilă în cuantum de 20 lei/zi de întârziere până la îndeplinirea obligațiilor menționate mai sus.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite în parte acțiunea formulată de reclamanta S. Anișoara, cu domiciliul în craiova, ..M52, ., jud.D., în contradictoriu cu pârâții C. locală Sopot de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor, cu sediul în . și P. . domiciliul în ..
Obligă pe pârâți, în solidar, să plătească reclamantei daune morale în cuantum de 10.000 lei.
Stabilește în sarcina Primarului . în cuantum de 20 lei/zi de întârziere, calculate de la data pronunțării prezentei hotărâri, până la îndeplinirea efectivă a obligației de punere în posesie a reclamantei și înaintării documentației necesare către C. județeană D. de stabilire a dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, în vederea emiterii titlului de proprietate pentru suprafața de 5 ha teren și 0,35 ha pădure, conform deciziei civile nr. 1315 din 09.06.2009 a Tribunalului D..
Respinge cererea reclamantei de acordare a cheltuielilor de judecată.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 18.09.2013.
Președinte Grefier
L. N. D. S.
Red.L.N.
Tehnored.D.S.
5 ex./ 2013
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 12/2013. Judecătoria... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 4754/2013.... → |
---|