Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 06/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 06-11-2013 în dosarul nr. 21375/215/2013

DOSAR NR._ /215/2013 -plângere contravențională-

JUDECĂTORIA CRAIOVA JUDEȚUL D.

SENTINȚA CIVILA NR._

Ședința publică de la 06.11.2013

Președinte: M. D. M.

Grefier:L. C. A.

Pe rol, soluționarea plângerii contravenționale formulate de petenta . C., în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura completă.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, după care,

Instanța constatând că la apelul nominal nu au răspuns părțile, în temeiul art. 104, al. 13 din Regulamentul de ordine interioara a instanțelor judecătorești, lasă cauza la a doua strigare, la sfârșitul ședinței de judecată.

La strigarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată nu au răspuns părțile. În conformitate cu prevederile art. 32 din OG 2/2001 coroborate cu art 94 pct. 4 din N.C.Pr.Civ., instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și închide dezbaterile, reținând cauza spre soluționare.

J U D E C A T A

La data de 20.06.2013 petenta . C. a formulat în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA plângere împotriva procesului-verbal de contravenție . 13, nr._/28.05.2013, solicitând anularea acestuia și exonerarea de măsurile dispuse.

În motivarea plângerii, petenta a arătat că a fost sancționată contravențional pe motiv că autoturismul societății a fost depistat circulând pe DN 6 km 219+ 100 m C. fără a deține rovinietă valabilă, fapt ce nu este real.

A mai arătat că autoturismul cu nr. de înmatriculare_ este folosit de societate zilnic pentru aprovizionarea punctului de lucru din . întotdeauna deține rovinietă valabilă, pe care o va depune la dosar.

A considerat că intimata nu face dovada celor reținute în procesul-verbal de contravenție.

În subsidiar, a solicitat înlocuirea sancțiunii aplicate cu sancțiunea avertisment, conform dispozițiilor art 49 alin 4 din OUG 95/2002.

În drept, a invocat dispozițiile OG 2/2001, OUG 195/2002, OUG 63/2006, Legii 357/2003.

A depus la dosar procesul-verbal contestat.

La data de 18.07.2013 intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea plângerii.

În motivare, a arătat că la data de 09.05.2013 pe DN 6 km 219+100 m, pe raza localității C., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând societății petente a fost depistat circulând fără a avea rovinietă valabilă .

A precizat că actul sancționator îndeplinește toate condițiile prevăzute de OG 15/2002, coroborate cu OG 2/2001 .

Din coroborarea prevederilor art 7 dion Legea 455/2001 cu prevederile art 19 din OG 2/2001 reiese că actul sancționator a fost generat și semnat electronic

În drept, s-au invocat dispozițiile OG 2/2001, OG 15/2002, Legii 455/2001, Ordinului MTI 769/2010.

A atașat planșă foto, certificat calificat al agentului constatator, procesul-verbal de comunicare a actului sancționator.

Analizând actele și lucrările dosarului,instanța reține următoarele:

Prin procesul-verbal contravenție . 13, nr._/28.05.2013 emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA petenta . C. a fost sancționată contravențional reținându-se în sarcina sa că la data de de 09.05.2013 pe DN 6 km 219+100 m, pe raza localității C., vehiculul cu nr. de înmatriculare_, aparținând societății a fost depistat circulând fără a avea rovinietă valabilă .

Verificând, în conformitate cu dispozițiile art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal, instanța reține că a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente, neexistând cazuri de nulitate absolută invocate de petent sau care ar putea fi invocate din oficiu.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține următoarele:

Potrivit art 8 alin 1 din OG 15/2002 " fapta de a circula fără a deține rovinietă valabilă constituie contravenție și se sancționează cu amendă".

Deși OG 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probanta a actului de constatare, din economia art. 34 rezultă că procesul verbal face dovada deplina a situației de fapt și încadrării în drept până la proba contrară.

Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției beneficiază, de regulă, de prezumția de legalitate și temeinicie, prezumție care, deși neconsacrată legislativ, este unanim acceptată, atât în doctrina de specialitate, cât și în practica instanțelor judecătorești. O astfel de prezumție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil, nefiind de natură a încălca prezumția de nevinovăție. După cum a constatat și Curtea EDO (Salabiaku c. Franței, Hot. din 7 oct. 1988, s. A no 141‑A, p. 15, § 28 ; Telfner c. Austriei, no_/96, § 16, 20 mart. 2001; A. c. României, no_/03, § 60, 4 oct. 2007), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie penală (cum este calificată și materia contravențională prin raportare la CEDO), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului, dacă sunt îndeplinite două condiții: respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare. În prezenta cauză, atât miza litigiului (aplicarea sancțiunii amenzii in cuantum de 1000 lei) cât și asigurarea posibilității petentului de a-și dovedi susținerile, de a combate prezumția de legalitate și temeinicie, permit aplicarea acestei prezumții.

Având posibilitatea exercitării drepturilor procesuale în vederea dovedirii plângerii formulate, petenta nu a adus nici o proba pertinentă în combaterea prezumției de legalitate și veridicitate a procesului verbal.

Pentru aceste motive, instanța in temeiul dispozițiilor art. 34 din OG nr. 2/2001, urmează să respingă plângerea formulată ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea formulată de petenta . C., cu sediul în C., .. 142, județul D., cu sediul procesual ales la Cabinet Avocat Ema S. din C., .. 18, județul D., împotriva procesului-verbal de contravenție . 13, nr._/28.05.2013 emis de intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA, cu sediul în București, .. 401 A, sector 6.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 06.11.2013.

Președinte, Grefier,

M. D. M. L. C. A.

Red. M.D.M.

teh. L.C.A.

4 ex/09.01.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 06/2013. Judecătoria CRAIOVA