Plângere contravenţională. Sentința nr. 6080/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6080/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-04-2013 în dosarul nr. 138/215/2013
Dosar nr._ -plângere contravențională-
R.
JUDECĂTORIA CRAIOVA. JUDEȚUL D.
Sentința Civilă nr. 6080
Ședința publică de la 12. 04. 2013
Instanta constituita din:
Președinte – C. C. M. – judecător
Grefier - L. N.
Pe rol judecarea plângerii contraventionale formulată de petenta F. R. SA în contradictoriu cu intimatele Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale D. si A. N. a Vamilor.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns c.j.I. A pentru petenta,lipsind intimatele.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință,dupa care procedând, din oficiu, la verificarea competenței sale, potrivit art. 159 ind. 1 alin. 4 C.proc.civ., instanța, având în vedere dispoz,. art. 21 alin.1 si 126 alin.1 din Constituție, rap. la art. 1 pct.1 c.p.civ., art. 32 alin 2 din OG 2/2001., apreciază că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză.
C.j.I. A pentru reclamanta a solicitat in dovedirea actiunii proba cu inscrisurile de la dosar.
Instanta admite proba cu inscrisuri solicitata de petenta ca fiind utila,pertinenta si concludenta cauzei .
Nemaifiind alte exceptii de invocat,cereri de formulat si probe de administrat instanța constatind cauza în stare de judecată a acordat cuvintul pe fond .
C.j.I. pentru petenta a solicitat admiterea plingerii asa cum a fost formulata, anularea procesului-verbal si exonerarea de plata amenzii ,a se avea in vedere ca nu au fost prejudicii mari.
INSTANȚA
La data de 04.01.2013 a fost înregistrată la această instantă plângerea contravențională formulată de petenta F. R. SA împotriva procesului – verbal nr.193 încheiat la 18.12.2012 de intimata Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale D., plângere prin care aceasta a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea procesului – verbal si exonerarea sa de plata amenzii.
In motivarea plangerii a aratat că odata cu incheierea procesului-verbal a fost incheiat de intimata si procesul-verbal de control nr,9037/18.12.2012 ,control ce a fost efectuat ca urmare a adresei nr.P/4993/11.12.2012,adresa prin care a solicitat DJAOV D. sa aprobe rectificarea declaratiei vamale nr.MRN :12ROCR2100E0014641/15.11.2012 prin modificarea seriei auto WFOKXXERJKCE19193 in .,valoarea de export a celor doua autoturisme fiind aceeasi.
In realitate societatea nu se face vinovata de savirsirea faptei deoarece a urmat procedura controlului ulterior al declaratiilor prev.de art.78 alin 1 din Regulamentul CEE nr.2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar procedura ce permite revizuirea declaratiilor de export intocmite pe baza unor „informatii incomplete sau incorecte”(art.78 alin 3 din Reg nr.2913/92).
Prin intermediul acestei proceduri se reglementeaza situatiile care pot fi rectificate si remediate de autoritatile vamale din oficiu sau la cererea declarantului.Ori imprejurarea ca societatea a depus eronat facturile comerciale nu a generat consecinte economice grave care sa justifice sanctionarea sa.Dealtfel lipsa unor consecinte economice grave a fost recunoscuta si de intimata in procesul-verbal de control unde s-a mentionat ca „nu exista diferenta din punct de vedere al valorii marfii la export”ambele facturi avind aceeasi valoare pentru marfa si „nu au rezultat diferente de drepturi vamale”
Sanctionarea societatii s-a facut netemeinic si nelegal aplicindu-se eronat art.199 alin 1 din Reg.Comisiei nr.2454/1993potrivit carora DJAOV a considerat ca trebuie angajata raspunderea declarantului pentru neconformitate cu privire la „corectitudinea informatiilor inscrise in declarative”si „autenticitatea documentelor prezentate”.
Insa art.78 alin 3 din Reg CEE nr.2913/92 de instituire a Codului Vamal Comunitar nu distinge intre erori sau omisiuni care ar fi susceptibile de corectare si altele care nu ar fi .Termenii de „informatii incomplete sau incorecte”utilizati de art.78 alin.3 trebuie interpretati ca acoperind atit erorile sau omisiunile materiale cit si erorile de interpretare a dreptului aplicabil(Hotarirea din 20.10.2005,Overland Footwear,C-468/03Rec.pI-8937,punctul 63).
Astfel o interpretare a art.78 pe baza careia sa fie luata pe linga masura rectificarii erorilor materiale si aplicarea unei sanctiuni declarantului ar fi contrara scopului accestui articol care consta in alinierea procedurii vamale la o situatie reala care a fost rectificata la solicitarea declarantului.
Daca o revizuire se dovedeste in principiu posibila autoritatile vamale trebuie fie sa respinga cererea declarantului prin decizie motivata ,fie sa procedeze la revizuirea solicitata.
Dealtfel faptul ca revizuirea declaratiei vamale a fost posibila fara suportarea unor consecinte economice grave rezulta si din masura luata de DJAOV D. care a rectificat declaratia vamala prin procesul-verbal 9037/2012 dispunind inscrierea datelor corecte.
In drept a invocat OG 2/2001 reactualizata.
A depus la dosar :procesul-verbal de contraventie in original si in copie ,adresa nr.9103/20.12.2012 emisa de intimata in copie si in original,adresa nr.P14993/11.12.2012 emisa de petenta,proces-verbal de control nr.9037/18.12.2012 emis de ANV,document electronic de export,copie procese-verbale de contraventie nr.184 si 185 din 2012.
Intimata a depus intimpinare prin care a solicitat introducerea in cauza in mod separat a Autoritatii Nationale a Vamilor conform art.1 si 4 pct.21 din HG 110/2009,aceasta fiind o institutie cu personalitate juridica cu buget si patrimoniu proprii in subordinea MFP in cadrul ANAF,avind ca atributii in principal reprezentarea in fata instantelor a intereselor statului in cazurile de incalcare a normelor vamale.
La termenul din 25.01.2013 s-a dispus introducerea in cauza in calitate de intimata a Autoritatii Nationale a Vamilor.
S-a dispus efectuarea unei adrese catre intimata DJAOV pentru a ne inainta mijloacele de proba de la baza procesului-verbal si dovada de comunicare a acestuia ,fiind depus raspunsul cu adresa nr.1414/13.02.2013.
S-a depus intimpinare de catre intimate prin care au solicitat respingerea plingerii ca neintemeiata si mentinerea procesului-verbal ca legal si temeinic incheiat.
In motivare s-a aratat ca la sediul DJAOV a fost efectuat control vamal ulterior constind in reverificarea declaratiei vamale de export SAD cu nr. MRN :12ROCR2100E0014641/15.11.2012.depusa de petenta prin comisionarul vamal . Bucuresti.Reverficarea declaratiei vamale s-a facut in urma cererii de rectificare nr.P4993/11.12.2012 depusa de petenta inregistrata la autoritatea vamala sub nr.8911/12.12.2012.
Potrivit art. 78 din Codul Vamal Comunitar instituit prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2913/92 din 12.10.1992 „1. Autoritățile vamale, din proprie inițiativă sau la cererea declarantului, pot modifica declarația după acordarea liberului de vamă. 2. Autoritățile vamale, după acordarea liberului de vamă și pentru a se convinge de exactitatea datelor cuprinse în declarație, pot controla documentele comerciale și datele legate de operațiunile de import sau export, în privința mărfurilor în cauză sau de operațiunile comerciale ulterioare în legătură cu aceste mărfuri. Asemenea inspecții pot fi efectuate la sediul declarantului, al oricărei alte persoane interesate direct sau indirect din punct de vedere profesional în operațiunile menționate sau al oricărei alte persoane în posesia documentului și a datelor menționate în scopuri comerciale. Acele autorități pot verifica, de asemenea, mărfurile, când este încă posibil ca ele să fie produse. 3. Atunci când revizuirea unei declarații sau un control ulterior indică faptul că dispozițiile ce reglementează regimul vamal respectiv au fost aplicate pe baza unor informații incomplete sau incorecte, autoritățile vamale, în conformitate cu orice dispoziții prevăzute, trebuie să ia măsurile necesare pentru reglementarea situației, ținând seama de orice informații noi de care dispun”.
Conform declaratiei vamale de export cu nr. MRN :12ROCR2100E0014641/15.11.2012 marfurile declarate la export au fost mai multe autoturisme prevazute in diferite facturi comerciale de export.Marfurile au fost expediate de petenta in numele F. Werke GmbH –Germania in conformitate cu art.788 din Regulamentul Comisiei (CEE) nr2454/1993pentru stabilirea unor dispozitii de aplicare a Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 2913/92.
Analizind documentele anexate declaratiei vamale si in urma verificarii concordantei dintre acestea si datele din declaratia vamala de export s-a constatat ca exista neconcordante intre CMR 1817/15.11.2012 si facturile comerciale de export si s-a concluzionat ca petenta s-a prezentat eronat la data efectuarii operatiunii de export cu factura nr._/16.10.2012 in loc de factura_/16.10.2012,iar ca urmare a celor constatate s-a dispus sanctionarea contraventionala a petentei cu amenda de 1500 lei pentru contraventia prev de art.651 lit l din HG 707/2006.
A mai aratat ca procesul-verbal a fost legal si temeinic incheiat fiind nefondate sustinerile petentei din actiune ,fiind respectate la individualizarea sanctiunii criteriile prev.art.21 alin 3 din OG 2/2001 .
A atasat in copie :proces-verbal de control nr.9037/18.12.2012,cererea de rectificare nr.P4993/11.12.2012 ,document electronic de export,documente vamale.
In dovedirea plingerii petenta a solicitat si instanta a incuviintat proba cu inscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța constată următoarele ;
Prin procesul – verbal nr.193 încheiat la 18.12.2012 de intimata Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale D.,s-a retinut ca la data de 15.11.2012 ora 10,35 petenta a depus la DJAOV Punct Vama F. declaratia vamala de export cu nr. MRN :12ROCR2100E0014641/15.11.2012. prin comisionarul vamal . Bucuresti.La verificarea acesteia s-a constatat ca la data operatiunii de export petenta a depus eronat factura comerciala nr._/26.10.2012 in loc de factura comerciala nr._/03.11.2012ceea ce a dus la inscrierea eronata a descrierii marfii in declaratia vamala inscrisa anterior.S-au incalcat prevederile art.199 din Regulamentul (CEE) nr.2454/1993,aplicindu-se petentei o amenda in suma de 1500 lei pentru contraventia prev.de art.651 lit.l din Regulamentul de Aplicare a Codului Vamal al Romaniei aprobat prin HG 707/2006.
Potrivit art 34 alin 1 din OG 2/2001 instanta competenta sa solutioneze plangerea verifica legalitatea si temeinicia procesului-verbal si hotaraste asupra sanctiunii aplicate.
Prezumția relativă de temeinicie și legalitate a procesului verbal de contravenție nu încalcă dreptul petentului la un proces echitabil. După cum a constatat Curtea Europeană a Drepturilor Omului (în cauzele Salabiaku c. Franței și A. c. României), prezumțiile de fapt și de drept sunt recunoscute în toate sistemele juridice, fiind permisă utilizarea acestora și în materie contravențională sau materie penală (cum este calificata în unele situații materia contravențională prin raportare la C.E.D.O.), pentru dovedirea vinovăției făptuitorului. Trebuie însă îndeplinite două condiții:respectarea unor limite rezonabile, ținându-se cont de miza litigiului, și respectarea dreptului la apărare.
Cat priveste legalitatea procesului-verbal, instanta retine ca acesta este intocmit cu respectarea dispozitiilor art 16 si 17 din OG 2/2001 cuprinzand toate mentiunile obligatorii prevazute de aceste texte de lege.
In ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca actul de constatare si sanctionare a contraventiei beneficiaza de o prezumtie simpla de legalitate si temeinicie, care permite petentului ca prin probele pe care le propune in fata instantei sa dovedeasca faptul ca situatia de fapt retinuta nu corespunde realitatii.
Conform art.651 lit.l din Regulamentul de Aplicare a Codului Vamal al Romaniei aprobat prin HG 707/2006 constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 500 lei la 1500 lei „depunerea declarației vamale conținând date incomplete sau inexacte, în cazul în care aceasta fapta nu influențează stabilirea drepturilor de import și a altor drepturi legal datorate reprezentând impozite și taxe ce se stabilesc la punerea în libera circulație a mărfurilor dar produce efecte asupra aplicării măsurilor de politica comercială ori a altor dispoziții stabilite prin reglementări speciale”
Inscrisurile depuse la dosar de intimate ,atasate in copie intimpinarii precum si adresei nr.1414/13.02.2013, confirma starea de fapt retinuta in procesul-verbal.
Astfel marfurile mentionate in declaratia vamala de export cu nr. MRN :12ROCR2100E0014641/15.11.2012,depusa de petenta ,au fost autoturisme marca F. B-Max .printre care si cel cu . CY_ si . WFOKXXERJKCE19163, insa,cum petenta a prezentat eronat la data efectuarii operatiunii de export ,ca anexa la declaratia vamala respectiva ,factura nr._/16.10.2012 in loc de factura_/16.10.2012,acest fapt a condus la inscrierea eronata a seriei de motor si a seriei sasiului respective in declaratia vamala si anume CY 19193 si WFOKXXERJKCE19193.
Conform procesului-verbal de control nr9037/18.12.2012 intocmit de DJAOV s- a dispus rectificarea declaratiei vamale nr.MRN :12ROCR2100E0014641/15.11.2012 prin modificarea seriei motor CY_ in CY_ si a seriei sasiului WFOKXXERJKCE19193 in .,retinindu-se si ca valoarea marfii de export in cele doua facturi a fost aceeasi de 17.396 CHF.
Aceasta rectificare a avut loc in baza cererii formulate de petenta nr.P14993 din 11.12.2012 adresata DJAOV D. prin care mentiona numarul real al sasiului si solicita rectificarea declaratiei vamale in acest sens in conditiile in care valoarea de export a autoturismelor era aceeasi si anexa in copie factura corecta nr._/16.10.2012
In aceste conditii petenta a fost sanctionata contraventional pentru eroarea facuta ,aplicindu-i-se maximul amenzii prevazut de lege ,de 1500 lei.
Instanta apreciaza ca, fata de imprejurarile concrete in care s-a savirsit fapta si anume ca eroarea produsa nu a determinat urmari grave si nu a generat prejudicii prin faptul ca a fost observata chiar de petenta si a fost posibila si efectiv realizata rectificarea ei ,valorile din facturi fiind aceleasi,nu se impunea aplicarea maximului amenzii prevazut de lege ,o amenda de 800 lei fiind proportionala cu gradul de pericol social concret al faptei.
Prin urmare instanta considera intemeiata in parte plingerea contraventionala astfel ca o va admite ca atare si va dispune reducerea amenzii contraventionale aplicate petentei prin procesul-verbal de la 1500 lei la 800 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite in parte plingerea contraventionala formulată de petenta F. R. SA cu sediul in C.,..29,jud.D. în contradictoriu cu intimatele Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale D. cu sediul in C.,..16,jud.D. si A. N. a Vamilor cu sediul in Bucuresti,..13,sector 1..
Dispune reducerea amenzii contraventionale aplicate petentei prin procesul-verbal nr.193 încheiat la 18.12.2012 de intimata Directia Judeteana pentru Accize si Operatiuni Vamale D. de la 1500 lei la 800 lei.
Cu recurs in 15 zile de la comunicare.
Pronuntata in sedinta publica de la 12.04.2013.
Președinte, Grefier
Red.CM/Tehn.CM 4ex./27.05.2013.
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2757/2013.... | Accesiune. Sentința nr. 8659/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|