Plângere contravenţională. Sentința nr. 6330/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6330/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-04-2013 în dosarul nr. 495/184/2013
Dosar nr._ - plângere contravențională –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6330/2013
Ședința publică de la 17 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. S.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulată de petentul F. D. în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns petentul.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care constatându-se dosarul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul pe fond.
Petentul solicită să se ia act de renunțarea la judecată.
JUDECATA:
Prin plângerea contravențională inregistrată pe rolul Judecatoriei Bals la nr._ /05.03.2013 petentul F. D. în contradictoriu cu intimata I. DE P. JUDETEAN D., a solicitat instantei ca prin hotararea ce va pronunta, să dispună anularea procesului-verbal de contraventie ., nr._/29.01.2013, întocmit de agentul constatator si exonerarea sa de plata amenzii de 280 lei.
Petentul nu a motivat plângerea în fapt si în drept.
În susținerea plângerii sale petentul a depus procesului-verbal de contraventie.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanta constata ca nu este competenta sa solutioneze cauza.
Potrivit art. 31 din OG 2/2001, împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, iar în conformitate cu dispozițiile art. 32 (2) din același act normativ, plângerea împotriva procesului-verbal de contraventie se soluționază de judecătoria în raza căreia s-a săvârșit contravenția.
Având în vedere că procesul verbal de contraventie a fost intocmit de Serviciul Rutier D., competența de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei C., județul D..
In raport de aceste considerente si avand in vedere dispozițiile 158, alin. 3 Cod procedură civilă raportat la art. 32 (2) din OG 2/2001, instanța urmează să admită excepția de necompetență teritorială invocată de către instanță, din oficiu, și să decline competenta de solutionare a plângerii contravenționale formulate de către petent în favoarea Judecătoriei C., județul D..
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la nr._ .
În ședința publică de la data de 17.04.2013 petentul a arătat că înțelege să renunțe la judecarea cauzei.
Potrivit art. 246 C.P.CIV., reclamantul poate să renunțe oricând la judecată, fie verbal, fie prin cerere scrisă.
Pentru aceste considerente, instanța urmează să ia act că petentul renunță la judecarea cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Ia act că petentul F. D., domiciliat în C., ., D., renunță la judecarea plângerii în contradictoriu cu intimatul I.P.J. D..
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 17.04.2013.
Președinte, Grefier,
D. S. L. T.
RED.D.S.
TEHNORED. L.T. 4 Ex. / 25.04.2013
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4146/2013.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2854/2013.... → |
---|