Pretenţii. Sentința nr. 3687/2013. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 3687/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 08-03-2013 în dosarul nr. 11421/215/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3687/2013
Ședința publică de la 08 Martie 2013
Instanța constituită din:
Președinte: E. S.
Grefier: R. C. B.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari IJK_ cu sediul în C., Olteț, nr. 16, ., . în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR cu sediul în C., județul D. și chematul în garanție S.C C. LIBERTĂȚII S.R.L PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR PROVIZORIU CII N. C. cu sediul în C., .. 65, județul D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la data de 07.02.2013, prin Serviciul Registratură, s-au depus la dosar relațiile anterior solicitate la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul D., după care,
La a II a strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta Asociația de Proprietari IJK și 49 apt. prin cj. P., lipsă fiind pârâtul M. C. prin Primar și chematul în garanție S.C. C. Libertății S.R.L prin administrator judiciar provizoriu CII N. C., după care,
Instanța, din oficiu, pune în discuție disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de C. L. C. de acțiunea introductivă.
Având cuvântul, Asociația de Proprietari IJK și 49 apt. prin cj. P. arată că este de acord cu disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de C. L. C. de acțiunea introductivă.
Deliberând, în temeiul art. 63 alin. 2 Cod procedură civilă, instanța dispune disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de C. L. C. de acțiunea introductivă și formarea unui nou dosar cu termen de judecată la 26.04.2013 pt când se vor cita în calitate de reclamant M. C. prin Primar respectiv pârât S.C. C. Libertății S.R.L prin administrator judiciar provizoriu CII N. C..
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reclamanta Asociația de Proprietari IJK și 49 apt prin cj. P. solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.
INSTANȚA
Asupra acțiunii civile dedusă judecății:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.05.2012, sub nr._, reclamanta Asociația de proprietari IJK și 49 apt a chemat în judecată pârâtul C. L. M. C., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligat pârâtul la plata sumei de 2262,52 lei, reprezentând 1507,37 lei cheltuieli de întreținere neachitate și 755,15 lei penalități pentru perioada iunie 2010- decembrie 2011.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că pârâtul nu a mai achitat cheltuielile de întreținere pe perioada iunie 2010- decembrie 2011, rezultând un debit restant de 2262,52 lei, din care 1507,37 lei cheltuieli de întreținere și 755,15 lei penalități de întârziere.
A mai arătat că pârâtul a fost somat în nenumărate rânduri să își achite cheltuielile restante, dar fără rezultat.
În susținerea acțiunii, reclamanta a invocat prevederile art. 1488 și următoarele Cod civil, Legea 230/2007 și normele metodologice de aplicare a Legii 230/2007.
La dosarul cauzei s-au depus, în scop probator, în copie: extras de cont, liste de plată pentru perioada iunie 2010- decembrie 2011, facturi emise de furnizorii de utilități, contractul de închiriere nr._/2005.
Legal citat, pârâtul a formulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție a S.C. C. Libertății S.R.L prin administrator judiciar provizoriu CII N. C..
Prin întâmpinare a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive întrucât cheltuielile de întreținere incumbă persoanei care a locuit și beneficiat de serviciile de furnizare de apă, canalizare, căldură, în speță S.C. C. Libertății S.R.L cu care a încheiat contractul de închiriere nr. 3972/01.06.2005 în baza Hotărârii Consiliului L. nr. 124/2005.
Prin cererea de chemare în garanție formulată, pârâtul a solicitat introducerea în cauză a chematului în garanție a S.C. C. Libertății S.R.L prin administrator judiciar provizoriu CII N. C. arătând că acesta are calitatea de chiriaș al imobilului pt care se solicită obligarea la plata cheltuielilor de întreținere și penalităților de întârziere.
La data de 28.09.2012, reclamanta și-a precizat cadrul procesual sub aspect pasiv solicitând judecarea cauzei în contradictoriu în calitate de pârât cu M. C. prin Primar, restrângându-și totodată pretențiile solicitate la suma de 1151,55 lei din care 668,98 lei debit principal și 482,57 lei penalități de întârziere pt perioada parțial aprilie 2011 – decembrie 2011.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive invocată prin întâmpinare de C. L. C. întrucât calitatea procesuală pasivă aparține proprietarului imobilului pt care se solicită cheltuielile de întreținere restante.
În ședința publică din data de 08.03.2013, s-a dispus disjungerea cererii de chemare în garanție formulată de C. L. C. de acțiunea introductivă și formarea unui nou dosar având ca obiect pretenții.
Instanța a administrat în cauză proba cu înscrisuri.
Analizand actele si lucrarile dosarului instanța reține următoarele:
Din extrasul de cont existent la dosar( f.4) rezultă ca pârâtul a acumulat restante la plata cotelor de contribuție la cheltuielile comune, aferente spațiului pe care il ocupa in imobil, in suma totala de 2262,52 lei din care 1507,37 lei cheltuieli de întreținere neachitate și 755,15 lei penalități pentru perioada iunie 2010- decembrie 2011.
Potrivit dispozițiilor art. 46 din Legea nr. 230/2007, toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 49 alin. 2 din aceeași lege, termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Conform dispozițiilor art. 25 alin. 3 din HG nr. 1588/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari “dacă terții impun penalități asociației de proprietari pentru întârzieri la plata facturilor, acestea se vor recupera de la restanțierii la cotele de întreținere, proporțional cu cuantumul restanțelor”.
Prin precizarea la acțiune depusă la data de 28.09.2012, reclamanta și-a micșorat câtimea obiectului cererii la suma de 1151,55 lei din care 668,98 lei debit principal și 482,57 lei penalități de întârziere pt perioada parțial aprilie 2011 – decembrie 2011.
Având în vedere dispozițiile legale mai sus menționate, raportate la starea de fapt reținută, instanța apreciază acțiunea întemeiată, urmând să o admită, cu consecința obligării pârâtului la plata către reclamantă a sumei totale de 1151,55 lei cheltuieli de întreținere restante și penalități de întârziere, pe perioada aprilie 2011- decembrie 2011.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea, astfel cum a fost precizată, privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI IJK si 49 APT cu sediul în C., Olteț, nr. 16, ., . în contradictoriu cu pârâtul M. C. PRIN PRIMAR cu sediul în C., județul D..
Obligă pârâtul la plata către reclamanta a sumei totale de 1151,55 lei cheltuieli de întreținere restante și penalități de întârziere, pe perioada aprilie 2011- decembrie 2011.
Disjunge cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Mun. C. prin Primar în contradictoriu cu chematul în garanție . prin administrator judiciar CII N. C..
Cu recurs in 15 zile de la comunicare
Pronunțată în ședința publică de la 08.03.2013.
PreședinteGrefier E. S. R. C. B.
Red. E.S/ Tehnored. RCB/ 4 ex.
← Pretenţii. Sentința nr. 7932/2013. Judecătoria CRAIOVA | Pretenţii. Sentința nr. 3688/2013. Judecătoria CRAIOVA → |
---|