Reziliere contract. Sentința nr. 7975/2013. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 7975/2013 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-05-2013 în dosarul nr. 22626/215/2012

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 7975

Ședința publică de la 22.05.2013

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantele: T. E. și T. B. M. în contradictoriu cu pârâtul B. A., având ca obiect reziliere contract.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns av. C. O. pentru reclamante, pentru pârât av. B. M. și martorii: Ș. I. I., T. I., lipsă fiind martorii: M. F. și M. C..

Av. B. M. pentru pârât, arată că se simte rău, nefiind capabil să asiste în condiții normale la audierea martorilor prezenți, motiv pentru care solicită instanței lăsarea cauzei la ultima strigare până când se va prezenta personal sau își va asigura substituirea cu un alt coleg.

Av. C. O. pentru reclamante, arată că se opune la cererea . a cauzei la a –II-a strigare.

Instanța încuviințează cererea . M., de lăsare a cauzei la a II-a strigare.

La apelul nominal efectuat la a doua strigare a răspuns reclamanta T. B. M. personal și asistată de av. C. O. și pentru T. E. av. C. O., pârâtul personal și asistat de av. B. M. și martorii: Ș. I. I., T. I., lipsă fiind martorii: M. F. și M. C..

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședința, în cuprinsul căruia se învederează că a fost depus prin Serviciul Registratură de către Poliția Locală procesul verbal de executare a mandatului de aducere, de către pârât o precizare la acțiune, chitanța nr._/1 în cuantum de 100 lei reprezentând dovada achitării onorariului de expert, precum și un set de înscrisuri, din partea expertului B. C. O., raportul de expertiză dispus în cauză .

Instanța ia act de faptul că a fost depus la dosar procesul verbal de executare a mandatului de aducere pe numele martorului M. F. din care rezultă că acesta este plecat din țară, în Spania.

Av. B. M. pentru pârât, solicită instanței înlocuirea martorului M. F. cu un alt martor și anume E. L., domiciliat în C. ., jud. D..

Av. C. O. pentru reclamante, solicită instanței respingerea cererii de înlocuire întrucât nu există un motiv prevăzut de lege pentru aceasta.

Instanța respinge cererea de înlocuire în cauză a martorului M. F. cu martorul E. L., având în vedere că nu există un motiv întemeiat în sensul dispozițiilor legale în materie, iar pârâtul ar fi trebuit să cunoască încă de la data propunerii martorului spre audiere, împrejurarea că acesta este imposibil de audiat în cauză, adresa din străinătate nefiind cunoscută.

Av. C. O. pentru reclamante, arată că renunță la audierea martorului M. C., acesta fiind de asemenea plecat din țară.

Av. B. M. pentru pârât, arată că este de acord cu renunțarea reclamantelor la audierea martorului M. C..

Instanța ia act de renunțarea reclamantelor la audierea martorului M. C., drept pentru care nu va mai emite un nou mandat de aducere, ia act de faptul că s-a depus la dosar în termenul legal raportul de expertiză specialitatea construcții civile și de faptul că pârâtul a depus la dosar chitanța de achitare a onorariul de expert în cuantum de 100 lei.

La interpelarea instanței reclamantele prin apărător, arată că nu au obiecțiuni la raportul de expertiză.

Av. B. M. pentru pârât, arată că nu are obiecțiuni scrise la raportul de expertiză, însă învederează că expertiza nu s-a desfășurat în condițiile legii, întrucât expertul nu a intrat în casa ocupată de pârât pentru a evalua și îmbunătățirile efectuate în interiorul acesteia.

Av. C. O. pentru reclamante, solicită instanței respingerea obiecțiunii formulată de către pârât prin apărător, ca nefondată.

Instanța respinge obiecțiunea formulată oral de către pârât prin apărător, ca neîntemeiată, apreciind că lucrarea expertului efectuată la fața locului este corespunzătoare, răspunzând la toate obiectivele stabilite, drept pentru care nu se impune refacerea sau completarea raportului de expertiză specialitatea construcții civile.

Instanța, conform art. 186 alin.1 C., procedează la audierea martorilor Ș. I. I. și T. I., sub prestare de jurământ religios, declarațiile acestora fiind consemnate în scris si atașate la dosar (filele 178,179).

Instanța constată că nu mai sunt mijloace de probă de propus, excepții de invocat și nici cereri de formulat, drept pentru care încheie etapa cercetării judecătorești și constată cauza în stare de judecată, acordând părților prin apărători cuvântul pe fond.

Av. C. O. pentru reclamante, pe fondul cauzei, solicită admiterea acțiunii așa cum a fost precizată, cu rezilierea contractului și evacuarea pârâtului din imobilul ce formează obiectul contractului de închiriere, solicitând totodată respingerea cererii de retenție, ca nefiind nedovedită, întrucât pârâtul nu a depus la dosar actele care să justifice îmbunătățirile făcute, pârâtul nu și-a îndeplinit obligația de a plăti chiria, impunându-se astfel rezilierea contractului. Cu cheltuieli de judecată constând în onorariul avocat, taxa judiciară de timbru și onorariul de expert, depunând la dosar chitanța onorariului de avocat, în original.

Av. B. M. pentru pârât, pe fondul cauzei, solicită instanței admiterea în parte, arătând că sunt de acord cu rezilierea contractului de închiriere, însă nu sunt de acord cu evacuarea decât în condițiile dreptului de retenție, cu obligarea reclamantelor să plătească suma cuvenită. Solicită totodată admiterea cererii reconvenționale așa cum a fost formulată prin întâmpinare, să instituie dreptul de retenție și să oblige reclamantele la despăgubiri. Mai arată că branșamentul la lumină a fost făcut în timpul conviețuirii. Cu cheltuieli de judecată, constând în onorariul de avocat.

Nemaifiind alte probe de administrat, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA,

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.09.2012, sub nr. de dosar_, reclamantele T. E. și T. B. M. au chemat în judecată pe pârâtul B. A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună desființarea contractului de locațiune pentru neplata chiriei în cuantumul și la termenele fixate prin contract și de asemenea obligarea pârâtului la plata chiriei datorate și neachitată până în prezent, în suma de 5000 lei, cu titlu de daune pentru acoperirea prejudiciilor suferite ca urmare a neexecutării culpabile a obligațiilor de către pârât, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că au încheiat la data de 05.11.2004 un contract de locațiune cu pârâtul asupra imobilului proprietatea lor, situat în C., ., jud. D., în schimbul unei chirii lunare în cuantum de 200.000 lei vechi, pe care acesta se obliga, prin contract, să o plătească lunar.

Reclamantele au mai arătat că între reclamanta T. E. și pârât au existat relații de concubinaj, însă pe parcursul timpului acestea s-au deteriorat din cauza pârâtului care, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a devenit violent față de ambele proprietare, ceea ce a dus la părăsirea domiciliului de către reclamanta T. B. M..

Astfel, reclamanta T. E. a mai arătat că în data de 18.07.2012, când a ajuns acasă, venind de la serviciu, pârâtul era într-o stare avansată de ebrietate, începând să o lovească, aceasta reușind să fugă într-o altă cameră, însă pârâtul a spart ușa și geamurile și a continuat să o lovească. A arătat că a reușit să fugă și să se refugieze la niște vecini, după care a plecat la mama sa unde stă și în prezent, întrucât a ajuns să-i fie frică să locuiască în propria casă.

Reclamanta T. E. a mai arătat că a făcut mai multe plângeri la Poliția C., care i-a aplicat pârâtului mai multe amenzi.

Reclamantele au mai arătat că pârâtul nu contribuia cu nimic la cheltuielile de întreținere, ele fiind singurele care se ocupă de cheltuielile casei, având venituri foarte mici și neputând face față la aceste cheltuieli, în prezent fiind tăiată alimentarea cu energia electrică pentru neplată, urmând a plăti factura în momentul în care vor face rost de bani.

Reclamantele au mai precizat că i-au solicitat pârâtului de mai multe ori să părăsească locuința, dar acesta a refuzat, spunându-le că nu au ce să-i facă, pentru că o să le urmărească și o să le bată.

În drept, reclamantele au invocat dispozițiile art. 82 coroborat cu 112 și urm C.p.civ., art. 274 C.p.c. și dispozițiile art. 1777-1835 C.civ.

Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 523,8 lei și timbru judiciar de 3 lei.

La termenul din data de 08.10.2012, reclamantele au depus la dosar o precizare la acțiune, prin care si-au restrâns pretențiile la suma de 720 lei reprezentând contravaloarea chiriei neachitate de pârât pe ultimii trei ani.

S-a dispus în cauză conexarea dosarului nr._/215/2012 la dosarul pendente.

Pârâtul a depus la dosar întâmpinare și cerere reconvențională, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantelor, obligarea acestora la despăgubiri constând în plata contravalorii materialelor și manoperei folosite la efectuarea îmbunătățirilor aduse de pârât imobilului și la recunoașterea unui drept de retenție asupra întregului imobil până la achitarea despăgubirilor.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin contractul de închiriere înregistrat la AFP C. sub nr. 5079/05.11.2004, reclamantele T. E. și T. B. M., în calitate de proprietare, au închiriat pârâtului B. A., în calitate de chiriaș, o cameră din imobilul situat în C., ., jud. D., cu obligația pentru pârât de a plăti o chirie lunară în cuantum de 200.000 ROL.

Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că pârâtul nu a achitat chiria datorată reclamantelor în ultimii trei ani anteriori formulării cererii, datoria acumulată ridicându-se la suma de 720 lei.

De asemenea, pârâtul refuză în mod justificat să părăsească imobilul închiriat, deși nu a achitat chiria în toată perioada de timp care face obiectul acțiunii deduse judecății, astfel cum a fost precizată.

Astfel, din declarațiile martorelor M. M. și C. M. C. audiate în cauză la propunerea reclamantelor, declarații care se coroborează între ele, rezultă că între reclamante și pârât a avut loc un conflict, pe fondul consumului excesiv de alcool de către pârât, conflict ce a culminat cu părăsirea de către reclamante în vara anului 2012 a domiciliului din C., ., jud. D., unde a mai rămas doar pârâtul. Imobilul în cauză este în stare avansată de degradare, iar martorele nu au cunoștință ca pârâtul să -i fi adus îmbunătățiri cu mijloace proprii.

De asemenea, în răspunsul la interogatoriul administrat de instanță la propunerea reclamantelor, pârâtul a mărturisit că pentru imobilul ocupat, proprietatea pârâtelor, nu a achitat niciodată chiria convenită prin contractul de închiriere încheiat.

Din raportul de expertiză judiciară tehnică specialitatea construcții civile întocmit în cauză de expert B. C. O., rezultă că pârâtul nu a prezentat documente din care să rezulte proveniența materialelor de construcție înglobate în modificările pe care pretinde că le-a adus la imobil, întrucât asemenea documente nu există, modificările au fost realizate fără autorizație de construcție și au un caracter improvizat, neprezentând siguranță în exploatare.

Prin urmare, pretinsele îmbunătățiri învederate de pârât nu sunt, în mod practic, utile imobilului, atâta vreme cât au fost realizate fără autorizație de construire și nu prezintă siguranță în exploatare.

Pârâtul nu a reușit să facă dovada că ar fi adus modificări din fonduri proprii, imobilului proprietatea reclamantelor, nefiind probată achiziționarea de către pârât a materialelor de construcție în acest sens sau angajarea de către acesta de personal pentru edificarea lucrărilor.

Mai mult, martorii T. I. și Ș. I. I. audiați în cauză la propunerea pârâtului, nu sunt în măsură să confirme efectuarea de către pârât cu mijloace proprii a îmbunătățirilor pretinse prin cererea reconvențională, nefiind prezenți la momentul efectuării acestora.

În aceste condiții, instanța constată că pârâtul nu a respectat prevederile contractului de închiriere nr. 5079/05.11.2004 încheiat cu reclamantele, întrucât nu a achitat niciodată chiria la care s-a obligat prin contract și ocupă fără drept imobilul situat în C., ., jud. D., drept pentru care în considerarea dispozițiilor art. . 969 C.civ., art. 1429 al. 1 pct. 2 C.civ., art. 1020, 1021 C.civ., instanța va admite cererea de chemare în judecată precizată de reclamante, va dispune rezilierea contractului de închiriere numărul 5079 din data de 05.11.2004 încheiat între reclamante în calitate de proprietari și pârât, în calitate de chiriaș, și evacuarea pârâtului din imobilul situat în C., ., jud. D., care face obiectul contractului de închiriere reziliat, obligându-l pe pârât la plata către reclamante a sumei de 720 lei reprezentând chirie aferentă ultimilor trei ani anteriori introducerii acțiunii.

Totodată, constatând că pretențiile pârâtului-reclamant de obligare a reclamantelor la plata contravalorii materialelor și manoperei folosite la efectuarea îmbunătățirilor aduse imobilului și la recunoașterea unui drept de retenție asupra întregului imobil până la achitarea despăgubirilor, sunt neîntemeiate, instanța va respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârât.

Constatând îndeplinite condițiile art 274 C., instanța va obliga pe pârât la plata către reclamante a sumei de 683 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în cauză, constând în onorariu avocat, taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, conform chitanțelor depuse la dosar și, corelativ, va respinge ca neîntemeiată cererea pârâtului de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată suportate de acesta în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea de chemare în judecată precizată a reclamantelor T. E. și T. B. M., ambele cu domiciliul în C., ., jud. D., în contradictoriu cu pârâtul B. A., cu domiciliul în C., ., jud. D..

Dispune rezilierea contractului de închiriere numărul 5079 din data de 05.11.2004 încheiat între reclamante în calitate de proprietari și pârât, în calitate de chiriaș, dispune evacuarea pârâtului din imobilul situat în C., ., jud. D., care face obiectul contractului de închiriere reziliat și obligă pe pârât la plata către reclamante a sumei de 720 lei reprezentând chirie.

Respinge ca neîntemeiată cererea reconvențională formulată de pârâtul-reclamant B. A., în contradictoriu cu reclamantele-pârâte T. E. și T. B. M..

Obligă pe pârât la plata către reclamante a sumei de 683 lei cu titlu de cheltuieli de judecată suportate în cauză.

Respinge cererea pârâtului de obligare a reclamantelor la plata cheltuielilor de judecată suportate în cauză.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22.05.2013.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../.12.07.2013

Tehnored. S.B./ 5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reziliere contract. Sentința nr. 7975/2013. Judecătoria CRAIOVA