Contestaţie la executare. Sentința nr. 8547/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 8547/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 12-06-2014 în dosarul nr. 38530/215/2013
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 8547/2014
Ședința publică de la 12 iunie 2014
Instanța constituită din:
Președinte L.-D. B.
Grefier L. N. N.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe contestatoarea S. C. CĂLĂTORI S.A., în contradictoriu cu intimatul ȘUNICĂ C. și terț poprit B. P. S.A. BUCUREȘTI, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns consilier juridic H. A., pentru contestatoare și intimatul personal, terțul poprit fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus la dosar, de către B. C. F., adresă, în răspuns la solicitarea instanței de la termenul anterior, prin care se precizează ce reprezintă suma de 2967,74 lei, după care,
Reprezentanții părților învederează că nu mai au cereri prealabile de formulat, sau excepții relative de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, sau excepții relative de invocat, instanța acordă cuvântul pe probe.
Consilier juridic H. A., pentru contestatoare, solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Intimatul prezent solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.
Instanța, constatând că proba cu înscrisurile de la dosar solicitată de părți, este admisibilă, putând duce la soluționarea procesului, în temeiul dispozițiilor art. 258 raportat la dispozițiile art. 255 NCPCiv, o încuviințează.
Reprezentanții părților arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri noi de formulat sau excepții de invocat, instanța, în temeiul dispozițiilor art. 392 NCPCiv, declară deschise dezbaterile și acordă cuvântul pe fond.
Consilier juridic H. A., pentru, pentru contestatoare, solicită admiterea contestației la executare, așa cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.
Intimatul prezent, solicită respingerea contestației la executare ca neîntemeiată, având in vedere dispozițiile art. 622, titlul executoriu fiind executat în condițiile în care contestatorul s-a opus executării ; fără cheltuieli de judecată.
A arătat intimatul că contestația la executare este neîntemeiată, neexistând acte de executare nelegale, contestatoarea avea posibilitatea contestării titlului executoriu, ulterior având posibilitatea contestării executării silite.
In temeiul art. 394 NCPCiv instanța declară închise dezbaterile și reține cauza in pronunțare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data de 18.11.2013 contestatoarea S. C. Călători SA a formulat în contradictoriu cu intimatul S. C. și terțul poprit B. P. SA ,contestație la executare împotriva executării silite începută de Biroul Executorului judecătoresc C. F. în dosarul nr 1151/E/2013 în baza titlului executoriu sentința nr. 8470/2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, solicitând anularea actelor de executare efectuate până în prezent în dosarul de executare nr 1151/E/2013 aflat pe rolul B. C. F., anularea procesului verbal, a titlului executoriu nr. 1151 /E/2013 din data de 21.10.2013 prin care s –au stabilit onorariile executorului judecătoresc și cheltuielile de executare, odată cu anularea actelor de executare, întoarcerea executării silite, cu restabilirea situației anterioare executării, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, prin sentința civilă nr. 8470/2011 pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, C. Călători a fost obligată să plătească d-lui S. C. suma de 6.674 lei.
STFC C. a executat de bunăvoie sentința civilă nr. 8470/2011 astfel:
- Cu OP nr. 2714/15.12.2011 a fost virată suma de 4653 lei în contul contestatorului reprezentând drepturi salariale conform sentinței civile nr. 8470/02.06.2011. Anexează copia conform cu originalul.
_ Suma de 1.975 lei reprezentând contribuții la bigetul de stat ( CAS egal cu 630 lei, contribuția la șomaj 13 lei, contribuția de sănătate egal cu 446 lei și impozit de 886 lei ) a fost transmisă împreună cu obligațiile tuturor celorlalți salariați ai unității către SNTCFR Călători SA București pentru efectuarea plăților la bugetul de stat, cu nota 231/8/GL/2012 din data de 16.01.2012.
Având în vedere cele de mai sus, solicită instanței să se admită contestația la executare așa cum a formulat-o.
Totodată, în situația în care instanța va desființa actele de executare, solicită să se dispună restabilirea în situația anterioară executării( în cazul în care se va ridica suma din contul terțului poprit până la judecarea cauzei ).
În drept, își întemeiază prezenta acțiune pe dispozițiile art. 711 și următoarele din C.pr.civ, art. 722 alin. 1 C.pr.civ și art. 722 alin.1.
Solicită proba cu actele pe care le-a anexat: adresă către C. F. nr. 1151/E/2013, a dresă de înființare poprire B. P., titlul executoriu nr. 1151/E/2013 ( proces verbale cheltuieli ), stat de salarii,ordin de plată nr. 2714/15.12.2011, nota de debitare - creditare nr. 231/8/GL/2012,anexă la nota de debitare - creditare 2011, anexă contribuții sociale 2011 în c opie conformă cu originalul.
Solicită de asemenea proba cu interogatoriul intimatului.
În cazul în care nu se va prezenta la instanță, solicită judecarea în lipsă a cauzei, în conformitate cu prevederile art. 411 C.pr.civ.
S-a depus: adresă de înființare a popririi emisă în dosarul de executare nr. 1151/E/2013 din data de 21.10.2013, înființare poprire emisă în dosarul de executare nr. 1151/E/2013 din data de 21.10.2013, încheiere din data de 21.10.2013, încheiere din data de 04.07.2013, stat de salarii, ordin de plată nr. 2714 din data de 15.12.2011, notă de creditare, listă de contribuții sociale pe luna decembrie 2011.
La data de 04.12.2013, contestatoarea a depus cerere de reexaminare a taxei de timbru prin care a solicitat reexaminarea taxei de timbru ca urmare a modului de stabilire a taxei judiciare de timbru prin rezoluția președintelui completului învestit în mod aleatoriu cu soluționarea cauzei.
În fapt, petenta a menționat faptul că obiectul dosarului este o contestație la executare începută în baza unui titlu executoriu ce are ca obiect un litigiu de muncă, litigiu în care petenta în calitate de angajator a fost obligată la plata către intimatul S. C. a unor drepturi bănești.
Susține petenta că prezenta cerere este scutită de plata taxei de timbru conform art. 29 alin.1 lit l din OUG nr. 80/2013 coroborat cu art. 270 Codul Muncii.
În drept, cererea este întemeiată pe dispozițiile art. 39 alin. 1 din OUG nr. 80/2013 și art. 270 Codul Muncii.
Prin încheierea de ședință din data de 17.12.2013 instanța a dispus respingerea cererii de reexaminare formulată de contestatoare împotriva modalității de stabilire a taxei de timbru în dosarul nr._ ca neîntemeiată.
Acțiunea este legal timbrată cu 438, 70 lei taxă judiciară de timbru.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. C. F. pentru a înainta în copie conformă cu originalul toate actele din dosarul de executare nr. 1151/E/2013 cu mențiunea de a comunica cheltuielile ocazionate de fotocopierea acestuia, relațiile fiind depuse la dosarul cauzei.
Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către B. C. F. pentru a preciza ce reprezintă suma de 2967,74 lei în condițiile în care debitul executat este de 2500 lei, iar cheltuielile de executare sunt în cuantum de 393,74 lei., relațiile fiind depuse cu adresa din data de 28.05.2014.
Analizând ansamblul materialului probatoriu administrat in cauză, instanța reține următoarele:
In fapt, prin sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat Șunică C., in contradictoriu cu pârâta-contestatoarea S. "C. Călători " SA și a fost obligată pârâta la plata sumei de 6674 lei reprezentând sporul pentru condiții speciale de muncă in perioada 01.06._09 și a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
Sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ a rămas irevocabilă prin respingerea recursului de către Curtea de Apel C..
La data de 26.03.2013 intimatul creditor Șunică C. s-a adresat cu o cerere executorului judecătoresc solicitând începerea executării silite a titlului executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ .
B. C. F. a format dosarul de executare nr. 1151/E/2013 în cadrul căruia a emis încheierea din 26.06.2013 prin care s-a dispus înregistrarea cererii de executare silită și deschiderea dosarului nr. 1151/E/2013.
La data de 04.07.2013, prin încheierea din camera de consiliu nr. 8964 pronunțată în dosarul_/215/2013 Judecătoria C. a admis cererea de încuviințare a executării silite cu privire la titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ .
La data de 21.10.2013 s-a emis de către B. C. F. in dosarul de executare nr. 1151/E/2013 încheierea prin care s-au stabilit cheltuieli de executare in cuantum de 393,74 lei
La data de 21.10.2013 s-a emis adresa de înființare a popririi pe conturile deținute de debitoarea S. C. Călători SA la terțul poprit B. P. SA pentru recuperarea sumei totale de 2967,74 lei .
In ceea ce privește respectarea de către contestatoare a termenului legal de 15 zile pentru introducerea contestației la executare, conform art. 714 Cod proc civ, termen ce se calculează de la data când contestatorul a luat cunoștința de actul de executare pe care il contesta, instanța apreciază ca acest termen a fost respectat de către contestatoare cu privire la actul de executare ce formează obiectul prezentei contestații, așa cu rezultă din dovada aflată la fila 12 (dosarul de executare silită).
În conformitate cu art. 622 alin. 1 Cod procedura civila, obligația stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de bunăvoie.
În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită, care începe odată cu sesizarea organului de executare, potrivit dispozițiilor prezentei cărți, dacă prin lege specială nu se prevede altfel, se arată în alineatul 2 din același articol.
În alineatul 3 din art. 622 Cod procedura civila, se precizează ca Executarea silită are loc în oricare dintre formele prevăzute de lege, simultan sau succesiv, până la realizarea dreptului recunoscut prin titlul executoriu, achitarea dobânzilor, penalităților sau a altor sume acordate potrivit legii prin titlu, precum și a cheltuielilor de executare.
Conform art. 711 alin. 1 C.pr.civ., Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii.
Singurul motiv de contestație la executare privește achitarea de către contestatoarea S. C. Călători SA a sumelor stabilite prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ .
Instanța reține că susținerile contestatoarei privind achitarea intregului debit nu sunt întemeiate.
Astfel prin sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ s-a admis acțiunea formulată de reclamantul-intimat Șunică C., in contradictoriu cu pârâta-contestatoarea S. C. Călători SA și a fost obligată pârâta la plata sumei de 6674 lei reprezentând sporul pentru condiții speciale de muncă in perioada 01.06._09 și a sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
La data de 14.12.2011 contestatoarea-debitoare a achitat intimatului –creditor Șunică C. suma de 4653 lei prin ordin de plată, suma reprezentând drepturi salariale în baza sentinței civile nr. 8470/02.06.2011.
Contestatoarea a precizat că restul sumei neachitate de 1975 lei reprezintă contribuții la bugetul de stat respectiv: CAS – 630 lei, contribuția la șomaj – 13 lei, contribuția la sănătate – 446 lei și impozit – 886 lei, iar această sumă a fost transmisă împreună cu obligațiile tuturor celorlalți salariați ai unității S. "C. Călători" SA București pentru efectuarea plăților către bugetul de stat cu nota nr. 231/8/GL/2012 din 16.01.2012.
Instanța reține însă că întreaga sumă ce a fost stabilită prin titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ trebuia achitată creditorului Șunică C.. Chiar in măsura in care acesta din urmă trebuia să achite contribuțiile la bugetul de stat, reprezentând CAS, contribuția la șomaj, contribuția la sănătate și impozitul, instituțiile statului urmau a calcula cuantumul contribuțiilor, iar acestea erau recuperate de la contribuabil.
Mai mult in măsura in care obligația virării sumelor ar fi fost in sarcina contestatoarei, aceasta avea posibilitatea formulării de apărări in cadrul dosarului nr._ având ca obiect drepturi bănești. Ulterior pronunțării unui titlu executoriu debitoarea are obligația legală de a achita sumele stabilite cu titlu de debit, ceea ce nu este cazul de față, instanța reținând că S. "C. Călători" SA București a achitat parțial debitul, motiv pentru care creditorul a fost nevoit să procedeze la punerea in executare silită a titlului executoriu.
Instanța apreciază ca era îndatorirea debitoarei S. "C. Călători" SA București (având în vedere ca a fost obligată prin titlul executoriu la plata drepturilor salariale in cuantum de 6674 lei și cheltuieli de judecată in cuantum de 500 lei ) sa ia toate masurile necesare care să permită executarea întocmai a hotărârii judecătorești.
Omițând sa adopte o conduita suficient de diligenta, contestatoarea a pus intimatul în postura de a fi nevoit sa solicite executarea silita a hotărârii judecătorești. Așadar, culpa pentru declanșarea procedurii de executare silita ii revine contestatoarei.
Astfel titlul executoriu reprezentat de sentința civilă nr. 8470/2011 din 02.06.2011 pronunțată de Tribunalul D. – Secția Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale in cadrul dosarului nr._ a rămas irevocabil la data respingerii recursului de către Curtea de Apel C.. In aceste conditii, instanta retine ca prin emiterea somației de către B. C. F., executorul nu a facut altceva decat sa puna in executare o hotarare judecatoreasca irevocabila, respectand astfel prevederile art 6 din Conventia EDO.
În consecință, debitoarea-contestatoare nu poate să refuze, să omită sau să întârzie într-un mod nerezonabil executarea unui titlu executoriu.
Pentru aceste considerente, instanța va respinge contestația la executare formulată împotriva actelor de executare intocmite B. C. F. in cadrul dosarului de executare nr. 1151/E/2013 ca neîntemeiată.
Sub aspectul cheltuielilor de judecata, potrivit art. 453 C.proc.civ., partea care cade in pretentii va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, sa îi platească acesteia cheltuielile de judecată, această obligatie avandu-si sorgintea in culpa procesuala, dovedita prin aceea ca a pierdut procesul.
Față de soluția de respingere a acțiunii instanța va respinge și capătul de cerere privind obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată.
Având in vedere lipsa unei cereri, instanța va lua act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge contestația la executare, formulată de contestatoarea S. C. CĂLĂTORI S.A., cu sediul in C., ., județul D., în contradictoriu cu intimatul Șunica C., domiciliat în C., ., ., ., județul D. și terțul poprit BANK P. S.A., cu sediul în București, .. 6 A, sector 2, ca neîntemeiată.
Ia act că intimatul nu solicită cheltuieli de judecată.
Cu drept de apel in 10 zile de comunicare la Tribunalul D., cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria C..
Pronunțată in ședință publică, azi 12.06.2014.
Președinte Grefier
L. D. B. L. N. N.
Red.LDB
Tehn. L.N.N./5ex/03.07.2014
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... | Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... → |
---|