Pretenţii. Sentința nr. 3797/2014. Judecătoria CRAIOVA

Comentarii

0

Sentința nr. 3797/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 35924/215/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr.3797/2014

Ședința publică de la 17 Martie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanții J. D. și J. A. și pe pârâta S. DE CONSTRUCȚII ÎN TRANSPORTURI SA BUCUREȘTI, având ca obiect pretenții.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța pentru a da posibilitatea reclamanților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea pentru 10.03.2014, și ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera pentru 17.03.2014, conform încheierii de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când în aceiași compunere a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr._/63/2008, reclamanții J. D. și J. A. au solicitat obligarea pârâtei S. de Construcții în Transporturi SA București la plata prețului de 10.402 lei, reactualizat prin valoarea unui imobil similar pe piața liberă imobiliară, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 2485/26.04.2004 BNP Ș. F. au dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentelor 1 și 2 situate la parterul blocului pentru nefamiliști din C., . A, iar prin sentința civilă nr.4343/2007 a Judecătoriei C. a fost admisă acțiunea formulată de A. Iulică (fostul deținător al dreptului locativ) și s-a constatat nulitatea absolută a contractului menționat, aceștia fiind îndreptățiți la restituirea prețului, precum și la repararea integrală a prejudiciului suferit, respectiv valoarea actuală a unui astfel de imobil 120.000 RON.

S. a refuzat, fiind de acord numai cu restituirea prețului achitat la nivelul anului 2004.

Cele două apartamente erau formate dintr-o cameră și au fost transformate într-un singur apartament, iar după cumpărare au introdus curentul electric, au realizat branșamentul la gaze, sporindu-i astfel considerabil valoarea.

La data de 29.01.2009, pârâta a formulat întâmpinare și cerere reconvențională, solicitând să fie apreciate ca întemeiate doar în parte pretențiile reclamanților, societatea să fie obligată doar la plata sumei de 3830 lei reprezentând diferența dintre valoarea actualizată a prețului (14.232,21 lei) și prețul imobilului achitat de către reclamanți conform contractului intervenit între părți la 26.04.2004 (10.402,14 lei).

A susținut că efectul hotărârii 4343/2007 a fost acela al repunerii părților în situația anterioară, astfel că odată bunul reintrat în patrimoniul societății pârâte, aceasta a înțeles să consemneze la CEC pe numele și la dispoziția reclamanților suma de bani reprezentând prețul vânzării (10.402,14 lei), dovadă ce o face cu recipisa nr._/1 din 03.07.2008.

Deși au fost notificați să ridice sumele consemnate la dispoziția lor, reclamanții nu au dat curs cererii și au refuzat să elibereze imobilul în litigiu și cunoșteau că societatea a fost obligată să vândă locuința numitului A. Iulică, reclamanții cu rea-credință ocupă și în prezent, fără titlu valabil, imobilul.

În raport de aceste considerente, este evident că se află în prezența unei evicțiuni totale, situația în care vânzătorul nu poate fi obligat decât la restituirea integrală a prețului în raport de dispozițiilor art.1341, pct.1 C.CIV. și sporul de valoare adus bunului prin realizarea branșamentului la rețeaua de gaze în raport de dispozițiilor art.1341, pct. 4 C.CIV.

Reconvențional, au solicitat obligarea reclamanților la plata sumei de 2200 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință de la data rămânerii definitive a sentinței civile nr. 4343/29.03.2007–la zi, sumă ce urmează a fi reactualizată la data efectivă a plății, motivat de faptul că aceștia au refuzat să părăsească imobilul de la desființarea titlului și până în prezent, ocupându-l fără titlu valabil.

Prin încheierea din 26.02.2009 s-a dispus scoaterea cauzei de pe rolul Secției Comerciale a Tribunalului și înaintarea la Secția Civilă, avându-se în vedere natura civilă a cauzei.

S-a înregistrat dosarul sub nr._ pe rolul Secției Civile, iar la termenul de judecată din 30.04.2009 instanța a pronunțat sentința civilă nr.165/2009 prin care, față de disp. art.5 și art.10, pct.1 C.P.CIV. s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

Cauza a fost înregistrată sub nr._/215/2009.

La data de 17.12.2009, pârâta a formulat precizare la cererea reconvențională, în sensul că solicită obligarea reclamanților-pârâți la plata contravalorii lipsei de folosință pe perioada 29.03.2007 – 24.02.2009 precum și obligarea lor la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 563,77 RON.

La data de 25.05.2010 reclamanții au precizat, conform art.132 C.P.CIV., cuantumul obiectului cererii la 101.250 lei, conform raportului de expertiză.

Prin sentința civilă nr._/19.10. 2010, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009, a fost admisă acțiunea civilă formulată de reclamanții J. D., J. A., în contradictoriu cu pârâta S. de Construcții în Transporturi SA București; a fost obligată pârâta către reclamanți la plata sumei de 13.897 lei reprezentând reactualizarea prețului de 10.402 lei pentru cele două apartamente, situate în C., . A (257 A), la valoarea unui imobil similar pe piața liberă imobiliară; a fost respinsă cererea reconvențională precizată, formulată de pârâta S. de Construcții în Transporturi SA București.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare nr.2485/26.04.2004 BNP Ș. F., reclamanții au cumpărat de la S. de Construcții în Transporturi SA București apartamentul 1 și 2 situate la parterul blocului pentru nefamiliști din C., . A, în prezent nr. 257 A, cu prețul de 10.402,12 lei, iar prin sentința civilă nr.4343/2007 a Judecătoriei C. a fost admisă acțiunea formulată de A. Iulică (fostul deținător al dreptului locativ) și s-a constatat nulitatea absolută a contractului menționat.

S. pârâtă a fost notificată de către reclamanți, potrivit procedurii prevăzute de art. 720 C.P.CIV., solicitând restituirea prețului dar și repararea integrală a prejudiciului suferit, dar societatea a refuzat, fiind de acord numai cu restituirea prețului achitat la nivelul anului 2004.

Ca efect al repunerii părților în situația anterioară, societatea pârâtă în calitate de vânzător trebuia să restituie reclamanților prețul achitat, dar reactualizat prin valoarea unui bun imobil similar pe piața liberă imobiliară.

Prețul achitat de către reclamanți la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2485/26.04.2004 nu a fost un preț impus de legea specială–Decret-Lege 61/1990 și Legea 85/1992, ci a fost un preț care se practica pe piață, iar înstrăinarea apartamentului s-a făcut către reclamanți, terți nu angajați ai societății.

Reclamanții și-au exprimat constant voința de a fi reparat prejudiciul efectiv suferit, suma de bani nu a fost ridicată de reclamanții J., iar susținerea societății pârâte privind consemnarea la CEC a prețului nu poate fi primită, deoarece nu reprezintă o ofertă reală urmată de consemnațiune, potrivit art. 586 și urm. C.CIV.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată și a admis-o și, în consecință a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 13.897 lei reprezentând reactualizarea prețului de 10.402 lei pentru cele două apartamente, situate în C., . A (257 A), la valoarea unui imobil similar pe piața liberă imobiliară.

Instanța a respins cererea reconvențională precizată, constatând că pârâta nu poate solicita chiria pentru perioada martie 2007–februarie 2009 întrucât nu se face dovada că au existat raporturi de locațiune din care să rezulte această obligație a reclamanților în calitate de locatari, iar în ceea ce privește lipsa de folosință, se constată că nu s-a dovedit acest prejudiciu, calitatea de locatar în acea perioadă o avea A. Iulică, cel care în considerarea acestei calități a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr.792/24.02.2009, cele două apartamente.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții J. D. și J. A. și pârâta S. de Construcții în Transporturi S.A. București, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului declarat de reclamanți s-a arătat că prima instanță a acordat doar reactualizarea sumei depuse la CEC, 13.897 lei și nu valoarea pe piață a celor două imobile 101.250 lei cum au precizat apelanții la data de 25.05.2001 și este stabilit în raportul de expertiză tehnic întocmit de expert tehnic ing. I. I..

Reclamanții au mai arătat că prima instanță nu s-a pronunțat asupra acestei precizări și a fost în eroare și cu privire la suma acordată de_ lei.

Reclamanților li s-a creat un grav prejudiciu, aceștia fiind lipsiți de cele două apartamente proprietate personală, dar și de o despăgubire la valoarea de circulație a imobilelor la nivelul anului 2010.

Reclamanții au susținut că rambursarea prețului plătit actualizat cu indicele de inflație nu ar acoperi prejudiciul încercat de reclamanți prin privarea lor de proprietate, ei neavând o altă cale care să le permită să compenseze diferența între prețul de cumpărare actualizat și valoarea apartamentului din discuție la momentul plății 2010.

Reclamanții au fost privați de bunurile lor, iar în viziunea CEDO numai acordarea valorii de piață poate acoperi prejudiciul părților.

Reclamanții au arătat că prețul achitat la momentul achiziționării a fost un preț liber de piață, întrucât aceștia erau terți și nu angajați ai pârâtei.

De asemenea, prima instanță nu a acordat cheltuielile de judecată, deși acestea au fost solicitate și reținute și în practicaua sentinței, dar în dispozitiv nu au fost acordate. Cheltuielile de judecată reprezintă onorarii experți, onorarii avocați, taxa de timbru, iar pârâta a căzut în pretenții.

În apelul formulat, pârâta S.C.T.București a arătat că prin cererea reconvențională a solicitat obligarea reclamanților la plata lipsei de folosință pe perioada aprilie 2007-februarie 2009, dată la care s-a realizat transferul dreptului de proprietate către numitul A. Iulică.

Stabilirea perioadei pentru care s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință s-a realizat prin raportare la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.2485/29.03.2007 și momentul realizării transferului dreptului de proprietate către terțul A. Iulică.

În ceea ce privește cuantumul lipsei de folosință, acesta a fost stabilit prin raportare la conținutul hotărârii A.G.A. nr.9 din 25 septembrie 2002, hotărâre prin care a fost stabilit nivelul chitiei pentru camerele de cămin aflate în proprietatea societății pârâte.

În raport de conținutul înscrisurilor rezultă faptul că din închirierea unui imobil similar celui în litigiu, pârâta ar fi încasat lunar suma de 100 lei RON, soluția instanței de fond fiind netemeinică și nelegală.

Prin decizia nr.349 din 22 iunie 2011 a Tribunalului D. au fost admise apelurile formulate de părți, s-a desființat sentința civilă atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta să stabilească în mod clar care a fost voința juridică a reclamanților pârâți de la momentul depunerii concluziilor scrise de la filele 192-193 dosar de fond nr._/215/2009 și anume care a fost cuantumul real al pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2009* și în raport de voința internă și juridică a reclamanților pârâți J. D. și J. A. exprimată în scris la fila 81 din dosarul de fond și nemijlocit în fața instanței prin avocat ales Fuchs, prin încheierea de ședință din data de 23 februarie 2012 s-a stabilit că obiectul acțiunii îl constituie " pretenții" în cuantum de 101.250 lei pentru care reclamanții solicită să fie obligată pârâta să le plătească această sumă pentru a le achita integral prejudiciul suferit de reclamant la valoarea similară a unui imobil pe piața liberă, în conformitate cu jurisprudența CEDO în speță P. contra României din 2005( f. 10, 21, dosar rejudecare).

Prin sentința civilă nr._/28 iunie 2012, pronunțată de Judecătoria C., în dosarul nr._/215/2009*, a fost admisă acțiunea precizată formulată de reclamanții J. D. și J. A., în contradictoriu cu pârâta S. De Construcții în Transporturi SA București; a fost obligată pârâta către reclamanți la plata sumei de 101.250 lei, reprezentând valoarea de circulație similară cu apartamentul restituit de reclamanți din culpa pârâtei; a fost respinsă cererea reconvențională formulată și precizată de pârâtă; a fost obligată pârâta către bugetul statului la plata sumei de 2829 lei, cu titlu de taxă judiciară ( diferența) de plata căreia au fost scutiți reclamanții sub forma ajutorului public judiciar.

Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut, că, în fapt, în conformitate cu contractul de vânzare-cumpărare nr.2485/26.04.2004 BNP Ș. F., reclamanții au cumpărat de la S. de Construcții în Transporturi SA București apartamentul 1 și 2 situate la parterul blocului pentru nefamiliști din C., . A, în prezent nr.257 A, cu prețul de 10.402,12 lei, iar prin sentința civilă nr.4343/2007 a Judecătoriei C. a fost admisă acțiunea formulată de A. Iulică (fostul deținător al dreptului locativ) și s-a constatat nulitatea absolută a contractului menționat.

S. pârâtă a fost notificată de către reclamanți, potrivit procedurii prevăzute de art. 720 C.P.CIV., solicitând restituirea prețului dar și repararea integrală a prejudiciului suferit, dar societatea a refuzat, fiind de acord numai cu restituirea prețului achitat la nivelul anului 2004.

Ca efect al repunerii părților în situația anterioară, societatea pârâtă în calitate de vânzător trebuia să restituie reclamanților prețul achitat, dar reactualizat prin valoarea unui bun imobil similar pe piața liberă imobiliară.

Prețul achitat de către reclamanți la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 2485/26.04.2004 nu a fost un preț impus de legea specială–Decret-Lege 61/1990 și Legea 85/1992, ci a fost un preț care se practica pe piață, iar înstrăinarea apartamentului s-a făcut către reclamanți, terți nu angajați ai societății.

Reclamanții și-au exprimat constant voința de a fi reparat prejudiciul efectiv suferit, suma de bani nu a fost ridicată de reclamanții J., iar susținerea societății pârâte privind consemnarea la CEC a prețului nu poate fi primită, deoarece nu reprezintă o ofertă reală urmată de consemnațiune, potrivit art. 586 și urm. C.CIV.

Față de aceste considerente, instanța a apreciat acțiunea ca fiind întemeiată urmând a fi admisă și, în consecință a obligat pârâta către reclamanți la plata sumei de 101.250 lei reprezentând valoarea de circulație similară cu apartamentul restituit de reclamanți din culpa pârâtei .

Instanța a respins cererea reconvențională precizată, constatând că pârâta nu poate solicita chiria pentru perioada martie 2007 – februarie 2009 întrucât nu se face dovada că au existat raporturi de locațiune din care să rezulte această obligație a reclamanților în calitate de locatari, iar în ceea ce privește lipsa de folosință, se constată că nu s-a dovedit acest prejudiciu, calitatea de locatar în acea perioadă o avea A. Iulică, cel care în considerarea acestei calități a dobândit prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr. 792/24.02.2009, cele două apartamente.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâta S. de Construcții în Transporturi SA București, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea apelului, pârâta a arătat că hotărârea primei instanțe nu este motivată în fapt, dar mai ales în drept, analiza sumară a temeiniciei cererii reclamanților echivalând cu necercetarea fondului cauzei.

Prima instanță nu face trimitere la temeiurile de drept incidente în cauză, iar în ceea ce privește apărările pârâtei în sensul că în cauză sunt incidente dispozițiile legii speciale, respectiv art. 19 din Legea nr.85/1992 și nici nu analizează susținerile acesteia.

Pârâta a susținut că este nelegală soluția pronunțată cu privire la primul capăt de cerere, acela privind obligarea societății apelante la plata sumei de 101.250 lei, reprezentând valoarea de circulație similară cu apartamentul restituit din culpa pârâtei".

Potrivit înscrisurilor existente la dosarul cauzei rezultă fără dubiu faptul că locuința ce a făcut obiectul contractului autentificat sub nr.2485/26.04.2004 de BNP Ș. F., este o locuință construită din fondurile statului în sensul Legii nr.85/1992.

Imobilul în litigiu face parte din categoria locuințelor a căror evaluare are la bază considerente de ordin social; dispozițiile legale în vioare privind prețul imobilelor stipulează că aceste este unul ce nu poate fi negociat de părți, fiind derizoriu în raport cu prețul de circulație de pe piața imobiliară.

Prin decizia nr.640/11 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul D., a fost obligată să înstrăineze imobilul în litigiu a fost înstrăinat fostului chiriaș A. Iulică, prețul fiind de 1.172,07 lei, acesta fiind stabilit conform Decretului Lege nr.61/1990 și Legii nr.85/1992.

Pârâta a arătat că temeiul de drept al nulității contractului de vânzare-cumpărare nr.2485/26.04.2004 este art.19 din Legea nr.18/1992.

Prima instanță nu a analizat și nu s-a pronunțat pe cel de-al doilea capăt de cerere a acțiunii principale obligarea pârâtei la plata contravalorii lucrărilor de îmbunătățiri, lucrări executare ulterior achiziționării bunului.

Din analiza hotărârii apelate a rezultat fără nici un dubiu faptul că prima instanță nu s-a pronunțat cu privire la acest capăt de cerere și din această perspectivă sentința fiind nelegală.

Și în privința cererii reconvenționale soluția primei instanțe este nelegală, cerere pe care prima instanță a analizat-o doar în parte și nu s-a pronunțat cu privire la obligarea reclamanților la plata contravalorii cheltuielilor de întreținere în sumă de 563,77 lei aferente perioadei în care aceștia au locuit în imobil.

În mod greșit, prima instanță a reținut că societatea pârâtă nu poate solicita chiria pe perioada martie 2007- februarie 2009, întrucât nu s-a dovada că între părți au existat raporturi de locațiune din care să rezulte această obligație.

Prin cererea reconvențională precizată, pârâta a solicitat obligarea reclamanților la plata lipsei de folosință pe perioada aprilie 2007- februarie 2009, dată la care s-a realizat transferul dreptului de proprietate către numitul A. Iulică, precum și obligarea acestora la plata contravalorii cheltuielilor de întreținere în sumă de 563,77 lei.

Stabilirea perioadei pentru care s-a solicitat contravaloarea lipsei de folosință, s-a realizat prin raportare la momentul rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus anularea contractului de vânzare-cumpărare nr.2485/26.04.2004, în speță sentința civilă nr.4343/29.03.2007 și momentul realizării transferului de proprietate către terțul A. Iulică.

În ceea ce privește cuantumul lipsei de folosință, acesta a fost stabilit prin raportare la conținutul hotărârii A.G.A. nr.9/25.09.2002, hotărâre prin care a fost stabilit nivelul chiriei pentru camerele de cămin aflate în proprietatea societății pârâte.

Nu poate fi primită susținerea instanței în sensul că nu s-a făcut dovada raporturilor locative în cauză, iar calitatea de locatar pe perioada aprilie 2007- februarie 2009 a avut-o terțul A. Iulică, dispozițiile art.19 din Legea nr.85/1992 neconsiderând necesar a se face dovada raporturilor locative.

Reclamantii intimati au formulat întâmpinare prin care s-a solicitat respingerea apelului ca neintemeiat.

Sintetinzind apararile formulate, Tribunalul a reținut ca se apreciaza de catre intimati ca hotarirea apelata este temeinica si legal, este motivata in fapt si in drept, in mod corect s-a analizat ca pretul ce a fost achitat a fost unul stabilit prin vointa . a fost guvernat de dispozitiile Legii 85/1992, ca in mod judicios s-a facut aplicarea principiului repunerii partilor in situatia anterioara. Iar in privinta cererii reconventionale s-a apreciat ca analiza instantei de fond a stabilit corect ca nu au existat raporturi locative si ca nu s-a facut dovada niciunui prejudiciu ca urmare a incalcarii vreunui drept de folosinta. În acest sens s-a aratat ca legitimitatea folosintei acestora asupra imobilului este data de instituirea unui drept de retentie in favoarea lor asupra imobilului.

Prin decizia civilă nr.76/15.02.2013, Tribunalul a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă S. de Construcții în Transporturi SA București, împotriva sentinței civile nr._/28.06.2012, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2009*, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond.

În considerentele acestei decizii s-a arătat că, dintre criticile formulate de catre apelanti, Tribunalul va analiza cu prioritate critica care invedereaza ca nu a fost cercetat fondul datorita nemotivarii hotaririi aplelate.

Astefl, instanta de fond a dispus admiterea cererii principale retinind ca stare de fapt desfiintarea unui contract de vinzare cumparare, stabilirea pretului conventiei in baza acordului partilor si cu aplicarea in drept a principiului repunerii partilor in situatia anterioara.

Pe de o parte se retine ca, fata de cererea principala care este intemeiata in drept pe dispozitiile 1344 C.civ, dispozitii care reglementeaza institutia evictiunii si aplicarea principiului repunerii partilor in situtia anterioara, instanta de fond face o analiza eronata a cererii cercetind incidenta principiului repunerii partilor in situatia anterioara in conditiile in care se solicita aplicarea dispozitiilor legale ale evictiunii care presupun cercetarea unor alte conditii decit cele impuse de aplicare principilui restitution in integrum.

Cercetarea in fond a unei cause impune pe linga analizarea cererilor reclamantului si apararile piritlui. Din lecturarea considerentelor nu rezulta ca apararile piritilor fata de cererea principala au fost cercetate. Astfel se retine ca pretul dintre parti a fost stabilit in virtutea principiului libertatii de vointa, fara a se inlatura prin argumentare logico juridica apararile piritei care se prevaleaza de efectele hotaririi prin care s-a constatat nulitatea vinzarii cumpararii in privinta regimului de instrainare a imobilului respectiv. O alta aparare neanalizata este cea care invedereaza ca obligatia de restituire este numai in limitele cuantumului pretului achitat, si nu in cuntumul pretului actual de piata al unui imobil similar. Si in privinta acestei aparari, instanta de fond nu argumenteaza juridic motivul pentru care a inteles sa oblige pirita la plata pretului de piata si nu la plata pretului, in conditiile in care face aplicarea principiului repunerii partilor in situatia anterioara.

Motivarea respingerii cererii reconventionale prin care se solicita obligarea la plata contravalorii lipsei dreptului de folosinta cuantificat in raport de cuantumul chiriei impus de A. a piritei reclamante nu analizeaza daca reclamantii folosesc sau nu innfapt imobilul in conditiile in care se invedereaza acest aspect, si eventualul titlu care sa justifice respectiva folosinta legitima a acestora neprovocatoare de prejudicii. In cadrul reconventionalei singurul aspect cercetat este inexistenta unor raporturi de locatiune intre parti in conditiile in care acestea nu sunt sustinute de niciuna dintre partile cauzei.

Solutionarea unor cereri de chemare in judecata presupune analizarea fondului cauzei, cercetarea cauzei cu motivarea in fapt si in drept pe care se sprijina. Modalitatea in care s-a motivat pe situatia de fapt cit si in drept, fara a se arata in considerentele hotaririi motivele de fapt si de drept care au dus la solutia pronuntata, asa cum prevad dispozitiile art 261 al. 1 punct 5 C.., face imposibila analiza in cadrul apelului a temeiniciei sale pe fond, nemotivarea echivalind cu o necercetare a fondului pricinii.

Din motivarea sentintei apelate in modalitatea enuntata, rezulta ca instanta de fond nu a intrat in cercetarea fondului.

Ca atare, se impune admiterea apelului anularea sentintei in privinta cererii principalecit a reconventionalei si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de fond.

Cu ocazia rejudecarii, urmează să fie analizat fondul cauzei sub aspectele de fapt si de drept impuse de cererea cu care a fost investita instanta.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs reclamanții J. D. și J. A., iar prin decizia nr.8056/11.09.2013, Curtea de Apel C. a anulat ca netimbrat recursul declarat de către reclamanți împotriva deciziei civile nr.76/15.02.2013, pronunțată de Tribunalul D..

Cauza a fost înregistrată pe pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .

În rejudecare, instanța, în temeiul art.167, alin.1 C.p.civ. a încuviințat pentru părți proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin contractul de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2485/26.04.2004 de către BNP Ș. F., pârâta S. de Construcții în Transporturi București SA a vândut pârâtului J. D. căsătorit cu pârâta J. A., apartamentele nr.1 și nr.2 proprietatea societății, situate în C.-Căminul de nefamiliști, . A, actual ., jud.D. pentru prețul de 3267,1 USD echivalentul a_ ROL achitat integral de către pârâți până la data autentificării înscrisului.

Ulterior, prin sentința civilă nr.4343/29.03.2007, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, definitivă și irevocabilă prin decizia nr.1700/26.09.2007, pronunțată de Tribunalul D., instanța a admis acțiunea formulată de numitul A. Iulică în contradictoriu cu pârâții S. de Construcții în Transporturi București, J. D., J. A. și Sucursala Drumuri și Poduri C. și a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2485/26.04.2004 de BNP Ș. F..

În considerentele sentinței civile menționate anterior s-a reținut că acest contract de vânzare-cumpărare este potrivit dispozițiilor art.19 din Legea nr.85/1992 lovit de nulitate absolută pentru faptul că S. de Construcții în Transporturi București SA a înstrăinat apartamentele nr.1 și nr.2 fără să organizeze o licitație publică obligatorie în situația în care blocul pentru nefamiliști din . a fost construit din fondurile statului înainte de 1989, cele două apartamente până la data plății efective-20.02.2004 și până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare-26.04.2004 nu au făcut obiectul unor contracte de închiriere încheiate între S. de Construcții în Transporturi București SA ȘI J. D. și J. A., licitație ce putea fi organizată numai în situația în care numitul A. Iulică nu dorea să cumpere spațiul pe care îl ocupa în calitate de chiriaș.

S-a constatat, de asemenea, că au fost încălcate dispozițiile art.7 din legea nr.85/1992, cumpărătorul J. D., până la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare-26.04.2004, neavând calitatea de titular al unui contract de închiriere pentru cele două apartamente cumpărate și nu a făcut o cerere în acest sens.

S-a reținut în același timp că la încheierea contractului de vânzare-cumpărare din data de 26.04.2004 s-au încălcat normele speciale prevăzute de Legea nr.85/1992 atât de către reprezentanții Sucursalei Drumuri și Poduri C. cât și de cumpărătorul J. D..

În cauză instanța reține că, prin cererea de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată la data de 25.05.2010, iar ulterior la data de 14.11.2011, precizare de care instanța a luat act prin încheierea de ședință din data de 23.02.2012, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 101.250 lei reprezentând valoarea unui imobil similar pe piața liberă imobiliară, atfel cum acest prejudiciu a fost calculat de expertul desemnat I. Iulică în raportul de expertiză efectuat în primul ciclu procesual.

În ceea ce privește temeiul juridic al cererii, acesta a fost indicat de către reclamanți ca fiind reprezentat de dispozitiile art.1344 C.civ., iar prin considerentele deciziei de casare nr.76/15.02.2013, s-a stabilit că s-a solicitat de către reclamanți aplicarea dispozițiilor legale ale evicțiunii.

Potrivit art.1337 Cod civil: ,, vânzătorul este de drept obligat, după natura contractului de vânzare, a răspunde către cumpărător de evicțiunea totală sau parțială a lucrului vândut, sau de sarcinile la care s-ar pretinde supus acel obiect și care n-ar fi declarat la facerea contractului.,,

Din reglementarea textului de lege menționat anterior rezultă că evicțiunea constă fie în pierderea proprietății lucrului(în tot sau în parte), fie în tulburarea cumpărătorului în exercitarea prerogativelor sale de proprietar.

În cazul în care tulburarea provine din fapta unui terțe persoane, cum se invocă în cauză, vânzătorul este obligat să-l apere pe cumpărător, iar dacă nu reușește să-l apere va fi obligat să suporte consecințele evicțiunii, indiferent dacă a fost de bună sau de rea-credință.

Obligația de garanție a vânzătorului există, în acest caz, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: să fie vorba de o tulburare de drept, cauza evicțiunii să fie anterioară vânzării și cauza evicțiunii să nu fi fost cunoscută de către cumpărător, condiție la care se adaugă, uneori, și necesitatea unei acțiuni în justiție intentată de către terț împotriva cumpărătorului.

Cumpărătorul evins are dreptul de a cere de la vânzător restituirea prețului și daune-interese(art.1341 Cod Civil), iar dacă bunul vândut se afla la epoca evicțiunii de o valoare mai mare, vânzătorul este dator să plătească cumpărătorului și excedentele valorii în timpul evicțiunii(art.1344 Cod Civil).

Raportând dispozițiile legale menționate anterior la cererea dedusă judecății, instanța constată că, în cauză nu sunt îndeplinite toate condițiile art.1337 cod civil privind obligația de garanție, în sensul că, deși titlul de proprietate al reclamanților a fost desființat ca urmare a acțiunii în instanță promovată de către un terț, iar cauza evicțiunii a fost anterioară vânzării, reclamanții, în calitate de cumpărători au avut cunoștință de cauza evicțiunii la momentul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu pârâta.

Se va avea în vedere că în hotărârea judecătorească prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți, respectiv sentința civilă nr.4343/29.03.2007, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a reținut încălcarea normelor speciale prevăzute de Legea nr.85/1992 atât de către reprezentanții pârâtei cât și de către reclamantul J. D..

În condițiile în care reclamanții au avut cunoștință de faptul că imobilele care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare erau construite din fondurile statului, precum și de faptul că anterior încheierii acestui contract nu fuseseră titularii unui contract de închiriere sau ordin de repartiție cu privire la aceste imobile, nu se poate reține că aceștia nu ar fi avut cunoștință de consecințele încheierii unui contract de vânzare-cumpărare cu nerespectarea dipozițiilor art.6 și art.7 din Legea nr.85/1992, respectiv a sancționării actului încheiat în aceste condiții cu nulitatea absolută.

Astfel, în sensul art.6 și art.7 din Legea nr.85/1992, a cunoașterii faptului că pentru a putea încheia în un mod direct un contract de vânzare-cumpărare cu societatea pârâta trebuia ca, în prealabil, să fi fost titularii unui contract de închiriere sau al unui ordin de repartiție, iar în situația unei locuințe care nu făcea obiectul unui contract de închiriere sau pentru care nu au fost emise ordine de repartiție doar prin cumpărare la licitație publică organizată de consiliile locale sau agenții economici.

Ori, nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii.

În atare situație, cu privire la pierderea proprietății, cumpărătorii nefiind de bună-credință aceștia nu mai pot invoca și opune vânzătorului obligația de garanție pentru evicțiune, nefiind incidente în cauză dispozițiile art.1344 Cod civil.

Pe cale de consecință, cererii formulate de către reclamanți nu i se poate da eficiență juridică decât prin prisma efectelor nulității absolute a actului juridic, respectiv a repunerii părților în situația anterioară care se realizează prin restituirea prestațiilor efectuate în temeiul actului juridic anulat.

Cum reclamanții au achitat cu titlu de preț pârâtei în baza contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2485/26.04.2004 de către BNP Ș. F., contract a cărui nulitate absolută a fost constatată priintr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, suma de_,14 lei, iar conform raportului de expertiză efectuat în dosarul nr._/215/2009 de către expert I. Iulică, valoarea reactualizată a acestei sume în raport de indicele de inflație este de 13.897 lei, reclamanții sunt în drept să li se restituie de către pârâtă această sumă.

Cât privește actualizarea creanței cu indicele de inflație, instanța reține că însăși legiuitorul a prevăzut posibilitatea actualizării obligației stabilite în bani chiar de către executorul judecătoresc (art.371² alin.3 c.proc.civ.) tocmai pentru ca respectiva creanță să fie mai aproape de valoarea reală din momentul executării, dat fiind procesul de depreciere al monedei în care se face plata creanței.

Vor fi înlăturate susținerile reclamanților în sensul că prin prima decizie de casare pronunțată de Tribunalul D. s-a stabilit că se impune acordarea valorii de circulație a imobilului, având în vedere că așa cum rezultă din considerentele deciziei civile nr.349 din 22 iunie 2011 a Tribunalului D., invocată de către reclamanți, instanța a desființat sentința civilă atacată cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond pentru ca aceasta să stabilească în mod clar care a fost voința juridică a reclamanților pârâți de la momentul depunerii concluziilor scrise de la filele 192-193 dosar de fond nr._/215/2009 și anume care a fost cuantumul real al pretențiilor ce fac obiectul acțiunii.

Astfel, prin această decizie nu s-a dat o dezlegare problemei privind dreptul reclamanților la restituirea valorii de circulație a imobilelor, dezlegare care să fie obligatorie pentru instanța de fond în conformitate cu dispozițiile art.315, alin.1 din codul de procedură civilă.

În ceea ce privește solicitarea pârâtei de a fi analizat și capătul de cerere formulat de către reclamanți privind obligarea acesteia la plata contravalorii lucărilor de îmbunătățire(realizarea branșamentului de gaze și introducerea curentului electric), instanța arată că, prin cererea de chemare în judecată și prin precizările ulterioare formulate nu a fost învestită în mod concret cu un astfel de capăt de cerere, reclamanții făcând referire la îmbunătățirile efectuate doar în susținerea faptului că, după cumpărarea imobilului prin efectuarea acestora au sporit considerabil valoarea apartamentului.

Ori, prin precizările formulate la data de 25.05.2010, iar ulterior la data de 14.11.2011, precizare de care instanța a luat act prin încheierea de ședință din data de 23.02.2012, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei doar la plata sumei de 101.250 lei reprezentând valoarea unui imobil similar pe piața liberă imobiliară, fără a solicita și obligarea pârâtei la plata sumei de 2445 lei reprezentând lucrări de branșament gaze și curent electric.

Mai mult, în ceea ce privește aceste îmbunătățiri instanța arată că prin sentința civilă nr._/08.10.2009, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a dispus obligarea numitului A. Iulică la plata către reclamanți a sumei totale de 4985,26 lei reprezentând despăgubiri din care suma de 735,26 lei reprezentând lucrări efectuate la apartament de către reclamanți în calitate de proprietari.

Pe cale de consecință, prin sentința civilă menționată anterior s-a stabilit contravaloarea îmbunătățirilor efectuate de reclamanți precum și persoana care trebuie să le suporte, respectiv numitul A. Iulică.

Reținând întemeiată cererea reclamanților doar în limita sumei de 13.897 lei, instanța va admite în parte acțiunea precizată, formulată de către reclamanți și va obliga pârâta la plata către aceștia a sumei de 13.897 lei reprezentând reactualizarea prețului de_,14 lei achitat de către reclamanți pentru apartamentul nr.1 și apartamentul nr.2 din C., Căminul de nefamiliști, . A, actual . A, conform contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2485/26.04.2004 de către BNP Ș. F. din C..

Analizând cererea reconvențională formulată de către pârâtă, instanța constată următoarele:

Prin cererea reconvențională formulată, astfel cum aceasta a fost precizată, pârâta a solicitat obligarea relamanților la plata sumei de 2200 lei reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a imobilului pe perioada 29.03.2007(data pronunțării sentinței civile nr.4343/29.03._09(data înstrăinării imobilului către numitul A. Iulică) și la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 563,77 lei.

Potrivit art.480 Cod Civil proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.

Din definiția legală a dreptului de proprietate rezultă și atributele pe care acest drept le conferă titularului: de a folosi bunul, de a-i culege fructele si de a dispune de bun.

Dreptul de folosință reprezintă un atribut al dreptului de proprietate, constand în posibilitatea titularului acestuia de a întrebuința în interesul său bunul care îi aparține și de a dobândi produsele și veniturile obținute din utilizarea lui.

Cu privire la contravaloarea lipsei de folosinta, se reține din ansamblul dispozitiilor art. 998-999 Cod civil că pentru a fi antrenată răspunderea civila delictuală a unei persoane pentru fapta proprie se cer a fi întrunite cumulativ urmatoarele conditii: existenta unui prejudiciu, a unei fapte ilicite, a unui raport de cauzalitate între fapta ilicita si prejudiciu si existenta vinovatiei celui ce a cauzat prejudiciul, constând în intentia, neglijenta sau imprudenta cu care a actionat.

Raportând situația de fapt la dispozițiile legale invocate, se reține că fapta reclamanților care au continuat să folosească imobilele constând în apartamentele nr.1 și nr.2 proprietatea societății, situate în C.-Căminul de nefamiliști, . A, actual ., jud.D., după data rămânerii irevocabile a sentinței civile nr. nr.4343/29.03.2007, pronunțată de Judecătoria C. prin care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2485/26.04.2004 de BNP Ș. F., respectiv 26.09.2007 și nu 29.03.2007-data pronunțării sentinței civile nr. 4343/29.03.2007, așa cum susține pârâta și până la data de 24.02.2009-data înstrăinării imobilului către numitul A. Iulică, se circumscrie noțiunii de faptă ilicită, în sensul dispozițiilor art. 998 C.civil.

Cu toate acestea, pârâta nu a făcut dovada prejudiciului cauzat prin această faptă, având în vedere că singura modalitate în care imobilele puteau fi întrebuințate consta în vânzarea acestora către fostul chiriaș A. Iulică care formulase cerere de cumpărare a acestora în baza Legii nr.85/1992.

Ori, în situația în care prin decizia civilă nr.640/11.12.2007, pronunțată de Tribunalul D. în dosarul nr._, pârâta a fost obligată să încheie cu numitul A. Iulică contract de vânzare-cumpărare pentru locuința situată la parterul Căminului de nefamiliști din C., . A la prețul de 1172,07 lei, contract de vânzare-cumpărare care a și fost de altfel încheiat la data de 24.02.2009, iar pârâta nu a făcut dovada că ar fi fost obligată la despăgubiri către numitul A. Iulică pentru un eventual prejudiciu cauzat de îndeplinirea cu întârziere a obligației de vânzare a imobilelor, nu se poate reține că fapta reclamanților de a folosi aceste imobile i-ar fi creat în mod concret un prejudiciu.

Constată astfel instanța că cererea formulată de către pârâtă în ceea ce privește obligarea reclamanților la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilelor în cuantum de 2200 lei pe perioada 29.03.2007(data pronunțării sentinței civile nr. 4343/29.03._09(data înstrăinării imobilului către numitul A. Iulică) este neîntemeiată.

Cu privire la cererea privind obligarea reclamanților la plata cheltuielilor de întreținere în cuantum de 563,77 lei, instanța constată că, deși prin cererile precizatoare depuse la dosar pârâta nu a indicat perioada pentru care aceste cheltuieli ar fi datorate din înscrisurile depuse la dosar, respectiv chitanța nr._/26.02.2009 și adresa nr.31/26.02.2009, emisă de către Asociația de proprietari nr.13 Brestei, rezultă că suma de 563,77 lei reprezintă cheltuieli de întreținere pe perioada iulie 2007-ianuarie 2009.

Având în vedere perioada pentru care se susține că sunt datorate cheltuielile de întreținere, instanța arată că potrivit art.29 din Legea nr.114/1996 și art.46 din Legea nr.230/2007 obligația de plată a cotei de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari revine proprietarului imobilului.

Cum, în cauză prin sentința civilă nr.4343/29.03.2007, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2485/26.04.2004 de BNP Ș. F. iar ca efect al acesteia imobilele au reintrat în patrimonial pârâtei, aceasta era obligată să achite contravaloarea cheltuielilor de întreținere, iar folosirea fără titlu a acestora de către reclamanți nu poate fi invocată în solicitarea de restituire a acestor cheltuili având în vedere că s-a datorat și culpei pârâtei constând în încheierea unui contract de vânzare-cumpărare cu încălcarea unor dispoziții legale imperative.

Față de considerentele menționate anterior, instanța va respinge ca neîntemeiată, cererea reconvențională formulată de către pârâtă.

În ceea ce privește cererea formulată de către reclamanți privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța în temeiul art.274 Cod de procedură civilă o va admite în parte, în sensul obligării pârâtei la plata către reclamanți doar a sumei de 3089 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

În ceea ce privește componența acestei sume, instanța arată că aceasta se compune din suma de 189 lei taxă de timbru, 300 lei onorariu expert achitat în dosarul nr._/215/2009 al Judecătoriei C., 600 lei onorariu avocat în dosarul nr._/215/2009* al Judecătoriei C., 1000 lei onorariu avocat în dosarul nr._/215/2009* al Tribunalului și D. și 1000 lei onorariu avocat în prezenta cauză.

În ceea ce privește taxa judiciară de timbru, instanța constată că pentru valorarea solicitată de către reclamantă, respectiv 101.250 lei taxa judiciară de timbru a fost stabilită în cuantum de 3536 lei, din care reclamanții au achitat 707 lei, respectiv 20% din aceasta, iar pentru suma de 2829 lei, respectiv 80% din aceasta au beneficiat de ajutor public judiciar.

Având în vedere că acțiunea reclamanților a fost admisă numai în parte, respectiv pentru suma de 13.897 lei, instanța constată că pârâta nu poate fi obligată decât la plata taxei judiciare de timbru aferentă acestei sume respectiv la plata sumei de 945 lei.

Referitor la persoana în favoarea căreia urmează să fie plătită această sumă, instanța reține că, în condițiile în care reclamanții au achitat doar 20% din taxa de timbru, aceștia nu sunt îndreptățiți decât la restituirea sumei de 189 lei reprezentând 20% din taxa de timbru în cuantum de 945 lei.

În ceea ce privește diferența de 80% din taxa judiciară de timbru în cuantum de 945 lei, respectiv 756 lei, instanța, având în vedere dispozițiile art.18 din OUG nr.51/2008, potrivit cărora cheltuielile pentru care partea a beneficiat de scutire sau reducere, vor fi puse în sarcina celeilalte părți, dacă acesta a căzut în pretențiile sale, partea căzută în pretențiile sale urmând să fi obligată la plata către stat a acestor sume, va obliga pârâta la plata către stat a sumei de 756 lei reprezentând cheltuieli judiciare de care reclamanții au fost scutiți în baza OUG 51/2008.

Nu vor fi avute în vedere de către instanță la stabilirea cheltuielilor de judecată cheltuielile efectute de către reclamanți în dosarul nr._/215/2009 al Tribunalului D., reținându-se că prin decizia nr.349/22.06.2011 pronunțată în acest dosar s-au respins cererile de acordare a cheltuielilor de judecată și nici cheltuielile efectuate de către reclamanți cu achitarea onorariului către expertul asistent întrucât potrivit art.18, alin.1 din O.G. nr.2/2000, aceste cheltuieli cad în sarcina părții căreia i s-a încuviințat participarea unui expert asistent.

Cu privire la onorariul solicitat de către reclamanți în prezenta cauză, în cuantum de 1800 lei, instanța în temeiul art.274, alin.3 cod procedură civilă va dispune reducerea acestuia la suma de 1000 lei având în vedere că în prezenta cauză, s-au acordat doar două termene de judecată, nefiind administrate probe care să presuspună un volum de activitate ridicat din partea apărătorilor aleși.

Instanța reține că dispozițiile art.274, alin.3 din codul de procedură civilă nu contravin dispozițiilor art.36 din Legea nr.51/1995 privind organizarea și exercitarea profesiei de avocat, conform cărora contractul dintre avocați și client nu poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect de niciun organ al statului.

Astfel, reducerea cheltuielilor de judecată de către instanță în litigiul cu care a fost sesizată nu produce niciun efect asupra raporturilor contractuale dintre părțile contractului de asistență juridică, clientul având în continuare obligația de a achita integral onorariul, pe care însă nu îl va putea recupera de la partea adversă, decât dacă instanța va aprecia asupra caracterului său real, necesar și rezonabil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite în parte acțiunea precizată formulată reclamanții J. D. și J. A., ambii cu domiciliul în C., ..10, județ D., în contradictoriu cu pârâta S. de Construcții în Transporturi SA București, cu sediul în sector 2, București, ..

Obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 13.897 lei reprezentând reactualizarea prețului de_,14 lei achitat de către reclamanți pentru apartamentul nr.1 și apartamentul nr.2 din C., Căminul de nefamiliști, . A, actual . A, conform contractului de vânzare-cumpărare aut. sub nr.2485/26.04.2004 de către BNP Ș. F. din C..

Respinge cererea reconvențională precizată, formulată de pârâtă, ca neîntemeiată.

Admite în parte cererea formulată de către reclamanți privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată și obligă pârâta la plata către reclamanți a sumei de 3089 lei reprezentând cheltuieli de judecată.

Obligă pârâta la plata către stat a sumei de 756 lei reprezentând cheltuieli judiciare de care reclamanții au fost scutiți în baza OUG 51/2008.

Cu apel în termen de 15 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2014.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.D.N.

5ex/19.05.2014

← Plângere contravenţională. Sentința nr. 2805/2014....		Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Plângere contravenţională. Sentința nr. 02/2014. Judecătoria CRAIOVA Plângere contravenţională. Sentința nr. 28/2014. Judecătoria CRAIOVA Fond funciar. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria CRAIOVA Plângere contravenţională. Sentința nr. 2805/2014. Judecătoria CRAIOVA Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA Contestaţie la executare. Sentința nr. 8547/2014. Judecătoria CRAIOVA Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr. 9701/2014. Judecătoria CRAIOVA Încuviinţare executare silită. Hotărâre din 19-09-2014, Judecătoria CRAIOVA