Fond funciar. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 11/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 11-12-2014 în dosarul nr. 26834/215/2014

Dosar nr._ - Fond funciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr._

Ședința publică de la data de 11 decembrie 2014

Instanța constituită din:

Președinte: M. V.

Grefier: D. C. P.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamantul G. I. N. în contradictoriu cu pârâtele C. L. TEASC DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat Ș. A. pentru reclamant, lipsind pârâtele.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța constată, în temeiul art. 244 Noul Cod de Procedură Civilă, terminată cercetarea judecătorească, iar în temeiul art. 389 și urm Noul Cod de Procedură Civilă, instanța consideră lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, închide dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul reclamantului, având cuvântul solicită admiterea acțiunii, fără cheltuieli de judecată.

INSTANȚA

Deliberînd asupra cauzei de fond funciar de fată,constată că prin plîngerea formulată si înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la nr.de mai sus la data de 04.07.2014,petentul G. I.N.,in contradictoriu cu piritele C. Locala de fond funciar a comunei Teasc si C. Judeteană D. de fond funciar,a solicitat ca prin hotărîrea ce se va pronunta să fie obligate piritele sa elibereze petentului titlul de proprietate pentru terenul in suprafata de 2500 mp,categoria intravila, situat în .,in motivarea plingerii petentul aratind ca suprafata de teren precizata o detine in baza adeverintei de proprietate nr.380 din 16.03.1993 ce i-a fost eliberata in baza Legii nr.18/1991,pe acest teren el edificind in anul 1995 o casa de locuit in baza certificatului de urbanism si a autorizatiei de constructie eliberate de Primaria comunei Teasc insa nici pina in prezent nu i s-a emis titlul de proprietate pentru acest teren,in drept,petentul invocind dispozitiile art.64 din Lg.nr.18/1991 iar in dovedire a solicitat incuviintarea administrarii probei cu inscrisurile depuse in copii conforme cu originalele,constind in :certificat de urbanism nr.2/17.03.1995,autorizatie de constructie nr.19/11.12.1995,memoriu justificativ,adeverinta nr.3252/25.07.2014.

In faza prealabila judecatii,pirita C. locala de fond funciar Teasc nu a depus intimpinare prin care sa formuleze aparari sau cereri proprii insa in cursul procesului,la solicitarea instantei de judecata,a inaintat la dosar actele care au stat la baza emiterii certificatului de urbanism pe numele petentului,respectiv,adeverinta nr.380/16.03.1995,cerere pentru eliberarea certificatului de urbanism,cerere pentru eliberarea autorizatiei de constructie,certificat de urbanism nr.2/1995,autorizatie de constructie nr.19/1995,memoriu justificativ,aviz de prevenire si stingere a incendiilor nr._/1995 si anexa.

În dovedire,la propunerea partilor s-a încuviintat si administrat proba cu înscrisurile aratate mai sus,aflate la dosarul cauzei.

Analizînd continutul actelor si lucrărilor arătate mai sus ,aflate la dosarul cauzei,rezultă ca situtie de fapt că prin HCJ nr.18 F/204/ din 26.08.1991 s-a validat anexa nr.2a la legea nr.18/1991 pentru suprafata totala de 3,87 ha,din care intravilan 0,25 ha,unde la pozitia nr.155 este înscris petentul G. I.N..

Hotărîrea precizată mai sus nu a fost comunicată petentului cu formalitătile prevăzute de lege pentru ca acesta să poată lua cunostiintă de felul cum a fost solutionată cererea sa formulată în baza Lg.nr.18/1991,petentul luînd cunostiintă de această hotărîre in cursul procesului,astfel că petentul este în termenul legal de a formula plîngere.

Pentru terenul validat si cu care a fost pus in posesie petentului i s-a eliberat adeverinta nr.380 din 16.03.1995,certificatul de urbanism nr.2/17.03.1995 si autorizatia de constructive nr.19/11.12.1995 in baza carora a edificat o casa de locuit insa nici pina in present petentului nu I s-a eliberat titlul de proprietate asupra acestui teren validat astfel ca actiunea formulata este intemeiata urmind a fi admisa si vor fi obligate piritele sa procedeze, in limitele atributiilor,la intocmirea documentatiei necesare eliberarii titlului de proprietate care sa ateste dreptul de proprietate al petentului asupra terenului validat in conditiile aratate.

Vazind dispozitiile art.451 se va lua act ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite acțiunea privind pe reclamantul G. I. N., cu domiciliul în . în contradictoriu cu pârâtele C. L. TEASC DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR.

Obligă pârâtele, în limitele atribuțiilor, să procedeze la întocmirea documentelor legale și eliberarea titlului de proprietate în favoarea reclamantului pentru terenul validat în suprafață de 2500 m.p.( 0,25 ha), categoria intravilan situat pe raza comunei Teasc, județul D.. Ia act că nu se solicită cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 11 decembrie 2014.

PREȘEDINTE GREFIER

M. V. C. D. P.

Red. jud. MV/Tehnored. gref.CDP.

5 ex./19.12.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 11/2014. Judecătoria CRAIOVA