Contestaţie la executare. Sentința nr. 7218/2014. Judecătoria CRAIOVA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 7218/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-05-2014 în dosarul nr. 22046/215/2013
Dosar nr._ - contestație la executare –
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 7218/2014
Ședința publică de la 20 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C.-G. B.
Grefier L. T.
Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de contestatoarea ., cu sediul în C., SCPA G. și Asociații, ., ., . in contradictoriu cu intimata Directia Generala a Finantelor Publice C.- Administratia Judeteana a Finantelor Publice, cu sediu în C., .. 2, județul D., având ca obiect contestație la executare.
Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din data de 13.05.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța a amânat pronunțarea pentru data de 20.05.2014.
INSTANTA
Prin acțiunea înregistrată la data de 25.06.2013 pe rolul Judecatoriei C. sub nr._ contestatoarea . a formulat în contradictoriu cu intimatele Direcția G. a Finanțelor Publice D. și Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii contestație la executare împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D. și a procesului verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D.- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii în dosar nr.41/07.06.2013 să se dispună anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr.41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D. și procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D.- Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii în dosarul nr.41/07.06.2013, cu cheltuieli de judecată.
În fapt, . este supusă unei inspecții fiscale de fond, iar organele fiscale, în condițiile art.129 alin.3 C.pr. fiscală, respectiv înainte de emiterea titlului de creanță fiscală au dispus instituirea de măsuri asiguratorii.
În acest sens, a fost emisă decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. prin care s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii asupra ., care urmau a fi aduse la îndeplinire sub forma unui sechestru asigurător asupra bunurilor din Grupa 2 de mijloace fixe.
Măsurile dispuse prin decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. au fost aduse la îndeplinire, în condițiile art. 129 alin. 6 din Codul de procedură fiscală, prin procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, prin care a fost instituit sechestru asupra unor bunuri mobile în valoare de 4.139.168 lei.
Contestatoarea apreciază că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. și procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii sunt netemeinice și nelegale, pentru motivele pe care le va expune în continuare.
In primul rand arata contestatoarea ca intimatele au reținut în mod eronat că în ceea ce o privește pe . ar exista pericolul ca debitoarea să se sustragă, să își ascundă sau să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Față de situația menționată, consideră că organele fiscale au reținut o stare de fapt eronată deoarece nu există niciun fel de indicii din care să rezulte că societatea s-ar putea sustrage executării fiscale, decizia nefiind, de altfel, motivată în acest sens.
Mai mult decât atât, precizează că prejudiciul estimat de organele fiscale este relativ și incert, fiind întocmit în baza unui presupus referat, deoarece nu a fost emis un titlu de creanță fiscală asupra ..
Ori, față de această situație apreciază că simpla precizare a cuantumului debitului estimat de organele fiscale nu are relevanță raportat la condițiile prevăzute de lege pentru instituirea măsurilor asigurătorii.
În acest sens, precizează că . a fost înființată la data de 06.05.2004 și are ca obiect principal de activitate colectarea deșeurilor nepericuloase.
. are un capital social subscris și vărsat de 3.985.200 lei.
Așa cum rezultă din situațiile financiare ale societății, aferente anului 2011 și 2012, . a obținut profit, în cuantum de 489.856 lei (aferent anului 2012), având o cifră de afaceri netă de 21.498.376 lei, lichiditatea curentă fiind mai mare în anul 2012, decât în celelalte două exerciții financiare anterioare.
Situația este similară și în ceea ce privește solvabilitatea generală și patrimonială a ., aceasta fiind în creștere față de exercițiile financiare anterioare (așa cum rezultă din raportul de audit asupra situațiilor financiare încheiate la data de 31.12.2012, întocmit de auditor S. E.).
De asemenea, la data de 31.12.2012, . (așa cum rezultă din raportul de audit asupra situațiilor financiare încheiate la data de 31.12.2012, întocmit de auditor S. E.) deține active totale în cuantum de 31.058.574 lei și activ net/total capitaluri în cuantum de 10.009.376 lei.
Mai mult, societatea a avut la nivelul anului 2011 un număr mediu de 56 de salariați și deține în continuare un număr semnificativ de salariați.
Este relevant și faptul că până în prezent societatea a achitat sume semnificative către bugetul consolidat al statului suma de 2.020.150 lei (impozit pe profit), 1.860.815 lei (contribuții salariale), 3.451.513 lei (taxă de mediu) etc, având un comportament fiscal corespunzător.
De asemenea, nu s-a făcut dovada faptului că asupra . sau a asociatului unic s-ar fi adoptat o soluție de atragere a răspunderii solidare în condițiile Codului de procedură fiscală sau a Legii nr. 85/2006.
În acest context, având în vedere datele prezentate, raportul dintre activul net al societății și prejudiciul fiscal estimat, situația financiară a ., precum și solvabilitatea acesteia, bunurile pe care societatea le deține în patrimoniu (inclusiv organele fiscale au constatat o valoarea contabilă a Grupei 2 de mijloace fixe din balanța mijloacelor fixe în cuantum de 8.760.272 lei), consideră că nu există nici un fel de indicii din care să rezulte că societatea s-ar sustrage executării fiscale sau că ar îngreuna, respectiv periclita, colectarea obligațiilor fiscale (estimate).
In al doilea rand se sustine ca decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. este nelegala. Se arata ca aceasta a fost emisă cu încălcarea art. 129, alin. 5 din Codul de procedură fiscală, potrivit careia decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată (...)
Aceste dispoziții legale sunt în deplin acord cu prevederile art. 31, alin. 1 și 2 din Constituția României, potrivit cărora dreptul la informație trebuie respectat în raporturile juridice care se stabilesc între autoritățile publice și cei cărora li se adresează actele emise de acestea, în sensul motivării oricărui act administrativ, fie el normativ sau individual.
Astfel, motivarea actelor administrative reprezintă o condiție de valabilitate a acestora, emitentului unui astfel de act revenindu-i obligația de a indica în mod neechivoc elementele de fapt și de drept care au stat la baza soluției adoptate, atât pentru a putea fi cunoscute de destinatar și în funcție de care să își poată formula eventualele apărări, dar și pentru ca instanța de judecată să poată exercita un control efectiv al legalității actului. D. obligația motivării tuturor actelor administrative poate funcționa ca o garanție a respectării legii și a ocrotirii drepturilor cetățenești. Cerința motivării corespunzătoare a actelor administrative, cu indicarea motivelor de fapt și de drept pentru care au fost adoptate, se regăsește și în Recomandarea (2007)7 a Comitetului de Miniștri (art. 17 pct. 2), respectiv în Rezoluția (77)31 a Comitetului de Miniștri (principiul IV), fiind preluată și menționată în mod expres în Codul European al Bunei Conduite Administrative: „Fiecare decizie adoptată de Instituție, care poate afecta în mod negativ drepturile sau interesele unei persoane particulare, va menționa temeiurile pe care se bazează, indicând în mod clar faptele relevante și baza legală a deciziei".
În speță, organul fiscal a apreciat ca există pericolul ca . să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, reluând practic dispozițiile art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Organul fiscal nu a motivat în niciun mod luarea măsurilor, neinvocând și nedovedind nicio situație concretă din care să rezulte că este îndeplinită condiția prevăzută de textul legal, respectiv aceea a existenței pericolului sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului contestatoarei, cu consecința periclitării sau îngreunării colectării.
Simpla completare a unui formular tipizat de către intimată, fără ca decizia să cuprindă elemente justificative concrete, aplicabile situației contribuabilului față de care se ia măsura, nu este de natură a suplini motivarea luării unor măsuri restrictive asupra patrimoniului contribuabilului, și pune instanța în imposibilitatea de a exercita controlul de temeinicie a măsurii luate, iar pe contribuabil în imposibilitatea de a formula apărări.
Mai mult, în acest mod se aduce atingere dreptului de proprietate garantat de art. 1 din Protocolul nr. 1 adițional la CEDO, având în vedere că, deși a avut loc o restrângere a dreptului de proprietate al contestatoarei, nu s-a justificat în nici un mod cauza acestei restrângeri, or în analiza respectării dreptului de proprietate de către organele statale, o importanță crucială revine proporționalității dintre ingerință și motivele care justifică ingerința în dreptul de proprietate.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. a fost emisă cu încălcarea art. 9, alin. 1 din Codul de procedură fiscală, respectiv cu încălcarea dreptului contribuabilului de a fi ascultat.
Potrivit art. 9, alin. 1 din Codul de procedură fiscală, înaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.
În cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. s-a menționat în mod expres faptul că, în temeiul art. 9, alin. 2, lit. d din O.G nr. 92/2003, când urmează să se ia măsuri de executare silită, nu este obligatorie audierea contribuabilului.
În contextul acestei precizări, rezultă că intimata a apreciat că se găsească în situația de excepție, reglementată de art. 9, alin. 2 din Codul de procedură fiscală, care nu implică în mod necesar audierea contribuabilului.
În ceea ce privește cazul de la art. 9, alin. 2 lit. d din Codul de procedură fiscală, privind neobligativitatea ascultării contribuabilului atunci când urmează să se ia măsuri de executare silită, acesta trebuie coroborat cu dispozițiile art. 145, alin. 1 din Codul de procedură fiscală, conform căruia executarea silită începe prin comunicarea somației.
Ori, în speță, intimata nu a susținut și dovedit faptul că la data instituirii măsurilor asigurătorii ar fi fost declanșată executarea silită.
Dimpotrivă, din conținutul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. reiese faptul că la data de 07.06.2013 nici nu era întocmit și comunicat raportul de inspecție fiscală sau decizia de impunere - titlul de creanță fiscală, obligațiile fiind estimate prin referatul întocmit de organul fiscal.
De altfel, aceasta este și natura măsurilor asigurătorii, care nu reprezintă măsuri de executare silită, ci doar mijloace procesuale având drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmăribile ale contribuabilului, asupra posibilității de realizare efectivă a executării silite atunci când se va emite titlul executoriu.
Dar și decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie să respecte prevederile general aplicabile ale Codului de procedură fiscală, privind dreptul contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii actului contestat.
Ori, în cauză, au fost încălcate dispozițiile art. 9, alin. 1 din Codul de procedură fiscală.
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. și Procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii sunt emise cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv dispozițiile art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 129, alin. 2 din Codul de procedură fiscală, „se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietatea debitorului, precum și a veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să sustragă, să-și ascundă ori să-și risipească patrimonial, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".
Totodată, potrivit art. 2.1 din Ordinul nr. 2605/2010 emis de ANAF privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1., în situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control.
Din cuprinsul textelor de lege anterior enunțate rezultă, deci, că pentru a se justifica instituirea acestei masuri, organul de control, respectiv intimatele, trebuie să aprecieze că există pericolul ca debitorul să sustragă de la urmărire sau sa își ascundă ori sa își risipească patrimoniul.
Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a contribuabilului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolvență sau de insolvabilitate etc), astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 și 5.6, litera f din Ordinul nr. 2605/2010 emis de ANAF.
Ori, în cauză, organul fiscal și organul de executare nu au făcut dovada că . ar fi încercat să sustragă, să ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Mai mult decât atât, consideră că teza finală a art. 129 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, instituie, pe lângă pericolul de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului, și o altă condiție, care nu a fost avută în vedere de organul de executare, respectiv aceea ca prin acțiunile sale debitorul să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea creanței fiscale. Ori, din starea de fapt menționată apreciază că o asemenea condiție nu subzistă.
Mai mult, decât atât, decizia de instituire a măsurilor asigurătorii emisă de organele de executare nu este motivată în acest sens.
Față de cele menționate, consideră că organul de executare în mod eronat și cu interpretarea greșită a prevederilor legale a reținut că în cauză sunt întrunite condițiile pentru a se institui măsuri asigurătorii asupra patrimoniului ..
Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. și Procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii sunt emise cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, respectiv dispozițiile pct. 5.11, lit. a și pct. 5.8 din Anexa nr. 1 „Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală" la OPANAF nr. 2605/2010.
Astfel, potrivit pct. 5.11, lit. a din Anexa nr. 1 „Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală" pentru estimarea valorii bunurilor mobile și imobile proprietate a debitorului ce vor face obiectul măsurilor asigurătorii, se vor avea în vedere următoarele: a) valoarea de inventar a bunurilor din contabilitatea debitorului; ...
Ori, așa cum rezultă din conținutul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D., în mod greșit organele fiscale au avut în vedere valoarea rămasă neamortizată a bunurilor asupra cărora au dispus instituirea măsurilor asigurătorii (4.562.745 lei) și nu valoarea de înregistrare contabilă a acestora (8.760.272 lei).
Procedând astfel, s-a dispus instituirea unui sechestru asigurător asupra unor bunuri cu o valoare ce depășește de 3.19 ori debitul fiscal estimat.
În acest context este evident că valoarea bunurilor așa cum este ea menționată în Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D., dar și în Procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, este inferioară valorii reale a acestora, și că nu există niciun fel de justificare reală și motivată pentru instituirea sechestrului asigurător asupra tuturor bunurilor înscrise în anexa la Procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013.
Mai mult, pct. 5.8. din Anexa nr. 1 „Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală" la OPANAF nr. 2605/2010 „Dispunerea și/sau ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii asupra bunurilor proprietate a debitorului se efectuează, de regulă, în limita a 150% din valoarea creanței estimate/stabilite și în următoarea ordine: a) bunuri care nu sunt nemijlocit predestinate desfășurării activității care constituie principala sursă de venit; b) bunurile mobile și imobile care nu sunt direct folosite în activitatea ce constituie principala sursă de venit a contribuabilului; c) bunurile mobile și imobile care se află temporar în deținerea altor persoane în baza contractelor de arendă, de împrumut, de închiriere, de concesiune, de leasing și altele; d) ansamblu de bunuri în condițiile prevederilor art.158 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare; e) mașini-unelte, utilaje, materii prime și materiale și alte bunuri mobile, precum și bunuri imobile ce servesc activității care constituie principala sursă de venit; f) produse finite; g) sume urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terțe persoane; h) disponibilități aflate în conturile bancare; i) bunuri perisabile sau supuse degradării".
Față de aceste dispoziții legale și având în vedere cuantumul creanței estimate 2.745.000 lei apreciază că intimatele în mod eronat și cu nerespectarea acestor prevederi legale au dispus instituirea sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor mobile proprietatea societății a căror valoare este de aproximativ 8.760.272 lei depășind limita de 150% a valorii creanței prevăzută de textul de lege menționat.
In drept, contestatoarea si-a întemeiat prezenta contestație pe dispozițiile art. 172-175 și art. 129 din Codul de procedură fiscală.
În dovedirea contestației la executare au solictat urmatoarele probe: proba cu înscrisuri si proba cu expertiză contabilă și de evaluare bunuri mobile.
In susținerea contestației, a anexat următoarele înscrisuri: chitanța nr._-172-0161/21.06.2013 emisă de Primăria Mun. C., care atestă plata taxei judiciare de timbru în cuantum de 194 lei, precum și timbru judiciar în cuantum de 5 lei, împuternicirea avocațială nr. 68/21.03.2013 emisă de SCPA G. ȘI ASOCIAȚII SCA pentru clientul ., copia deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D., copia procesului - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii, extras ORC nr._/21.06.2013 privind pe ., bilanțul . aferent anului 2012, însoțit de anexe, raportul de audit asupra situațiilor financiare anuale ale . întocmit de auditor S. D. - însoțit de anexe, extras site www.mfinante.ro privind situațiile financiare ale . aferente anului 2011.
Constatand ca cererea de chemare in judecata indeplineste conditiile prevazute de art. 194-196 Cod procedura civila la data de 26.06.2013, prin rezolutie, instanta a dispus comunicarea cererii de chemare in judecata catre intimate, cu mentiunea pentru aceastea ca au obligatia de a depune intampinare, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a mai propune probe si de a invoca exceptii, in afara celor de ordine publica, daca legea nu prevede altfel, conform art. 208 alin. 2 Cod proc civila, in termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare in judecata, in conditiile art. 165 Cod proc civila.
La data de 15.07.2013 intimata Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației la executare formulata de contestatoarea S.C. R. T. S.R.L împotriva deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. 41 din 07.06.2013 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice D. - Activitatea de Inspecție Fiscala - Serviciul de Inspecție Fiscala Persoane Juridice nr. 2 si a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 intocmit de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii D..
In fapt, S.C. R. T. S.R.L. a formulat contestație impotriva Deciziei de instituire a masurilor asigurătorii nr. 41 din 07.06.2013 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice D. - Activitatea de Inspecție Fiscala - Serviciul de Inspecție Fiscala Persoane Juridice nr. 2 si a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 intocmit de Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii D., in conformitate cu prevederile art. 172 - 175 si 129 din Codul de procedura fiscala.
În motivarea acțiunii, contestatoarea a învederat faptul ca decizia de instituire a masurilor asigurătorii este nelegala, solicitând admiterea contestației, anularea deciziei de instituire a masurilor asigurătorii si a procesului-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile.
Cu privire la motivele de nelegalitate invocate arata ca decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a fost emisa cu respectarea in totalitate, masurile dispuse fiind cele legale, motivate atat prin decizie cat si prin referatul intocmit anterior deciziei de masuri asigurătorii.
Inspecția fiscala la aceasta societate s-a efectuat ca urmare a sesizării IPJ, Serviciul de Investigare a Fraudelor, asa cum este menționat in adresat nr._ / 09.07.2013, anexata in copie la prezenta.
Organul fiscal a apreciat ca exista pericolul ca S.C. R. T. S.R.L. sa se sustragă, sa își ascundă ori sa isi risipească patrimoniul, acesta având in vedere sesizarea IPJ D. cat si faptul ca asociatul Spak-B. C. administreaza alte cinci societăți afiliate, societăți ce desfășoară aceleași tipuri de activități si ca intre aceste societăți exista diverse tranzacții comerciale de vânzare bunuri, de prestări servicii si inchirieri utilaje.
Susținerile contestatoarei referitoare la atingerea dreptului de proprietate nu sunt întemeiate.
Bunurile asupra cărora a fost aplicat sechestru asigurător au rămas in custodia administratorului si servesc in continuare la desfășurarea activității societății.
Pentru criticile aduse pentru incalcarea art. 9 din OG92/2003, arătă ca potrivit aceluiași articol, cand urmează a se lua masuri de executare silita nu este nevoie de audierea contribuabilului.
Precizează faptul ca decizia de masuri asigurătorii contestata, este intocmita in conformitate cu prevederile legale menționate in cuprinsul sau, si conform modelului Ordinului 2605/2010 pentru aprobarea procedurii de aplicare efectiva a masurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța 92/2003 privind Codul de procedura fiscala.
Instituirea de masuri asigurătorii este o etapa anterioara executării silite.
Direcția Generala a Finanțelor Publice D. încă nu a efectuat masuri de executare silita împotriva societății contestatoare.
Asa cum chiar contestatoarea susține, masurile asigurătorii nu reprezintă masuri de executare silita. Sunt doar un mijloc ce are drept scop asigurarea organului fiscal, prin indisponibilizarea bunurilor urmaribile ale contribuabilului, asupra posibilității de realizare efectiva a executării silite, in cazul neplății, cand creanța ajunge la scadenta.
Organul fiscal nu era in măsura sa modifice modelul deciziei de masuri asigurătorii. A respectat prevederile legale, decizia de masuri asigurătorii fiind in conformitate cu modelul si conținutul aprobat de Președintele ANAF prin Ordinul 2605/2010.
Potrivit art.129 alin. 2 din Codul de procedura fiscala: „Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii și sechestrului asigurătorii asupra bunurilor mobile și/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia, când există pericolul ca acesta să se
sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea."
Prin coroborarea sesizării Inspectoratului Județean de Politie D., cat si a informațiilor deținute conform cărora unul dintre asociați administrează alte cinci societăți afiliate ce desfășoară aceleași tipuri de activități si ca intre aceste societăți exista diverse tranzacții comerciale de vânzare bunuri, prestări servicii si inchirieri utilaje, organul de inspecție fiscala a procedat la instituirea masurilor asigurătorii., apreciind ca exista pericolul ca acesta sa se sustragă, sa si ascundă ori sa isi risipească patrimoniul.
In ceea ce priveste sustinerea contestatoarea cum ca valoarea bunurilor sechestrate depășeste cuantumul creanței estimate intimata consideră ca masurile asigurătorii luate prin decizia nr. 41/07.06.2013, fiind luate potrivit dispozițiilor art. 129 din Codul de Procedura Fiscala, iar in conformitate cu art. 130, "masurile asiguratorii instituite potrivit art. 129 se ridica, prin decizie motivata de catre creditorii fiscali, cand au incetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute la art. 127, dupa caz.
Odată cu ajungerea creanței la scadenta, in cazul neplății, masurile asigurătorii se transforma in masuri executorii. Aceasta viziune a legiuitorului a fost determinata de imperativul eficientizarii procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le înregistrează la bugetul de stat, iar finalitatea oricărei proceduri de executare silita este recuperarea debitelor datorate, indiferent de creditorul obligației.
Arătă faptul ca potrivit art. 142 alin 1, executarea silită se poate întinde asupra tuturor veniturilor și bunurilor proprietate a debitorului, urmăribile potrivit legii, iar valorificarea acestora se efectuează numai în măsura necesară pentru realizarea creanțelor fiscale și a cheltuielilor de executare.
Consideră ca organul de executare a procedat temeinic si legal, fiind ținut in continuarea acțiunilor de executare silita de dispozițiile art. 142, nefiind niciun pericol pentru ca debitoarea sa fie executata pentru mai mult decât datorează.
Reclamanta, desi solicita anularea deciziei de masuri asigurătorii cat si procesul verbal de sechestru asigurător, nu invoca niciun motiv de nulitate al acestora.
Pentru aceste considerente, solicită sa se respingă contestația formulata de .., ca neîntemeiata si, in consecința, sa mențină decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a D.G.F.P. D. si procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile
nr._/11.06.2013 al Administrației Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii D..
În drept, își întemeiază prezenta întâmpinare pe dispozițiile art. 205 Cod procedură civilă.
În temeiul art. 411 alin. 1 teza a 2 a C.pr.civ, solicită judecarea cauzei în lipsă.
La data de 05.08.2013, petenta . a depus răspuns la întâmpinarea formulată de DGFP D., în numele și pentru ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE PENTRU CONTRIBUABILI MIJLOCII cu solicitând ca prin hotărârea ce veți pronunța, să se admită contestația, să anuleze decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D. și procesul - verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile nr._/11.06.2013 încheiat de Direcția G. a Finanțelor Publice D. - Administrația Finanțelor Publice pentru Contribuabili Mijlocii în Dosarul nr. 41/07.06.2013, precum si obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.
Referitor la susținerea intimatei potrivit căreia decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D. ar respecta dispozițiile art. 129, alin. 5 din CPF, deoarece măsurile dispuse sunt legale fiind motivate atât prin decizie, cât și prin referatul întocmit anterior, apreciază că aceasta este nefondată.
1.1) În ceea de privește motivarea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D., din simpla lecturare a acesteia se poate constata că acesta nu cuprinde motivele pe care se sprijină, organul fiscal limitându-se la a relua dispozițiile art. 129, alin. 2 din CPF.
Apreciază că mențiunea întrucât există indicii/elemente care indică pericolul ca debitorul să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea, nu echivalează cu o motivare a Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D. în sensul art. 129, alin. 2 din CPF.
Consideră că organul fiscal ar fi trebuit să expună în conținutul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D. motivele pentru care apreciază că există pericolul ca debitorul fiscal să se sustragă de la colectarea creanțelor bugetare sau să își ascundă sau risipească bunurile, expunând indiciile pe care le are în acest sens și elementele de ordin obiectiv care l-au determinat să ajungă la o astfel de concluzie.
Simpla convingere de ordin subiectiv a organului fiscal în sensul că ar exista pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului și că prin aceasta s-ar periclita sau îngreuna considerabil colectarea creanțelor fiscale nu este suficientă prin ea însăși să conducă la luarea unor măsuri de către organul fiscal care implică restrângeri în ceea ce privește patrimoniul contestatoarei.
În consecință, apreciază că Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D. încalcă dispozițiile art. 129, alin. 2 din CPF, fiind nemotivată.
1.2) Referitor la susținerea intimatei potrivit căreia referatul întocmit de organul fiscal, anterior emiterii Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D., ar cuprinde motivele care au justificat adoptarea unei asemenea măsuri fiscale, apreciază că aceasta este nerelevantă și eronată.
1.2.1) Apreciază că referatul justificativ al măsurilor asigurătorii întocmit de către organul de control nu are natura unui act administrativ în sensul art. 2, lit. c din Legea nr. 554/2004, deoarece nu dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, actul administrativ fiind decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, așa cum rezultă din dispozițiile art. 129, alin. 4 din CPF.
Potrivit art. 129, alin. 4 din CPF, măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent, în decizie organul fiscal va preciza debitorului că prin constituirea unei garanții la nivelul creanței stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.
O astfel de concluzie se poate duce din interpretarea coroborată a dispozițiilor art. 5.1.7 din Procedura din_ de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, aprobată prin Ordinul nr. 2605/2010 emis de ANAF, potrivit cărora după aprobarea "Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii", aceasta va fi comunicată debitorului în aceeași zi sau cel târziu în ziua următoare de către organul de executare împreună cu organul de control. Odată cu comunicarea deciziei, aceste organe vor proceda la identificarea și aplicarea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor proprietate a debitorului ce fac obiectul "Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, cu dispozițiile art. 5.19 din același act normativ, potrivit căruia Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii" va fi comunicată contribuabilului de către organul de executare, împreună cu organul de control, după caz, odată cu "Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra disponibilităților bănești"/"Adresa de înființare a popririi asigurătorii asupra sumelor datorate debitorului de către terți" și/sau "Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri mobile"/"Procesul-verbal de sechestru asigurător pentru bunuri imobile", după caz, dispozițiile art. 44 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, aplicându-se în mod corespunzător, dar și cu dispozițiile art. 129, alin. 11 din CPF, potrivit căruia împotriva actelor prin care se dispun și se duc la îndeplinire măsurile asigurătorii cel interesat poate face contestație în conformitate cu prevederile art. 172.
Pe de altă parte, referatul justificativ al măsurilor asigurătorii întocmit de către organul de control nu a fost comunicat contestatoarei, și chiar dacă s-ar reține natura acestuia de act administrativ, acesta nu își produce efecte față de ., prin raportare la dispozițiile art. 45 din CPF, potrivit căruia (1) Actul administrativ fiscal produce efecte din momentul în care este comunicat contribuabilului sau la o dată ulterioară menționată în actul administrativ comunicat, potrivit legii. (2) Actul administrativ fiscal ce nu a fost comunicat potrivit art. 44 nu este opozabil contribuabilului și nu produce niciun efect juridic.
În contextul necomunicării către . a referatului justificativ al măsurilor asigurătorii întocmit de către organul de control nu există certitudinea că motivele invocate de intimată prin întâmpinare (existența unor sesizări penale și a unor tranzacții comerciale) au fost indicate în motivarea referatului justificativ al măsurilor asigurătorii întocmit de către organul de control.
Mai mult decât atât, lipsa motivării Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 a Direcției Generale a Finanțelor Publice D. nu poate fi suplinită prin completarea sa cu referatul justificativ al măsurilor asigurătorii sau cu susținerile intimatei din întâmpinare.
Un argument în acest sens, pe lângă dispozițiile art. 129, alin. 2 din CPF, îl constituie și dispozițiile art. 125.4 din Norma metodologică de aplicare a Codului de procedură fiscală, potrivit căruia Decizia va cuprinde, pe lângă elementele prevăzute la art. 42 alin. (2) (în prezent art. 43 din CPF) din Codul de procedură fiscală, și următoarele mențiuni...
Ori, potrivit art. 43, alin 2 din CPF, Actul administrativ fiscal cuprinde următoarele elemente: a) denumirea organului fiscal emitent; b) data la care a fost emis și data de la care își produce efectele; c) datele de identificare a contribuabilului sau a persoanei împuternicite de contribuabil, după caz; d) obiectul actului administrativ fiscal; e) motivele de fapt; f) temeiul de drept; g) numele și semnătura persoanelor împuternicite ale organului fiscal, potrivit legii; h) ștampila organului fiscal emitent; i) posibilitatea de a fi contestat, termenul de depunere a contestației și organul fiscal la care se depune contestația; j) mențiuni privind audierea contribuabilului.
Față de dispozițiile imperative ale art. 43 din CPF, consideră că motivarea actului administrativ fiscal nu poate fi completată sau suplinită prin alte acte anterioare (referatul justificativ al măsurilor asigurătorii) sau ulterioare (întâmpinarea formulată în cauză).
2) Referitor la susținerea intimatei potrivit căreia organul fiscal ar fi apreciat că există pericolul ca . să se sustragă sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul având în vederea sesizarea IPJ D., cât și faptul că asociatul Spak-B. C. administrează alte 5 societăți comerciale care desfășoară același tip de activitate și că între aceste societăți ar exista diverse tranzacții comerciale de vânzare bunuri, de prestări servicii și închirieri utilaje, considerăm că aceste argumente nu constituie indicii temeinice ale pericolului de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului.
In ceea ce privește faptul că inspecția fiscală a fost efectuată la solicitarea IPJ D., consideră că acesta este lipsită de relevanță raportat la condițiile impuse de art. 129, alin. 2 din CPF.
Pe de o parte, prin raportare la dispozițiile art. 23, alin. 11 din Constituția României potrivit căruia până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată coroborat cu art. 52 din Codul de procedură penală, orice persoană este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăției sale printr-o hotărâre penală definitivă, apreciază că simpla existență a unor cercetări penale cu privire la administratorul societății comerciale nu este suficientă pentru instituirea măsurilor asigurătorii asupra patrimoniului ., cu atât mai mult cu cât inspecția fiscală a fost efectuată la solicitarea organelor de cercetare penală.
Pe de altă parte, organele de control s-au limitat la a invoca sesizarea IPJ D., fără a arăta în concret aspectele sau indiciile care ar indica pericolul sustragerii, ascunderii sau risipirii patrimoniului, așa cum au fost ele desprinse din sesizarea IPJ D..
Nu este relevantă nici Adresa nr._/09.07.2012 invocată de către intimată prin întâmpinare, care nu le-a fost comunicată, odată ce aceasta este ulterioară actului contestat (Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D.).
Nici faptul că asociatul - administrator Spak-B. C. ar administra alte 5 societăți comerciale care desfășoară același tip de activitate și că între aceste societăți ar exista diverse tranzacții comerciale de vânzare bunuri, de prestări servicii și închirieri utilaje, nu este relevant raportat la condițiile impuse de art. 129, alin. 2 din CPF.
Pe de o parte, potrivit verificărilor efectuate la registrul comerțului, domnul Spak-B. C. are calitatea de administator la 3 societăți comerciale, după cum urmează: a) ., J_, RO_, având ca activitate principală Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, Cod CAEN 4120; b) . SRL, J_, RO_, având ca activitate principală Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale, Cod CAEN 4120; c) . SRL, J_, RO_, având ca activitate principală colectarea deșeurilor nepericuloase, Cod CAEN 3811.
În consecință, dnul Spak-B. C. are calitatea de administrator la 3 societăți comerciale care nu au aceeași activitate principală.
În ceea ce privește tranzacțiile efectuate între „societățile comerciale afiliate" invocate de către intimată, pe de o parte, arătă faptul că acestea nu sunt nici măcar identificate de către organul de control prin număr, data încheierii, părți, obiect, etc, fiind indicate generic tranzacții comerciale de vânzare bunuri, de prestări servicii și închirieri utilaje.
Mai mult existența unor contracte de prestări de servicii și de închiriere nu pot constitui indicii temeinice ale pericolului de sustragere, ascundere sau risipire a patrimoniului, cu atât mai mult cu cât actele juridice sunt încheiate anterior inspecției fiscale.
În ceea ce privește tranzacțiile de vânzare invocate de către intimată, arătă faptul că . nu a înstrăinat bunuri imobile sau mobile de valori semnificative către alte firme în care domnul Spak-B. C. are calitatea de administrator/asociat.
Mai mult, organele de control nu au identificat nicio astfel de tranzacție pe parcursul derulării inspecției fiscale, pentru a se determina adoptarea acestei măsuri.
De altfel, niciunul dintre aceste motive nu se regăsește în criteriile stabilite de pct. 5.1.1 și pct. 5.6, litera f din Ordinul nr. 2605/2010 emis de ANAF, aspect care nu poate conduce decât la anularea actelor contestate.
Relevant este faptul că nici în cuprinsul Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D., nici în întâmpinarea formulată, organele de control nu fac trimitere la cea de-a doua condiție prevăzută de art. 129, alin. 2 din CPF, deoarece nu au arătat în ce fel ar fi periclitată sau îngreunată în mod considerabil colectarea creanțelor fiscale, avându-se în vedere capitalul social, patrimoniul și profitul obținut de ..
Referitor la susținerea intimatei potrivit cărora bunurile au rămas în custodia administratorului, servesc la desfășurarea activității, astfel că nu ar fi adusă nicio atingere dreptului de proprietate al contestatoarei, apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit art. 125.1 din Norma metodologică de aplicare a Codului de procedură fiscală prin măsuri asigurătorii se pot indisponibiliza bunuri și/sau venituri ale debitorului în scopul asigurării colectării creanțelor fiscale.
Ca atare, instituirea măsurilor asigurătorii reprezintă o restrângere (în acest condiții nejustificată și excesivă) a dreptului proprietarului de a dispune de bunurile din patrimoniul ..
În ceea ce privește susținerea intimatei, potrivit căreia la emiterea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. 41/07.06.2013 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice D., nu ar fi obligatorie ascultarea contribuabilului, apreciază că aceasta este nefondată.
Astfel, apreciază că luarea unor asemenea măsuri printr-o decizie emisă de organul fiscal putea fi însă dispusă numai după ascultarea contribuabilului (a se vedea în acest sens, Sentința civilă nr. 6910/2010 pronunțată de Judecătoria Cluj N. în Dosarul nr._, Sentința civilă nr. 726/2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr._, Decizia civilă din data de 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr._ ).
Deși art. 97, alin.1, lit. a din OG nr. 92/2003 prevede posibilitatea de efectuare a unui control fără înștiințarea contribuabilului, emiterea unei decizii nu se putea face decât în conformitate cu dispozițiile art. 9, alin. 1 din OG nr. 92/2003 care prevăd obligativitatea ascultării contribuabilului, cu excepția situațiilor prevăzute de art. 9, alin. 2 din același act normativ care însă nu au fost justificate în speță de către intimata.
Nici ipoteza prevăzută de art. 9, alin. 2, lit. d din OG nr. 92/2003 nu ar putea fi reținută, câtă vreme nu s-a pornit încă executarea silită împotriva contribuabilului și nu există deocamdată nici premisele începerii unei astfel de executări, câtă vreme nu s-a emis nici titlul de creanță fiscală.
De altfel, această stare de fapt (neînceperea executării silite) este recunoscută chiar de către intimată prin întâmpinare (a se vedea fila nr. 2, paragraful nr. 14 din întâmpinare), aceasta susținând eronat nu poate modifica formularul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.
In ceea ce privește susținerea intimatei potrivit căreia nu există niciun pericol ca debitoarea (deși în lipsa unui titlu de creanță fiscală, . nu are obligații fiscale suplimentare) să fie executată pentru mai mult decât datorează, apreciază că acestea sunt lipsite de relevanță.
Astfel, contestatoarea nu a invocat faptul că ar exista pericolul executării silite pentru o sumă mai mare, ci că există o ingerință nejustificată în exercitarea dreptului său de proprietate, prin raportul dintre valoarea creanței fiscale estimate și valoarea bunurilor asupra cărora au fost instituite măsuri asigurătorii.
În drept, răspunsul la întâmpinare este intemeiat pe dispozițiile art. 201 alin. 2 din NCPC, în susținerea răspunsului la întâmpinare, a anexat în două exemplare extras nr._/01.08.2013 eliberat de ONRC si practică judiciară, respectiv: Sentința civilă nr. 6910/2010 pronunțată de Judecătoria Cluj N. în Dosarul nr._, Sentința civilă nr. 726/2012 pronunțată de Judecătoria Caransebeș în Dosarul nr._, Decizia civilă din data de 28.11.2012 pronunțată de Tribunalul Cluj în Dosarul nr._, Decizia nr. 24/R/17.01.2012 pronunțată de Tribunalul A. în Dosarul nr._/55/2011.
In cauza a fost administrata proba cu inscrisuri si au fost efectuate doua expertize: o expertiza in specialitatea bunuri mobile efectuata de expert P. D. si o expertiza in specialitatea contabilitate efectuata de expert Taraban E. L..
Analizând actele si lucrările prezentului dosar instanta retine următoarele:
In fapt, la data de 7.06.2013 a fost emisă de către intimata DGFP D. decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr.41 prin care s-a constatat existenta unor obligatii fiscale estimate pentru contribuabilul . in suma de 2.745.000 lei reprezentand impozit pe profit si accesorii impozit pe profit (f.13-15).
Organul fiscal a retinut ca s-a constatat existenta pericolului ca debitorul sa se sustraga de la urmarire, sa isi ascunda sau sa isi risipeasca patrimoniul/averea, asfel ca a dispus instituirea unor masuri asiguratorii.
In motivarea deciziei s-a aratat ca exista indicii/elemente care indica pericolul ca debitorul sa se sustraga sa isi ascunda sau sa isi risipeasca patrimoniul/averea, ingreunand astfel in mod considerabil colectarea, astfel ca s-a apreciat necesara instituirea de masuri asiguratorii.
In baza acestei decizii de instituire a masurilor asiguratorii a fost intocmit procesul verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr._ din 11.06.2013 prin care au fost sechestrate bunurile mobile mentionate in anexa la procesul verbal de sechestru (f.16-18).
La baza deciziei de instituire a masurilor asiguratorii se afla referatul justificativ emis la data de 7.06.2013.
Impotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii si a procesului verbal de sechestru mai sus mentionat contestatoarea . a formulat prezenta contestatie la executare.
In drept, conform articolului 129 alineat 11 Cod procedură fisuncală „împotriva actelor prin care se dispun și se aduc la îndeplinire măsurile asiguratorii cel interesat poate face contestatie în conformitate cu dispozitiile articolului 172”.
Potrivit dispozitiilor articolului 172 Cod procedură fiscală contribuabilul supus executării silite are posibilitatea de a sesiza instanta de executare urmărind anularea actelor de executare silită contrare legii, ori de câte ori sunt încălcate prescriptii legale referitoare la procedura executării silite.
Potrivit art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 se dispun măsuri asiguratorii sub forma sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile si/sau imobile proprietate a debitorului, precum și asupra veniturilor acestuia când există pericolul ca acesta să se sustragă, să își ascundă ori să își risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.
Totodată, potrivit art. 2.1 din Ordinul nr.2605/2010 emis de ANAF privind Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, punctul 5.1.1., în situația în care organul de control, în timpul acțiunii de control, efectuată după procedurile prealabile de documentare pentru control și în urma analizei dosarului fiscal, situațiilor financiare, declarațiilor fiscale sau a altor documente și a informațiilor pe care le deține, constată că există suficiente informații că debitorul nu și-a declarat materia impozabilă și totodată apreciază că există pericolul iminent să se sustragă de la plata obligațiilor la bugetul general consolidat sau să prejudicieze bugetul, prin ascunderea sau risipirea patrimoniului, periclitând sau îngreunând în mod deosebit colectarea, va dispune luarea măsurilor asigurătorii, iar organul de executare va proceda la ducerea la îndeplinire a măsurilor asigurătorii împreună cu organul de control."
Aprecierea acestui pericol nu este însă subiectivă, ci trebuie justificată prin raportare la conținutul declarațiilor fiscale și a situației financiare a debitorului, de istoria comportamentului fiscal al contribuabilului, al reprezentanților legali și al asociaților/acționarilor majoritari (mod de declarare și plată, situații de atragere a răspunderii solidare, situații de insolventa sau de insolvabilitate etc), astfel cum rezultă din prevederile punctului 5.1.1 și 5.6 litera f din Ordinul nr. 2605/2010 emis de A.N.A.F.
Rezultă, deci că pentru a se justifica instituirea acestor măsuri, intimata trebuie să dovedească existența pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să își ascundă ori să își risipească patrimoniul.
Aceste măsuri pot fi luate și înainte de emiterea titlului de creantă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asiguratorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât si de instantele judecatoresti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desființate în conditiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalități. In acest sens sunt si dispozitiile art. 94 alin 2 lit h) in conformitate cu care inspectia fiscala are printre atributii si dispunerea măsurilor asiguratorii in conditiile legii.
Astfel, in speta, asa cum rezulta din adresa nr._/9.07.2013 contestatoarea face obiectul unei inspectii fiscale care pana la data de 9.07.2013 nu fusese finalizata; inspectia fiscala la aceasta societate se desfasoara la sesizarea IPJ D. Serviciul de Investigare a Fraudelor din data de 30.10.2012 prin care s-a adus la cunostinta organelor fiscale ca se afla in lucru un dosar penal in care se fac cercetari penale cu privire la administratorul societatii sub aspectul comiterii infractiunilor de evaziune fiscala si spalarea banilor.
De asemenea, s-a mai avut in vedere faptul ca societatea este administrata de asociatia Spak-B. C. care impreuna cu sotia sa administreaza alte 5 societati. S-a constatat ca aceste societati sunt afiliate, desfasoara activitati de acelasi tip si intre aceste societati exista diverse tranzactii comerciale de vanzare de bunuri, de prestari servicii si de inchiriere de utilaje. In dovedirea acestor aspecte s-a depus relatia de afiliere dintre societatile identificate (f 90).
In aceste conditii s-a apreciat ca exista pericolul ca debitorul sa isi instraineze patrimoniul periclitand sau ingreunand in mod considerabil colectarea debitelor datorate, astfel ca este necesara instituirea masurilor asiguratorii.
Asa fiind, instanta apreciază că măsura a fost necesară în scopul garantării executării creanței bugetului consolidat al statului, în conditiile în care aceasta era singura măsura posibilă întrucât contestatoarea nu deținea la acel moment bunuri mobile sau imobile urmăribile. Din punct de vedere formal, față de disp.art 129 din OG 92/2003, decizia a fost emisă de organul fiscal competent, fiind motivată și semnată de către conducătorul organului fiscal competent, cu respectarea dispozitiilor legale .
Tot în acest sens este de mentionat că în conformitate cu dispozitiile art. 130 Cod procedura fiscală măsurile asiguratorii instituite potrivit art. 129 se ridică, prin decizie motivată, de către creditorii fiscali, când au încetat motivele pentru care au fost dispuse sau la constituirea garanției prevăzute la art. 127, după caz.
Având în vedere valoarea creantei estimate la suma de 2.745.000 lei reprezentând impozit pe profit precum si faptul că . nu a oferit nicio garantie pentru recuperarea creantei opinia instantei este în sensul că se justifică existenta pericolului ca debitorul să se sustragă de la plata creantei, fiind astfel îndeplinită condiția impusă de art. 129 alin. 2 din OG 92/2003 care prevede dispunerea măsurilor asiguratorii.
Instanta are in vedere ca masurile asiguratorii prevazute de Codul de procedura fiscala constau in indisponibilizarea unor bunuri sub forma popririi sau a sechestrului impus asupra bunurilor debitorului. Odata cu individualizarea creantei si ajungerea acesteia la scadenta, in cazul neplatii, masurile asiguratorii se transforma in masuri executorii”.
Aceasta viziune a legiuitorului a fost determinata de imperativul eficientizarii procedurilor de recuperare a debitelor pe care operatorii economici le inregistreaza la bugetul de stat.
Având în vedere constatările preliminare ale organelor fiscale și existând pericolul ca societatea să-și înstrăineze patrimoniul, prejudiciind astfel bugetul de stat, s-a procedat, în deplină concordanță cu prevederile art. 129 alin. 2, 3 și 4 din O.G. nr. 92/2003 la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii de către organele din cadrul D.G.F.P. D.. Ulterior, acest act a fost transmis organelor de executare competente din cadrul A.F.P. C., care au procedat la instituirea sechestrului asigurator asupra bunurilor mobile detinute de debitoare.
Criticile contestatoarei sunt nefondate, întrucât intimata a facut dovada faptului ca exista pericolul ca debitorul sa se sustragă, sa isi ascundă ori sa isi risipesca patrimoniul, periclitând sau îngreunând in mod considerabil colectarea debitului.
In ceea ce priveste sustinerea contestatoarei ca i s-a incalcat dreptul reglementat de dispozitiile art. 9 alin.1 din Codul de procedura fiscala instanta apreciaza ca si aceasta este neintemeiata, neputand conduce la anularea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii.
Potrivit art. 9 alin. 1 din Codul de procedura fiscala „inaintea luării deciziei organul fiscal este obligat să asigure contribuabilului posibilitatea de a-și exprima punctul de vedere cu privire la faptele și împrejurările relevante în luarea deciziei.”
Insa conform alin. (2) organul fiscal nu este obligat să aplice prevederile alin. (1)când: a)întârzierea în luarea deciziei determină un pericol pentru constatarea situației fiscale reale privind executarea obligațiilor contribuabilului sau pentru luarea altor măsuri prevăzute de lege;
b)situația de fapt prezentată urmează să se modifice nesemnificativ cu privire la cuantumul creanțelor fiscale;
c)se acceptă informațiile prezentate de contribuabil, pe care acesta le-a dat într-o declarație sau într-o cerere;
d)urmează să se ia măsuri de executare silită.
Astfel, doctrina a retinut ca dreptul de a fi ascultat are, mai degrabă, un caracter opțional, decât unul obligatoriu. Cazurile în care organele fiscale nu sunt obligate să asculte contribuabilul acoperă, practic, toate situațiile posibil litigioase, intre aceastea incadrandu-se si emiterea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii, care poate fi incadrata in exceptia reglementata de dispozitiile art. 9 alin. 2 pct. a din Codul de procedura fiscala.
Reglementarea acestor exceptii de la obligativitatea dreptului contribuabilului de a fi ascultat anterior emiterii deciziei nu îngrădește în niciun mod posibilitatea acestuia de a se adresa instanțelor judecătorești pentru contestarea deciziei, in mod similar ci actele de executare silita si folosindu-se de acceasi cale a contestatiei la executare, și de a se prevala, în acest cadru, de toate garanțiile care caracterizează dreptul la un proces echitabil. În acest sens, instanta are in vedere ca acesta are posibilitatea formularii contestatiei la executare, cale pe care isi poate expune pcuntul de vedere ce urmeaza a fi analizat de catre instanta, nefiind necesara anularea deciziei de instituire a masurilor asiguratorii doar pentru faptul ca nu a fost ascultat contribuabilul anterior emiterii deciziei de instituire a masurilor asiguratorii.
In ceea ce priveste ultimul motiv al contestatiei la executare potrivit caruia valoarea bunurilor sechestrate ar depasi plafonul stabilit de Ordinul nr. 2605/2010 instanta va avea in vedere concluziile raportului de expertiza specialitate contabilitate intocmit de expert Taraban E. L. care a stabilit ca valoarea de inventar a bunurilor mentionate in anexa la procesul verbal de sechestru este de 4.139.168 lei conform tabelului de la f. 229 din dosar. A mai aratat ca valoarea de inventar a bunurilor este aceeasi cu valoarea de intrare a mijloacelor fixe, conform balantei mijlocelor fixe.
Concluzia expertului a fost ca au fost respectate dispozitiile legale reglementate de art. 5.8 din anexa 1 Procedura de aplicare efectiva a masurilor asiguratorii reglementate de OG 92/2003 la Ordinul ANAF nr. 2605/2010 conform caruia” dispunerea si/sau aducerea la indeplinire a masurilor asiguratorii asupra bunurilor proprietate a debitorului se efectueaza, de regula, in limita a 150% din valoarea creantei estimate/stabilite” astfel: 2.745.000 lei (creanta estimata) x 150% = 4.117.500 lei.
Instanta va omologa acest raport de expertiza avand in vedere dispozitiile art. 5.11 din Ordinul ANAF 2605/2010 conform caruia pentru estimarea valorii bunurilor mobile și imobile proprietate a debitorului ce vor face obiectul măsurilor asigurătorii, se vor avea în vedere următoarele: a)valoarea de inventar a bunurilor din contabilitatea debitorului.
De altfel, nici reclamanta nu a contestat concluziile raportului de expetiza contabilitate intocmit de expert Taraban.
Insa chiar daca s-ar avea in vedere raportul de expertiza intocmit de expert P. D. se poate observa ca valoarea de circulatie a bunurilor mobile sechestrate este sensibil mai mare decat creanta estimata de intimata la data de 7.06.2013, astfel incat nu poate retine nici sustinerea contestatoarei ca ar fi fost sechestrate bunuri de o valoare mult mai mare decat valoarea creantei estimate.
Pentru aceste motive de fapt si de drept și având în vedere dispozitiile art. 172 raportat la art 129 din OG 92/2003 instanta va respinge contestatia la executare formulată împotriva deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii ca fiind neîntemeiată, mentinând măsurile asiguratorii dispuse de către intimată ca fiind legale si temeinice.
Urmare a solutiei pronuntate pe fondul contestatiei, se va respinge si cererea contestatoarei privind obligarea la plata cheltuielilor de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca neintemeiata contestatia la executare formulata de contestatoarea ., cu sediul în C., SCPA G. și Asociații, ., ., . in contradictoriu cu intimata Directia Generala a Finantelor Publice C.- Administratia Judeteana a Finantelor Publice, cu sediu în C., .. 2, județul D..
Omologheaza raportul de expertiza in specialitatea evaluare bunuri mobile intocmit de expert P. D..
Omologheaza raportul de expertiza in specialitatea contabilitate intocmit de expert Taraban E..
Respinge cererea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecata ca neintemeiata.
Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C. .
Pronunțată în ședință publică azi, 20.05.2014
Președinte, C.-G. B. | ||
Grefier, L. T. |
Red.BCG
tehnoredact. BCG.
4 ex. / 16.06.2014
| ← Contestaţie la executare. Sentința nr. 4024/2014. Judecătoria... | Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
|---|
