Fond funciar. Sentința nr. 9791/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 9791/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 07-07-2014 în dosarul nr. 1993/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

Sentința civilă Nr.9791/2014

Ședința publică de la 07 Iulie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. T.

Grefier D. N.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamant D. G. F. și pe pârâtii C. L. Ostroveni de aplicare a legilor fondului funciar și C. Judeteană D. de aplicare a legii fondului funciar, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru reclamant av. A. B., pentru pârâta C. Judeteană D. de aplicare a legii fondului funciar c.j C. Paulon, lipsă fiind pârâta C. L. Ostroveni de aplicare a legilor fondului funciar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că a fost înaintat la prezenta cauză dosarul nr._/215/2010 al Judecătoriei C. care se află atașat la dosarul nr._ .

Nemaifiind cereri sau excepții preliminare de discutat, instanța acordă cuvântul în vederea propunerii de probe.

Reprezentantul reclamantului solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Reprezentantul pârâtei C. Judeteană D. de aplicare a legii fondului funciar solicită încuviințarea probei cu înscrisurile de la dosar.

Apreciind că proba cu înscrisuri este admisibilă și poate să conducă la soluționarea procesului, potrivit dispozițiilor art.258, alin.1 rap. la art.255 N.C.P.C o încuviințează pentru reclamant.

În temeiul art.254 N.c.p.civ. instanța constată că pârâta C. Judeteană D. de aplicare a legii fondului funciar este decăzută din dreptul de a propune probe având în vedere că aceasta nu a depus la dosar întâmpinare în termenul prevăzut de art.201, alin.1 N.c.p.civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat probe de administrat sau excepții de invocat, instanța fiind lămurită, în conformitate cu prevederile art. 394 alin 1. C proc civilă acorda cuvântul în dezbateri asupra fondului.

Reprezentanta reclamantului solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, să se constate că totalul suprafețelor înscrise și menționate în sentința civilă nr. 3090/2011 este de 1042 mp si nu de 742 mp cum în mod greșit s-a menționat, să se dispună înscrierea la rubrica total din titlul de proprietate si din procesul verbal de punere în posesie a suprafetei totale de 1042 mp.

Reprezentantul pârâtei C. Judeteană D. de aplicare a legii fondului funciar arată că lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de fata constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 23.01.2014, sub nr._, reclamantul D. G. F. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele C. L. Ostroveni de aplicare a legilor Fondului Funciar și C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor să se constate de către instanță ca totalul suprafeței deținute în intravilan de autorul acestuia D. M. este de 1042 m.p. și nu de 742 m.p., cum în mod greșit s-a reținut în sentința civilă nr.3090 din data de 16.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2010 rezultând prin însumarea celor trei suprafețe de teren care i se cuvin autorului său la categoria de folosință intravilan și să se dispună de către instanță înscrierea la rubrica aferentă totalului suprafeței deținute în intravilan, în titlul de proprietate ce urmează a fi emis pe numele autorului său în baza sentinței mai sus invocate, a suprafeței de 1042 m.p. în loc de 742 m.p. cum în mod greșit s-a reținut în sentința civilă nr.3090 din data de 16.02.2011 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2010, precum și procesul verbal de punere în posesie.

În motivarea în fapt a acțiunii, s-a arătat că, prin sentința civilă nr.3090 din data de 16.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2010 s-a dispus în contradictoriu cu intimatele din prezenta cauză constatarea nulității absolute parțiale a titlului de proprietate nr.269-_ emis la data de 16.08.1994 de C. Județeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor în ceea ce privește suprafața de 1662 m.p. înscrisă la categoria B-suprafața primită în intravilan.

S-a dispus, de asemenea, emiterea în favoarea autorului D. M. a unui nou titlu de proprietate cu menționarea la categoria B- suprafața atribuită în intravilan a suprafeței de 742 m.p. dispusă în trei corpuri de proprietate, respectiv suprafața de 304 mp, având categoria de folosință Curți-Construcții situată în T21 P1016, suprafața de 189 m.p., având categoria de folosință Curți Construcții situată în T19 P879 și suprafața de 549 mp, categoria de folosință vii situată în T 19, P878, identificate sub aspectul vecinătăților conform procesului verbal de punere în posesie întocmit de C. L. Ostroveni de aplicare a legilor Fondului Funciar.

Învederează instanței că practic există o eroare de calcul cu privire la suprafața totală cuvenită autorului său în sensul că cele 3 suprafețe de teren menționate mai sus însumează în total suprafața de 1042 m.p. și nu 742 m.p. Totalul greșit al suprafețelor situate în intravilan a fost preluat din procesul verbal de punere în posesie, motiv pentru care solicită eliberarea unui nou proces verbal de punere în posesie în care să fie trecut în mod corect totalul celor 3 suprafețe din intravilan.

Menționează că, în fapt, este în posesia acestor suprafețe de teren, iar datorită acestei greșeli nu i-a fost emis până în prezent titlul de proprietate pe numele autorului său, fiindu-i solicitată o hotărâre cu suprafața însumată corectă a terenurilor care i se cuvin.

Astfel, deși instanța a constatat în mod corect că i se cuvin cele trei suprafețe de 304 m.p., 189 m.p. și 549 m.p. a conchis cu un calcul matematic greșit ca totalul acestor suprafețe ar fi de 742 m.p., când în mod corect este de 1042 m.p.

Acest calcul greșit este motivul care justifică prezenta acțiune întrucât împiedică eliberarea titlului în mod legal, motiv pentru care solicită să se dispună admiterea acesteia așa cum a fost formulată.

În drept, a invocat prevederile art. 111 Vechiul Cod de procedură civilă și art. 1073- 1079 V Cod civil.

Cererea de chemare în judecată a fost timbrată cu taxă judiciară în cuantum de 40 lei.

Pârâtele nu au depus la dosar întâmpinare în termenul prevăzut de art.201, alin.1 N.c.p.civ.

Din oficiu, instanța a dispus emiterea unei adrese către Arhiva Judecătoriei C. cu solicitarea de a înainta la prezentul dosar dosarul nr._/215/2010 al Judecătoriei C., dosarul fiind atașat la prezentul dosar.

Instanța a încuviințat pentru reclamant proba cu înscrisuri.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3090/16.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010, a fost admisă acțiunea formulată de petentul D. G. F., reclamant în prezenta cauză, în contradictoriu cu intimații C. L. Ostroveni de Aplicare a Legilor Fondului Funciar și C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, s-a constatat nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.269-_ emis la data de 16.08.1994 de C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor în ceea ce privește suprafața de 1662 mp înscrisă la categoria B- suprafața primită în intravilan și s-a dispus emiterea în favoarea autorului D. M. a unui nou titlu de proprietate cu menționarea la categoria B – suprafața atribuită în intravilan a suprafeței de 742 mp dispusă în trei corpuri de proprietate, respectiv suprafața de 304 mp având categoria de folosință curți-construcții situată în T 21 P 1016, suprafața de 189 mp având categoria de folosință curți-construcții situată în T 19 P 879 și și suprafața de 549 mp având categoria de folosință vii situată în T 19, P 878, identificată sub aspectul vecinătăților conform procesului verbal de punere în posesie întocmit de C. L. de aplicare a legilor fondului funciar a comunei Ostroveni – fila 37 dosar.

Ulterior, prin cererea înregistrată în dosarul nr._/215/2010 reclamantul D. G. F. a solicitat instanței îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul sentinței civile nr. 3090/16.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._/215/2010 și lămurirea dispozitivului aceleiași sentințe civile, în sensul de a se preciza „dispune…cu menționarea suprafeței de 616 m. p. teren arabil intravilan situat în T21, P1016 și totalul de 833 m. p. în T19, P879 cu 284 m. p. categoria de folosință curți-construcții și T19, P878 cu 549 m. p. categoria de folosință vii”, așa cum rezultă fin analizarea actelor depuse la dosarul cauzei.

În motivarea cererii, a arătat reclamantul că a solicitat anularea parțială a TDP în sensul radierii din titlu a suprafeței de 1600 m. p. în T21, P1016 și respectiv T19, P879, și nu 1662 m. p. în T21, P1013 (525 m. p.), 1014 (815 m. p.), 1015 (322 m. p.) cum este trecut în titlu.

Prin sentința civilă nr. 3090/16.02.2011, s-a admis în totalitate acțiunea și s-a dispus anularea titlului atacat, însă eronat au fost trecute suprafețele de teren și calculul acestor suprafețe greșit, astfel că în loc de 1600 m. p., în prezent el ar fi îndreptățit doar la 742 m. p. (mai puțin de ½ din suprafața deținută în realitate și față de 1662 m. p. trecuți pe amplasament eronat).

Sentința este eronată deoarece cuprinde suprafețe greșite, chiar însumând 549 cu 304 și cu 189 terenuri intravilane rezultă 1042 m. p., iar nu 742 cum este trecut în dispozitiv.

Prin încheierea pronunțată în data de 11 Ianuarie 2012 de către Judecătoria C. a fost respinsă ca neîntemeiată, cererea de îndreptare a erorilor materiale și lămurire a dispozitivului sentinței civile nr. 3090/16.02.2011, formulată de reclamant, reținându-se că nu sunt întrunite condițiile art. 281 C. proc. Civ și ale art. 2811 C. proc. Civ.

S-a menționat că pentru a se dispune îndreptarea unor erori materiale din hotărâri pe baza procedurii prevăzute de art. 281 C. proc. civ., trebuie, în primul rând ca acestea să existe și aspectele susceptibile de îndreptare să fi făcut obiectul dezbaterilor.

În speță, instanța a dispus analiza cererii reclamantului conform susținerilor avocatului acestuia, care la termenul de judecată din 16.02.2012, când a fost pronunțată hotărârea a solicitat emiterea noului titlu de proprietate conform procesului-verbal de punere în posesie emis de C. L. Ostroveni, acesta aflându-se la fila 36 din dosarul cauzei, iar dispozitivul hotărârii conform mențiunilor acestuia, nefiind comisă nicio eroare materială susceptibilă de îndreptare pe această cale.

În ceea ce privește capătul de cerere vizând lămurirea dispozitivului aceleiași hotărâri, instanța l-a apreciat, deopotrivă, nefondat.

S-a reținut că dispozitivul sentinței civile nr. 3090/16.02.2011 nu conține neclarități în ceea ce privește înțelesul sau întinderea, instanța precizând foarte clar modalitatea în care urmează a fi emis noul titlu de proprietate în ceea ce privește terenul intravilan, făcând trimitere și la procesul-verbal de punere în posesie.

Ceea ce dorește reclamantul este o modificare a dispozitivului, iar nu o interpretare a măsurilor dispuse de instanță prin dispozitivul a cărui lămurire se solicită, manifestându-și nemulțumirea cu privire la faptul că terenul intravilan menționat în dispozitiv are o suprafață mai mică (742 m. p.) decât cea care solicitase a se trece în intravilan (1600 m. p.), fiind nemulțumit de soluția instanței, însă această nemulțumire a reclamantului nu poate face nici obiectul lămuririi dispozitivului și, cu atât mai puțin, al îndreptării unei erori materiale.

Prin cererea dedusă judecății reclamantul a solicitat instanței să constate că totalul suprafeței deținute în intravilan de autorul său D. M. este de 1042 mp și nu de 742 mp cum în mod greșit s-a reținut în sentința civilă nr.3090/16.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2013 rezultat prin însumarea celor trei suprafețe de teren care i se cuvin autorului său la categoria de folosință intravilan și să dispună înscrierea la rubrica aferentă totalului suprafeței deținută în intravilan, în titlul de proprietate ce urmează a fi emis pe numele autorului său în baza sentinței mai sus invocate a suprafeței de 1042 mp în loc de 742 mp cum în mod greșit s-a reținut în aceeași sentință civilă și în procesul-verbal de punere în posesie.

În esență, s-a susținut că în procesul-verbal de punere în posesie întocmit de către C. L. Ostroveni de aplicare a legilor fondului funciar a existat o eroare de calcul cu privire la suprafața totală cuvenită autorului său în sensul că cele trei suprafețe de teren, respectiv 304 mp amplasată în T 21, P1016, suprafața de 189 mp, amplasată în T19, P879 și suprafața de 549 mp, amplasată în T19, P878 însumează în total 1042 mp și nu 742 mp, eroare care a fost preluată și în dispozitivul sentinței civile nr. nr. 3090/16.02.2011, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2010.

Reține instanța că potrivit art.35 N.pr.civ., cel care are interes poate să ceară constatarea existenței sau inexistenței unui drept, cererea neputând fi primită dacă partea poate cere realizarea dreptului pe orice altă cale prevăzută de lege.

Din reglementarea textului de lege menționat anterior rezultă că cererile în constatare pot avea ca obiect numai constatarea existenței sau inexistenței unui drept, iar nu a unei situații de fapt.

Ori, în cauză, solicitarea reclamantului formulată în primul petit al cererii introductive vizează tocmai constatarea unei situații de fapt, respectiv a faptului că suprafața totală de teren intravilan deținută de autorul acestuia D. M. este de 1042 mp și nu de 742 mp cum s-a reținut în sentința civilă nr.3090/16.02.2011 ca urmare a unei erori de calcul preluată din procesul-verbal de punere în posesie întocmit de către C. L. Ostroveni de aplicare a legilor fondului Funciar și depus în dosarul antemenționat.

Mai mult, în măsura în care reclamantul era nemulțumit de soluția instanței avea la dispoziție calea de atac a recursului, cale de atac pe care însă nu a înțeles să o exercite, iar prin intermediul unei acțiuni în constatare nu se poate obține o reformare a unei soluții pronunțată printr-o hotărâre judecătorească.

Cu privire la cererea formulată de către reclamant privind înscrierea în procesul-verbal de punere în posesie și în titlul de proprietate ce urmează a fi emis pe numele autorului său în baza sentinței civile menționate anterior a suprafeței de 1042 mp în loc de 742 mp, instanța reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art.58 din Legea 18/1991, cu completările și modificările ulterioare pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa.

În cauză, se reține că procesul-verbal de punere în posesie întocmit de către C. L. Ostroveni de aplicare a legilor fondului Funciar și a cărui rectificare se solicită de către reclamant a fost deja supus analizei unei instanțe de judecată care, constatând că suprafețele asupra cărora s-a realizat punerea în posesie nu corespund ca suprafață, amplasament și vecinătăți cu cele înscrise în titlul de proprietate nr.269-_/16.08.1994, în sensul că suprafața de 1662 mp înscrisă la categoria B-suprafață primită în intravilan, sub aspectul întinderii și amplasamentului topografic nu corespunde evidențelor cadastrale ale comunei și ale procesului-verbal de punere în posesie a constatat nulitatea nulitatea absolută a titlului de proprietate nr.269-_ emis la data de 16.08.1994 de C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor în ceea ce privește suprafața de 1662 mp înscrisă la categoria B- suprafața primită în intravilan și a dispus emiterea în favoarea autorului D. M. a unui nou titlu de proprietate conform procesului verbal de punere în posesie întocmit de C. L. de aplicare a legilor fondului funciar a comunei Ostroveni aflat la fila 37 dosar.

Cu privire la solicitarea reclamantului privind înscrierea în titlul de proprietate ce urmează a fi emis pe numele autorului său în baza sentinței civile menționate anterior a suprafeței de 1042 mp în loc de 742 mp, instanța constată raportat la dispozițiile legale menționate anterior, că, în situația în care, printr-o hotărâre judecătorească s-a constatat nulitatea absolută parțială a unui titlu de proprietate dispunându-se totodată emiterea unui nou titlu de proprietate acesta nu poate conține alte mențiuni decât cele reținute prin hotărârea judecătorească definitivă.

Față de considerentele menționate anterior, instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamantul D. G. F., cu domiciliul în C., Cartier Valea Roșie, ., ., în contradictoriu cu pârâtele C. L. Ostroveni de aplicare a legilor fondului funciar, cu sediul în . și C. Judeteană D. de aplicare a legii fondului funciar, cu sediul în C., ., jud.D., ca neîntemeiată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, apel care se depune la sediul Judecătoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 07.07.2014.

Președinte, Grefier,

L. T. D. N.

Red.Jud.L.T.

Tehnored.S.M.

5ex/01.10.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 9791/2014. Judecătoria CRAIOVA