Înlocuire amendă cu muncă în folosul comunităţii. Sentința nr. 05/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 05/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 05-12-2014 în dosarul nr. 30212/215/2014
Dosar nr._ înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr._
Ședința publică de la 05 Decembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta R.-R. Direcția Silvică D., în contradictoriu cu intimatul C. R. L., având ca obiect înlocuire amendă cu muncă în folosul comunității.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În conformitate cu prevederile OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
În temeiul art. 258 NCPC instanța încuviințează proba cu înscrisuri, constatând că este admisibilă si poată să ducă la soluționarea procesului.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 Cpciv, declară închise faza probatorie și dezbaterile și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 31.07.2014 sub nr._ petentul R. R. Direcția Silvică D. a solicitat înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării la prestarea unei activități în folosul comunității a intimatului C. R. L..
A motivat că pe numele intimatului s-a întocmit procesul verbal de constatare a contravenției silvice nr._/25.09.2013 încheiat de Ocolul Silvic D. pentru faptele prevăzute de Legea 171/2010, art. 8 alin. 2 lit. c, fiind sancționat cu amendă de 800 lei. De altfel, contravenientul a produs un prejudiciu de 437,9 lei cu TVA reprezentând contravaloarea materialului lemnos sustras ilegal, calculat în baza OG 85/2006 și a Legii 46/2008.
Având în vedere că nu a fost achitată amenda contravențională aplicată în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii, Ocolul Silvic D. a solicitat Primăriei . executarea silită a procesului verbal de mai sus.
Primăria . a răspuns prin adresa nr. 837/06.11.2013 arătând că intimatul C. R. L. nu figurează în evidențe cu bunuri mobile sau imobile, demararea executării silite fiind astfel imposibilă.
Având în vedere că atât recuperarea debitului cât și a prejudiciului adus petentei nu poate fi recuperat pe calea executării silite, solicită admiterea cererii și înlocuirea amenzii contravenționale cu sancțiunea obligării contravenientului la prestarea uni activități în folosul comunității.
Intimatul nu a depus întâmpinare și nu a formulat cereri în dosar.
În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.
Analizând actele dosarului, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție nr._/25.09.2013 intimatul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 800 lei pentru săvârșirea faptei prev.. de art 8 lit. b din Legea 171/2010. (fila 7).
Din adresa Primăriei Amărăștii de Jos nr. 837/06.11.2013 rezultă că intimatul nu figurează în evidențele sale cu bunuri mobile și imobile și nu există posibilitatea executării silite (fila 6) fiind întocmit proces verbal pentru declararea stării de insolvabilitate. (fila 16)
Potrivit art. 39 ind. 1 din OG 2/2001, (în forma în vigoare la data formulării cererii de chemare în judecată 30.07.2014, fila 9) în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată. (2) În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. (2)În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Față de cele expuse întrucât intimata nu a făcut dovada plății amenzii iar Primăria Amărăștii de Jos a comunicat că nu există posibilitatea executării silite, instanța va admite cererea urmând a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 50 ore, numărul de ore fiind stabilit în funcție de valoarea amenzii și de salariul minim brut pe țară la data pronunțării hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea formulată de petentul R. R. DIRECȚIA SILVICĂ D., cu sediul în C., .. 19, jud. D., în contradictoriu cu intimatul C. R. L., cu domiciliul în ., ..
Dispune înlocuirea amenzii în cuantum de 800 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție nr._/25.09.2013 cu 50 ore de muncă în folosul comunității ce urmează a se efectua în cadrul Primăriei Amărăștii de Jos.
Cu apel în 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 05.12.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
4 ex/19.01.2015
← Plângere împotriva încheierii de carte funciară. Legea... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 368/2014.... → |
---|