Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 01/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 01-10-2014 în dosarul nr. 16939/215/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR._

Ședința publică de la 01 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE L. N.

Grefier D. S.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul I. D. și pe intimat Inspectoratul de Poliție al Județului D., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat C. D. pentru petent.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Verificând competența conform art. 131 Cod procedură civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial să soluționeze prezenta cauză, conform art. 126 alin. 1 din Constituție, art. 94 pct.4 Cod procedură civilă și art. 32 alin.1 din OG 2/2001.

Avocat C. D. depune împuternicire avocațială pentru petent și înscrisuri reprezentând practică judiciară.

Nemaifiind alte cereri instanța acordă cuvântul asupra probelor.

Avocat C. D. pentru petent solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, cele depuse la dosar.

Instanța apreciază că sunt utile soluționării cauzei, conform art. 255 Cod procedură civilă, proba cu înscrisuri solicitată de petent prin plângere și proba cu înscrisuri și planșe fotografice, solicitate de intimat prin întâmpinare, motiv pentru care, în temeiul art. 258 Cod procedură civilă, le va încuviința.

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța, declară închisă cercetarea judecătorească și deschide dezbaterile în fond.

Avocat C. D., pentru petent, solicită admiterea plângerii și anularea procesului verbal, exonerarea petentului de la plata amenzii și a măsurii complementare, fără cheltuieli de judecată.

Instanța închide dezbaterile în fond și reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

La data de 05.05.2014 s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C., sub nr._ , plângerea contravențională formulată de petentul I. D. împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._ din data de 27.04.2014, solicitând anularea acestuia.

În motivarea în fapt a plângerii, petentul a arătat că autoturismul poliției care l-a oprit se afla în afara localității, deoarece se terminaseră locuințele și unde limita de viteză este de 100 km/h, iar în procesul verbal contestat nu se indică km sau numărul de imobil la care a fost depistat.

De asemenea, invocă faptul că nu s-a folosit formularul de proces verbal prevăzut în anexa ID, nu s-au înscris datele aparatului radar folosit.

La data de 22.05.2014 intimatul a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată și menținerea procesului verbal de constatare a contravenției ca legal și temeinic, cu motivarea că procesul verbal de contravenție este încheiat cu respectarea condițiilor de fond și de formă prevăzute de OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.

Cu privire la starea de fapt descrisă în procesul-verbal, intimatul arată că aceasta nu poate fi înlăturată de declarația unui martor audiat la solicitarea petentului, instanța neputând da relevanță maximă unei astfel de probe, înlăturând astfel constatările agentului de poliție din procesul-verbal de contravenție, care este un act de autoritate, altfel spus, printr-o probă indirectă ar fi înlăturată o probă directă, ceea ce este inadmisibil.

Învederează că abaterea săvârșită de petent a fost filmată de aparatul radar ce se afla montat pe autoturismul poliției rutiere, prin urmare sancționarea acestuia este legală și temeinică.

Solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv planșa foto cuprinzând 9 fotografii și buletinul de verificare metrologică pentru aparatul radar.

Precizează că prin Ordinul nr. 187/2009 emis de Biroul Român de Metrologie a fost abrogat pct. 4 din NML 021-05 astfel că măsurătorile și înregistrările cu aparatul radar pot fi efectuate și de către polițiști care nu au calitatea de operatori calificați.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

I. Verificând legalitatea procesului verbal contestat, potrivit dispozițiilor art. 34 din OG nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța constată că acesta este întocmit cu respectarea condițiilor de valabilitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute de art.17 din același act normativ.

Motivele de nelegalitate invocate de petent nu sunt fondate.

Agentul constatator a descris cu suficiente elemente fapta contravențională, indicând în ce constă ea, locul săvârșirii și alte circumstanțe, care permit verificarea de către instanță a realității celor înscrise în procesul verbal contestat.

De asemenea, în procesul verbal au fost menționate suficiente elemente de identificare a aparatului radar, respectiv ., care se coroborează cu datele furnizate de buletinul de verificare metrologică depus la fila 12, oferind instanței posibilitatea să verifice condițiile de funcționare a aparatului radar folosit.

Faptul că a fost încheiat un alt model al procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției și nu modelul din Anexa 1D prevăzut de OUG nr. 195/2002 nu atrage anularea actului (nulitate relativă), dacă nu se face dovada producerii unei vătămări ce nu poate fi înlăturată altfel, decât prin anularea acestui act, dovadă pe care petentul nu a făcut-o conform art. 249 Cod procedură civilă, în condițiile în care în procesul verbal contestat sunt înscrise toate elementele de identificare a înregistrării efectuate și a aparatului radar utilizat (număr casetă, . radar, autoturismul pe care este montat acesta).

Mai mult, neutilizarea modelului menționat nu figurează printre cazurile de nulitate absolută, necondiționată de vătămare, prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001.

III. Referitor la temeinicia procesului verbal contestat, instanța reține că acest act, fiind întocmit de un agent al statului, competent potrivit legii și aflat în exercițiul funcțiunii, are valoare probatorie sub aspectul constatării stării de fapt direct de agentul constatator. Prezumția de legalitate și de veridicitate a faptelor constatate de agent și consemnate în procesul-verbal este recunoscută în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, alături de prezumția de nevinovăție, prezumțiile nefiind în principiu contrare Convenției Europene a Drepturilor Omului, însă acestea nu trebuie să depășească limitele rezonabile, ținând seama de gravitatea mizei și prezervând drepturile apărării.

Prin urmare, nici una dintre aceste prezumții nu are caracter absolut.

În procesul verbal de contravenție . nr._ din data de 27.04.2014 agentul constatator a reținut că la data menționată, ora 09,11, petentul a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ pe Calea București, cu viteza de 114 km/h pe un sector de drum cu restricție de viteză, de 50 km/h, viteză înregistrată cu aparatul radar . 110.

Fapta a fost încadrată în dispozițiile art. 102 alin.3 lit.e) din OUG nr.195/2002, fiind aplicată amendă în cuantum de 765 lei și măsura administrativă a reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 zile.

În speță, intimatul a făcut dovada contravențiilor săvârșite de petent cu procesul verbal contestat și planșele fotografice.

Astfel, din planșele foto depuse la fila 13 rezultă că petentul a condus autoturismul marca Audi cu numărul de înmatriculare_ cu viteza de 114 km/h.

În cele 9 planșe fotografice se observă că autovehiculul ,,țintă” (target, evidențiat prin litera ,,T”), aparținând petentului, a fost înregistrat de aparatul radar cu viteza menționată, la ora 09:11:03. Într-una dintre fotografii se observă și numărul de înmatriculare al autoturismului.

Din succesiunea imaginilor efectuate de pe înregistrare, la intervale scurte de timp, de câte o secundă, rezultă corespondența imaginilor captate video cu cele redate de fotografiile depuse, astfel că ,,ținta” (target), în dreptul căreia este indicată viteza, o reprezintă autoturismul petentului.

Petentul nu a negat, de altfel, faptul că s-a aflat la ora respectivă, pe sectorul de drum unde a fost înregistrat, contestând doar existența unei restricții de viteză pe acel sector de drum, despre care a afirmat că era în afara localității, deoarece ,,se terminaseră locuințele”, acest criteriu neputând fi relevant în delimitarea localității. Susținerea petentului că a circulat cu această viteză în afara localității este subiectivă și neconfirmată de probe (conform art. 249 Cod procedură civilă. Oricum, în procesul verbal se menționează ca locație - . de fotografii, unde se observă că autoturismul circulă pe . Lăpuș, or, . află în interiorul municipiului.

De asemenea, după sectorul de drum pe care a fost înregistrat petentul, urmează . locuiește petentul, or, domiciliul său se află în municipiul C. și nu în afara lui.

Prin urmare, în sectorul de drum în care a circulat petentul cu viteza reținută de agentul constatator, există restricție de 50 km/h, potrivit art. 49 alin.1 din OUG nr.195/2002 actualizată.

Instanța mai reține că aparatul radar este omologat și verificat metrologic, conform buletinului de verificare metrologică nr._ din data de 19.03.2014 (fila 12), din care rezultă că este admis la verificare, aparatul măsurând corect, atât în regim de staționare, cât și în regim de deplasare.

Prin urmare, intimatul a făcut dovada săvârșirii de către petent a contravențiilor reținute în sarcina sa, iar petentul nu a făcut dovada contrară, astfel încât nu a răsturnat prezumția de legalitate și temeinicie de care beneficiază procesul verbal.

Potrivit art. 102 alin. 3 lit. e) din OUG nr.195/2002, constituie contravenție și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni și cu aplicarea sancțiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv și pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate și verificate metrologic.

Petentul a fost sancționat pentru această faptă cu amendă contravențională în cuantumul minim prevăzut de lege, iar față de gradul ridicat de pericol al faptei, dat de viteza foarte mare cu care petentul a circulat, instanța apreciază că sancțiunea este proporțională cu gradul de pericol social al faptei.

Față de cele reținute mai sus, instanța constată că plângerea nu este întemeiată, astfel încât va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul I. D., domiciliat în C., ..12, jud. D., în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul de Poliție al Județului D., cu sediul în C., ., jud. D..

Cu apel în 30 de zile de la comunicare ,ce se depune la judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 01.10.2014.

PREȘEDINTE GREFIER

L. N. D. S.

Red.L.N.

Tehnored.D.S.

4ex./03.11.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 01/2014. Judecătoria CRAIOVA