Plângere contravenţională. Sentința nr. 3858/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 3858/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-03-2014 în dosarul nr. 3722/205/2012

-plângere contravențională-

ROMÂNIA

Dosar nr._

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3858

Ședința publică de la 18 martie 2014

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE C.-M. B.

Grefier S. A. G.

Pe rol de află soluționarea cauzei civile privind pe petentul . în contradictoriu cu intimatul M. T. ȘI INFRASTRUCTURII- INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPRORTUL RUTIER- ISCTR- INSPECTORATUL TERITORIAL NR. 6, având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns avocat S. M. în substituirea pentru avocat Iunker C. pentru petent și martorul D. C. C., lipsă fiind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Instanța procedează la audierea martorului D. C. C. ( BI . nr._ CNP_, a cărui declarație este consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.

Instanța respinge întrebarea "dacă marfa era a societății" adresată de avocat pentru petentă martorului, întrucât nu are legătură cu fapta pentru care a fost sancționată societatea petentă.

Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Avocat pentru petent solicită admiterea plângerii întrucât agentul constatator a refuzat să ia în considerare contractul de leasing și a refuzat să verifice datele conform talonului și certificatului. La momentul încheierii contractului de leasing nu se putea trece numărul mașinii, aceasta fiind înmatriculată după. Au fost prezentate avizul de însoțire a mărfii și se transporta marfa societății. Avocat pentru petentă solicită amânarea pronunțării pentru a depune concluzii scrise.

Instanța respinge cererea de amânare a pronunțării, față de complexitatea cauzei și posibilitatea acordată părții reprezentată de avocat la termenul de dezbateri de a formula concluzii.

Declarând dezbaterile închise, potrivit art. 150 Cod procedură civilă, instanța reține cauza spre soluționare.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 27 august 2012 pe rolul Judecătorie Câmpulung, sub numărul_ petenta .., cu sediul în Câmpulung, .. 225, județul Argeș, a formulat în contradictoriu cu intimatul M. T. și Infrastructurii - Inspectoratul de Stat Pentru Controlul în Transportul Rutier - ISCTR - Inspectoratul Teritorial nr. 6- București, cu sediul în București, sector 1, .. 38, plângere împotriva procesului verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.08.2012, întocmit de agentul constatator al intimatului prin care solicită anularea procesului verbal contestat, cu consecința ridicării sancțiunii aplicate, iar în subsidiar, transformarea sancțiunii aplicate în avertisment, potrivit art. 7 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001.

În motivarea plângerii, petenta arată că prin procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.08.2012, întocmit de intimat prin agent constatator T. V. R., a fost sancționată contravențional cu amendă în cuantum de 8.000 lei, în temeiul art. 4 pct. 57.3, coroborat cu art. 7, alin.1.2 lit. a din H.G./69/2012.

Susține petenta că sancțiunea i-a fost aplicată întrucât în data de 7.06.2012, ora 7:30, conducătorul auto D. C. C., circula cu autoutilitara înmatriculată sub nr._, utilizată de petiționară, pe DN 65F, km 9+000, zona Centura Nord, municipiul C., județul D., fără a deține la bordul vehiculului contractul de leasing în original și copie, respectiv nu a prezentat la controlul efectuat contractul de leasing în original sau copie conform cu originalul.

Precizează petenta că oprirea în trafic a conducătorului auto a avut loc în data de 07.06.2012, iar procesul verbal de contravenție a fost întocmit la data de 13.08.2012 deci, la mai bine de 2 luni de la data săvârșirii presupusei contravenții, iar la rubrica „obiecțiunile contravenientului”, se consemnează că „reprezentantul legal nefiind de față în momentul întocmirii procesului verbal, nu a putut formula obiecțiuni” însă, la data opririi în trafic (7.06.2012), șoferul auto era cel care reprezenta în acel moment societatea, putând formula obiecțiuni față de cele reținute de agentul constatator la acel moment.

Consideră petenta că procesul verbal de contravenție a fost întocmit cu încălcarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, deoarece din lecturarea testului de lege se observă, fără putință de tăgadă că, legiuitorul, atunci când vorbește despre „reprezentantul persoanei juridice” nu se referă expres sau exclusiv la reprezentantul legal al persoanei juridice sancționate (respectiv director, administrator sau persoana care este trecută în actele constitutive ale persoanei juridice), ci vorbește despre orice persoană care are legătură cu persoana juridică în cauză, care se află în raporturi de lucru cu aceasta, care duce la îndeplinire o însărcinare dispusă de către persoana juridică în cauză.

Or, în speța de față, șoferul, care este salariatul petentei, reprezintă societatea și era în măsură să poată face obiecțiuni la încheierea procesului verbal contravențional, să-l semneze sau să refuze semnarea acestuia, după ce i se aducea la cunoștință că are posibilitatea să formuleze obiecțiuni.

De asemenea, petenta arată că din cuprinsul procesului verbal de contravenție, nu rezultă locul unde a fost încheiat, mențiune obligatorie de consemnat în procesul-verbal sancționator, potrivit dispozițiilor art. 16, alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, în această situație fiind greu de crezut mențiunea agentului constatator că, nu s-a putut identifica nici un martor care să semneze procesul-verbal, întrucât la fața locului nu se afla decât un alt agent constatator.

Totodată, arată petenta că se impune anularea procesului verbal întrucât acesta cuprinde o . neconformități și date care nu corespund realității, ceea ce aduce societății acesteia grave prejudicii, cu atât mai mult cu cât presupusa faptă contravențională reținută în sarcina petiționarei, nu există. Astfel, L. T. I., nu are calitatea de administrator al societății ci L. M. C., numărul de înregistrare în registrul comerțului indicat de agentul constatator nu corespunde cu al societății petiționare, acesta fiind J_ și nu J_ .

Menționează petenta că a fost prezentat de către conducătorul auto, agentului constatator, contractul de leasing, însă i s-a comunicat că din cuprinsul acestuia nu rezultă numărul de înmatriculare al autovehiculului. Dacă se lectura cu atenție conținutul contractului de leasing, la rubrica unde sunt menționate datele bunului ce face obiectul contractului, se observă că datele coincid, acestea fiind pentru autovehiculul înmatriculat sub nr._ .

Mai mult decât atât, organului de control i-au fost prezentate inclusiv avizul de însoțire a mărfii pe care conducătorul auto o transporta și factura fiscală aferentă transportului, marfa transportată fiind proprietatea petentei, care are în obiectul de activitate producerea și îmbutelierea apei ce era transportată, astfel încât s-a reținut greșit de agentul constatator că transportul rutier era efectuat contra cost.

Având în vedere cele menționate mai sus, petenta solicită ca prin hotărârea ce se va pronunța, în principal, să se admită plângerea, așa cum aceasta a fost formulată, să se dispună anularea procesului contravențional contestat, cu consecința ridicării sancțiunii aplicate.

În subsidiar, petenta solicită transformarea sancțiunii aplicate în avertisment.

În drept, petenta și-a întemeiat plângerea pe dispozițiile O.G. nr. 2/2001.

La dosarul cauzei petenta a depus în copie, procesul verbal de constatare a contravenției . nr._ din data de 13.08.2012, întocmit de agentul constatator al intimatului, contractul de leasing financiar nr._ pag. 11- 21, certificatul de înmatriculare auto nr._, certificatul constatator emis de Oficiul Național al registrului Comerțului (f.23-30), factura fiscală . P. nr._, aviz de însoțire a mărfii . P. nr._, certificat de înregistrare a mărfii nr._, licență de fabricație . nr._ și împuternicirea nr. 41/27.08.2012.

Intimatul, a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea plângerii contravenționale ca nefondată și menținerea procesului verbal de constatare a contravențiilor . nr._ /13.08.2012 - ca temeinic și legal întocmit cu executarea întregului cuantum al amenzii, așa cum a fost stabilit în actul de control, fiind întocmit cu respectarea dispozițiilor O.G. nr. 2/2001, neexistând vicii de formă.

În motivele întâmpinării intimatul invocă excepția necompetenței teritoriale absolute, în conformitate cu prevederile art. 159 ind. 1 alin. 2 Cod procedură civilă, solicitând declinarea competenței în favoarea Judecătoriei C., în a cărei circumscripție a fost săvârșită fapta.

Cu privire la procesul verbal de constatare a contravențiilor . nr._ /13.08.2012, intimatul arată că întrunește toate condițiile imperativ impuse de art. O.G. nr. 2/2001 actualizată privind regimul juridic al contravențiilor.

Precizează intimatul că deși contractul de leasing nr._/6.05.2009 există, nu era prezent la bordul autoutilitarei la momentul controlului, simpla sa existență nu poate fi reținută întrucât acestea sunt aspecte care determină încadrarea faptei.

În concluzie, susține intimatul, conducătorul auto D. C. C., efectua activități de transport rutier de mărfuri, cu autoutilitara_, încălcând prevederile art. 4 pct. 57.3 din H.G. nr. 69/2012.

În drept, intimatul și-a întemeiat întâmpinarea pe dispozițiile art. 115-118 Cod procedură civilă, O.G. nr.2/2001, O.G. 27/2011 și ale H.G. nr. 69/2012.

Intimatul solicită judecarea cauzei în lipsă.

Prin sentința civilă nr. 1761/26.10.2012 pronunțată de Judecătoria Câmpulung a fost admisă excepția ne competenței teritoriale a Judecătoriei Câmpulung invocată de intimat prin întâmpinare și a fost declinată soluționarea cauzei către Judecătoria C..

La data de 13.11.2012 cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ .

La termenul de judecată din data de 08.01.2012 instanța a suspendat judecata în temeiul art. 155 indice 1 cod procedură civilă.

La data de 07.01.2014 petenta a formulat o cerere de repunere pe rol a cauzei.

La termenul de judecată din data de 11.02.2014 instanța a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosar și proba testimonială în care să fie audiat martorul D. C. C. și a resping ca neutilă proba testimonială în care să fie audia un al doilea martor și proba cu interogatoriul intimatei.

La termenul de judecată de azi, instanța a administrat proba cu înscrisurile de la dosar si proba testimoniala fiind audiat martorul D. C. C..

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:

Prin procesul verbal . nr._/13.08.2012 încheiat de ISCTR-Inspectoratul Teritorial nr. 6, petenta . a fost sancționata pentru săvârșirea contravenției constând în aceea că, la data de 07.06.2012, ora 07.30, pe DN 65 F km 9+000, Centura de Nord a Caiovei, sensul de mers spre Filiași, a fost oprit și verificat conducătorul auto D. C. C. a autoutilitarei cu nr._ utilizat de către ., iar în urma verificărilor s-a constatat nerespectarea de către operatorul rutier a obligației de a asigura existența la bordul vehiculului cu care efectuează transport rutier a contractului de leasing în original sau copie conformă cu originalul în cazul în care vehiculul este deținut cu contract de leasing, respectiv conducătorul auto nu a prezentat la controlul efecutat contractul de leasing în original sau copie conformă cu originalul.

Verificând, potrivit art. 34 al. 1 din O.G. nr. 2/2001, legalitatea procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției contestat, instanța reține că acesta a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor legale incidente.

În ceea ce privește motivele de nelegalitate invocate de petentă privitoare la încheierea procesului verbal după două luni de la data constatării faptei, lipsa semnăturii șoferului său în calitate de reprezentant al societății, neconsemnarea obiecțiunilor acestuia, lipsa mențiunii locului unde a fost încheiat procesul verbal, indicarea greșită a numelui administratorului, indicarea greșită a numărului de înmatriculare în registrul comerțului, instanța le apreciază neîntemeiate pentru următoarele considerente.

Reprezentantul legal al unei societăți este administratorul societății, iar nu orice angajat al acesteia, cum susține petenta, astfel că în mod corect nu au fost consemnate obiecțiunile șoferului petentei și nu a semnat procesul verbal în calitate de contravenient. De altfel, chiar prin plângere petenta a arătat că formulează acțiunea prin reprezentantul său legal, administratorul L. M. C., arătând în concret cine are această calitate. Și din certificatul constatator emis de ONRC de pe lângă Tribunalul Argeș rezultă că șoferul petentei nu are calitatea de reprezentant legal (f. 23-30).

Potrivit OG 2/2001, procesul verbal de contravenție poate fi încheiat în termen de 6 luni de la data constatării săvârșirii faptei, sub sancțiunea prescrierii dreptului de a aplica amenda, astfel că încheierea după aproximativ 2 luni de la constatarea faptei, este legală.

Locul încheierii procesului verbal este clar menționat în cuprinsul acestuia, ca fiind C., județul D., după rubrica privind data și ora încheierii.

Nu există o indicare greșită a numelui administratorului, din moment ce chiar în cuprinsul contractului de leasing depus de petentă este menționat și numele de T. I. L. ca fiind împuternicit cu puteri de reprezentare a societății,

Nici o indicarea greșită a numărului de înmatriculare în registrul comerțului nu se poate aprecia că s-a făcut cât timp nr. de înmatriculare este J_, iar simpla menționare și a cifrei 0 înainte de cifra 3 nu este de natură să schimbe acest cod. Menționarea nr. J_ nu diferă de codul ce rezultă din certificatul emis de ONRC de pe lângă Tribunalul Argeș și chiar petenta atunci când a redactat acțiunea a menționat același număr J_ . Cât timp s-a menționat corect codul fiscal ca fiind RO_, nu există nicio vătămare produsă petentei care să determine imposibilitatea identificării societății sancționate contravențional.

Nici petenta nu a invocat în ce măsură ar fi fost vătămată și nici faptul că este o vătămare ce nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin anularea procesului verbal.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, instanța reține că, deși O.G. nr.2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 rezultă că procesul verbal contravențional este un mijloc de probă care nu face dovada vinovăției petentei, ci dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.

Petenta beneficiază în prezenta cauză de o prezumție de nevinovăție care nu este însă absolută, așa cum nu este absolută nici prezumția de legalitate a procesului verbal. Faptele constatate personal de către agentul de poliție dau naștere unei prezumții simple în ce privește situația desfășurării evenimentelor, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Instanța are obligația de a asigura un raport de proporționalitate între aceste prezumții în vederea respectării caracterului echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul.

Având în vedere aceste principii, instanța constată că procesul-verbal reprezintă un mijloc de probă și conține constatări personale ale inspectorului ISCTR, aflat în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. D. fiind că este vorba despre o contravenție constatată pe loc de agentul constatator, care nu a lăsat urme materiale ce pot fi prezentate în mod nemijlocit instanței, instanța apreciază că faptele constatate personal de agentul constatator sunt suficiente pentru a da naștere unei prezumții simple, în sensul că situația de fapt și împrejurările reținute corespund adevărului.

Prin plângere, petenta a susținut că a asigurat prezența la bordul autovehiculului deținut în sistem leasing a contractului de leasing, iar din cuprinsul acestuia nu putea rezulta numărul autoturismului, ci doar . șasiu.

Instanța reține că petenta nu a fost sancționată pentru faptul că nu i-ar fi rezultat numărul autoturismului din contractul de leasing, ci pentru că, așa cum prevede art. 4 pct. 57.3 din HG 69/2012, nu a asigurat prezenta la bordul autovehiculului cu care efectua transport a contractului de leasing în copie conformă cu originalul sau în original.

Și martorul D. C. C., angajat al petentei de 5 ani, fiind chiar șoferul care conducea autovehiculul oprit în trafic de inspectori ISCTR a susținut că societatea a fost amendată pentru că în contractul de leasing nu apărea numărul autovehiculului, iar agentul constatator nu a vrut să verifice în acest contract . și alte date de identificare. Rezultă deci că și acest martor a avut o falsă reprezentare a motivului pentru care a fost sancționată societatea la care este angajat.

În ceea ce privește susținerea martorului potrivit căreia contractul de leasing prezentat era în copie xerox și avea pe ea o ștampilă cu mențiunea că e certificată, instanța reține că nu este conformă realității. Astfel, martorul se putea afla în eroare cu privire la existența acestei certificări prin ștampilă, cât timp contractul (f. 11-21) cuprinde o . ștampile pe fiecare pagină și la final ale părților contractante, iar acesta putea să confunde cu ușurință ștampilele aplicate la rubrica părți cu cea de certificare. De altfel, petenta nu a depus nici anexat acțiunii vreo copie a contractului din care să rezultă că deține o copie conformă cu originalul.

Martorul nu a descris vreo împrejurare sau explicație rațională din care să rezulte că în mod greșit agentul constatator nu ar fi ținut cont de prezentarea unei copii conforme cu originalul sau a originalului, ci a susținut că nu s-a ținut cont de . și nu s-a confruntat aceasta cu cea menționată în certificatul de înmatriculare pentru a dovedi care este numărul de înmatriculare al autovehiculului.

În plus, calitatea de angajat al petentei și perioada de când are raporturi de muncă sunt împrejurări care permit instanței să aprecieze că declarația dată în fața instanței este în interesul petentei, martorul urmărind să-și mențină aceste raporturi de muncă prin relatarea unor împrejurări de natură a determina exonerarea petentei de răspundere contravențională.

Pentru toate aceste considerente, instanța constată că petenta nu a dovedit netemeinicia observațiilor personale ale agentului constatator sau inexactitatea acestora, nu a prezentat o explicație rațională motivului pentru care agentul ar fi întocmit procesul-verbal cu consemnarea unei situații nereale, pentru a se ridica un dubiu cu privire la obiectivitatea acestuia și nici nu a făcut dovada existenței unei cauze exoneratoare de răspundere, potrivit art. 11 din O.G. nr. 2/2001.

În raport de cele menționate, instanța constată că procesul verbal de contravenție este legal și temeinic întocmit, petenta se face vinovata de săvârșirea contravenției reținute în sarcina sa, fiind astfel înlăturată prezumția de nevinovăție de care se bucură aceasta și confirmată situația de fapt reținută de inspectorul ISCTR.

În ceea ce privește individualizarea sancțiunii contravenționale, potrivit art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001 sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În analiza proporționalității sancțiunii aplicate, instanța apreciază că, în raport de gradul de pericol social pe care îl prezintă fapta de a pune în circulație un autovehicul de transport marfă, fără a face dovada dreptului de a-l deține și utiliza în scopul desfășurării activității comerciale, aplicarea sancțiunii contravenționale s-a făcut în concordanță cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001.

Față de aceste considerente, în temeiul art. 34 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001, instanța urmează a respinge plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/13.08.2012, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge plângerea contravențională formulată de petentul petenta . cu sediul în Cîmpulung, .. 225, județul Argeș în contradictoriu cu intimatul M. T. ȘI INFRASTRUCTURII- INSPECTORATUL DE STAT PENTRU CONTROLUL ÎN TRANSPRORTUL RUTIER- ISCTR- INSPECTORATUL TERITORIAL NR. 6 cu sediul în București, .. 38, sector 1, ca neîntemeiată.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 18 martie 2014.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C.-M. B. S. A. G.

Red. jud. C.M.B.

Tehnored. gref. S.A.G.

17.04.2014, 4 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3858/2014. Judecătoria CRAIOVA