Pretenţii. Sentința nr. 2494/2014. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2494/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 38677/215/2013

Dosar nr._ -Pretenții-

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA Nr. 2494/2014

Ședința publică de la 24.02.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T.-G. C.

Grefier L. T. - N.

Pe rol soluționarea acțiunii formulată de reclamantul S. C. Judetean de Urgenta C. în contradictoriu cu pârâta D. F., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, dupa care,

In temeiul art. 104 alin.13 din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387 din 22 septembrie 2005, instanța a lăsat cauza la a doua strigare.

La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare nu au raspuns partile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier de ședință, după care:

În conformitate cu prevederile art. 94, pct. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, coroborate cu prevederile art. 107, alin. 1 Noul Cod de Procedură Civilă, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

In temeiul art. 238 NCPC, instanța estimează că durata procedurii judiciare în prezenta cauza va fi de o luna de zile.

Din oficiu, instanta invoca exceptia prescriptiei dreptului la actiune si retine cauza spre solutionare.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 19.11.2013 sub nr._, reclamantul S. C. Județean de Urgență C. a chemat în judecată pe pârâta D. F., solicitând instanței ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 2494,94 lei, reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare ocazionate de spital cu acordarea serviciilor medicale.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în fapt, pârâta D. F. a fost internata în secția ortopedie, în perioada 13.06.2009 – 18.06.2009, iar contravaloarea zilelor de spitalizare a fost în cuantum de 2494,94 lei, sumă ce nu a fost achitată până în prezent, fiind întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale.

Reclamantul a mai arătat că, având în vedere dispozițiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății „pentru litigiile având ca obiect recuperarea acestor sume, furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile și obligațiile procesuale ale caselor de asigurări de sănătate și dobândesc calitatea procesuală a acestora”, iar spitalul în calitate se furnizor de servicii medicale are obligația de a recupera prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale, reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată, întrucât pârâtul a fost victima unui accident/agresiune, iar sumele ocazionate de spital cu tratamentul acordat acestuia nu sunt suportate din Fondul național de asigurări de sănătate.

Reclamantul a mai menționat că sumele ocazionate de unitățile sanitare cu serviciile medicale acordate pacienților victime ale agresiunilor trebuie recuperate de furnizorii de servicii medicale în speța de față S. C. Județean de Urgență C. și restituite către Casa de Asigurări de Sănătate D., de la persoanele care datorează debitul.

De asemenea, reclamantul a arătat că este scutit de la plata taxei judiciare de timbru în baza art. 17 din Legea 146/1997.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 998 și 999 C. civil, 112 C.pr. civilă și art. 313 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

A depus la dosar decont de cheltuieli din data de 24.06.2009.

Analizând cu prioritate, conform art. 137 alin. 1 C.proc.civ., excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepție invocată din oficiu, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 1 din Decretul nr. 167/1958, „dreptul la acțiune, având un obiect patrimonial, se stinge prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege”, termen care în acțiunile personal patrimoniale este de 3 ani conform art. 3 din același decret.

Conform prevederilor art. 7 alin. 3 din Decretul nr. 167/1958 dacă dreptul este cu termen suspensiv, prescripția începe să curgă de la data când a expirat termenul, iar potrivit art. 12 din același decret, „în cazul în care un debitor este obligat la prestațiuni succesive, dreptul la acțiune cu privire la fiecare din aceste prestațiuni se stinge printr-o prescripție deosebită”.

Prin urmare, dreptul material la acțiunea având ca obiect plata contravalorii zilelor de spitalizare din perioada 13.06.2009 – 18.06.2009 a început la data de 18.06.2009.

Rezultă că termenul de prescripție pentru cheltuielile de spitalizare s-a împlinit în luna iunie 2012.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată a fost comunicata Judecatoriei C. la data de 18.11.2013 si înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.11.2013, instanța constată că s-a împlinit termenul de prescripție pentru plata sumei reprezentând contravaloarea zilelor de spitalizare din perioada 13.06.2009 – 18.06.2009.

Instanta are in vedere si faptul ca in cauza nu este vorba de o creanta bugetara pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.

Astfel, creanțele fiscale reprezintă dreptul patrimonial care, potrivit legii, rezultă din raportul de drept material fiscal constând în dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugată, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat precum și dreptul la perceperea majorărilor de întârziere denumite creanțe fiscale accesorii, în sensul art.21 din Codul de procedură fiscală.

Potrivit art.209 din Legea nr.95/2006 privind reforma în sănătate, fondul național unic de asigurări sociale de sănătate este un fond special care se constituie din contribuția pentru asigurări sociale de sănătate, suportată de asigurați, de persoane fizice și juridice care angajează personal salariat, din subvenții de la bugetul de stat și alte surse. Gestionarea fondului se face prin Casa Națională de Asigurări de Sănătate și prin casele de asigurări sociale de sănătate județene și a Mun.București.

Este de necontestat că, în considerarea dispozițiilor art.313 din Legea nr.95/2006 spitalul, în calitate de furnizor de servicii medicale, are obligația de a repara prejudiciul cauzat de la persoanele care datorează debitul reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată.

Împrejurarea că veniturile fondului se utilizează pentru plata serviciilor medicale și că acest fond este componentă a bugetului de stat nu e de natură a asimila cheltuielile de spitalizare unei creanțe bugetare pentru care termenul de prescripție este de 5 ani.

Nu trebuie să se facă o confuzie între contribuția datorată fondului de asigurări și cheltuielile de spitalizare, cu atat mai mult cu cat reclamantul și-a întemeiat acțiunea pe răspunderea civilă delictuală, prev. de art.998, 999 Cod civil..

Față de aceste considerente, instanța urmează a admite excepția prescripției dreptului material la acțiune, invocată din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia prescriptiei dreptului la actiune invocata din oficiu.

Respinge actiunea formulata de S. C. Judetean de Urgenta C., cu sediul in C., ., jud. D. in contradictoriu cu pârâta D. F., domiciliata in C., ., ., ., ca prescrisa.

Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare, apel ce se va depune la sediul Judecatoriei C..

Pronunțată în ședință publică, azi 24.02.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

T. G. C. L. T. N.

Red. T.G.C.

Tehnored. L.T.N.

4ex/13.03.2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2494/2014. Judecătoria CRAIOVA