Pretenţii. Sentința nr. 2014/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 2014/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 23-10-2014 în dosarul nr. 24744/215/2014
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ - pretenții -
SENTINȚA CIVILĂ Nr._/2014
Ședința publică de la 23 Octombrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: E. Z.
GREFIER: C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 3 HENRI C. în contradictoriu cu pârâtul B. N., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns reclamanta, prin consilier juridic C. C., care depune delegație la dosarul cauzei, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este nelegal îndeplinită cu pârâtul, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta având mențiunea "destinatar decedat".
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin consilier juridic C. C., învederează aceasta a fost greșit conceptată în prezenta cauză, în sensul că denumirea corectă a acesteia este Asociația de Proprietari nr. 1 Mircești și nu Asociația de Porprietari nr. 3 Henri C..
Instanța ia act de faptul că denumirea corectă a reclamantei este este Asociația de Proprietari nr. 1 Mircești și nu Asociația de Proprietari nr. 3 Henri C., cum in mod eronat s-a consemnat.
Reclamanta, prin consilier juridic C. C., solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru a introduce în prezenta cauză moștenitorii pârâtului.
Instanța, din oficiu, invocă excepția lipsei capacității procesuale pasive a pârâtului și acordă cuvântul părții prezente cu privire la această excepție.
Reclamanta, prin consilier juridic C. C., arată că lasă la aprecierea instanței.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 20.06.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Mircești a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va da în contradictoriu cu pârâtul B. N. să dispună obligarea acestuia la plata sumei de 4421,91 lei, din care suma de 1786, 22 lei reprezintă cheltuieli de întreținere, suma de 70 de lei reprezintă fond de rulment, suma de 635, 05 lei reprezintă reparații terasă –. fond de reparații și suma de 1620, 64 lei reprezintă penalități de întârziere calculate și impuse de asociație pentru furnizori prin contractul pe care il are cu aceștia.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul in calitate de proprietar al imobilului situat in C., . 8, . aflat in administrarea reclamantei nu si-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși a fost somat în repetate rânduri în acest sens.
In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1073 cod civil și următoarele, Legea nr. 230/2007 și Normele Metodologice de aplicare a Legii_ care se regăsesc în H.G. nr. 1588 din data de 19.12.2007.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, extras de cont, liste de plata.
La termenul de judecată din data de 23.10.2014, având în vedere că dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu acesta a fost returnată cu mențiunea "destinatar decedat, instanța, din oficiu, a invocat excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului.
Analizând excepția lipsei capacității procesuale de folosință a pârâtului, instanța reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată reclamanta Asociația de Proprietari nr. 1 Mircești solicită obligarea pârâtului B. N. la plata sumei de 4421,91 lei din care suma de 1786,22 lei cheltuieli de întreținere, suma de 70 de lei fond de rulment, suma de 635,05 lei reparații terasă –. 310 lei fond de reparații și suma de 1620, 64 lei penalități de întârziere
Potrivit art.32 cod proc civilă orice cerere poate fi formulată și susținută numai dacă autorul acesteia are capacitate procesuală, în condițiile legii; are calitate procesuală; formulează o pretenție și dacă justifică un interes.
Pentru ca o persoană să poată fi parte în procesul civil, pe lângă alte condiții trebuie să aibă capacitate procesuală de folosință.
Art. 56 alin.1 și 3 cod proc civilă. prevede că poate fi parte în judecata orice persoana care are folosința drepturilor civile, iar lipsa capacității procesuale de folosință poate fi invocată în orice stare a procesului, actele de procedură îndeplinite de cel care nu are capacitate de folosință fiind lovite de nulitate absolută.
Cel ce are capacitate de folosință a drepturilor sale se bucură și de capacitate procesuală de folosință și poate fi parte în procesul civil, ceea ce nu înseamnă însă că are și capacitatea de a sta personal în judecată (capacitate procesuală de exercițiu) aceasta din urmă constituind o condiție necesară numai pentru exercițiul acțiunii civile.
În consecință, în timp ce capacitatea de a fi parte în procesul civil este recunoscută tuturor persoanelor, fără nici o deosebire, capacitatea de a sta în judecată este recunoscută numai persoanelor care au exercițiul drepturilor lor.
La persoanele fizice, capacitatea de folosință începe de la nașterea lor și încetează la decesul acestora.
Excepția lipsei capacității de folosință este o excepție de fond, absolută și peremptorie, care poate fi invocată de oricare din părți, de procuror sau instanță din oficiu.
În speță, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, respectiv certificatul de deces rezultă că pârâtul B. N. este decedat.
În aceste condiții, având în vedere faptul că la data formulării cererii de chemare în judecată, pârâtul era decedat, instanța va admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului B. N. și va respinge acțiunea formulată de către reclamanta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția lipsei capacității de folosință a pârâtului, invocată din oficiu de instanță.
Respinge acțiunea formulată de reclamantă Asociația de Proprietari nr. 1 Mircești, cu sediul în C., . 8, .. D. în contradictoriu cu pârâtul B. N., domiciliat în C., ., ., jud.D., ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără capacitate de folosință.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2014
Președinte, Grefier,
E. Z. C. C.
Red. E.Z.
Tehn. C.C
4 exe/03.12.2014
← Încuviinţare executare silită. Încheierea nr. 321/2014.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 2014/2014.... → |
---|