Reexaminare sanctiune contraventionala. Sentința nr. 339/2014. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 339/2014 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 17-01-2014 în dosarul nr. 25895/215/2013
Dosar nr._ reexaminarea sancțiunii contravenționale
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 339
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2014
Completul constituit din:
Președinte: D. R. C.
Grefier: C. Ș.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petenta Poliția L. a Municipiului C. și pe intimatul C. S., având ca obiect reexaminarea sancțiunii contravenționale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
În conformitate cu prevederile art. 32 alin.1 și 2 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 Ncpc, declară închise faza probatorie și dezbaterile și retine cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:
Prin cererea primită la Judecătoria C. în data de 23.07.2013, petenta Poliția L. a Municipiului C. a solicitat, în contradictoriu cu intimatul C. S. înlocuirea sancțiuni amenzii cu prestarea unei activități în folosul comunității
A motivat că prin procesul verbal . nr._/12.08.2012 întocmit de Poliția L. a Municipiului C. intimatul a fost sancționat contravențional pentru fapta prev. de art. 45 alin. 2 din Legea 92/2007.
Primăria Comunei Brabova, fiind sesizată cu privire la punerea în executare a măsurii dispuse în actul sancționator, a comunicat cu adresa 2000/2012 că intimatul nu deține în proprietate bunuri mobile sau imobile ce ar putea fi supuse executării.
În drept au fost invocate prevederile art. 9 alin. 3 din OG 2/2001.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele dosarului, instanța reține că prin procesul verbal de contravenție . nr._/17.08.2012 intimatul C. S. a fost sancționat cu amendă în cuantum de 100 lei pentru săvârșirea faptei prev. de art 45 alin. 2 din Legea 92/2007. (fila 5).
Din adresa Primăriei Comunei Brabova nr. 2000/01.11.2012 rezultă că intimatul nu deține bunuri mobile și imobile și nu există posibilitatea executării silite. (fila 4)
Potrivit art. 39 ind. 1 din OG 2/2001, în cazul în care contravenientul nu a achitat amenda în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a sancțiunii și nu există posibilitatea executării silite, acesta va sesiza instanța în circumscripția căreia s-a săvârșit contravenția, în vederea înlocuirii amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității, ținându-se seama, după caz, și de partea din amendă care a fost achitată. (2)În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează, dacă există acordul expres al acestuia, la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore. (2)În cazul în care contravenientul, citat de instanță, nu a achitat amenda în termenul prevăzut la alin. (1), instanța procedează la înlocuirea amenzii cu sancțiunea prestării unei activități în folosul comunității pe o durată maximă de 50 de ore, iar pentru minori începând cu vârsta de 16 ani, de 25 de ore.
Față de cele expuse întrucât intimata nu a făcut dovada plății amenzii și nu există posibilitatea executării silite, instanța va admite cererea urmând a dispune înlocuirea sancțiunii amenzii cu obligarea la prestarea unei activități în folosul comunității pe o durată de 20 ore, numărul de ore fiind stabilit în funcție de valoarea amenzii și de salariul minim brut pe țară la data pronunțării hotărârii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de petenta Poliția L. a Municipiului C., cu sediul în C., .. 22, jud. D., în contradictoriu cu intimatul C. S., cu domiciliul în ., ., jud. D..
Dispune înlocuirea sancțiunii amenzii în cuantum de 200 lei aplicată prin procesul verbal de contravenție . nr._ din 17.08.2012 cu sancțiunea prestării a 20 ore muncă în folosul comunității ce urmează a se efectua în cadrul Primăriei Brabova, jud. D..
Cu apel în 30 zile de la comunicare care se depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică azi, 17.01.2014.
PREȘEDINTE GREFIER
D. R. C. C. Ș.
Red./tehn. CDR
4 ex/24.03.2014
← Hotarâre care sa tina loc de act autentic. Sentința nr.... | Partaj judiciar. Sentința nr. 2809/2014. Judecătoria CRAIOVA → |
---|