Acţiune în constatare. Sentința nr. 9501/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 9501/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 03-07-2015 în dosarul nr. 9501/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Sentința civilă nr. 9501/2015
Ședința publică din data de 03.07.2015
Completul constituit din:
Președinte: C. A.
Grefier: I. Ș. C.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei civile privind pe reclamantul B. M. și pe pârâtul O. I., având ca obiect acțiune în constatare.
Dezbaterile cauzei și susținerile părților au avut loc în ședința publică din data de 19.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentință, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 26.06.2015 și la data de 03.07.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei C. la data de 30.06.2014, sub nr._ , reclamantul B. M. a chemat în judecată pe pârâtul O. I., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.314,22 lei, compusă din 737,22 lei reprezentând executare silită în dosarul de executare nr. 300/D/2012 la care se adaugă 250 lei reprezentând contravaloare contravenție din procesul-verbal de contravenție . 11 nr._/13.09.2011, suma de 250 lei reprezentând contravaloare din procesul-verbal de contravenție . 13 nr._/11.02.2013 și 77 lei reprezentând taxe judiciare de timbru consumate prin încercarea de a contesta în instanță executarea silită, dar care i s-a respins. De asemenea, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea în fapt, reclamantul a arătat că la data de 08.04.2010 a vândut autoturismul marca Cielo cu nr. înmatriculare_ cumpărătorului Orbulețu I., cu înțelegerea ca acesta să parcurgă etapele obligatorii de înregistrare la organele fiscale și de înmatriculare a autoturismului, însă nici până în prezent nu s-a conformat acestor cerințe din culpa exclusivă a sa.
A arătat reclamantul că în acest interval de timp- de la 08.04.2010 și până în prezent, acesta a circulat și circula cu autoturismul înmatriculat pe numele reclamantului, iar la intervențiile acestuia repetate de a intra în legalitate a refuzat, solicitându-i să se adreseze instanței.
Reclamantul a menționat că la data încheierii actului de vânzare-cumpărare i-a înmânat toate actele autoturismului, cele două rânduri de chei, urmând ca acesta să intre în legalitate.
A precizat reclamantul că la data de 13.09.2011 s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . 11 nr._/13.09.2011 de agentul constatator din cadrul ..D.N.R. SA – CESTRIN, prin care i s-a aplicat amenda contravențională de 250 lei pentru faptul că_ a circulat pe DN, fără a deține rovinietă valabilă. La data de 11.02.2013 s-a încheiat procesul-verbal de contravenție . 13 nr._/11.02.2013 de agentul constatator din cadrul ..D.N.R. SA – CESTRIN, prin care i s-a aplicat amenda contravențională de 250 lei pentru faptul că autoturismul_ a circulat pe DN, fără a deține rovinieta valabilă. La data de 7.10.2013 B. M. și Asociații a emis înștiințare înființare poprire nr. 3300/D/2012, însoțită de înscrisuri doveditoare prin care era obligat reclamantul la plata sumei de 737,22 lei. Reclamantul a arătat că, la acest dosar de executare, a formulat contestație la executare, dar care i s-a respins, ocazie cu care a cheltuit suma de 77 lei reprezentând taxe judiciare de timbru.
Deci, reclamantul solicită obligarea pârâtului la plata sumei totale de 1314,22 lei, iar toată această sumă cade în sarcina pârâtului, deoarece s-a ajuns aici din vina exclusivă a acestuia.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1488 C.CIV.
În dovedire, au fost depuse la dosar următoarele înscrisuri: copie CI reclamant, contract de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din data de 08.04._, adresă din 14.04.2010 emisă de Primăria C., certificat atestare fiscală nr._/12.04.2010, procesele-verbale de contravenție, acte din dosarul de executare nr. 3300/D/2012 al B. M. și Asociații, sentința civilă nr._/25.09.2013, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, extras ecris, decizia civilă nr. 141/2014 din data de 21.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._, sentința civilă nr. 3526/12.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._/215/2013, copii chitanțe plata taxa de timbru.
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 116 lei.
În baza art. 201 NCPC, instanța a dispus comunicarea cererii și a înscrisurilor către pârât, dar acesta nu a formulat întâmpinare și, deși a fost citat cu mențiunea personal la interogatoriu, sub sancțiunea aplicării art. 358 NCPC, nu s-a prezentat în fața instanței, în vederea administrării probei cu interogatoriu.
Prin încheierea de ședință din data de 05.12.2014, instanța a încuviințat reclamantului proba cu înscrisuri și proba cu interogatoriul pârâtului, apreciindu-le ca fiind admisibile și de natură să conducă la soluționarea cauzei.
La data de 06.02.2015 reclamantul a formulat o precizare la acțiune, prin care a arătat că a plătit următoarele sume: 125 lei reprezentând contravaloare contravenție din procesul-verbal de contravenție . 11 nr._/13.09.2011, 57 lei, 20 lei și 116 lei reprezentând taxele judiciare de timbru. Alte sume care nu sunt plătite și pentru care are titluri executorii,sunt următoarele: 737,22 lei titlu executoriu emis de B. M. și Asociații și 500 lei titluri executorii de la ANAF.
Au fost anexate chitanțe, acte de executare.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către B. M. și Asociații pentru a înainta dosarul de executare nr. 3300/D/2012, la dosar fiind depuse înscrisurile solicitate.
A fost atașat dosarul nr._/215/2013.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către Primăria Municipiului C. pentru a comunica dacă a fost achitată amenda aplicată prin procesul-verbal de contravenție . nr._ din data de 13.09.2011, la dosar fiind înaintate relațiile solicitate.
Instanța a dispus emiterea unei adrese către B. M. și Asociații pentru a comunica instanței dacă a fost executat terțul poprit, la dosar fiind comunicate relațiile solicitate.
La termenul de judecată din data de 19.06.2015 reclamantul a precizat că nu mai solicită plata sumei de 20 lei reprezentând taxă judiciară de timbru.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/13.09.2011, reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și sancționată potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ, fiind obligat totodată și la plata tarifului de despăgubire în valoare de 28 Euro, adică 118, 21 lei la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru data de 31.08.2011, conform art. 8 alin. 3 din OG nr. 15/2002, reținându-se că la data de 17.03.2011, pe DN 6 km 219+100 m, vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_ aparținând reclamantului a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
La data de 19.09.2011 reclamantul a achitat suma de 125 lei reprezentând jumătate din contravaloarea amenzii aplicate prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/13.09.2011, astfel cum rezultă din chitanța și adresa emisă de Primăria Municipiului C..
Prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 13 nr._/11.02.2013, reclamantul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 250 lei pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/2002 și sancționată potrivit art. 8 alin. 2 din același act normativ, reținându-se că la data de 01.11.2012, pe DN 6 km 219+100 m, C., vehiculul categoria A cu numărul de înmatriculare_ aparținând reclamantului a circulat fără a deține rovinietă valabilă.
Reclamantul a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/13.09.2011, plângere care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 3526 din data de 12.03.2014, pronunțată de Judecătoria C., în dosar nr._/215/2013.
Reclamantul a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției . 13 nr._/11.02.2013, plângere ce a fost respinsă definitiv prin decizia nr. 141/2014 din data de 21.03.2014, pronunțată de Tribunalului D., în dosarul nr._ .
Ca urmare a neexecutării de bunăvoie a obligației a obligației de plată a tarifului de despăgubire aplicat prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/13.09.2011 de către reclamant, CNADNR a formulat cerere de executare silită pentru a proceda la executarea silită a debitorului prin toate modalitățile prevăzute de lege, formându-se dosarul de executare nr. 3300/D/2012 al B. M. și Asociații.
În cadrul acestui dosar de executare, s-a emis somația nr. 3300/D/2012 din data de 10.12.2014, prin care s-a pus în vedere debitorului reclamant să achite suma de 737,22 lei, din care suma de 124,93 lei reprezentând debit și suma de 612,29 lei reprezentând cheltuieli de executare. De asemenea, s-au emis adresele de înființare a popririi către BRD-Groupe Societe Generale, CEC Bank, Bancpost, BCR, OTP Bank, Procredit, Unicredit Tiriac Bank, Banca Românească.
Astfel cum rezultă din adresa emisă de B. M. și Asociații, din data de 14.02.2013, moment în care a fost întocmită adresa de înființare a popririi și până în prezent, nu s-a încasat nicio sumă de bani din conturile debitorului.
Împotriva actelor de executare, reclamantul a formulat contestație la executare, ce a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 57 de lei și care formează obiectul dosarului nr._/215/2013, suspendat prin încheierea din data de 23.01.2014, în temeiul art. 244 alin. 1 pct. 1 C.proc.civ., până la soluționarea plângerii ce formează obiectul dosarului nr._/215/2013 al Judecătoriei C..
În cauza de față, astfel cum a fost precizată, reclamantul a chemat în judecată pe pârât, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 1.294,22 lei, compusă din 737,22 lei reprezentând executare silită în dosarul de executare nr. 300/D/2012, 250 lei reprezentând amenda aplicată prin procesul-verbal de contravenție . 11 nr._/13.09.2011, 250 lei reprezentând amenda aplicată prin procesul-verbal de contravenție . 13 nr._/11.02.2013 și 57 lei reprezentând taxe judiciare de timbru ocazionate de contestația la executare formulată împotriva formelor de executare întocmite în dosarul de executare nr. 300/D/2012, motivat de faptul că la data de 08.04.2010 a înstrăinat autoturismul cu numărul de înmatriculare_, pârâtului.
Instanța reține însă că pretențiile reclamantului sunt neîntemeiate, în condițiile în care acesta, iar nu pârâtul, a fost sancționat prin procesele-verbale de contravenție menționate, iar răspunderea contravențională este personală, neputând fi obligat pârâtul la plata amenzilor aplicate unei alte persoane. De asemenea, dosarul de executare a fost format ca urmare a neîndeplinirii de către reclamant a obligației de a achita plata contravalorii tarifului de despăgubire la care a fost obligat acesta prin procesul-verbal de constatare a contravenției . 11 nr._/13.09.2011, culpa aparținând reclamantului.
Instanța mai reține că, într-adevăr, la data de 08.04.2010 reclamantul a înstrăinat autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pârâtului, însă pentru a evita răspunderea contravențională, reclamantul avea obligația de a face demersuri la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor D. după încheierea contractului de vânzare-cumpărare, pentru a solicita radierea din circulație a autoturismului, obligație prevăzută în mod expres de art. 24 alin. 2 lit. d) din Ordinul nr. 1501/2006. Mai mult, reclamantul avea la dispoziție calea unei acțiuni în justiție pentru radierea autoturismului de pe numele său și înmatricularea pe numele pârâtului.
Față de cele expuse, instanța va respinge cererea, astfel cum a fost precizată, ca neîntemeiată.
În baza art. 453 NCPC, față de culpa procesuală a reclamantului, instanța va respinge cererea acestuia pentru plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea, astfel cum a fost precizată, formulată de reclamantul B. M., cu domiciliul în C., .. 201 P, ., județul D., în contradictoriu cu pârâtul O. I., cu domiciliul în ., ., județul D., ca neîntemeiată.
Respinge cererea reclamantului pentru plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 03.07.2015
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. A. I. Ș. C.
Red.Dact.C.A.
4 ex. 2 ex. .>
← Contestaţie la executare. Sentința nr. 9502/2015. Judecătoria... | Fond funciar. Sentința nr. 9902/2015. Judecătoria CRAIOVA → |
---|