Acţiune în constatare. Sentința nr. 6655/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 6655/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 20-05-2015 în dosarul nr. 6655/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 6655/2015
Ședința publică de la 20.05.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe reclamant O. C. E. și pe pârât O. I., având ca obiect acțiune în constatare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns reclamanta personal, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
La interpelarea instanței, reclamantă arată că apărătorul ales se află în imposibilitate de a se prezenta și este de acord să se judece dosarul.
Nemaifiind cereri de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta personal arată că înțelege să renunțe la acțiune iar în subsidiar solicită respingerea acțiunii.
Instanța reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA,
La data de 30.05.2013 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr. de dosar_/215/2012 cererea formulată de reclamanta O. C. E. prin care a solicitat ca în contradictoriu cu pârâtul O. I., în baza dispozițiilor art. 132 alin. 2 pct. 4 Cod Procedură Civilă Vechi, în teză principală, să i se constate calității sa de unic moștenitor al succesiunii defunctului O. C., decedat la 02.05.2012, fiind singurul succesor ( potențial moștenitor) care a acceptat succesiunea defunctului în termenul legal de un an defipt de art. 1103 alin. 1 cod civil Nou.
A invocat excepția de fond a neacceptării succesiunii defunctului O. C. de către pârâtul O. loan în termenul legal, deoarece pârâtul nu a făcut niciun act de acceptare expresă ori tacită a succesiunii din cele prev. de art 1108-1111 Noul Cod Civil.
In subsidiar, în situația în care această excepție nu va fi primită, și din probe va reieși că pârâtul a acceptat tacit ori expres succesiunea în termenul legal, a solicitat să se partajeze bunurile succesorale în modalitatea și cotele arătate prin acțiunea inițială.
În motivare a arătat următoarele:
Natura succesiunii fiind mixtă (legală și testamentară), a fost singurul succesor care în termenul legal de un an a acceptat expres succesiunea defunctului său soț, prin declarația de acceptare a succesiunii legale și testamentare autentificată sub nr. 215 din 10.05.2012 de N. Public M. O.-A..
Din câte cunoaște, pârâtul nu a acceptat expres succesiunea defunctului său fiu, neputând prezenta instanței o declarație notarială autentică de acceptare expresă a succesiunii.
Succesiunea nu a fost acceptată nici tacit de către pârât, deoarece nu a efectuat niciun act din care să fi rezultat fară putință de tăgadă că înțelege să-și însușească titlul de moștenitor în termenul legal.
Pârâtul nu și-a însușit și nu a stăpânit niciunul dintre bunurile succesorale ale fiului său; după decesul soțului, toate bunurile au rămas în stăpânirea și în posesia ei, iar pârâtul nu și-a manifestat nicicând intenția de a-și însuși vreunul dintre bunuri, neexistând nici o împiedicare în acest sens.
Pârâtul O. loan nu a efectuat nici vreun act de înstrăinare a vreunuia din bunurile succesorale, nu a făcut vreun act de dispoziție ori de administrare a vreunui bun din moștenire.
Pârâtul nu a plătit nici o sumă de bani cu titlu de impozit pentru bunurile succesorale cuprinse în acțiunea inițială, toate cheltuielile legate de acestea rămânând în sarcina ei exclusivă.
Nici în dosarul de față nu a investit instanța cu vreo cerere reconvențională, mulțumindu-se doar să se apere în raport de susținerile ei, și nu a solicitat nici întocmirea vreunui inventar al bunurilor, în condițiile art. 1115-1116 Cod Civil Nou.
În condițiile date, este evident faptul că pârâtul nu a făcut niciun act de acceptare expresă ori tacită a succesiunii, nici măcar din cele echivoce enumerate de art. 1110 alin. 3 și 4 Cod Civil Nou.
Ca atare, pârâtul trebuie prezumat că a înțeles să renunțe la succesiunea fiului său, conform prevederilor art. 1112 Cod Civil, câtă vreme nu va reuși să facă proba contrară celor susținute de ea prin prezenta cerere.
Ar fi înțeles să respecte rezerva succesorală stabilită de art. 1086-1087 Cod Civil Nou în favoarea pârâtului dacă ar fi prezentat dovezi de acceptare expresă ori tacită ale moștenirii, întrucât textul de lege amintit - art. 1086 - folosește noțiunea de „moștenitor”, și nu de „succesibil.”
Ori, în condițiile în care pârâtul nu poate dovedi acceptarea moștenirii în termenul de un an, nu mai operează reducțiunea testamentului autentificat sub nr. 03 din 23.01.2012 de N. Public P. FloriTte- E., rectificat prin încheierea de îndreptare a erorii materiale autentificată sub nr. 05 din 22.10.2012 de N. Public P. F., prin care ea a fost desemnată legatar universal a întregii averi rămase la decesul Im O. C., decedat fară posteritate.
Pentru aceste motive, este evident că trebuiesc rediscutate probele încuviințate unilateral numai pârâtului prin încheierea de ședință din data de 22.05.2013, atât în raport de noile limite ale investirii instanței din partea ei ca reclamantă, cât și pentru dovedirea acțiunii sale, în contra-probă față de pârât.
În dovedirea cererii în constatare, a solicitat proba cu înscrisuri, interogatoriul pârâtului și proba testimonială; probele pentru excepția neacceptării succesiunii și pentru acțiunea de partaj putând fi administrate concomitent.
Pentru acest petit nou, în constatarea calității sale de unic moștenitor acceptant al succesiunii, a depus taxă judiciară de timbru în cuantum de 50 lei și timbru judiciar mobil de 0,3 lei.
Prin încheierea pronunțată în dosarul nr._/215/2012 la data de 18.09.2013 s-a dispus disjungerea cererii formulată de către reclamantă la data de 30.05.2013, prin care a solicitat să i se constate calitatea de unic moștenitor de pe urma defunctului O. C., formându-se dosarul nr._ .
Reclamanta a depus la dosar Încheiere nr. 2/14.11.2012 emisă de BNP F. P., testament autentificat sub nr. 3/23.01.2012, la BNP Asociați P. F. E. și C. I., copii acte de stare civilă, încheiere de îndreptare a erorii materiale nr. 05/22.10.2012 emisă de BNP P. F., declarație autentificată sub nr. 215/10.05.2012, certificat de moștenitor nr. 53/25.08.2008, certificat de atestare fiscală, certificat de nomenclatură stradală, contract de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 516/24 iunie 2004, Încheiere nr. 9593/2004 emisă de Biroul de Carte Funciară-Judecătoria C., chitanță privind plata impozitului, declarație din 15.04.2012, extras de carte funciară.
La data de 04.11.2013 pârâtul a depus întâmpinare prin care a arătat că înțelege să conteste pretinsa calitate a reclamantei de unic moștenitor al defunctului O. C..
A invocat calitatea sa de moștenitor al defunctului O. C., calitate pe care a sustinut-o si o susține in continuare, astfel cum urmeaza sa o dovedească.
In aceasta privința, pentru evitarea oricărui dubiu a arătat că a înțeles si intelege sa accepte succesiunea defunctului său fiu, O. C., decedat la data de 02.05.2012, cu ultim domiciliu in C..
Astfel, prin întampinarea formulata la data de 11.03.2013 in dosarul nr._/215/2012 al Judecătoriei C., a aratat: „contest faptul ca reclamanta ar avea o cota de 3/4 din bunurile ce fac parte din masa succesorala in calitate de legatar universal instituit de defunctul sau sot, astfel cum se pretinde in cererea de chemare in judecată.
In aceeași calitate, prin procura autentificata sub nr. 301 din 11.03.2013 de notar public N. M., din C. - depusa in aceeași cauza - a imputemicit pe mandatarele sale sa tranzactioneze in numele său cu privire la cele ce fac obiectul acțiunii de partaj.
In acest sens, in practica judiciara si in doctrina s-a subliniat ca poate constitui act de acceptare a moștenirii si participarea la proces a succesibilului in calitate de parat, daca - din atitudinea adoptata de el - rezulta insusirea calitatii de moștenitor, de exemplu “daca s-a aparat in calitate de erede in acțiunea ce i s-a intentat ...”. (Cas. I, dec. nr. 233/1916, in C. civ. adnotat, vol. II, p. 58-59 nr. 11) - Prof. Dr. F. D., Tratat de drept succesoral, Ed. Actami, B.. 1999, pag. 466 nr. 273.3.
Contestarea in cadrul procesului de partaj a cotei de drept pretinse de reclamanta asupra bunurilor din masa succesorala, ca si imputernicirea data mandatarului sa tranzactioneze in numele său cu privire la cele ce fac obiectul judecații de partaj - in contextul recunoașterii exprese de către reclamanta a calitatii sale de moștenitor - reprezintă acte ce presupun neindoielnic insusirea calitatii de moștenitor, respectiv acte de acceptare a moștenirii efectuate în termenul legal de acceptare a succesiunii.
In plus, in ceea ce privește termenul prevăzut de 1103 C.civ., acesta este unul de prescripție.
In acest sens, instanta suprema a statuat in sensul ca termenul de exercitare a opțiunii succesorale “trebuie considerat - . larga de integrare a lui in sistemul unitar reglementat de Codul civil referitor la stingerea drepturilor civile - tot un caz de prescripție a dreptului la acțiune, iar nu de prescripție a dreptului material".
Reclamanta nu poate invoca beneficiul prescripției dreptului de opțiune succesorala, cata vreme a recunoscut in mod expres calitatea de moștenitor a sa, respectiv pana la data de 30.05.2013.
Aceasta recunoaștere echivaleaza cu o renunțare la prescripție, conform art. 2506 alin. 4, art. 2507 si urmatoarele C.civ.
In baza art. 115 pct. 4 C. proc. civ., a arătat că in dovedirea susținerilor sale intelege sa se folosească de proba cu inscrisuri, cu interogatoriul reclamantei și cu declarațiile martorilor B. D. și P. R. I..
La data de 06.11.2013 reclamanta a depus la dosar chitanța de plată a onorariului de avocat, referat medical, adeverința nr. 1086/25.02.2013 emisă de Consiliul Local al Mun.C..
La data de 13.11.2013 reclamanta a depus note scrise.
În scop probatoriu părțile au solicitat și instanța a încuviințat pentru acestea proba cu înscrisuri.
În ședința publică din data de 15.01.2014 reclamanta a arătat că înțelege să renunțe la cererea de chemare în judecată, instanța luându-i interogatoriu în acest sens.
Prin Încheierea din data de 15.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. s-aluat act că reclamanta O. C. E. renunță la judecata în contradictoriu cu pârâtul O. I., fiind obligată reclamanta către pârât la plata sumei de 2203,64 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia nr. 906/2014, instanța a admis recursul formulat de pârâtul O. I. împotriva încheierii din data de 15.01.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._ și a dispus casarea încheierii recurate și trimiterea cauzei spre continuarea judecății.
La data de 31.10.2014, reclamanta O. C. E. a depus o cerere de renunțare cu privire la constatarea calității de moștenitor, iar în cazul în care nu se poate lua act de renunțare solicită să fie respinsă acțiunea.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
La data de 02.05.2012 a decedat O. C. având ca moștenitori pe reclamanta O. C. E. în calitate de soție supraviețuitoare și pe pârâtul O. I. în calitate de ascendent de gradul I.
În cauză sunt aplicabile dispozițiile din Noul Cod Civil având în vedere că succesiunea a fost deschisă la data de 31.03.2012, după . acestuia .
Potrivit art. 1103 Noul Cod Civil dreptul de opțiune succesorală se exercită în termen de un an de la data deschiderii moștenirii.
Potrivit art. 1108 acceptarea poate fi expresă sau tacită.
Conform declarației autentificată sub numărul 742/31.05.2012 pârâtul O. I. a acceptat expres succesiunea defunctului O. C..
Ca urmare instanța va respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Potrivit art 274 C.Pr.Civ. partea care pierde procesul este obligată să suporte cheltuielile de judecată.
Acordarea cheltuielilor de judecată reprezintă o sancțiune procesuală pentru partea care se face vinovată de declanșarea procesului.
În cauză reclamanta este în culpă procesuală deoarece, deși pârâtul a depus declaratia de acceptare a succesiunii în ședința publică din data de 04.12.2013, ulterior cererii de chemare în judecată, reclamanta avea posibilitatea de a verifica dacă în Registrul Național de Evidență a Opțiunilor Succesorale se află declarații privind opțiunea succesorală de pe urma autorului.
De altfel în cuprinsul Încheierii nr. 2/14.11.2012 eliberată de BMP P. F., depusă chiar de reclamantă se face mențiunea că s-au găsit declarații privind opțiunea succesorală.
Ca urmare reclamanta este în culpă procesuală motiv pentru care în baza art. 274 C.Pr.Civ instanța va dispune obligarea sa către pârât la plata sumei de 2203,64 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge acțiunea formulată de către reclamanta O. C. E. cu domiciliul în C., .. 8, ., . în contradictoriu cu pârâtul O. I. cu reședința la Serviciul Public de Asistență Medico Socială ., pavilion H7, jud.D..
Obligă reclamanta către pârât la plata sumei de 2203,64 lei cheltuieli de judecată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 20.05.2015.
Președinte,Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDM
Teh.JA
4ex/05.06.2015
← Pretenţii. Sentința nr. 6664/2015. Judecătoria CRAIOVA | Plângere contravenţională. Sentința nr. 6712/2015.... → |
---|