Contestaţie la executare. Sentința nr. 560/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 560/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 560/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 560/2015
Ședința publică de la 21.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE M. D. M.
GREFIER J. A.
Pe rol judecarea cauzei Civile privind pe contestator I. S., pe intimat C.A.S D. si chemat în garanție A. D. și, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul personal, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța pune în discuție excepția necompetenței materiale invocată de intimat prin întâmpinare.
Contestatorul arată că lasă la aprecierea instanței.
Instanța reține cauza spre soluționare cu privire la excepția necompetenței materiale.
INSTANȚA,
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
La data de 22.08.2014, contestatorul I. S. a formulat contestație la executare în contradictoriu cu intimata C.A.S D. solicitând anularea deciziei de plată emisă de C. D. și a somației A..
În motivare, contestatorul a arătat că la sfârșitul anului 2013 a fost sesizat de C. D. pentru a se prezenta în vederea clarificării impozitului pe venit pentru 2008-2009.
Contestatorul a precizat că potrivit adeverințelor eliberate de A. la cererea sa nu figurează în evidențele fiscale cu venit impozabil, însă a fost somat să plătească suma de 558 lei.
La dosar au fost depuse următoarele acte: decizie de impunere din oficiu nr._ din 23.12.2013; răspuns la contestație către C. nr. 6488 din 02.04.2014; somație A.; declarație de instalare a aparatelor de marcat electronice fiscale; raport tehnic al casei de marcat în care este specificată data intrării în exploatare.
La data de 31.10.2014, intimata C.A.S D. a depus întâmpinare prin care pe cale de excepție a invocat lipsa competenței materiale a Judecătoriei C..
Pe fond, intimata a precizat că achiesează la pretențiile contestatorului cu privire la anularea deciziei de impunere nr._/23.12.2013
Intimata a arătat că prin decizia de impunere contestată, C. D. a stabilit în sarcina contestatorului obligațiile la FNUASS, în baza informațiilor primite prin Protocolul P/5282/_/2007 încheiat între CNAS și A..
Având în vedere că din adeverințele emise de A. cu nr._ și nr._ din 18.08.2014, rezultă faptul că în anii 2008 și 2009, contestatorul nu a figurat în evidențele fiscale cu venituri impozabile.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 Cod Procedură civilă.
La data de 21.11.2014, chematul în garanție Administrația Județeană a Finanțelor Publice D. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației ca fiind netemeinică.
Pe calea excepției chematul în garanție a invocat excepția necompetenței materiale a Judecătoriei C..
Potrivit art. 172 alin. 1 Cod de procedură fiscală, persoanele interesate pot face contestație la executare împotriva oricărui act de executare efectuat cu încălcarea prevederilor dispozițiilor OG nr. 92/2003, de către organele de executare, precum și în cazul în care aceste organe refuză să îndeplinească un act de executare în condițiile legii, iar potrivit art. 172 alin. 3: Contestația poate fi făcută și împotriva titlului executoriu în temeiul căruia a fost pornită executarea, în cazul în care acest titlu nu este o hotărâre dată de instanța judecătorească sau de un alt organ jurisdicțional și dacă pentru contestarea lui nu există o altă procedură prevăzută de lege".
În drept chematul în garanție a invocat dispozițiile art. 205 și urm. Cod procedură civilă.
La data de 28.11.2014 contestatorul a depus o precizare prin care a solicitat anularea Deciziei de impunere din oficiu nr._/23.12.2013, emisă de Casa de Asigurări de Sănătate D., precum și anularea titlului executoriu nr._ emis de A. - AJFP D..
În motivare, contestatorul a învederat că nu s-au respectat dispozițiile legale. În mod greșit s-au emis atât decizia de impunere și titlul executoriu pentru veniturile realizate în anii 2008-2009.
Analizând materialul probator administrat în cauză, instanța reține următoarele:
În cauză se contestă Decizia de impunere din oficiu nr._/23.12.2013 emisă de C. D. .
Potrivit art. 205 din OG 92/2003 împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Contestația este o cale administrativă de atac și nu înlătură dreptul la acțiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condițiile legii.
Potrivit art 2 litera c din Legea 554/2004 constituie act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;
Potrivit art 10 din același act normativ litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.
Potrivit art. 95 punctul 4 din N.C.Pr.Civ. Tribunalele judecă orice alte cereri date prin lege în competența lor.
Ca urmare în baza art. 95 punctul 4 din N.C.Pr.Civ. și art.10 din Legea 554/2004 raportat la 132 N.C.Pr.Civ instanța va admite excepția necompetentei materiale invocată prin întâmpinare și va declina competența de soluționare a cauzei la Tribunalul D. – Secția C. Administrativ și Fiscal .
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe contestatorul I. S. cu domiciliul în C., .. 84, ., . cu intimat C.A.S D. cu sediul în C., . nr. 8, jud.D. și chematul în garanție A. D. cu sediul în C., ..2 jud.D. la Tribunalul D. –Secția C. Administrativ și Fiscal .
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședința publică de la 21.01. 2014.
Președinte,Grefier,
M. D. M. J. A.
Red.MDM
Teh.JA
5ex/30.01.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 553/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 677/2015.... → |
---|