Pretenţii. Sentința nr. 679/2015. Judecătoria CRAIOVA
Comentarii |
|
Sentința nr. 679/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 22-01-2015 în dosarul nr. 679/2015
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CRAIOVA
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr._ /2013-pretenții-
SENTINȚA CIVILĂ NR. 679
Ședința publică din data de 22.01.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE – ELENA ZORILĂ
GREFIER – C. C.
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe reclamanta ASOCIAȚIA DE proprietari NR. 10 – 1 MAI în contradictoriu cu pârâtul Z. C., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns reclamanta, prin consilier juridic P. I., cu delegație la dosarul cauzei, lipsind pârâtul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reclamanta, prin consilier juridic P. I., depune la dosarul cauzei precizare la acțiune prin care își micșorează câtimea obiectului cererii.
Instanța, constatând că reclamanta, prin consilier juridic, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei având în vedere dispozițiile art. 255 și 258 NCPC, încuviințează proba cu înscrisuri, respectiv cele depuse la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanța, în temeiul art. 394 C.pr.civ. declară închise dezbaterile și acordă cuvântul pe fondul cauzei.
Reclamanta, prin consilier juridic P. I., solicită admiterea acțiunii astfel cum a fost precizată.
INSTANȚA,
Prin cererea înregistrată la data de 05.06.2014 pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI NR. 10 – 1 MAI a solicitat instanței ca prin hotărârea pe care o va da în contradictoriu cu pârâtul Z. C. să dispună obligarea pârâtului la plata sumei de 2711,41 lei din care suma de 2396, 02 lei reprezintă cheltuieli de întreținere și suma de 315,39 lei reprezintă penalități de întârziere, aferente perioadei iulie 2011- septembrie 2013.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că pârâtul in calitate de proprietar al imobilului situat in . 37, .. . administrarea Asociației de proprietari nr. 10 – 1 Mai nu si-a achitat obligațiile privind plata cheltuielilor de întreținere, deși a fost somat în repetate rânduri în acest sens.
In drept, cererea este întemeiata pe dispozițiile art. 1488 Cod civil, art. 50 din Legea nr. 230/2007 și art. 12 B, litra C din H.G. 1588 din data de 19.12.2007 – Normele Metodologice de aplicare a Legii nr. 230/2007.
Reclamanta a solicitat judecata in lipsa conform art. 411 Cod procedură civilă.
În susținerea cererii, reclamanta a depus la dosarul cauzei copii înscrisuri, respectiv: certificat de înregistrare fiscală, contract de mandat acordat de reclamantă președintelui acesteia, Z. L., extras de cont, liste de plata, facturi fiscale.
La data de 31.07.2014, prin serviciul Registratură, s-a depus de către pârât dovada achitării parțiale a debitului, acesta achitând suma de 200 de lei și respectiv suma de 500 de lei, iar la termenul de judecată din data de 13.11.2014, a mai depus chitanță pentru suma de 500 de lei.
La termenul de judecată din data de 22.01.2015, s-a depus precizare la acțiune de către reclamantă prin care a arătat că își micșorează câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2057 lei din care suma de 1775, 73 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante și suma de 281, 69 lei reprezintă penalități de întârziere ambele aferente perioadei.
Instanța a încuviințat proba cu înscrisuri.
Analizând cererea reclamantei prin prisma probatoriului administrat, raportat la dispozițiile legale incidente, instanța reține următoarele:
In fapt, pârâtul Z. C. in calitate de proprietar al apartamentului nr. 13 din blocul I 37, nu a achitat întreținerea lunara aferenta perioadei perioadei iulie 2011- septembrie 2013, fiind acționat in acest sens in judecata de Asociația de proprietari nr. nr. 10 – 1 Mai.
În conformitate cu art. 46 din Legea nr. 230/2007 toți proprietarii au obligația să plătească lunar, conform listei de plată a cheltuielilor asociației de proprietari, în avans sau pe baza facturilor emise de furnizori, cota de contribuție ce le revine la cheltuielile asociației de proprietari, inclusiv cele aferente fondurilor din asociația de proprietari.
Potrivit art. 50 alin. (1) din actul normativ invocat asociația de proprietari are dreptul de a acționa în justiție pe orice proprietar care se face vinovat de neplata cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari mai mult de 90 de zile de la termenul stabilit. Termenul de plată a cotelor de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari, afișate pe lista lunară de plată, este de maximum 20 de zile calendaristice.
Art. 49 alin. 1 din același act normativ prevede că asociația de proprietari poate stabili un sistem propriu de penalizări pentru orice sumă cu titlu de restanță, afișată pe lista de plată.
Penalizările nu vor fi mai mari de 0,2% pentru fiecare zi de întârziere și se vor aplica numai după o perioadă de 30 de zile care depășește termenul stabilit pentru plată, fără ca suma penalizărilor să poată depăși suma la care s-au aplicată.
De asemenea, în art. 25 din HG 1588/2007 se stabilește că, cotele de contribuție la cheltuielile asociației de proprietari calculate pentru fiecare proprietar din condominiu vor fi achitate de aceștia în termen de maximum 20 de zile calendaristice de data afișării listei de plată, dată care trebuie să fie înscrisă în lista de plată respectivă. Asociația de proprietari poate calcula și percepe penalități de întârziere pentru suma neachitată în condițiile stabilite și aprobate de comitetul executiv al asociației de proprietari, în limitele stabilite de art. 49 din legea nr. 230/2007.
Având în vedere dispozițiile legale precitate raportat la înscrisurile de la dosar prin care reclamanta a făcut dovada existentei debitului si luând in considerare si atitudinea procesuala a pârâtului care nu a contestat debitul instanța constată că în speță pârâtul nu și-a îndeplinit obligația stabilită de lege în sarcina sa prin art. 46 și anume nu a achitat la termen cotele de contribuție ce îi reveneau din cheltuielile asociației de proprietari.
La termenul de judecată din data de 22.01.2015, s-a depus precizare la acțiune de către reclamantă prin care a arătat că își micșorează câtimea obiectului cererii, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 2057 lei din care suma de 1775, 73 lei reprezintă cheltuieli de întreținere restante și suma de 281, 69 lei reprezintă penalități de întârziere ambele aferente perioadei.
Față de aceste considerente de fapt și de drept instanța va admite cererea formulată de ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.10 - 1 Mai în contradictoriu cu pârâtul Z. C. si va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 2057,42 lei, compusa din suma de 1775,73 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2012 - aprilie 2014 si 281,69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Se va lua act ca reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea formulată și precizată de reclamanta ASOCIAȚIA DE PROPRIETARI nr.10-1 Mai, cu sediul în C., ., ..D. în contradictoriu cu pârâtul Z. C., cu sediul în C., ., ., ., având ca obiect pretenții.
Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei totale de 2057,42 lei, compusa din suma de 1775,73 lei reprezentând cheltuieli de întreținere pentru perioada iunie 2012 - aprilie 2014 si 281,69 lei reprezentând penalități de întârziere aferente aceleiași perioade.
Ia act ca nu se solicita cheltuieli de judecata.
Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Judecătoria C..
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.01.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
E. Z. C. C.
Red.E.Z.
Tehnored. C.C.
Ex.4/16.02.2015
← Plângere contravenţională. Sentința nr. 677/2015.... | Ordonanţă preşedinţială. Sentința nr. 729/2015.... → |
---|