Contestaţie la executare. Sentința nr. 939/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 939/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 939/2015

Dosar nr._ contestație la executare

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚĂ CIVILĂ Nr. 939

Ședința publică de la 27 Ianuarie 2015

Completul constituit din:

Președinte: D. R. C.

Grefier: C. Ș.

Pe rol soluționarea cauzei civile privind pe contestatorii P. comunei Urzicuța și C. Locală Urzicuța de Aplicare a Legii nr. 247/2005, în contradictoriu cu intimata P. L. G. și terții intervenienți C. Județeană D. pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor și T. Băilești, având ca obiect contestație la executare.

Dezbaterile în fond au avut loc în ședința publică din 16.01.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 23.01.2015 și apoi la 27.01.2015.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria C. în data de 19.06.2014 sub nr._, P. C. Urzicuța și C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 au formulat în contradictoriu cu creditorul P. L. G. contestația la executare împortiva executării silite însăși și a tuturor actelor din dosarul de executare, respectiv adreselor de înființare a popririi din 05.06.2014 emise în dosarul de executare, încheierii din 05.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor suplimentare de executare emise în dosarul de executare nr. 1247/E/2013 al B. I. Raol F. precum și a tuturor actelor de executare silită ulterioare.

A solicitat admiterea contestației, anularea executării silite însăși, anularea actelor de executare constând în adresă de înființare a măsurii popririi din 05.06.2014, încheierea din 05.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor de executare, încheierea din 05.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor suplimentare de executare emise în dosarul de executare nr. 1247/E/2013 precum și a tuturor actelor de executare silită ulterioare.

In fapt, a motivat că titlu executoriu pentru care s-a început executarea silita este reprezentat de decizia civilă nr. 764/2013 pronuntata de Tribunalul D. prin care au fost obligați la plata sumei de 29.868,75 lei despăgubiri si 2271 cheltuieli de judecata.

Din dispozitivul deciziei nr. 746/2013 pronuntata de Tribunalul D. in dosarul 841/l83/2012*, ce constituie titlul executoriu, se observa ca instanta de judecata a respins cererea avand ca obiect despăgubiri pentru lipsa de folosința față de pârâtul P. . se pronunța astfel, instanta a retinut ca P. . calitate procesuala pasiva in privința capatului de cerere privind obligarea la despăgubiri pentru lipsa de folosința urmare a savarsirii faptei ilicite.

Arată că titlul ce se executa este reprezentat de decizia nr 746/2013 pentru că:

- Sentinta civila nr 1285/2012 pronuntata de Judecatoria B. in dosarul_ a fost casata in parte prin decizia 1677/2012 ce a fost pronuntata le Tribunalul D. in cauza_, instanta de control judiciar reținând spre rejudecare capatul de cerere avand ca obiect despăgubiri.

- C. L. Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005 si C. Judeteana de Aplicare a Legii 247/2005 au fost obligate prin sentinta civila nr 1285/2012 pronuntata le Judecatoria B. în dosarul_ sa elibereze titlul de proprietate reclamantei. Aceasta obligație a fost executata eliberandu-se in acest sens titlul de proprietate nr_/10.07.2013 pe numele reclamantei P. GHE L. G..

Prin urmare ceea ce ramane de executat este dispozitivul deciziei 746/2013 pronuntata de Tribunalul D. in cauza_ * prin care a fost obligata C. L. Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005 la plata sumei de 29.868,75 lei despăgubiri, 2271 lei cheltuieli de judecata si a fost respins capatul de cerere privind obligarea paratului P. . despăgubirilor pentru lipsa de folosința.

Cum ceea ce se duce la îndeplinire este dispozitivul deciziei civile este evident ca P. . calitate de debitor, nefiind conceptat nici in încheierea de incuvintare a executării silite nr._/2013 pronuntata de Judecatoria C..

Conform disp. art. 711 C.pr.civ “împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare.“

Este evident ca executarea silita inceputa in baza titlului executoriu reprezentat de decizia civila nr. 746/2013 produce vătămări avand in vedere lipsa calității de debitor si prin urmare ea este nula. Dispozițiile art. 703 c.pr.civ prevăd ca “Nerespectarea dispozițiilor privitoare la executarea silită însăși sau la efectuarea oricărui act de executare atrage nulitatea actului nelegal, precum și a actelor de executare subsecvente, dispozițiile art 174 și următoarele fiind aplicabile în mod corespunzător.”

Neavand calitate de debitor asa cum rezulta din dispozitivul dec. civ. 746/2013 nu se pot desfasura acte de executare.

Mai mult, prin încheierea_/2013 a admis cererea de încuviințare a executării silite a titlului executoriu reprezentat de dec. civ. 746/2013 împotriva debitorilor C. Judeteană de Aplicare a Legii 247/2005 si C. L. Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005.

Prin adresele de înfiintare a măsurii popririi emise la data 05.06.2014 se stabileste în sarcina contestatorilor un debit de 23.061.80 lei adresa infiintare poprire către P. ..352,98 lei adresa de infiintare poprire către CL Urzicuța, în condițiile in care din dispozitivul titlului executoriu se retine că debitul este de 29.868.75 lei despăgubiri si 2271 lei cheltuieli de judecata iar debitoare sunt C. Judeteana de Aplicare a Legii 247/2005 si C. L. Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005 aceste doua entitati fiind conceptate ca si debitoare in incheierea de incuvintare a executării silite.

In aceste condiții, suma asupra careia s-a dispus infiintarea popririi este una aleatorie încălcând astfel disp. Art. 662 C.pr.civ.

Conform disp. art. 669 alin. 1 C.pr.civ “ Partea care solicită îndeplinirea unui act sau a altei activități care interesează executarea silită este obligată să avanseze cheltuielile necesare în acest scop. Pentru actele sau activitățile dispuse din oficiu, cheltuielile se avansează de către creditor. ”

Astfel sumele ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin incheierea de stabilre a cheltuielior de executare, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condițiile legii, iar pentru aceste sume aceasi constituie titlu executoriu.

Același articol stabilește că partea care solicita îndeplinirea unui act sau activitati care interesează executarea silită este obligat să avanseze cheltuielile necesare în acest scop.

Rezultă așadar, conform textelor mai sus mentionate, că principiul pe care legea îl consacră în motivarea executării silite este cel al avansării cheltuielilor de partea care solicită îndeplinirea unui act sau altei activități care interesează executarea silită.

Cum creditorul este cel care ia initiativa declanșării executării silite si tot el este interesat în realizare, este firesc ca, în principal cheltuielile de executare să fie consemnate de către creditor.

In speță, în dosarul de executare nr. 1247/E/2013 nu s-a făcut dovada achitării cheltuielilor, nefiind depuse chitanțe.

După cum se poate observa prin procesul verbal de stabilire a cheltuielilor de exetutare încheiat în dosarul de executare silită nr. 1247/E/2013 se percep cheltuieli de executare de 4.212,23 lei cu mult peste valoarea stabilită de dispozițiile art. 39 alin .1 din Legea 188/2000 în condițiile in care debitul este de 29.868,75 lei.

Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanța cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate știind ca se pot recupera pe calea executării silite.

C. L. Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005 nu poate face obiectul executarii silite.

Potrivit disp. art. 52 alin. 1 și 2 din Legea 18/1991” (1) în sensul prezentei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia județeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicțională. (2)C. județeană și cea locală au, în limitele competenței lor și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă și, când este cazul activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convențional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat ”

Prin urmare comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, care, în limitele competenței sale și prin derogare de la dispozițiile Codului de procedură civilă, are calitate procesuală pasivă și, când este cazul, activă, neputanad avea calitatea de debitor ..

Legea stabilește pentru comisiile locale o legitimare procesuală excepțională, circumscrisă litigiilor de fond funciar.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 18/1991 coroborat cu prevederile HG nr. 890/2005, Comisiile locale de fond funciar se constituie și funcționează în cadrul unităților administrativ-teritoriale, având atribuții în privința stabilirii dreptului de proprietate prin reconstituirea sau constituirea acestuia și a atribuirii efective a terenurilor celor îndreptățiți.

Prin urmare, comisia îsi desfășoară activitatea în numele și pentru unitatea administrativ teritorială, funcționând ca autoritate în cadrul acesteia, ca un aparat de specialitate ce exercită, pentru persoana juridică, atribuțiile într-o anumită specialitate, respectiv în materie funciară, titularul drepturilor și al obligațiilor rămâne tot unitatea administrativ-teritorială care își îndeplinește atribuțiile în materie funciară prin comisia locală.

Conform art. 21 din legea nr. 215/2001 doar unitățile administrativ-teritoriale sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină si patrimoniu propriu. Acestea sunt titularele conturilor deschise la unitățile teritoriale de trezorerie, precum și la unitățile bancare.

In speța doar Unitatea Administrativ Teritoriala poate face obiectul executării silite respective, . a a fost încuviințată executarea silita fata de aceasta si nu este parte conceptată în titlul executoriu reprezentata de dec. civ 746/2013.

In drept a invocat art. 711 Cpr.civ si urm.

Intimata creditor P. L. G. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, amendarea contestatoarei cum suma de 1 000 lei în temeiul art. 187 alin. 1 lit. a coroborat cu art. 189 NCPC și obligarea la despăgubiri în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data promovării contestației și până la îndeplinirea obligației ce rezultă din executarea silită.

În temeiul art. 712 alin. 1 și 3 NCPC a invocat excepția inadmisibilității capătului de cerere numărul 2 (anularea executării insăși) și excepția tardivității în temeiul art. 714 NCPC.

Pe fondul contestatiei (mai exact cu privire la popririle înființate) solicită respingerea contestației ca netemeinică și nelegală.

Executorul nu a dispus executarea unor sume diferite fata de cele impuse si determinate sau determinabile de către cele două hotărâri, iar în subsidiar daca debitorii considera si motiveaza temeinic faptul ca cheltuielile de executare nu sunt legale atunci pe calea contestatiei la executare pot solicita restrângerea acestora la cunatumul legal, însă aceasta este singura masura care se poate lua si nu anularea executării însăși sau anularea popririlor, ci limitarea acestor sume privind cheltuielile de executare în raport de cele prevăzute legal.

Argumentul onorariului executorului ce nu poate depasi cuantumul de 10 % nu este aplicabil în speță, deoarece nu onorariul executorului este singura cheltuiala de executare, în cauză fiind detaliate si alte cheltuieli de executare

În cazul Comisiei debitul nu este de 29.868,75 lei, ci confonn dispozițiilor deciziei 764/2013 este de 29.868, 75 lei plus cheltuieli de judecata 2271 lei, adica 32.139,75 lei astfel cum se indică și în cadrul încheierilor in dosarul de executare 1247/E/2014 cu privire la aceasta entitate C. si tot astfel in ceea ce il privește pe Primar.

În cadrul încheierilor de stabilire cheltuieli suplimentare se au in vedere taxe poștale de 9.80 lei, si 49.80 lei comunicarea actelor de procedura, adica se majoreaza sumele inițiale cu un total de 59.40 lei și doar aceasta suma de 59.40 lei mai poate fi contestata astazi deoarece pentru sumele stabilite anteriror a intervenit tardivitatea invocării unor motive de drept si fapt.

În ceea ce privește chestiunea obligării Primarului în executare arată că la data de 10.07.2014 se îndreaptă eroarea materială survenită datorită instanței de judecată și se corectează dispozitivul încheierii de executare nr_ si astfel este cuprinsa si contestatoarea numărul doi ca debitoare.

Pe de alta parte în conformitate cu dispozițiile sentinței Judecătoriei contestatoarea era debitoare pentru obligațiile impuse în raport de dispozițiile hotărârii primei instanțe, confirmate de Tribunal, iar îndeplinirea obligațiilor in genere se face cu buna credința. Atata vreme cât printr-un dispozitiv al unei hotarari irevocabile s-a impus o obligație patrimoniala in sarcina Primarului acesta legal si cu buna credința in executarea obligațiilor sale ar fi trebuit sa execute obligația sa.

Obligația sa nu este stabilita prin incheietea nr._, ci ea este stabilita prin sentința civilă 1285/03.05.2012, deci o susținere de genul ca nu exista in incheierea_ conceptat si el ca debitor, fapt ce oricum a fost corectat fiind o eroare a instantei, nu il exonereaza de obligațiile legale.

În temeiul art 622 N.C.Pr.Civ. principiul este dat de alin 1 “obligația stabilita prin hotararea unei instante sau printr-un alt titlu executoriu se aduce la îndeplinire de buna voie”.

În art 622 alin 2 N.C.pr.Civ se arata faptul ca numai daca acesta nu executa de buna voie obligația sa se poate dispune executare silita.

În temeiul art 780 alin 4 N.C.pr.Civila poprirea este aplicabila si pentru situatia creanțelor cu termen si condiție iar cu privire la lipsa personalitatii juridice si a parimoniului Comisiei arată următoarele:

Prin lege se stabileste competenta si personalitatea juridica a Comisiei Locale. Aceasta precizeaza faptul ca a actionat în numele si pe seama C., deci odata dispusa măsura împotriva comisiei, se va răspunde patrimonial din conturile ordonatorului de credite pentru comisia locala si ale aceluia al cărui reprezentat este acesta, indeplinindu-si obligațiile legale.

Invocă dispozițiile Sentintei civile 3224/7.04.2010 a Judecătoriei Bacau prin care se dispune că “Faptele ilicite savarsite de organele sale obliga insasi persoana juridica, daca au fost savarsite cu prilejul funcției lor, iar actele juridice făcute de organele persoanei juridice, in limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice insasi”.

In temeiul art 209 C.Civil - alin 1 "Persoana juridica își exercita drepturile sale și își îndeplineste obligațiile prin organele sale de administrare de la data constituirii lor”, iar la alin 3 “Raporturile dintre persoana juridica si cei ce alcătuiesc organele sale de administrare sunt suspuse prin analogie, regulilor mandatului, daca nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut ”.

In temeiul art 210 C.Civil aaiin 3 “Cel care contracteaza pentru persoana juridica ramane personal tinut fata de terti daca aceasta [...,] nu isi asuma obligația contractata”, iar prin interpretarea per a contrario a acestui text, rezulta ca în fapt obligația contractata este a aceluia pentru care si pe seama caruia s-a contractat de către organul sau.

In temeiul art 219 C.Civil, de asemenea se stabileste că “Faptele licite sau ilicite savarsite de organele persoanei juridice obliga insasi persoana juridica iar in cazul nostru avand in vedere art 5 din HG 890/2005, aceste fapte au fost realizate in legătură cu scopul si atributiile stabilite in sarcina comisiei.

In temeiul art 221 C.Civil se arata faptul ca regulile impuse de art 209, 210. 212 C Civil sunt pe deplin aplicabile si persoanelor juridice de drept public, iar prin aplicarea art 222 coroborat cu art 224 din C.Civ in cauza de fata ne regăsim in situatia conluziunii de patrimonii si a subsidiaritatii, avand in vedere dispozițiile HG 890/2012 si inexistenta unui patrimoniu propriu al Comisiei Locale si prin raportare si la dispozitivul Deciziei nr 764 din Dosr_ * prin care C. si primarul sunt obligați la plata daunelor produse.

Sub acest aspect si pe fondul cererilor formulate prin contestatie de către contestaoarea va solicitam sa le respingeți contestatia la execuatre ca fiind neteminica si nefondata.

În cauză a fost administrată proba cu înscrisuri.

Prin încheierea din 16.01.2015 a fost admisă excepția tardivității contestației împotriva executării silite însăși formulate de P. Comui Urzicuța și C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005.

Analizând actele dosarului, instanța reține următoarele:

Prin sentința civilă 1285/03.05.2012 pronunțată de Judecătoria Băilești în dosarul_ a fost admisă în parte acțiunea formulată de P. L. G. în contradictoriu cu pârâtele ., C. Locală de aplicare a Legii 247/2005 de pe lângă Primăria Urzicuța și C. Județeană D. de aplicare a Legii 247/2005, fiind obligat P. C. Urzicuța să pună în posesie pe reclamantă pe suprafața de 22,1250 ha pe teritoriul . 103 . sancțiunea pății de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere în caz de neîndeplinire a obligației în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii.

Prin aceeași hotărâre C. Județeană a fost obligată să elibereze titlul de proprietate pentru suprafața de teren individualizată anterior în termen de o lună de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 lei pe zi de întârziere în caz de neîndeplinire a obligației iar P. comunei Urzicuța a fost obligat la plata către reclamantă a sumei de 9292,5 lei reprezentând contravaloarea arendei pentru anul agricol 2011/2012 și 673,58 lei cheltuieli de judecată. (fila 111)

În recurs, Tribunalul D., prin decizia 764/23.04.2013 pronunțată în dosarul_ * a casat în parte sentința menționată anterior și a reținut spre rejudecare capătul de cerere având ca obiect despăgubiri, respectiv cererea accesorie având ca obiect cheltuieli de judecată. (fila 117)

După rejudecare Tribunalul D. a pronunțat decizia 1677/03.10.2012 prin care C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 a fost obligată la plata sumei de 29 868,75 lei către reclamantă cu titlu de despăgubire precum și a sumei de 2271 lei cheltuieli de judecată, fiind respinsă cererea față de pârâtul P. C. Urzicuța pentru despăgubiri aferente lipsei de folosință. (fila 108)

Din aceste hotărâri instanța reține că au fost stabilite următoarele dispoziții în folosul creditoarei P. L. G.:

- obligația Primarului C. Urzicuța la punerea în posesie pentru suprafața de 22,150 ha, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere;

- obligația Comisiei Județene D. să elibereze titlu de proprietate către reclamantă, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 50 lei/zi de întârziere în caz de neîndeplinire a obligației;

- obligarea Comisiei Locale Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 la plata către reclamantă a sumei de 29 868,75 lei cu titlu de despăgubiri civile și a sumei de 2271 lei cheltuieli de judecată.

Pentru această concluzie, instanța a avut în vedere împrejurarea că prin decizia de casare 764/2013 s-a desființat sentința Judecătoriei Băilești doar cu privire la despăgubirile civile și a cererii accesorii privind cheltuielile de judecată, restul dispozițiilor din hotărârea primei instanțe fiind păstrate și intrând în puterea lucrului judecat. Astfel, la obligațiile menținute prin această hotărâre (de punere în posesie de către Primar și de emitere a titlului de proprietate de către C. Județeană, ambele sub sancțiunea daunelor comintaorii de 50 lei/zi de întârziere) au fost adăugate cele din decizia pronunțată cu ocazia rejudecării în recurs (Decizia 1677/03.10.2012) respectiv plata sumei de 29 868,75 lei despăgubiri civile și 2271 lei cheltuieli de judecată de către C. Locală Urzicuța.

Prin cererea de executare silită înregistrată la B. I. Raol F. în data de 11.11.2013, creditoarea a solicitat executarea silită a obligațiilor din sentința civilă 1285/03.05.2013 și a deciziei 764/23.04.2013 după cum urmează:

- P. C. Urzicuța, pentru suma de 673,58 lei plus 19 200 lei daune cominatorii de 50 lei/zi;

- C. Județeană D. de aplicare a Legii 247/2005 – suma de 12 700 lei daune cominatorii;

- C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 pentru suma de 29 868,75 lei despăgubiri civile și 2271 lei cheltuieli de judecată. (fila 105).

B. I. Raol F., prin încheierea din ceeași dată a admis cererea creditoarei și a dispus deschiderea dosarului de executare silită nr. 1247/E/2013 împotriva debitorilor C. Județeană D. de aplicare a Legii 247/2005, C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 și P. C. Urzicuța. (fila 104)

Tot la data de 11.11.2013 executorul judecătoresc a emis către Judecătoria C. adresa în dosarul 1247/E/2013 prin care a solicitat încuviințarea executării silite împotriva debitorilor C. Județeană D. de aplicare a Legii 247/2005, C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 și P. C. Urzicuța (fila 103)

La Judecătoria C. a fost astfel constituit dosarul_/215/2013 soluționat prin încheierea_/14.11.2013, potrivit căreia a fost admisă cererea de încuviințare a executării silite formulată de B. I. Raol F. și s-a dispus încuviințarea executării silite împotriva debitorilor C. Județeană D. de aplicare a Legii 247/2005, C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005. (fila 102)

După această operațiune, în cadrul dosarului de executare au fost emise încheieri de stabilire a cheltuielilor de executare și somații de executare.

La data de 17.12.2013, prin raportare la debitul de 29 868,75 lei despăguiri civile și 2271 lei cheltuieli de judecată au fost determinate cheltuieli de executare de 4153,83 lei, în actul de procedură fiind menționate toate părțile raportului execuțional. (creditorul P. L. G. și debitori debitorilor C. Județeană D. de aplicare a Legii 247/2005, C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 și P. C. Urzicuța, fila 101)

În data de 17.12.2013 a fost emisă către C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/205 somație prin care i se pune în vedere să achite suma totală de 36 293,58 lei, din care 29 868,75 lei despăgubiri civile, 2274 lei cheltuieli de judecată și 4 153,83 lei cheltuieli de executare silită (fila 91) .

În aceeași dată s-a emis încă o somație prin care se pune în vedere tot debitorului C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 să achite suma de 12 700 lei daune cominatorii și 1 743,3 lei cheltuieli de executare. (fila 100)

La data de 24.12.2013 au fost comunicate către C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005 înștiințare începere executare, somație, încuviințare, titlu executoriu și încheiere cheltuieli de executare. (fila 98)

De asemenea, din dosarul de executare (atașat la dosarul de față) rezultă că pentru C. Județeană D. de aplicare a Legii 247/2005 s-a emis înștiințarea privind începerea urmăririi silite (fila 97) ce s-a comunicat împreună cu somația, încuviințarea executării, titlul executoriu și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare la data de 23.12.2015. (fila 96)

Pentru debitul de 673,58 lei cheltuieli de judecată și 19 200 lei daune cominatorii au fost determinate cheltuieli de executare de 2 632,82 lei prin încheierea 1247/17.12.2013 în care au fost menționate ca părți atât creditorul cât și cei trei debitori (fila 95) sume preluate în somația din aceeași dată, 17.12.2013 emisă către P. C. Urzicuța. (673,58 lei cheltuieli de judecată, 19 200 lei daune cominatorii și 2632,82 lei cheltuieli de executare silită, fila 94)

Aceste înscrisuri, împreună cu înștiințarea începerii executării, încuviințarea executării și titlul executoriu au fost comunicare Primarului C. Urzicuța la data de 23.12.2013. (fila 92)

Coroborând dispozițiile din hotărârâile judecătorești puse în executare silită cu aspectele din cererea de executare rezultă că P. C. Urzicuța a luat cunoștință că împotriva sa se efectuează acte de executare silită pentru recuperarea debitului de 22 506,4 lei din care 673,58 lei cheltuieli de judecată, 19 200 lei daune cominatorii și 2632,82 lei cheltuieli de executare silită (fila 94) la data de 23.12.2013 (filele 93, 92)

De asemenea debitoarei C. Locală Urzicuța i s-au comunicat la data de 24.12.2013 înștințarea de începere a executării, somația, încheierea de încuviințar a executării, titlul executoriu și încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. (fila 98)

În această situație instanța consideră că motivele care privesc legalitatea executării silite ce pot fi valorificate prin formularea unei contestații împotriva executării silite însăși (și nu a unui act de executare individual) trebuiau invocate în termen de 15 zile de la comunicare, potrivit art. 714 alin. 1 pct. 3 NCPC.

Formulând contestație la executare în data de 19.06.2014 (data înregistrării la Judecătorie) instanța consideră că nu se mai pot invoca aspecte referitoare la caracterul cert, lichid și exigibil al creanței ori inexistența obligației în sarcina debitorului P. C. Urizicuța întrucât în caz contrar s-ar nesocoti dispozițiile legale referitoare la termenul de formulare a contestației.

Având în vedere că pentru cererea privind anularea executării silite însăși a fost admisă excepția tardivității, acțiunea, cu privire la acest aspect va fi respinsă ca tardivă.

În continuare, în dosarul de executare silită, au fost emise la data de 05.06.2015 încheieri de stabilire cheltuieli suplimentare și adrese de înființare a popririi către T. C. și T. Băilești.

Astfel, pentru debitul total de 19 873,58 lei s-au adăugat cheltuieli de 9,8 lei taxe poștale și 49,60 lei comunicare acte de procedura (total cheltuieli de executare 3188,22 lei, fila 90) și a fost emisă adresă de înființare poprire pentru debitorul P. C. Urzicuța către T. Băilești pentru suma de 23 061 lei. (fila 87)

În legătură cu debitul total de 32 139,75 lei, la data de 05.06.2014 a fost emisă încheiere de stabilire a cheltuielilor suplimentare în valoare de 9,8 lei taxe poștale și 49,60 lei comunicare acte de procedură, total cheltuieli de executare în valoare de 4213,23 lei (fila 85) fiind înființată poprire la T. Băilești pentru suma de 36 352,98 lei în sarcina debitorului C. Locală Urzicuța de aplicare a Legii 247/2005. (fila 77)

Cu privire la cheltuielile de executare stabilite în sarcina debitorului P. C. Urzicuța, instanța reține că prin încheierea din 17.12.2013 au fost determinate la valoarea de 2632,82 lei raportat la un debit urmărit de 19 873,58 lei. (fila 95)

În data de 05.06.2014, pentru același debit de 19 873,58 lei au fost stabilite cheltuieli suplimentare de 59,40 lei prin încheierea din 05.06.2014 (fila 90) în care s-a menționat suma totală de 3188,22 lei cheltuieli de executare.

Instanța constată că adăugând la cheltuielile inițiale de 2632,82 lei suma de 59,40 lei stabilită suplimentar se obține suma de 2692,22 lei și nu 3188,22 lei cât s-a consemnat în încheierea din data de 05.06.2014 (fila 90) existând o diferență nejustificată de 496 lei.

Totodată, suma de 59,40 stabilită în data de 05.06.2014 este considerată nelegală, la dosar neregăsindu-se documente care să justifice efectuarea acestora.

De asemenea, nu a fost fost determinat motivul pentru care s-a adăugat la ceea ce s-a stabilit inițial suma de 9,8 lei taxe poștale (2*4,9) în condițiile în care în procesul verbal din 17.12.2013 s-a menționat cuma de 24,5 lei taxe poștale (5*4,9) iar la dosar, către debitorul P. C. Urzicuța s-a făcut o comunicare la data de 23.12.2013, una la 06.06.2014 și una la T. Băilești. (fila 92, 88, 86).

Cu privire la suma de 49,6 lei reprezentând comunicare acte de procedură (2*24,8 lei) nu există documente din care să rezulte efectuarea acestor cheltuieli, în condițiile în care și în procesul verbal inițial s-a reținut suma de 124 lei (5*24,8 lei) tot cu titlu de comunicare acte de procedură.

Totodată, deși la începutul executării a fost stabilită o sumă cu titlu de cheltuieli de comunicare acte de procedură și taxe poștale, întrucât singurele operațiuni efectuate în dosarul de executare au constat în emiterea somației și comunicarea acesteia către debitori, nu se poate reține caracterul necesar și rezonabil al unor costuri suplimentare având aceeași natură, în lipsa unor alte activități realizate pentru recuperarea debitului (cu excepția unei adrese de înființare poprire).

Față de argumentele expuse, în temeiul art. 669 alin. 4 NCPC instanța se va admite cererea privind nelegalitatea cheltuielile de executare suplimentare în valoare de 59,4 lei.

În ceea ce privește adresa de înființare a popririi pentru debitorul P. C. Urzicuța, în aceasta se menționează suma de_ lei. (fila 87)

Având în vedere că încheierea de stabilire a cheltuielilor suplimentare din 05.06.2014 a fost anulată, rezultă că debitul ce poate fi urmărit este cel stabilit prin somația din 17.12.2013, respectiv 22 506,4 lei (fila 94) motiv pentru care actul de înființare a popririi privind pe contestatorul P. C. Urzicuța, ca act subsecvent fără a avea o existență de sinte stătătoare, în temeiul art. 179 alin. 3 NCPC va fi anulat pentru suma de 554,6 lei. (_-_,4 lei)

Cu privire la debitorul C. Locală Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005 se va dispune, pentru aceleași considerente astfel cum au fost expuse anterior, anularea încheierii de stabilire a cheltuielilor suplimentare de 59,4 lei întocmit la data de 05.06.2014 și în consecință anulare actului de înființare a popririi din 05.06.2014 asupra tuturor conturilor pe care debitorul le are deschise la Trezorerie Băilești pentru suma de 59,4 lei.

Întrucât a fost admisă în parte contestația la executare, în temeiul art. 453 alin. 2 NCPC creditoarea intimată va fi obligată la plata sumei de 750 lei cheltuieli de judecată onorariu avocat către debitorul P. C. Urzicuța.

Potrivit chitanței 539/03.12.2014, suma totală pretinsă cu acest titlu a fost de 1 500 lei și întrucât cererea de chemare a fost admisă în parte (pentru capătul de cerere privind anularea executării silite însăși s-a admis excepția tardivității) creditorul va suporta doar jumătate din aceasta.

În ceea ce privește solicitarea intimatei P. L. G. privind obligarea contestatori la plata unei amenzi de 1 000 lei și a unei despăgubiri de 100 lei pe zi de întârziere în temeiul art. 187 alin. 1 pct. 1 lit. a și 189 NCPC, întrucât cererea de chemare în judecată nu a fost vădit neîntemeiată (fiind admisă în parte) iar formularea ei nu a condus la amânarea executării silite (nefiind dispusă măsura suspendării executrii) pretenția va fi respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge ca prescrisă cererea formulată de P. C. Urzicuța, cu domiciliul în . și C. Locală Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005, cu sediul în ., în contradictoriu cu intimata P. L. G., cu domiciliul în București, Calea D. nr. 91, .. 3, . și domiciliul procedural la CA C. T. Cundiev, București, ., ., sector 1 și terții intervenienți C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului, cu sediul în C., ., jud. D. și T. Băilești, cu sediul în Băilești, ., jud. D., având ca obiect anularea executării silite înseși ce se efectuează în dosarul de executare 1247/E/2013 al B. I. Raol F..

Admite în parte cererea de chemare în judecată formulată de P. C. Urzicuța și C. Locală Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005 în contradictoriu cu intimata P. L. G. și terții intervenienți C. Județeană D. pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenului și T. Băilești.

Anulează în totalitate încheierea din 05.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor suplimentare întocmită în dosarul de executare 1247/E/2013 al B. I. Raol F. aferentă obligației de plată a sumei de 19 873,58 lei.

Anulează pentru suma de 554,6 lei actul de înființare a popririi din 05.06.2014 asupra tuturor conturilor pe care debitorul P. C. Urzicuța le are deschise la Trezorerie Băilești întocmit în dosarul de executare 1247/E/2013 al B. I. Raol F..

Anulează în totalitate încheierea din 05.06.2014 privind stabilirea cheltuielilor suplimentare aferente obligației de plată a sumei de 32 139,75 lei întocmită în dosarul de executare 1247/E/2013 al B. I. Raol F..

Anulează pentru suma de 59,4 lei actul de înființare a popririi din 05.06.2014 asupra tuturor conturilor pe care debitorul C. Locală Urzicuța de Aplicare a Legii 247/2005 le are deschise la Trezorerie Băilești întocmit în dosarul de executare 1247/E/2013 al B. I. Raol F..

Respinge ca neîntemeiate cererile intimatei P. L. G. privind amendarea contestatoarei cu suma de 1 000 lei si obligarea contestatorilor la despăgubiri în cuantum de 100 lei pe zi de întârziere de la data promovării acțiunii și până la îndeplinirea obligației ce rezultă din executarea silită.

Obligă intimata P. L. G. la plata către contestatorul P. C. Urzicuța a sumei de 750 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocat diminuat.

Cu apel în 10 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

D. R. C. C. Ș.

Red./tehn. CDR

7 ex/13.05.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 939/2015. Judecătoria CRAIOVA