Contestaţie la executare. Sentința nr. 4139/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 4139/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 31-03-2015 în dosarul nr. 4139/2015

Dosar nr._ - contestație la executare -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4139/2015

Ședința publică de la 31 Martie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE C.-G. B.

Grefier L. T.

Pe rol soluționarea acțiunii civile formulata de contestatorul N. I., cu domiciliul în C., ., ., ., in contradictoriu cu intimata C. de Pensii Sectoriala a MAI, cu sediul în București, .. 3, sector 4, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care

Instanța invocă excepția de netimbrare a cererii de chemare în judecată și rămâne în pronunțarea asupra excepției invocate.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 19.08 2014 reclamantul N. I. a chemat în judecată pe pârâta C. DE PENSII SECTORIALA A MINISTERULUI AFACERILOR INTERNE solicitând restituirea sumelor de banii reținute din pensie în mod nejustificat.

În motivarea acțiunii reclamantul a susținut că pârâta i-a reținut 1/3 din pensie fără a avea vreo justificare legală. Astfel, reclamantul a arătat că la data de 18.08.2014 a primit pensia diminuată cu suma de 479 lei, fără ca pe cuponul de pensie să fie vreo mențiune în legătură cu motivul acestei diminuări. Reclamantul a mai declarat că nu a primit nici o înștiințare sau cerere de poprire din partea vreunui terț ori creditor fapt care denotă că pârâta prin această reținere a săvârșit un abuz.

Prin cererea formulată reclamantul a solicitat restituirea pensiei reținute nelegal susținând că în conformitate cu art. 2 lit. i dreptul la pensie nu poate fi cedat, total sau parțial. Mai mult, prin această reținere, reclamantul a mai motivat că este afectată viața unui copil cu dizabilitate de gr. 1 cu însoțitor, aflat în întreținerea familiei sale. De asemenea reclamantul a solicitat instanței să constate nulitatea absolută a reținerii operate de către intimată. Reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata de penalități și de dobânzi pentru sumele reținute nelegal din pensie .

Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii susținând că prin adresa din data de 02.07.2014, înregistrată sub numărul_/07.07.2014, Biroul Executorului Judecătoresc I. Raol F. i-a comunicat că prin Încheierea din 02.10. 2013 Judecătoria C. s-a încuviințat executarea silită a reclamantului prin înființarea unei popriri în cotă de 1/3 din venitul lunar ,pe care pârâta în calitate de terț poprit, îl datorează acestuia, până la încasarea sumei de 200.869,56 lei.

Cu aceeași adresă, executorul a înaintat și încheierea instanței de judecată nr._/02.10.2013 în copie certificată, motiv pentru care prin adresa nr._/12.08.2014 pârâta l-a informat pe reclamant că va efectua rețineri din pensie.

Reclamantul a depus răspuns la întâmpinare în care a susținut că cererea sa are ca obiect "nulitate înscrisuri". De asemenea a confirmat că a primit întâmpinarea și înscrisurile anexate la aceasta susținând că încheierea din 02.10. 2013 deși poartă mențiunea "conform cu originalul"nu cuprinde următoarele mențiuni "identitatea redactorului, nr. de exemplare," elemente expres prevăzute de R.O.I. fapt care duce la "suspiciunea de fals, sau act nevalid".

Referitor la anunțarea sa de către pârâtă în legătură cu executarea silită ,reclamantul a susținut că a primit acest act ulterior, efectuării reținerilor din pensie, motiv pentru care după "date, data la care ar fi emis documentul este o antedatare abuzivă". A mai susținut că actele respective au înscrise semnături și calități ilizibile, motiv pentru care nu poate verifica dacă aparțin unor angajați .

Tot în cuprinsul răspunsului la întâmpinare, reclamantul a mai invocat excepția de necompetentă a dl-ui chestor șef dr. M. L. I. pentru lipsa împuternicirii de reprezentare,excepția de nelegalitate, "lipsa capacității actului fără îndeplinirea condițiilor de validitate și originalitate", nerespectarea regulilor referitoare la "sechestru și administrator sechestru"excepția lipsei plății taxei judiciare de timbru și lipsa cererii pentru eliberarea de copii și pentru învestire.

Reclamantul a relatat că a formulat contestație la executare insistând că obiectul prezentei cereri nu este contestație la executare fiind un litigiu în materia asigurărilor sociale. Totodată în urma soluționării dosarului_/215/2014 i si . România SRL i-a fost admisă în parte acțiunea formulată în contradictoriu cu ..A constatându-se de către instanță că în convenția de credit nr._/22. 05.2007 sunt o . clauze abuzive.

Mai mult, reclamantul a susținut că verificând portalul instanțelor de judecată a constatat că au fost pronunțate 2 încheieri de încuviințare a executării silite(dosar_/215/2013 și dosar_/215/2013).A mai invocat reclamantul și perimarea executării silit .

Reclamantul a anexat la răspunsul la întâmpinare în copie adresa nr._/09.09.2013 emisă de către Judecătoria C..

Prin sentinta civila nr. 356/27.01.2015 Tribunalul D. a admis exceptia de necompetenta materiala si a dispus declinarea dosarului in favoarea Judecatoriei C..

Pentru a decide astfel, instanta a retinut urmatoarele:

Verificând în temeiul art. 131 Ncpc competența generală, materială și teritorială instanța apreciază având în vedere și susținerile părților că în prealabil, se impune calificarea obiectului cererii de chemare în judecată.

Astfel, conform art. 22 alin 4 Ncpc " judecătorul dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății, chiar dacă părțile le-au dat o altă denumire".

În raport de acest text de lege, instanța a reținut că pretenția dedusă judecății vizează în principal, reținerea din pensie a unei sume de bani, urmare a înființării popririi asupra veniturilor reclamantului. Cererea de constatare a nulității (pentru lipsa mențiunilor referitoare la "identitatea redactorului, nr. de exemplare," invocarea excepției de necompetentă a dl-ui chestor șef dr. M. L. I. pentru lipsa împuternicirii de reprezentare,excepția de nelegalitate, " lipsa capacității actului fără îndeplinirea condițiilor de validitate și originalitate", nerespectarea regulilor referitoare la "sechestru și administrator sechestru"excepția lipsei plății taxei judiciare de timbru și lipsa cererii pentru eliberarea de copii și pentru învestire, perimarea executării ) are în vedere acte emise în procedura execuțională.

În acest sens conform art. 711 alin 1 N.c.p.c. împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați sau vătămați prin executare. Totodată cum executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească( convenția de credit nr._/22. 05.2007 ), reclamantul poate invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu.

Finalitatea soluționării unei contestații la executare este conform art. 719 Ncpc de a îndrepta ori anula actul de executare contestat, anularea ori încetarea executării înseși, de a anula ori lămuri titlul executoriu. Deși, executarea vizează veniturile din pensia reclamantului, acest aspect nu califică cererea reclamantului ca pe o cerere întemeiată pe dispozițiile Legii 263/2010.

Mai mult, veniturile din pensie nu sunt exceptate din categoria veniturilor care pot face obiectul unei executări silite. Dispozițiile art. 728 N.cpc prevăd că "salariile și alte venituri periodice, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum și alte sume ce se plătesc periodic debitorului și sunt destinate asigurării mijloacelor de existență ale acestuia pot fi urmărite:…..până la o treime din venitul lunar net, pentru orice alte datorii".Prin urmare, dreptul la pensie este "incesibil" nu și veniturile încasate cu acest titlu de către reclamant.

În consecință, instanța a calificat cererea formulată de către reclamant ca o cerere având ca obiect contestație la executare conform art. 711 Ncpc..

Având în vedere calificarea cererii formulate de reclamant, instanța a admis excepția de necompetență materială și a declinat în temeiul art. 132 Ncpc competența soluționării contestației la Judecătoria C., ca instanța de executare.

Dosarul a fost inregistrat pe rolul Judecatoriei C. la data de 10.02.2015 sub nr._ .

Instanta a acordat termen la data de 10.03.2015, cand prin incheiere a stabilit cuantumul taxei de timbru la suma de 1000 lei conform art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013 si i s-a comunicat contestatorului N. I. obligatia de a achita taxa de timbru in cuantum de 1000 lei sub sanctiunea anularii cererii ca netimbrata pana la termenul din data de 31.03.2015.

Obligatia i-a fost comunicata contestatorului N. I. la data de 23.03.2015, conform procesului verbal de inmanare a citatiei, iar pana la termenul din data de 31.03.2015 acesta nu si-a indeplinit obligatia.

La termenul din data de 31.03.2015 instanta a invocat exceptia de netimbrare a contestatiei si a retinut cauza in pronuntare pe aceasta exceptie.

Analizând actele si lucrările prin prisma exceptiei de netimbrare a cererii invocată din oficiu, exceptie de procedură, absolută și peremptorie, instanța reține că reclamantului i s-a pus în vedere prin incheiere să achite taxa judiciară de timbru în valoare de 1000 lei pentru cererea de chemare în judecată având ca obiect contestație la executare. În vederea achitării taxei judiciare de timbru a fost acordat termen în cauză la data de 31.03.2015.

La termenul din data de 31.03.2015 instanta constatând că cererea de chemare în judecată nu a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru a invocat excepția de netimbrare a cererii.

Conform art. 248 alin. 1 Cod procedura civila "instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei."

Potrivit art. 33 alin. 1 din OUG 80/2013 „taxele judiciare de timbru se platesc anticipat, cu exceptiile prevazute de lege. Conform alin. 2 „daca cererea de chemare in judecata este netimbrata sau insuficient timbrata, reclamantului i se pune in vedere, in conditiile art. 200 alin. (2) teza I din Codul de procedura civila, obligatia de a timbra cererea in cuantumul stabilit de instanta si de a transmite instantei dovada achitarii taxei judiciare de timbru, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii instantei.”

În cauză, instanța reține că i s-a pus în vedere contestatorului să timbreze acțiunea cu taxa judiciară de timbru în suma de 1000 lei calculată potrivit art. 10 alin. 2 din OUG 80/2013 potrivit căruia „ In cazul contestatiei la executarea silita, taxa se calculeaza la valoarea bunurilor a caror urmarire se contesta sau la valoarea debitului urmarit, cand acest debit este mai mic decat valoarea bunurilor urmarite. Taxa aferenta acestei contestatii nu poate depasi suma de 1.000 lei, indiferent de valoarea contestata.”

Constatând că reclamantul nu s-a conformat obligației de timbrare pentru termenul din 31.03.2015, când procedura de citare a fost legal îndeplinită si pentru celelalte considerente expuse mai sus, instanța urmează sa dea eficiență dispozițiilor să admită excepția netimbrării cererii invocată din oficiu.

Pe cale de consecință, va anula cererea formulată de contestatorul N. I. în contradictoriu cu intimata C. de Pensii Sectoriala a Ministerului Afacerilor Interne, ca netimbrată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite exceptia de netimbrare a cererii de chemare in judecata, invocata din oficiu de instanta.

Anuleaza cererea formulata de contestatorul N. I., cu domiciliul în C., ., ., ., in contradictoriu cu intimata C. de Pensii Sectoriala a MAI, cu sediul în București, .. 3, sector 4, ca netimbrata.

Cu apel in termen de 10 zile de la comunicare, care se va depune la Judecatoria C..

Pronunțată în ședință publică, azi, 31.03.2015.

Președinte,

C.-G. B.

Grefier,

L. T.

Red. C.G.B.

Tehnored. C.G.B.

4 ex. / 22.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Sentința nr. 4139/2015. Judecătoria CRAIOVA