Fond funciar. Sentința nr. 2198/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 2198/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 18-02-2015 în dosarul nr. 2198/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA - SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2198

Ședința publică de la 18.02.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: V. C. L.

GREFIER: S. B.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamantul V. M. în

contradictoriu cu pârâții: Ș. G., C. LOCALA DE FOND FUNCIAR MISCHII și C. JUDEȚEANA DE FOND FUINCIAR, având ca obiect fond funciar.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.

În temeiul art. 104 alin. (13) din Regulamentul de ordine interioară, instanța a dispus lăsarea cauzei la a doua strigare.

La apelul nominal efectuat la a doua strigare a răspuns pentru reclamant av. D. L., lipsă fiind pârâții.

S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, în cuprinsul căruia se învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

Potrivit art. 131 din Noul Cod procedură civilă instanța pune în discuție competența generală, materială și teritorială.

Av. D. L. pentru reclamant, arată că instanța este competentă.

În temeiul art. 53 alin. 2 și 64 alin. 1 din Legea nr. 18/1991, instanța constată că este competentă general, material și teritorial cu soluționarea prezentei cereri.

Conform art. 248 alin. 1 din Noul Cod procedură civilă, art. 4 și art. 7 din Legea 165/2013, instanța invocă din oficiu și cu prioritate excepția prematurității cererii.

Av. D. L. pentru reclamant, solicită instanței respingerea excepției prematurității cererii, invocată din oficiu de către instanță.

Instanța reține cauza pentru soluționarea excepției prematurității cererii, invocată din oficiu.

INSTANȚA

Asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 11.07.2014, sub nr._, petentul V. M., în contradictoriu cu intimatele C. Locală Mischii de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, C. Județeană D. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, Ș. G., a solicitat instanței să dispună anularea parțială a titlului de proprietate nr. 699-9691/13.09.1996 și să elibereze un nou titlu de proprietate, în mod corect.

În motivare, a arătat că subsemnatul și pârâta Ș. G. sunt moștenitori ai defunctului V. I.P., conform certificatului de moștenitor nr. 611/24.09.1971 și arată că au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate înregistrate sub numerele 793/22.03.1991, respectiv 195/18.03.1991, pentru suprafața de 3,50 ha extravilan, 0,35 ha intravilan și 0,10 ha intravilan, reprezentând curți, construcții, în total 3,95 ha.

Reclamantul a mai menționat faptul că la data de 22.01.1996 și la 23.01.1996 i s-au eliberat adeverințele de proprietate nr. 1720 respectiv 66 în care sunt atestate aceleași suprafețe de 3,95 ha cu care figurează la fila 168 din Registrul Agricol al satului Mischii, respectiv mențiunea că 3,75 ha extravilan, iar 0,20 ha intravilan, cu care au fost validați prin hotărârea Comisiei Județene, iar suprafața de 3,95 ha, din care 3,75 ha extravilan și 0,20 ha intravilan a fost consemnată în Anexa nr. 3, poziția 44.

A mai arătat că din titlul emis a cărei anulare o cere, nu rezultă 4200 mp cât este cuprins în total, astfel că terenul intravilan situat în T 21, P 23 și 24 care are 1400 din acte, are de fapt 1817 mp din măsurători, iar terenul extravilan situat în T 32, P 67 are din acte 2500 mp, iar din măsurători 1700 mp.

Reclamantul a arătat că terenul extravilan are din măsurători 3,45 ha în loc de 3,53 ha (800 m diferență), din acte, iar cel intravilan are 3017 din măsurători, iar diferența de 800 mp din extravilan ar trebui să se regăsească în intravilan.

Cererea a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 22 din Legea 18/1991.

În dovedirea acțiunii, reclamantul a depus înscrisuri.

Pârâtele nu au depus la dosar întâmpinare.

La termenul din data de 18.02.2015, instanța a invocat din oficiu excepția prematurității cererii.

Analizând cu prioritate excepția prematurității invocată din oficiu, instanța reține următoarele :

Potrivit dispozițiilor art. 4 al. 1 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, dispozițiile acestui act normativ se aplică cererilor formulate și depuse în termen legal la entitățile învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a acestei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor, precum și cauzelor aflate pe rolul Curții Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii – pilot din 12.10.2010 pronunțată în cauza M. A. și alții împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.

Conform art. 7 al. 1 din același act normativ, până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local a terenurilor agricole apte a face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate privată, se suspendă emiterea hotărârilor de validare/invalidare de către comisiile județene de fond funciar sau, după caz, de către C. de Fond Funciar a Municipiului București, eliberarea titlurilor de proprietate, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar, precum și orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar, iar potrivit art. 7 al. 2 din lege, dispozițiile alin. 1 nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile.

Potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Legea nr. 165/2013, Comisiile locale și județene de fond funciar sau, după caz, C. de Fond Funciar a Municipiului București au obligația de a soluționa toate cererile de restituire, de a efectua punerile în posesie și de a elibera titlurile de proprietate până la data de 01.01.2016, iar în situația neîndeplinirii obligațiilor în acest termen, persoana care se consideră îndreptățită poate formula plângere la Judecătoria în a cărei rază teritorială este situat terenul, în termen de 30 zile. Hotărârea pronunțată de instanța judecătorească este supusă numai apelului și este scutită de taxa judiciară de timbru.

Astfel, din interpretarea în mod coroborat a textelor legale sus-menționate, rezultă că până la finalizarea procedurii administrative de inventariere a tuturor suprafețelor de teren agricol și forestier, cu sau fără investiții, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unității administrativ-teritoriale, care pot face obiectul reconstituirii dreptului de proprietate la nivelul fiecărei localități, până la întocmirea situației centralizatoare la nivel local cu privire la aceste terenuri și respectiv, până la centralizarea tuturor cererilor de restituire nesoluționate, în vederea stabilirii suprafeței totale de teren necesare în vederea finalizării procesului de restituire, punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar și eliberarea de noi titluri de proprietate, sunt suspendate.

De asemenea, orice cerere de chemare în judecată introdusă ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care se tinde la punerea în posesie de către comisiile locale de fond funciar și la eliberarea de titluri de proprietate pentru suprafețe de teren determinate, nereconstituite anterior sau reconstituite în mod eronat altor persoane, este prematur introdusă, față de dispozițiile imperative, de ordine publică ale Legii nr. 165/2013.

De altfel, instanța de judecată nu poate dispune, anterior finalizării procedurii administrative reglementate de Legea nr. 165/2013, eliberarea unui titlu de proprietate pentru suprafața de teren solicitată de reclamant prin acțiunea în justiție, întrucât i-ar discrimina și prejudicia în acest mod pe alți posibili petenți îndreptățiți la reconstituirea dreptului de proprietate pentru aceeași suprafață de teren care ar putea reprezenta, eventual, chiar vechiul lor amplasament, petenți ale căror cereri vor fi soluționate mai târziu, abia după întocmirea situației centralizatoare la nivel local, în condițiile art. 11 din Legea 165/2013.

În aceste condiții, față de obiectul cererii introductive de instanță cu care a fost învestită, instanța va admite excepția prematurității cererii, invocată din oficiu și va respinge ca prematură acțiunea în justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată din oficiu.

Respinge ca prematură cererea de chemare în judecată formulată de petentul V. M., cu domiciliul în C., ., .. 4, jud. D., în contradictoriu cu intimatele C. Locală Mischii de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, cu sediul în ., C. Județeană D. de Aplicare a Legilor Fondului Funciar, cu sediul în C., jud. D., Ș. G., cu domiciliul în ..

Respinge ca neîntemeiată cererea petentului de obligare a intimatelor la plata cheltuielilor de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Judecătoria C..

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18.02.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER

V. C. L. B. S.

Red. V.C.L../ 06.03.2015

Tehnored. S.B./ 6 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 2198/2015. Judecătoria CRAIOVA