Fond funciar. Sentința nr. 636/2015. Judecătoria CRAIOVA

Sentința nr. 636/2015 pronunțată de Judecătoria CRAIOVA la data de 21-01-2015 în dosarul nr. 636/2015

Dosar nr_ - fond funciar -

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CRAIOVA

SECȚIA CIVILĂ

SENTINȚA CIVILA NR.636

Ședința publică de la 21.01. 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE M. I.-judecător

Grefier G. D.

Pe rol judecarea cauzei civil privind pe reclamantul D. I. și pe pârâții: C. O., C. L. MIRSANI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, C. J. D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.

Dezbaterile asupra fondului au fost consemnate prin încheierea de ședința din data de 14.01.2015 care face parte integranta din prezenta hotărâre când, pentru a da posibilitatea părților să formuleze concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de astăzi când, in aceeași compunere, a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 04.04.2014, sub nr._, reclamantul D. I. a chemat în judecată pe pârâții: C. O., C. LOCALĂ MÎRȘANI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR și C. JUDEȚEANĂ PENTRU STABILIREA DREPTULUI DE PROPRIETATE ASUPRA TERENURILOR D., solicitând:

I. să se constate nulitatea absolută a TDP nr.2267-_ emis la 20.02.2002 de C. județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar pe baza documentației eronat întocmite de pârâta C. locală Mîrșani de aplicare a legilor fondului funciar;

II. obligarea pârâtei C. județeană D. de aplicare a legilor fondului funciar să

emită un nou TDP, rectificat, prin care să fie efectuată reconstituirea dreptului de proprietate cu

privire la suprafața de 5,3998 ha doar pe numele titularului D. M.I., în calitate de

moștenitor al defunctului D. I.M..

III.obligarea pârâții la plata cheltuielilor de judecată.

.În motivarea în fapt a acțiunii, a arătat că, prin TDP nr.2267-_/20.02.2002 a fost efectuată reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 5,3998 ha teren din intravilanul și extravilanul . numele titularilor D. M.F. și D. M.I.(frați), în calitate de moștenitori ai defunctului D. I.M..

Petentul precizeză că este fiul lui D. M.I., decedat la 30.06.1994 iar pârâta C. O., este fiica lui D. M.F., decedat la 18.11.2013.

D. I.M., autorul defunct care a avut în proprietate teren pe raza . fost înscris în Registrul agricol a avut doi fii: pe tatăl său, D. M.I. și pe unchiul său, D. M.F., ambii decedați.

Pentru întreaga suprafață de 5 ha și 3998 mp teren pentru care a fost efectuată reconstituirea dreptului de proprietate conform TDP nr.2267-_/20.02.2002 a formulat cerere de reconstituire doar tatăl petentului, D. M.I.,..această cerere de reconstituire fiind întocmită de acesta împreună cu el și în prezența sa la sediul comisiei locale de fond funciar Mîrșani. Odată cu depunerea cererii și a actelor doveditoare impuse de dispozițiile legii nr.18/1991, a indicat în cuprinsul acesteia și repartizarea(localizarea) suprafețelor de teren până la limita de 5,40 ha.

Defunctul D. M.F. nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru nici una din suprafețele de teren intravilan sau extravilan înscrise în TDP nr. 2267-_/20.02.2002. In egală măsură, el nu a dat un mandat scris/verbal, tacit/expres tatălui petentului D. M.I. sau petentului pentru a-i formula o astfel de cerere sau pentru a-1 înscrie și pe el pe cererea de reconstituire a dreptului de proprietate.

Au incidență în cauză prevederile: - art.ll alin.1-5 din HG 890/2005(Regulamentul de aplicare a legii nr.18/1991), respectiv:"^ Potrivit prevederilor legale, stabilirea dreptului de proprietate se face numai la cerere, formulată de fiecare persoană îndreptățită, personal sau prin mandatar. Când sunt mai mulți moștenitori cererea se poate face și în comun, fiind semnată de fiecare dintre ei.(2) în cerere se vor menționa următoarele date și elemente: numele și prenumele solicitantului și ale părinților, calitatea, gradul de rudenie, suprafața de teren la care se socotește îndreptățit, precum și orice alte date necesare pentru stabilirea dreptului de proprietate potrivit legii."

-art. 13 alin.l și 2 din HG nr.890/2005 care stabilește că reconstituirea se face pe numele tuturor moștenitorilor doar în situația în care toți aceștia au formulat și depus cerere la consiliul local, formulare cererii de reconstituire fiind o condiție esențială, sine qua non, pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

Menționează că D. M.F. sau descendenta acestuia-Chirță O. nu au formulat cerere pentru această suprafață și nu au avut niciodată posesia asupra suprafețelor înscrise în TDP nr.2267-_/20.02.2002.

Defunctul D. M.F. a formulat cerere de reconstituire doar pentru suprafața de 1 ha și 2278 mp pentru care i s-a eliberat TDP nr.2128-2049/22.01.2002, pe care îl anexez în fotocopie. Cererea sa de reconstituire a vizat alte suprafețe moștenite de la autorul nostru comun D. I.M., bunicul petentului, respectiv tatăl lui D. M.F..

Pentru simetrie juridică și egalitate de tratament, s-ar putea întreba de ce pe titlul emis defunctului D. M.F. nu a fost înscris și tatăl lui, D. M.I., așa cum s-a procedat cu TDP nr.2267-_/20.02.2002. Cum însă tatăl său nu a formulat cerere de reconstituire pentru acea suprafață de 1, 2278 ha, deși avea aceeași îndreptățire succesorală la reconstituire, a fost legală înlăturarea sa de pe acel TDP. In egală măsură, D. M.F. nu putea fi înscris pe TDP nr.2267-_/20.02.2002, căci nu formulase o cerere de reconstituire.

În temeiul art. 13 din legea nr.18/1991 rep. legiuitorul a acordat beneficiul reconstituirii dreptului de proprietate asupra terenurilor tuturor moștenitorilor autrorului, cu condiția să fi formulat cerere de reconstituire sau de constituire a dreptului de proprietate (în acest sens, V. T., Legile fondului funciar, edit.CH B., B..2009, p.95).

Conform art.27 alin.2 ind.2 din legea nr.18/1991, persoana îndreptățită se poate adresa instanței de judecată pentru constatarea nulității TDP care a intrat în circuitul civil dar a fost emis în mod abuziv, respectiv pe numele unor persoane care nu au formulat cerere de reconstituire și nu au avut niciodată posesia acelor terenuri.

În drept, își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art.l 1, art. 13 din HG nr.890/2005, art.13 și art.27 din legea nr.18/1991 rep.

A depus la dosar: copia titlului de proprietate nr.2128-2049/22.01.2002 și nr.2267-_/20.02.2002; copia contractului de întreținere autentificat sub nr._/24.06.1993, cerere privind identificarea numărului cadastral și carte funciară, cerere pentru deschiderea procedurii succesorale, procesul verbal care a stat la baza emiteri TDP 2267-_, cerere privind reconstituirea dreptului de proprietate, acte de stare civilă, împuternicire avocațială, .

La termenul de judecată din data de 04.07.2014, instanța a încuviințat cererea de probatoriu a reclamantelor cu actele de la dosar.

De asemenea la termenul din data de 29.10.2014 instanța din oficiu a dispus emiterea unor adrese către C. Locală Mârșani pentru a comunica actele care au stat la baza emiterii TDP nr. 2267-_/20.02.2002 pe numele D. M F..și către OCPI D. pentru a depune procesul verbal de punere în posesie a TDP nr. 2267-_/20.02.2002 pe numele de D. M F..

La data de 05.06.2014 pârâta C. O. a formulat întâmpinare prin care a arătat că cererea de reconstituire a dreptului de proprietate pentru terenul ce a aparținut autorului D. I.M., a fost formulată și de D. F..iar în momentul în care s-au emis procesele verbale de punere în posesie au fost consemnați pe aceste procese verbale și D. F. și D. I..

Se mai arată că, pe rolul Judecătoriei C., se află dosarul nr._ prin care D. F. a solicitat partajarea terenului în suprafață de 5,3998 ha. teren prevăzut în TDP 2267-_/20.02.2002.

La data de 19.04.2013 D. I. depune o cerere reconvențională și întâmpinare, întâmpinare solicită lichidarea stării de indiviziune în care se găsește reclamantul și D. F. pentru suprafața de 5,3998ha.

Tot prin aceeași întâmpinare reclamantul recunoaște că împreună cu D. F., a lucrat în mod egal terenul prevăzut în titlul de proprietate care solicită a fi partajat.

În această întâmpinare, reclamantul nu contestă faptul că atât D. I. și D. F. sunt beneficiarii titlului de proprietate nr.2267-_/20.02.2002.

Reclamantul arată în întâmpinare că toate suprafețele de teren pe care le dețin D. F. și D. I. au fost împărțite în mod egal încă din anul 1991 "fiecare dintre noi culegând recoltele de pe suprafețele respective".

Nici la interogatoriu luat în același dosar reclamantul nu contestă faptul că tatăl meu și reclamantul sunt beneficiarii acestui titlu de proprietate.

Reclamantul „și-a amintit" că este singurul beneficiar al titlului de prorietate după decesul tatălui meu care a avut loc la data de 18.11.2013 și când trebuia să punem concluzii plentru încheierea de admitere în principiu în dosar nr._ .

Se solicită anularea titlului de proprietate pentru ca reclamantul să fie singurul beneficiar al acestei suprafețe de teren.

D. F. a formulat cerere de reconstituiere a titlului de proprietate și pentru suprafața de 1ha. și 2278mp. teren care figurează în registrul agricol la D. F. ca fiind singurul proprietar și nu ca provenind de la D. M..

Intimatul arată că tatăl sau, D. F., a primit de la D. M. în timpul vieții acestuia suprafața de teren de 1ha. 2278mp. care a fost trecută în registrul agricol.

Dacă reclamantul se întreabă de ce nu a fost trecut în titlul de proprietate nr.2128-2049/22.01.2002 când cunoaște faptul că această suprafață de teren a fost trecută încă din timpul vieții lui D. M. în registrul agricol la rolul tatălui său și ea își pune întrebarea cum de aproape un an de zile de când este pe rolul Judecătoriei C. dosarul de ieșire din indiviziune, reclamantul nu și-a adus aminte decât după decesul tatălui său că acesta nu a formulat cerere pentru reconstituirea dreptului de proprietate.

La termenul din data de 26.11.2014 instanța a procedat la luarea unor interogatorii reclamantului D. I. și pârâtei C. O. acestea fiind consemnate și atașate la dosarul cauzei.

Examinând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:

În fapt, autorului reclamantului și autorului pârâtei C. O., respectiv defuncților D. M F. și D. M I., în calitate de moștenitori ai defunctului D. I M., li s-a eliberat de către C. Județeană D. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar titlul de proprietate nr. 2267 –_/20.02.2002, pentru suprafața de 5 ha și 3998 m.p. situată în satul Mîrșani, ..

La reconstituirea dreptului de proprietate, s-a avut în vedere cererea de reconstituire formulată de D. I., în calitate de moștenitor al lui D. I M., înregistrată sub nr. 1249/17.03.1990, precum și înregistrările din registrul agricol 1959 – 1963, în care D. I M. figura cu suprafața totală de 5,85 ha.

Din economia dispozițiilor art. 8, 11, 13 din Legea nr. 18/1991, rezultă că legiuitorul a instituit un caz special de repunere de drept în termenul de acceptare a succesiunii pentru terenurile care fac obiectul legislației fondului funciar, în sensul că pot dobândi calitatea de moștenitori ai foștilor membri cooperatori care au adus pământ în CAP, numai succesibilii care au formulat cererea de reconstituire a dreptului de proprietate privată de pe urma acestora, în temeiul art. 13 al. 2 din Legea 18/1991.

per a contrario, succesibilii care nu au formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate în termenul prevăzut de Legea nr. 18/1991, nu sunt considerați moștenitori acceptanți, în ceea ce privește terenurile autorilor lor care nu s-au aflat în circuitul civil și care fac obiectul reconstituirii în temeiul legislației fondului funciar.

Instanța constată că defunctul D. M F., autorul pârâtei C. O., nu a formulat cerere de reconstituire a dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 5,85 ha, în calitate de moștenitor al autorului D. I M., iar singurul moștenitor acceptant îndreptățit la restituirea acestei suprafețe este D. M I., autorul reclamantului, întrucât numai acesta a formulat cerere de reconstituire în calitate de moștenitor, în temeiul Legii 18/1991, respectiv cererea înregistrată sub nr. 1249/17.03.1990.

În consecință, numai D. M I. era îndreptățit la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren de 5,3998 ha, în calitate de moștenitor al defunctului D. I M. și numai pe numele lui trebuia emis titlul de proprietate nr. 2267-_/20.02.2002.

În aceste condiții, instanța constată că motivul de nulitate invocat de reclamant este întemeiat, drept pentru care, în temeiul art. III al. 1 lit. a (i) teza a II - a din Legea nr. 169/1997, va constata nulitatea absolută parțială a titlului de proprietate nr. 2267-_/20.02.2002, emis de pârâta C. Județeană D. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar și, pe cale de consecință, va obliga pe pârâta C. Județeană D. pentru Aplicarea Legilor Fondului Funciar, la eliberarea unui nou titlu de proprietate numai pe numele lui D. M I., autorul reclamantului, în calitatea acestuia de moștenitor al defunctului D. I M..

În temeiul art 453 alin 1 NCPC, instanța va obligă pe pârâți către reclamant la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în onorariu avocațial, dovedit cu chitanța depusă la dosar.

.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE

Admite cererea formulată de reclamantul D. I., domiciliat în C., ., ..1, . în contradictoriu cu pârâți C. O., domiciliată în ., ., județul D., C. L. MIRSANI DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în . și C. J. D. DE APLICARE A LEGILOR FONDULUI FUNCIAR, cu sediul în C., ., județul D..

Constată nulitatea absolută parțială a TDP nr 2267-_/ 20.02.2002, emis pe numele D. M F. și D. M I., în calitate de moștenitori ai defunctului D. I M., cu privire la titularul titlului D. M F. .

Anulează parțial TDP nr 2267-_/ 20.02.2002 emis pe numele D. M F. și D. M I., în calitate de moștenitori ai defunctului D. I M., în sensul radierii lui D. M F. .

Obligă pe pârâta C. Județeană de aplicare a legilor fondului funciar să emită un nou titlu de proprietate pentru suprafața de 5,3998 ha, doar pe numele D. M I., în calitate de moștenitor al defunctului D. I M..

Obligă pe pârâții către reclamant la plata sumei de 1000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 21.01.2015

Președinte,Grefier,

M. IanoșiGabriela D.

Red M.I.

Tehnored./GD.

6 ex./30.04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Fond funciar. Sentința nr. 636/2015. Judecătoria CRAIOVA